Necesitatea democratiei participative!!!

       Necesitatea democratiei participative!!!!

       In toti acesti 23 de ani majoritatea politicienilor au dovedit faptul ca sunt dispusi sa recurga la orice tertip indoielnic doar ca sa culeaga cat mai multe voturi. Promisiuni pe care stiau ca nu au cum sa le onoreze, cumpararea votului cu sume derizorii de bani, galeti, pixuri, ulei, zahar, faina etc etc etc. Tipul asta de “discurs” electoral asimilabil mitei, a prins atat de bine incat la un moment dat, doar de ochii lumii, destinsii noastri politicieni au hotarat ca nu au voie sa dea alectorului cadouri mai mari de nu stiu ce suma. Complet aberant. De parca bunul simt, moralitatea si respectul trebuiesc legiferate. Ceea ce pe mine ma pune pe ganduri este dispretul imens al politicianului fata de alegator. “Adica cum, ma, sa imi dai doar 5o lei pentru votul meu? Cumpara-ma, frate, la un nivel mai decent. Iti bati joc de mine?”. Ei da, isi bate joc de tine, alegatorule. Iar prin tine isi bate joc si de toti ceilalti care nu se lasa cumparati atat de jegos de ieftin. Aspectul care deriva de aici este urmatorul: ma, cu 50 de lei mi-ai cumparat doar votul nu si sustinerea ulterioara neconditionata. Ori in atare situatie eu alegator ar trebui sa am posibilitatea sa te fac sa imi mai dai inca o data si inca o data si inca o data cate 50 lei. Cum? Destul de simplu, principial vorbind (ca tot am discutat pana acu` despre printzipuri). Pai daca mi-ai promis un anume lucru, cand te-am prins ca nu te tii de promisiune, ar cam trebui sa am posibilitatea sa te revoc tot prin votul meu. Cum? Pai fie strangem un numar de semnaturi egal cu numarul celor care te-au votat in fieful tau electoral, fie demaram procedurile de desfasurare a unui referendum local pe tema continuarii sau nu a activitatii tale ca parlamentar. Si daca toata tarasenia este gasita legala de o instanta de judecata, te duci matale de unde ai venit, adica unde a intzarcat mutul iapa. Iar tu nu ai decat sa mori in baie cu mana pe… gatul calului care behaie. Politic vorbind.

      De multe ori mi-am pus problema disfunctionalitatilor si lipsei de echilibru intre puterile statului. Si am mai si scris despre lucrul asta acum un an, prima oara. Pe presedinte are dreptul sa il suspende Parlamentul. Si este bine sa fie asa. Guvernul este cenzurat tot de catre Parlament. Si este bine sa fie asa. Dar pe Parlament cine il cenzureaza? De ce, daca hotararea Parlamentului de a-l suspenda pe un presedinte, sa nu fie socotita abuziva daca a fost contrazisa de votul popular? De ce sa nu plece onor Parlamentul acasa sau la vila sau pe unde si-au mai facut proprietati? Ori atat timp cat Parlamentul este format prin votul alegatorilor, mi s-ar parea foarte normal ca tot alegatorii sa aibe posibilitatea sa demita Parlamentul. Vorba aia: eu te-am facut, eu te omor. Cum? Pai de exemplu s-ar putea stabili un numar minim de semnaturi care sa ceara desfasurarea unui referendum de demitere a Parlamentului in totalitatea sa. Poate in felul asta ar invata onor imbecilii patriei sa se teama de alegator. Poate ar invata ca votul  trebuie sa fie imperativ iar votul meu nu inseamna ca idiotul are dreptul sa faca ce vrea el folosindu-se de delegatia pe care i-am dat-o eu. Eu l-am delegat nu sa faca cum vrea partidul lui si cum vrea muschiul lui, eu l-am delegat ca sa reprezinte interesul meu in virtutea promisiunilor pe care mi le-a facut, a galetii pe care mi-a dat-o, a kilului de faina cu care m-a incantat, a micului cu care mi-a luat mintile.

      Apoi, ma parlamentarule, eu nu mai vreau sa ai imunitate decat pentru declaratiile politice, ma. Iar daca aceste declaratii au miros de insulta sau calomnie sau ultraj, pai sa raspunda idiotimea ta ca orice muritor. Cum adica sa ai tu dreptul sa fii ultima instanta decizionala? Adica sa fie produsul singurului tau neuron (numarat cumulativ) ultima instanta care sa decida asupra destinelor tarii, asupra puterii judecatoresti, executive si asupra destinului meu? Haidade! Cum adica tu ai dreptul sa chemi la ordine pe cine vrea muschiul tau si asa atrofiat de grasime si trai imbuibat? Toate astea sunt DICTATURA parlamentara, ma democratul dracului, ma constitutionalul dracului, ma legalul dracului. Cu ce esti tu, ma, mai valoros decat mine? Uiti ca ti-ai castigat asa zisa valoare cu un mic si o galeata goala iar eu mi-am dobandit-o producand bani cu care tu traiesti mai bine decat mine? Macar sa o fi umplut si tu cu ceva, chiar si cu apa plata. Uiti, ma parlamentarule, ca daca nu esti respectat asta se datoreaza numai felului exhibitionist in care tu ti-ai permis, pe banii mei, sa te dai in spectacol in ceea ce ar trebui sa fie cel mai inalt for democratic? Pai eu de la cine sa iau exemplu? Nu de la tine? Si ti-am zis de atunci ca deschizi cutia Pandorei in felul asta. Ai democratizat injuratura, marlania ta, grobianismul tau. Ce te mira ca se democratizeaza si nemernicia ta? De ce nu iti place, ma premierule, cand esti injurat si hulit? Uiti cum faceai in opozitie? Si ti-am spus de atunci ca ai sa fii in situatia sa suporti exact ceea ce tu faceai. Acu nu iti place?

    Auziti, ma? Eu vreau o Constitutie care sa nu mai fie facuta pentru niciun Escu sau Nastase. Eu vreau o Constitutie in care centrul sa fie cetateanul, nu politicianul si statul. Statul nu esti tu, statul sunt eu CETATEANUL care traiesc respectand legile si Constitutia,  statul nu este “tagma jefuitorilor” si majoritatilor tiranice. Si pentru ca tot l-am pomenit pe al lu` Vladimirescu, vezi ca poate “ne intoarcem ca frunza si ca iarba primaverii”. Ai auzit ma? Ma indoiesc. Dar voi, cetatenii, ati auzit?

      Aleluia 

      Am inceput prin a constata succesiunea dintre noapte si zi. Am continuat prin a constientiza succesiunea anotimpurilor. Apoi, pe masura ce am ocupat din ce in ce mai mult spatiul pe verticala in detrimentul mersului in patru labe (nu fi magar, ar spune prietenele mele; iar eu as raspunge angelic: ai prefera sa fiu bou?) am inceput sa constientizam ca ne sfarsim incet incet. Ca trecem. Fara sa stim de unde si catre ce. Si intotdeauna fara sa stim de ce. Iar pentru ca toate astea sa aibe cat de cat un sens pentru noi, am inventat timpul, timp care a reusit sa fie doar simbolul neputintei noastre de a dainui. Fara sa putem sa ne acceptam dimensiunile finite in timp si spatiu, am inceput sa ne comportam in fiecare clipa a vietilor noastre ca si cand am fi vesnici. Cumva un soi de refuz inconstient al finitatii noastre, cumva nevoia continua de nemurire.
     Si pentru ca toate astea nu au reusit sa tina timpul in loc, am inventat viata de apoi, trecerea intr-o alta dimensiune spirituala sau materiala, o viata viitoare. Crezand, sperand, fugind de moarte, inseland viata, mintind, hulind, zambind cu candoare sau refugiindu-ne intr-un trairism excesiv guvernat doar de superficial, hedonism, clipa si doar clipa cu orice pret. In toate astea fiind doar neputinta de a renunta la imediatul palpabil in favoarea unei vieti de “dincolo” impalpabila, iluzorie, de nimeni stiuta, incerta sub presiunea continua a trecerii noastre, trecere pe care nu o putem opri. Ne marim (femeile) sanii, buzele sau fesele, ne radem (barbatii) parul de pe piept, picioare si ne pensam, ne dorim corpuri imbietoare sau musculoase apeland la formule artificiale care pe termen mediu si lung exact frumusetea si musculatura le distrug, cream sisteme valorice care au la baza doar aparentul tocmai pentru ca aparentul este cel care ne aminteste cel mai mult de trecerea noastra. Ne aruncam cu dementa in frumusetea aparenta tocmai pentru ca este cea care trece cel mai repede amintindu-ne in felul asta ca trecem. Clipa ca eternitate reuseste sa ne faca hidosi, ne face sa nu mai realizam dimensiunea eternitatilor noastre de o clipa in eternitatea pe care nu o vom atinge niciodata. Un etern “dupa noi, potopul”.
     Constiinta puterii este si ea o forma de delir existential care duce mai mult spre alienare prin nevoia de a prelugi momentul si de a insela moartea dar ca esenta este tot o forma prin care tindem sa stopam trecerea. Incrementa aque decrementa. Nevoia aproape paranoica de a ingheta propria depreciere ne duce la excese greu de imaginat in starea normala de neutralitate fata de destinele semenilor nostri. Constiinta puterii asupra celorlalti lucreaza asupra propriului psihic ca un elixir al tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte. Numai ca trecerea noastra, ca masuram timpul din cinci in cinci sau firesc din secunda in secunda, este implacabila. Ori in atare situatie cu atat mai mult ar trebui sa privim mai atenti la ce lasam in urma. Poate totusi exista o alta viata in care altcineva ne va pune in situatia sa induram dupa ce in viata asta i-am facut pe altii sa indure. Sau poate chiar in viata asta exista un maine care se va rostogoli furios peste azi. I-am obligat sa indure prin trufie, prin ipocrizie, prin exces de putere, prin prea multa umilinta sau nepasare, prin furtul identitatilor, prin minciuna sau perfidie, prin lacomie sau avaritie, prin parvenire sau orgoliu nemasurat, prin egolatrie sau delirul puterii. Nu, evident ca nu ne putem gandi la toate astea pentru ca acum este clipa noastra, pentru ca acum este vesnicia noastra iluzorie, pentru ca nimic nu ne duce catre dumnezeirea penitenta. Aleluia! Dumnezeu nu exista. Noi nu existam. Exista numai clipa si dorinta noastra de a fi vesnici. Exista doar neputinta noastra.

          O natie bolnava de prostie si o clasa politica nemernicita in ipocrizie

          Se cheltuieste mult mai multa inteligenta pentru imagine decat pentru rezolvarea unor probleme concrete. Cel mai recent exemplu este cel cu accidentul din Muntenegru. Adevarat este ca jocul de imagine produs de actuala guvernare are nivelul calitativ cel mai ridicat din ultimii 23 de ani, invers proportional insa cu performantele economice si sociale. Comparativ insa cu ceea ce se practica la case mai mari, jocul este rudimentar atingand de prea multe ori nivelul gregarului, grotescului, penibilului, derizoriului, ipocriziei, lipsei de competenta chiar in manipulare. Ce rost avea mediatizarea excesiva a actiunilor din Muntenegru? Doar ca sa induca ideea ca le pasa. Nu, nu le pasa daca ne gandim ca peste numai cateva zile vor creste iarasi niste preturi. Nu, nu le pasa atat timp cat oamenii mor cu zile in spitale. Nu, nu le pasa atat timp cat nivelul de trai scade de la o saptamana la alta. Nu, nu le pasa atat timp cat in numai un an de zile ticalosia s-a refacut cu alt nume. Nu, nu le pasa atat timp cat numarul somerilor creste. Nu, nu le pasa atat timp cat preturile cresc continuu fara ca vreo masura economica viabila sa fie pusa in practica. Nu, nu le pasa atat timp cat din ce in ce mai multi copii sufera din cauza saraciei. Fac un spectacol care in contextul actual este pur si simplu de un cinism grotesc. Arata populatiei indobitocite ca 23 de medici si asistente insotesc un avion care poate transporta 10 sau 15 raniti in accidentul asta nenorocit. Pai numarul asta de medici si asistente de ce nu il alocati unei singure sectii cu macar 200 de pacienti dintr-un spital oarecare? Totul pentru imagine. Totul doar ca sa mascati cat mai bine lipsa voastra de competenta, lipsa voastra de solutii pentru o tara intreaga.  Iar incompetenta, cinismul, ipocrizia si hotia nu au culoare politica. Este doar culoarea neispravitilor care guverneaza si au guvernat tara asta. De ce nu spuneti ca transformati nenorocirea individuala intr-un spectacol lugubru doar cu scopuri electorale? De ce nu sunteti in stare sa spuneti oamenilor ca este doar un antrenament militar si nu o actiune umanitara? De ce NORMALITATEA UNEI ACTIUNI o transformati intr-un act de vitejie al guvernului? Vreti laude? Vreti onoruri? Cred ca vreti doar sa luati mintile oamenilor.  Adevarul este ca aveti si extrem de mult noroc: de fiecare data cand s-a apropiat o perioada sensibila, periculoasa, cu mariri de preturi sau noi impozite, ceva s-a intamplat si ati putut deturna atentia populatiei. Notabil este faptul ca si stiti sa folositi aceste cadouri providentiale. Stiti sa speculati si sa manipulati mediatic niste intamplari tragice, sau regretabile, sau nenorocite. Culmea cinismului va face sa decretati doliu national pentru accidentul asta nenorocit din Muntenegru. Vreti sa imi spuneti ca o faceti din alt motiv decat cel strict electoral? Sictir! Cand au murit minerii aia in mina, de ce nu ati decretat doliu national? Dar cand au murit soldati la datorie, de ce nu ati decretat doliu national? Vreti sa imi spuneti ca nu este de un imens cinism electoral chestia asta? Nenorocitilor!!! Va ajuta ba un accident nenorocit, ba o sinucidere complet de neexplicat, ba nasterea unui porc cu doua capete, ba condamnarea unui neica nimeni, ba o furtuna in munti. Iar televiziunile, atunci cand nu creeaza ele false subiecte,  preiau toate ineptiile voastre si ne indobitocesc facand, constient sau nu, jocul vostru nenorocit cu mintile si sufletele oamenilor. In timpul asta uitam de grajdani, scapam din vedere articole de lege care ne vor influenta negativ vietile pentru multi ani, trecem cu vederea ca zi de zi, prin articole de lege sau articole revizuite de Constitutie, urmeaza sa fim din ce in ce mai mult sclavii exact ai celor pe care, culmea, ii alegem prin vot  democratic, nu vedem cum alesii isi intaresc din ce in ce mai mult imunitatea in detrimentul libertatilor cetatenesti, ne jucam, prin indolenta, cu propriile noastre destine si asa suficient de vitregite. Ce rol joaca ProTv? Constat in felul in care promoveaza anumite stiri, o atitudine extrem de manipulativa in favoarea Guvernului Ponta, completata cu eforturi prin care vor sa induca senzatia de televiziune echidistanta. Mici critici inofensive pe teme complet neesentiale, distragerea atentiei privitorului de la temele grele, indreptarea concentrarii acestuia catre circ. Toate facute destul de profi. Ce sa mai vorbesc despre Antena 3 sau B1? La primii atitudinea total partinitoare, la modul cel mai grotesc cu putinta, este cat se poate de evidenta. Minciuni, spectacol ipocrit, manipulare grosiera care apeleaza la simboluri nationale, mult venin, limbaj marlanesc, analize incomplete, desprinse din context sau cu context modificat, patos contrafacut si, in general, extrem de multa mizerie. Totul adaptat la nivelul publicului. Particularitatea postului este ca promoveaza acea zona politica fidela sau care serveste direct interesele patronului, fostul securist Voiculescu. La cealalta limita B1 macar isi recunoaste preferintele politice direct. Evident si ei apeleaza mult prea des la clisee care induc reactii emotionale puternice, incearca sa indrepte atentia publicului pe directiile care fac rating, se folosesc de public mult mai mult decat raspund nevoilor publicului, creeaza false teme importante doar in goana asta nebuna dupa rating. Mi s-a parut mai mult decat marlaneasca actiunea aia de sondaje asa zis civice prin sms-uri cu pret de macar cateva ori mai mare decat un sms normal. Ori mai toata lumea stie ca o parte din pretul unui sms intra direct in contul celui care produce sms-urile cu pricina. Celelalte televiziuni sunt doar variatiuni pe aceeasi tematica, cu aceleasi mijloace si servind cam acelorasi scopuri. Concluzia? Destul de simpla: suntem prostii tuturor. Intrebarea? Si asta destul de simpla: oare ne vom destepta vreodata?

          Poveste cu forum

          Nu stiu la altii cum le-a fost dar mie ziua de azi mi-a stors toata bunavointa si mi-a uscat tot lichidul amniotic pe care tot incerc sa mi-l creez din speranta si incredere in sanatoasa gandire din urma. Doar acum pe seara m-a revigorat aparitia prezentatoarei rubricii meteo de la protv, pe ecranul televizorului meu.  Sa fi aparut numai la mine sau a vazut-o toata lumea? Minunata! Cu toate ca la cat de vulpe batrana sunt eu, ar trebui sa ii gasesc un milion de defecte. Toate acre. Oricum, imaculata alba culoare a costumatiei ei a constrastat puternic cu ceea ce cu aproape patru ore inainte reusise sa ma adoarma. Cu toate ca este zi de sambata, zi in care majoritatea oamenilor se cam odihnesc sau se destrabaleaza sau isi expun imperfectiunile la soare, eu mi-am agitat crestetul prin soare si prin concretele meandre ale abstractului muncii private (ne`a Nelu, nu-i asa ca formularea asta este mai de lemn decat a matale?)  si temperaturii prea mari pentru gusturile mele rafinate. Drept pentru care dupa cateva ore de nervozitate crescuta generata de  compania unor meseriasi care mai mult au stricat decat sa imi faca lucrarea pe care le cerusem sa o faca (acelasi respect pentru profesionalism si la privati si la bugetari ca na, suntem in Romania iar asta ne mananca toti nervii), dupa inca vreo ora in care am tot incercat sa asamblez niste obiecte de mobilier (ca in butada cu chinezii aia care importau masini de cusut de la Cugir si oricum incercau sa le asambleze, tot mitraliere ieseau; dar asta se intampla cand inca se mai facea industrie; acum iei cuier, asamblezi reclama porno; sau macar injuraturi din abundenta), m-am grabit sa ajung totusi acasa inainte de ora 15. Odata ajuns mi-am adus aminte de ce am vrut lucrul asta. Asa ca am cautat postul tv Nasul, cu telecomanda si farfuria de salata de rosii, castraveti si ceapa. Evident toate in acelasi timp. Big surprise! Televizorul meu nu “prinde” Nasul. Ma incurajez singur incercand sa ma calmez: “da-i dracu ca oricum nu au ce sa imi spuna”. Si atunci de ce ma incapatanez sa gasesc o solutie? Intamplarea ma face sa descopar pe facebook link-ul unde pot urmari postul pe internet. Inainte de a striga EVRIKA, imi aranjez castile pe cap, reglez sonorul calculatorului, imi umplu ceasca cu cafea si ma rup de caldura din casa care isi face simtita prezenta in nevoia mea de a face un dus inainte de orice altceva. In nesimtirea mea imensa, nu rezist tentatiei de a-mi regasi speranta in ceea ce mi-as fi dorit sa aud si imi impietresc privirea in monitorul lap-top-ului si urechile facute palnie pe casti lasand dusul pe mai tarziu. Ascult, gandesc si fumez aproape tigare de la tigare. Tot astept sa aud formula sau macar cuvantul magic. Nimic. Aceleasi declamatii pe care le stiu de mai multe eternitati. Aceleasi figuri important-intepat-rigide cu mintile si vorba blocate in tipare ce-ti duc continuu perceptia catre meandrele concretului lui ne`a Nelu. Nu pot sa imi reprim gandul pagan (blasfemie, ar rage arogant toti aia asezati pe scaune ca niste ferioare carora nu le pute gura; picioarele nici atat ca doar nu au calcat niciodata decat in mixturi de ambra si ambrozie in care s-au macerat petale de rododendron) ca dreapta cea dreapta sta proasta in fata televizorului si nu in televizor. Continui sa privesc cu interes reprizele de publicitate. Pe la ora 16:05 deja dau primele semne ca Morfeu ma mangaie pe crestet si imi sufla descantec in buric. Ciudat pentru mine este ca incep sa adorm nu pe muzica ci pe behaiturile si grohaiturile de purcelusi de lapte nevinovati ce se revarsa in castile mele. Ultima fraza pe care o mai aud este “Catalin, ai adormit pe scaun. Du-te in pat…”.  Bine ca nu am apucat sa strig EVRIKA.

      Poveste cu prosti

      Hai sa ne intelegem din capul locului: prostii nu sunt ei, prostii suntem noi. Prostii lor. Castelul sau Procesul lui Kafka? O nimica toata. Dar hai cu povestirea.     

      Ora 11:15 dimineata. Deja sunt 32 de grade Celsius. Cobor din masina si valul de caldura de afara ma face sa transpir instantaneu. Lucrul asta imi creeaza o stare de disconfort si mai mare dupa ce o jumatate de ora m-am tot invartit, pe diverse stradute, in jurul cladirii fiscului in cautarea unui loc de parcare. Am incercat sa vanez partea dreapta prinvind prin parbriz exact in directia unde am lipita vigneta care imi da dreptul (pe banii platiti pe vigneta, evident) sa parchez oriunde. Asta in cazul in care ai unde sa parchezi.  Ca locuri de parcare oricum nu sunt nici macar pentru un sfert din numarul celor care platesc vigneta (ca daca nu o platesti, iei amenda). M-am lasat pagubas si am parcat la inca vreo 10 minute de mers pe jos pana la cladirea fiscului, minute care par de doua-trei ori mai lungi daca le faci pe liparul asta. Ajung in sfarsit in racoarea din cladirea 1. Ma opresc imediat ce usa se inchide in urma mea ca sa imi bucur corpul transpirat de mangaierea racoroasa a aerului care ma inunda din toate partile. Mintea mea meschina de platitor de taxe si impozite in loc sa se bucure deplin incepe si face calcule rapide pornind de la intrebarea “oare cat ii costa curentul pe astia de isi permit sa aibe atat de racoare pana si in holuletul asta? Imi fac curaj si imi impun un zambet transfigurat cu care incerc sa sparg usa biroului de informatii. “Fiti draguta…”. “Asteptati putin”, mi se raspunde sec si distant. Privesc curios in jur si cum eram singurul care o indemna sa fie draguta dau iarasi sa deschid gura. Sunt oprit si de data asta de interdictia unei maini stangi ridicata, mai ferma ca a politistului care vrea sa te traga pe dreapta. Astept putin. Mana dreapta a doamnei, al carei gest de ridicare a cestii cu cafea fusese intrerupt, continua sa strabata drumul dintre masa si buzele carnoase, evident cu ceasca de cafea delicat stransa intre aratator si degetul mare, apoi (dupa principiul “mai lunga-mi pare calea/ acum la-ntors acasa”) strabate greoi drumul invers. Ma priveste mustrator si ma intreaba: “Ce doriti?”. Ii spun cat mai afabil cu putinta (tot eu, de parca nu eu as fi fost solicitantul) ce si cum. Parca fericita ca a scapat numai cu atat, doamna imi arunca un zambet (cred ca am deslusit, in spatele coafurii bine aranjate pentru caldura asta, gandul: “fraiere!”) si imi spune “Mergeti in Cladirea 2”. Ies, traversez strada strecurandu-ma cu greu printre valurile de caldura si intru in Cladirea 2. Norocul incepe sa imi surada. Nimeresc exact la ghiseul care trebuie (norocul incepatorului, ar spune gurile rele). Spun ce probleme imi poarta pasii prin partea asta de lume (eram pentru prima oara in atare situatie si socoteam ca trebuie sa zambesc continuu, ca un extraterestru ce nu vrea sa ii supere pe ciudatii astia care nu pareau fiinte vii). De data asta chipul cu parul blond inexpresiv imi intinde un teanc de cinci coli de hartie si imi spune “Trebuiesc completate”. Din felul in care nu ma mai vede deduc ca nu mai am voie sa cer niciun fel de lamurire. Ma retrag intr-un colt gasit cu greu pentru ca toate colturile posibile erau ocupate de grupuri de alti rataciti care completau conspirativ hartii. Termin si ma intorc la chipul blond inexpresiv. Nu apuc sa intreb decat “Unde…”  pentru ca pixul doamnei imi arata autoritar un panou la vreo cinci metri distanta pe care era desenata impecabil o sageata ce indica ghiseul unde se depun actele. Aici ma scald in mirosul de transpiratie racita a altor doi solicitanti ai caror pasi marunti te duc cu gandul la faptul ca isi cer scuze, ca niste infractori in fata instantei,  ca trebuie sa deranjeze ditamai impunatoarea cladire a statului unde te duci sa platesti taxe, dari si impozite. Intind hartiile zambind, aproape sa imi dau duhul, iar doamna incepe sa citeasca hartiile. Vad cum chipul ei incepe sa devina contractat. Instinctiv fac un pas in spate ca sa previn o eventuala lovitura prin surprindere. Ma loveste numai propozitia iritata a doamnei care imi spune sec: “Trebuie sa mergeti in Cladirea 1 pentru ca sunteti persoana juridica”. Multumesc jenat (“doamne cat de prost pot fi”, imi spun cu imputare), imi cer scuze pentru deranj si ies iarasi in liparul si mai mare deja. Caldura imi apasa pe umeri ca o cruce incinsa iar strada dogoritoare pare un soi de Golgota. Ma intorc in Cladirea 1. Aici ma duc iarasi la doamna cu cafeaua care inca nu se terminase (sau poate o fi fost alta? ca ceasca era de data asta plina), doamna, parca induiosata de prostia mea de novice, imi spune amuzata (nu stiu daca de prostia mea sau doar pentru ca inchisese telefonul cu un chicotit si cu un scurt “te pup, draga”): “Aaaaa, sunteti persoana juridica? Pai atunci trebuie sa iesiti din cladire si sa va duceti coleasa la intrarea B”. Ies din racoarea binefacatoare, alerg, doar ca sa scap mai repede de caldura si intru precipitat pe intrarea B. Ma uit dezorientat imprejur ca sa intreb pe cineva cam in ce directie sa ma indrept. Cum nu vad decat chipuri dezabuzate de solicitanti ravasiti de dorinta de a da bani la stat, imi las instinctul sa actioneze si ma indrept horatat (atat cat mai mai lasau picioarele dupa repriza asta de alternanta caldura torida-recele aerelor conditionare-chipuri care iti dadeau de inteles ca ceri palme) catre secretariat. Bat timid la usa si intru, evident dupa ce aud un glas ca de heruvim “intra”. Uit de caldura, uit de oboseala, uit de transpiratie, uit de hartiile pe care le aveam in mana. Un chip zambitor, o rochie vaporoasa care lasa sa se banuiasca o coapsa prelunga bine proportionata, un san diafan ma intreaba din priviri ce doresc. Pentru cateva secunde tind sa cred ca am ajuns in Rai. Cum sa ii spun ca nu mai doresc nimic? Cum sa ii spun ca imi doresc sa imi dau ultima suflare in bratele ei? Imi revin jenat din reverie si ii spun ca sunt persoana juridica si vreau sa depun niste acte ca sa platesc niste bani statului. Acelasi stat care a creeat o asemenea creatura de o minunatie de nedescris in cuvinte. Ma masoara discret de sus pana jos (instinctiv imi aranjez si eu tinuta lejera), ca pentru a face o evaluare cat mai exacta a prostiei mele (oare este atat de vizibila? va trebui pe viitor sa incerc sa mi-o vad si eu macar dimineata cand ma duc in fata oclinzii sa ma aranjez) si imi spune cu un glas ca un cantec de slava a ingerilor: “Va trebui sa reveniti luni pentru ca azi este joi si nu mai avem program cu publicul”. Publicul fiind eu. Evident nu mai am timp sa ma intreb al cui public pentru ca ingerul dispare provocator printr-o usa capitonata. Luni revin, ferchezuit, plin de speranta, la secretariat. Prima surpriza neplacuta este ca locul ingerului fusese luat de strabunica lui (de fapt ei). Ma trimite la “iesiti pe usa aia si mergeti la dreapta si intrati in primul birou de pe stanga”. Glasul ei plin de compasiune care, probabil, vazuse multi fraieri ca mine la viata ei, imi duce pasii direct la biroul cu pricina. “Da, la noi. Dati hartiile”. Nu vad in fata ochilor decat o mana intinsa si un crestet neuniform vopsit. Hartiile dispar brusc sub crestetul neuniform vopsit apoi reapar ca dupa o scamatorie iar crestetul imi vorbeste autoritar: “Mergeti in spate la biroul din capatul holului sa va dea de acolo o hartie. Va spune doamna ce sa faceti cu ea”. Ma indrept temator catre biroul din capatul holului strecurandu-ma printre maldare de dosare ca printr-un transeu, asteptandu-ma sa aud in orice clipa tipetele de durere ale fantomelor unor soldati morti in Primul Razboi Mondial. Bat la usa dominat de sentimentul ca sunt un nemernic pentru ca imi permit sa ii deranjez pe toti oamenii astia atat de ocupati. Nu mai astept raspuns si intru bagand intai capul cu teama. O doamna intre doua varste imi zambeste ca unei amintiri si intinde mana spre mine spunandu-mi: “Dati hartiile si luati loc putin”. Ma intreb uimit “Oare imi citeste gandurile? De unde stie ca trebuie sa ii dau niste hartii?”. Ma uit in jur si cum nu vad decat maldare de dosare pe care as fi putut sa stau, spun incurcat: “Multumesc mult, doamna, am sa stau in picioare ca nu sunt obosit”. Da din umeri (probabil a vrut sa spuna “Faci cum vrei”) si uita complet de mine, absorbita fiind de importanta hartiilor. Dupa un timp isi aduce aminte de mine si imi intinde o hartiuta in timp ce imi spune: “V-am calculat taxa. Va duceti cu ea in fata la intrare sa luati numar de inregistrare apoi va intoarceti la mine.” Dau sa intreb in care fata si in care intrare dar inteleg, din felul in care nu ma mai vede, ca audienta s-a terminat. Cel putin deocamdata. Ma intorc in fata la intrare si inteligenta mea de exceptie gaseste un ghiseu desupra caruia scrie “registratura”. Respir usurat si incurajat: nu era nici tipenie de solicitant acolo. Numai ca nici in spatele ghiseului nu era nimeni. Astept 20 de minute lungi cat una dintre multele eternitati care mi-au marcat viata. Intind hartia cu pricina. Doamna (o alta doamna), ca intr-un numar de magie, deschide la repezeala mai multe registre in care scrie parca formula cu ajutorul careia plumbul se va transforma in aur si imi intinde inapoi aceeasi hartie dar cu niste semne de neinteles (pentru mine, neinitiatul). Fara nicio vorba. Fara niciun gest. Cu miscari exacte si bine masurate ca un ceas elvetian. Nu indraznesc sa tulbur linistea decat cu un soptit, ca o taina, “multumesc” si ma intorc triunfator la doamna intre doua varste care zambea aceleiasi amintiri. Imi ia din mana hartia (ce noroc ca nu a mai trebuit sa ma plimb cu maldarul ala initial de coli de hartie ci doar cu peticul asta; pur si simplu ii sunt recunoscator amintirii careia ii zambea doamna) si imi spune sa vin maine la ora 13. Dupa care iarasi nu ma mai vede. Ma simt vinovat pentru nestiinta mea dar fara o vorba plec cu gandul ca maine la ora 13 trebuie sa revin. Caldura insuportabila de afara ma trezeste la viata mea mizera de solicitant nerecunsocator care se duce sa dea bani la stat. A doua zi la fix ora 13 ma prezint la biroul parasit cu o zi inante. Oamenii astia chiar stiu totul despre tine. Nici nu apuc sa deschid gura ca, de data asta o alta purtatoare de amintiri placute, ma roaga sa revin dupa o jumate de ora pentru ca “nu a iesit mapa”. Ma intreb incurcat, ca un nestiutor notoriu ce sunt, “care mapa?” in timp ce ma indrept catre cea mai apropiata cafenea, un licean deznadajduit de refuzul primei iubiri ratate. Ma intorc dupa jumate de ora dar mai astept inca 15 minute pentru ca, probabil, mapa iesea cu greu, ca un copil ce trebuie scos cu forcepsul. Mi se intinde o alta hartie (a cata? cine le mai stie numarul…) si sunt indemnat sa “luati-o si mergeti in sala mare aici in cladirea asta (“uh, ce usurare ca este tot in cladirea asta”, gandesc eu) ca sa platiti”. Nestiind unde sa platesc (numai nestiinta mea este de vina) indraznesc si intru la secretariat dupa doua batai sincere in usa. Pentru prima oara o doamna (o alta doamna) imi zambeste incurajator si da semne ca tinde sa creada ca sunt om. Ma invata binevoitor cum pot ajunge la locul unde se pot plati banii. Aici am in fata numai perspectiva ca, in sfarsit, in curand se va termina totul.  Deja incepe sa imi revina pofta de viata. Chiar am norocul sa fiu singur in fata ghiseului cu pricina. Numai ca aici ma primeste doar un anunt pe care scrie citet “pauza de masa”. Astept rabdator 20 de minute. Intre timp in spatele meu se mai aseaza inca patru persoane (nici nu indraznesc sa scriu “oameni” dupa cum arata). Evident incep sa se impinga nerabdatori unul in altul. Intre un barbat si o femeie chiar incepe o mica disputa pe teme clasice. Cand apare fiinta de dupa ghiseu (nu mai am forta sa vad daca este fiinta omeneasca sau doar un klingonian aburit), imi smulge din mana hartiuta, imi da o alta hartie (stiu ca este o alta hartiuta dupa dimensiune; in rest nu mai stiu cum sa le deosebesc). Merg ca un robot la ghiseul 3 unde intid hartiuta, mi se cere sa o semnez, semnez, dau banii si iau chitanta. Intreb ravasit: “Asta este tot?”. Privirea din fata mea se indreapta neutru spre mine si imi arunca un “DA” hotarat si profesionist.

        

     Maimutele

     Din ce in ce mai des sunt nevoit sa constat ca traiesc intr-o lume a surzilor si orbilor egocentrici a caror privire nu strabate mai mult de propria intimitate. Nimeni nu vede pe nimeni, nimeni nu aude pe nimeni. Doar cuvantul, mai inspirat sau doar icnit onomatopeic dar oricum eminamente infatuat, plin de sine si egolatru, este cel care te mai indeamna (destul de rar, drept este) sa crezi ca mai exista si alti oameni pe pamant. Asta in cazul in care ai in tine insuti sau insati o minima disponibilitate de a te mai uita si in alta parte decat in oglinda. Majoritatea indivizilor si individelor nu fac altceva decat sa priveasca in toti ceilalti ca intr-o oglinda in care nu vor decat sa se regaseasca pe sine, doar propria imagine si propriile principii schioape sau macar incomplete multiplicate la scara planetara.
     Suntem atat de sclavii prejudecatilor si fandoselilor conformiste incat ajungem sa ne negam pe noi insine atunci cand folosim cuvinte pentru multele oglinzi pe care ne dorim sa le avem in jurul nostru. Fatarnicia sincera ne face sa negam gustul micului bine rumenit si suculent si placerea de a plescai satisfacuti dupa o gura temeinica de bere rece doar pentru ca este de bon-ton sa negam tot ceea ce este simplu si romanesc. Personal, fara ca asta sa fie parvenitism sau pierderea radacinilor, chiar imi plac icrele de Manciuria, fasolea cu ciolan, rosiile cu branza si paine (asta mai putina ca ingrasa) si apa plata. Daca este sa ma pui sa aleg intre mici si bere si astelalte, le aleg pe astea. Pentru ca pur si simplu imi plac mai mult. De gustibus non discutandum est. Iar asta nu ma face sa fiu mai putin roman sau mai roman decat tine. Ai ceva de comentat? Esti liber(a) sa o faci. Mie nu vor inceta sa imi placa la fel de mult doar pentru ca tie iti place altceva sau pentru ca este de bon ton sa iti placa altceva in timp ce, dupa ce ai tinut un intreg discurs despre vulgaritatea micului si berii, te bagi cu totul in frigider sa te indopi cu un sac de mici si trei sticle de bere dupa care iesi din frigider si ragai, pardon, eructezi, intr-un festival al satisfactiei simturilor. Sa imi neg propriile simturi doar pentru ca prejudecata momentului imi cer sa o fac? Haidade!
     Dar sa revenim la oile noastre. De fapt la vacile, boii si bizonii nostri. Intr-o veselie mare de tot, toata lumea, in orbirea si surzenia generalizata, terfeleste, neaga, se dezice de toata lumea. Daca pana acum l-am ales pe Basescu comparandu-l cu Nastase, Geoana si Antonescu, cei trei care i-au fost adversari si competitori (deci strict analitic), tipul asta a inceput sa imi si placa pentru ca are forta sa isi puna in cap toata lumea. Nu cred sa fi fost in Romania om mai injurat, mai hulit, mai dorit mort, schingiuit, scopit, improscat cu rahat de sus pana jos decat asta. Sunt sigur ca macar 90% dintre toti cei care isi doresc neputincios macar una dintre chestiile astea, nu stiu sa spuna cu exactitate de ce. Si toate astea si de catre opozanti si de catre simpatizanti si de catre ignoranti si de catre antenisti si de catre guristi si de catre parasute si de catre sclifositi si de catre curve si de de catre sfinti si de catre stanga si de catre dreapta si de catre sclavi si de catre stapani si de catre anarhisti si de catre democrati si de catre tehnocrati si de catre onanisti si de catre analisti. Mie unul chiar imi place chestia asta. Nu spun ca este bun, nu spun ca este rau. Spun numai ca are forta sa fie in razboi cu toata lumea. Mai putin cu Romania. Tipul are suficient nerv sa accepte sa fie urat si detestat de catre toata lumea fara sa fie un dictator. Sa nu uitam ca nu are niciun fel de parghie de putere in mana iar puterea in stat apartine 100% USL. Oricat de mult v-ar placea multora dintre voi sa va mintiti cu contrariul. Inseamna ca daca poate ceva, poate prin el insusi si prin forta de a se impune unor noduri de putere si influenta. Daca poate sa reziste tuturor, o face prin el insusi nu prin ceea ce mai are ca forta institutionala. V-ati prins cat de prosti sunteti toti? V-ati prins cat de barbat este? Mult mai barbat decat oricare dintre toti cei care declarativ i-ati lua glanda. De ce nu o faceti daca sunteti “barbati” si fufe cu gura mare? Ce va opreste sa ii trageti un glonte in boase sau sa ii turnati matraguna intre degete? Nu cumva chiar lipsa de barbatie? Pai atunci continuati sa ridicati galetile cu noroi electoral ca solutii nu sunteti in stare sa produceti. Continuati sa va vaicariti si sa va vaitati ca pentru altceva oricum nu aveti suficienta forta. Mie tipul chiar a inceput sa imi si placa pentru ca are suficienta forta in el sa fie singur impotriva tuturor. De ales oricum va trebui sa aleg un altul.
      Eu unul voi continua sa va vad, sa va aud si nici nu poate nimeni sa imi astupe gura. Inainte insa de a le face pe toate astea, am sa continui sa gandesc cu propriul meu cap. Voi faceti cum vreti voi. Ca va autodeclarati de stanga sau de dreapta, ca nu vreti sa va auziti si sa va vedeti decat pe voi insiva, ca sunteti pro sau contra doar pentru ca sunteti indoctrinati, sau doar idioti, este problema voastra. Oricum nu au cum sa existe atatea oglinzi incat sa cuprinda toata egolatria voastra. Majoritatea dintre voi sunteti bietii cei mai tare din parcare.

          Mamaliga ranceda

          Nu stiu cati dintre voi au trait perioada in care taierea mamaligii cu firul de ata era un ritual aproape sacru. Toate erau calde pe masa rotunda din lemn cu trei picioare joase. Toate simturile erau in fierbere si doar magia ritualului taierii mamaligii cu firul de ata ne tinea pe loc sa nu navalim (ca hunii, zicea bunica-mea) hulpavnic asupra ciorbei de pastai de fasole (ca doar eu fusesem cel pe care cazuse pedeapsa sa le culeaga dimineata direct de pe vrejuri; si sa nu fi dat dracu sa fi scapat vreuna care sa aibe ate dupa fierbere)  dreasa cu agurida si puiului fript (de data asta nu cazuse pacatul pe mine sa il tai eu) direct deasupra jarului, infipt in frigaruie. Aaaa… era sa uit de micul ceaun de lut in care inota usturoiul pisat amestecat cu apa si sare. Stateam cuminti la masa in timp ce bunica-mea inca mai mesteca mamaliga, cu facaletul, in tuciul pus pe pirostrii deasupra jarului care mai scotea, destul de rar acum cand era pe trecute, cate un trosnet scurt. Mamaliga continua sa scoata din cand in cand cate un "pffff…" insotit de aburi, ca o locomotiva care se opreste in gara dupa ce a tras din greu la deal. De fiecare data in mintea mea de copil ma gandeam “si daca de data asta o sa explodeze?”. Puneam faptul ca nu exploda niciodata (vorba asta o auzisem prima oara tot din gura bunica-mii) doar pe priceperea bunicii mele de a o stapani inca de la nivelul de pasat ce clocotea pana la stadiul de masa vascoasa ce asteapta sa fie rasturnata si taiata cu firul de ata. Intinsa pe fundul de mamaliga, scotea aburi fierbinti pe toata suprafata in timp ce bunica mea, ca intr-un ritual sacru, incet, apasa cu firul de ata dintr-o parte in alta a mamaligii eliberand felii suficient de mari incat sa le poti apuca cu doua maini de copil. Apoi incepea festinul. Putin lapte amestecat cu mamaliga fierbinte (pasatul amestecat cu branza ce scartaia intre dinti dupa ce se topise, deja ne potolise navala cu vreo 15 minute inainte) asa ca incalzire. Uneori renuntam pentru o portie zdravana de branza amestecata cu mamaliga si smantana sau, atunci cand nu aveam smantana, cu untul intins pe o frunza de lipan, dupa ce fusese batut temenic laptele prins in putinei, in cursul diminetii, si cufundat in put in ciutura plina de apa rece ca sa nu se topeasca. Venea randul ciorbei. Asta era partea neplacuta a mesei deja. “Luati si mancati ca asta este medicament”, spunea bunica-mea. “Cum adica medicament?”, se intreba mintea mea de copil dar nu aveam puteresa sa zic “nu” stiind ca urmeaza puiul rumenit si crocant de care nu as mai fi avut parte daca refuzam "medicamentul". Batalia era pe ciortanelele rupte direct din pui cu mana. Uneori iesea cu imbranceli intre noi copiii, imbranceli care se terminau cu cate un facalet pe spate si nu stiai daca te ustura de la fierbinteala mamaligii - care nici de data asta nu explodase - sau de la forta mainii bunicii mele, aceeasi mana cu care torcea lana in serile de iarna, aceeasi mana cu care ne mangaia cand ne povestea cum fusese nevoita sa se ascunda sub malul garlii atunci cand veneau perceptorii sa ceara darile dupa ce deja ii confiscasera tot ce mai avea “dupa” urma unoi sot preot, mort pe frontul din Rusia. Nu putea fi mai rau decat sa fii vaduva de preot si fiica de chiabur. Nu mai aveai nimic dar tot mai trebuia sa dai. Si de fiecare data incheia cu un oftat scapat printre cuvintele “dar mamaliga nu explodeaza niciodata”, cuvinte al caror sens nu il intelegeam. Intotdeauna burtile noastre crescute prin nu stiu ce miracol lasau felii mari de mamaliga sa zaca pe masa cioplita, in lemn, cu trei picioare scurte ca abia puteai sa iti bagi genunchii sub ea. Nu se aruncau niciodata. Erau amestecate fie cu urzicile tocate care urma sa fie hrana pentru rate, fie cu laturile care urmau sa fie festinul porcului, de data asta. Uneori insa gasem prin cate un loc (Dumnezeu stie de cate zile si cum de ajunsese in acel loc) cate o bucata de mamaliga cu coaja intarite si mucegaita si murdara. Nici pasarile infometate nu mai ciuguleau din ea. Era tot ceea ce mai ramasese din falnica mamaliga ce te asteptai sa explodeze dintr-o clipa in alta: o bucata de mamaliga ranceda de care nicio vietuitoare nu mai avea nevoie si care urma sa se descopuna incet incet pana nici macar amintirea din ce ar fi putut sa fie, nu mai ramanea.
       Vacantele mi s-au transferat incet incet in alte zone si in alte timpuri. Iar bucata de mamaliga ranceda care nu exploda niciodata s-a pierdut printre multele amintiri fara ca afirmatia bunicii mele sa isi fi pierdut sensul, de ea stiut: “nu va exploda niciodata mamaliga”.

      Marea incropeala a neispravitilor

      Ma, tampitilor, voi nu ati invatat, in media de cinci clase primare pe care le aveti ca parlamentari, luati in grup, ca respectul nu se pretinde ci se castiga? Eu nu am cum sa va dau ceva care imi lipseste atunci cand este vorba despre majoritatea dintre voi. Construiti-l in mine si dupa aia mai stam de vorba. In momentul in care normalitatea este pentru voi suspecta si blamabila, nu va asteptati sa va ofer increderea mea. Respectul cu atat mai putin. Cum adica eu ca cetatean sa ma prezint in fata vreunuia dintre voi, cand ma convocati voi, doar asa, din respect? Pai in cazul asta ma puteti convoca voi de milioane de ori ca eu nu ma prezint daca este sa ma prezint in fata voastra doar din respect. Ce sa respect la voi? Faptul ca vreti imunitate extinsa cand normal ar fi sa aveti imunitate doar pentru declaratiile politice? Cum adica voi nu aveti voie sa fiti cercetati nici macar pentru ca ati trecut cu masina pe rosu, fara acordul tot al vostru (ca prosti ati fi voi sa va dati in gat unul pe celalalt) iar eu pot sa fiu cercetat chiar si numai pentru ca am fluierat la duda? Ati innebunit? Cu ce sunteti voi mai buni decat bine? Cu ce sunteti mai valorosi decat mine? Doar pentru ca niste ametiti s-au lasat dusi cu presul de promisiunile voastre si de galetile si de micii vostri? Ma, pana una alta eu sunt ala care va plateste pe voi nu voi pe mine. Cui nu ii este clar lucrul asta?
      Crizut, du-te nene si repeta clasele primare ca sa te invete doamna`ntatoare cum se cauta in DEX substantivul comun REFERENDUM. Ma parlamentarilor, pentru ce va platesc eu pe voi? Si va platesc bine fata de cat consum eu. Numa ca eu mai si produc. Adica referendumul in care romanii (aia care au votat suficient de legal incat referendumul sa fie valid! LEGAL, ma!) s-au pronuntat ca vor numa 300 de parlamentari, nu se pune? Voi ati aflat ca la o populatie de 300 milioane de oameni, SUA are nu mai mult de 550 de oameni in forul lor legislativ? Eu nu am votat pentru parlament unicameral dar am votat pentru maxim 300 de parlamentari.
      Ma, tampitilor, io va inteleg ca pe voi nu va intereseaza Legea Falimentului Personal pentru ca voi sunteti trimisi acolo sa aparati interesele bancilor nu ale prapaditilor care v-au votat. Sunteti normali? Iar voi, prapaditii aia care abia va trageti zilele mai ca zeama de varza, cum de nu reactionati in niciun fel cand deputatii votati de voi se opun votarii acestei legi? Ca doar este o lege care exista in absolut toata lumea civilizata. Asa cum exista si Legea Insolventei pentru societatile comerciale.
      Ca v-ati adunat voi acolo in comisia de redactare a noii Constitutii tot felul de “priceputi” cu ifose, mai treaca-mearga ca este in sensul megalomaniei vostre de priceputi la toate, un fel de Dorel universal. Dar ca sa transformati Parlamentul unei tari laice intr-un Parlament ortodox-fundamentalist, asta deja frizeaza fundamentalismul religios. Cum adica sa il chemati la dezbateri pe leader-ul religios si sa nu chemati profesionisti in ale constitutionalitatii?  Adica in felul asta vreti sa va puneti bine cu divinitatea? Adica voi credeti ca Dumnezeu poate fi cumparat cu o galeata colorata si cu trei mici priponiti? Ma Victoras, tu prost nu esti, dincolo de pacatele tale ireconciliabile cu normalitatea. Tie chiar iti place rolul de marioneta a astora de nu ti-i poti tine in frau? Ca la Blaga si la Antonescu nu ma pot astepta sa se opuna prostiei.
      Cu fiecare zi care trece, tot mai multi fruntasi USL se dezic de afirmatiile si promisiunile care i-au adus la guvernare. Ultima fiind aceea a senatorului PSD Sarbu care a afirmat raspicat ca Basescu nu avea cum sa controleze serviciile. Si atunci cum ramane cu campania furioasa care avea ca pilon acuzatia ca Basescu controleaza serviciile? Deci stiati ca nu este asa si cu toate astea ati afirmat contrariul. Cum ramane cu Rosia Montana si cu gazele de sist? Adevarul este ca va simtiti mult prea stapani pe situatie si va permiteti sa va negati propriile minciuni. Eu zic sa nu va simtiti chiar atat de stapani pe situatie.
     Dumnezeule, sunt prea multe ca sa le pomenesc acum pe toate. Partea proasta este ca i-ati indoctrinat pe oameni atat de temeinic incat nici cand ii puneti chiar voi in fata evidentelor, acestia le refuza. Nu mai departe de azi un ametit, in momentul in care o voce media favorabila USL reproducea afirmatiile senatorului Sarbu facute in publicatia “22”, a intrebat: cu ce te santajeaza? De tot rasul. Aveti ce ati semanat in marea incropeala. Ati ajuns la guvernare numai cu minciuna. Eu zic sa va pregatiti de furtuna.

        Intre demos si kratos

        Stau uneori (drept este, destul de rar, pentru ca problemele zilei de maine imi cam ocupa tot timpul) pe ganduri. Si ma deranjeaza al dracului de tare la prostata raceala gandurilor mele. Nu mai reusesc sa imi infierbante nici macar creierii.

        Imi este clar ca niciun fel de organizare politica si sociala a societatii, in ansamblu, nu a reusit sa duca la dreptate si justitie sociala. Si cumva este firesc sa fie asa daca acceptam ca suntem diferiti unul de celalalt. Egalitatea (in drepturi, in sanse, in fata legii) este doar un slogan cu care masele si mintile pot fi destul de usor manipulate. Nu suntem egali. Nici macar prin nastere. Pentru ca ne nastem cu o anumita arganizare ADN complet diferita de la un individ la altul. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca unii dintre noi se nasc in puf, altii sunt trasi cu forcepsul intr-o realitate complet incerta dintr-o realitate uterina complet lipsita de griji, iar altii suntem pur si simplu aruncati in tomberon, daca muschiul mamei asa vrea.  Nici macar in fata lui Dumnezeu nu suntem egali atat timp cat egalitatea in fata divinitatii este stabilita de scrierile si hotararile oamenilor bisericii, cei care se substituie (tot din necesitati pecuniare sau de manipulare si exercitare a puterii) vointei divine. In paranteza fie spus, in functie de nevoile politice ale societatii, ajungem sa tabloidizam conceptele si principiile. Daca pana in `89 era o blasfemie si erai renegat social daca te declarai impotriva, sau aveai indoieli legate de puterea clasei muncitoare (chiar daca majoritatea societatii nu credea in puterea proletariatului), in ziua de azi este o mare blasfemie sa te declari public un opozant al bisericii sau sa iti manifesti credinta in altceva decat in biserica, daca nu te declari, fariseic, de dimineata la pranz si seara, credincios, daca nu il pomenesti in fiecare fraza pe Dumnezeu ca pe vremuri partidul, conducerea de partid si de stat, tricolorul si poporul. De parca nu ar mai putea fi credinta in afara cuvantului rostit cat mai raspicat si demonstrativ. Ati innebunit! Am facut un pas inainte? In niciun caz! Am inlocuit un conformism cu alt conformism. Ne-am pastrat insa prejudecatile, ipocrizia si mentalitatile. Dar sa revenim la ale noastre pentru ca am plecat de la ideea de stat pe ganduri (in pozitia cugetand dureros dupa o sinucidere cu laxative), dreptate sociala si puterea proletariatului. Am vrut sa zic “poporului” cu toate ca poporul nu a fost niciodata altceva decat o masa lenesa, pusa pe capatuiala, barfitoare, marcata temeinic de tzatza caprei vecinului, cheflie pana la delir etilic, violenta uneori pana la delirium tremens.  Deci democratie. Hai sa ne intelegem din capul locului: nu sunt adeptul teoriei elitelor. Sau nu altele decat cele ale elitelor intelectuale. Si nu ma refer nici pe departe la cele formale constituite pe criterii de notorietate ci doar la cele care dau pe dinafara cand este vorba despre competenta si autoritate dar care, de regula, sunt complet ignorate de catre societate. In situatia asta mi se naste in mod firesc intrebarea: ce ar fi de facut? Recunosc inocent: nu stiu. Chiar daca am cateva pareri. Una dintre ele reuseste sa fie chiar idee fixa: educatia. Ce ar fi mai buna? Democratia participativa sau cea reprezentativa? Pai si aici ma impiedic tot in educatie. Evident nu ma refer la posibilitatea kafkiana sa ne vorbim in versuri sau sa cerem la minimarketul din colt (mai vechea bacanie) un coltuc de paine reproducand citate din Kant. Ca sa optez pentru democratia reprezentativa ar insemna ca cei pe care eu ii deleg, prin votul meu, sa ma reprezinte si sa hotarasca pentru mine, sa fie onesti, competenti, sa le curga prin instalatie numai vointele celor care i-au delegat si nu alcool metilic diluat cu paine si apa statuta, fapt ce ii face sa orbeasca si sa isi piarda mintile ajungand sa nu mai realizeze ca eu nu sunt sclavul lor ci cel care ii plateste ca sa faca treaba in folosul meu si al natiei, nu in al lor si al neamului lor de parliti si rupti in cur ajunsi prin pupincurism de partid calare pe sacul (din ce in ce mai mic) cu bucate. Ori ca sa se intample lucrul asta, eu alegator ar trebui sa fiu suficeint de informat si cu educatia la zi ca sa votez altceva decat am votat manipulat de televiziuni, indoctrinat de propriile-mi limite, dezinformat de tot felul de natarai pupincuristi ori cumparat la kil de banii unor fosti securisti, activisti sau fii de activisti importanti ai PCR vopsiti si reconditionati ca sa para in ochii mei altceva decat eu (daca am cap, decenta si onestitate) stiu sau simt ca sunt. Deci? Educatie!!! Legislativa, constitutionala, drepturi dar si indatoriri cetatenesti, civism, competenta si meritocratie, respectarea valorilor autentice, refuzul imposturii si al ipocriziei, mentalitati solide si nu prejudecati medievale. De cealalta parte, ca sa optez pentru democratia participativa, dincolo de faptul ca lucrul asta ar trebui statuat in Constitutie si in legile tarii mele, ar trebui ca tara sa aibe un arbitru suprem, complet neutru, ALES periodic dintre cei mai luminati oameni ai natiei si pentru care valoarea suprema sa fie tara si vointa cetateanului. Sistemul piramidal de conducere (vechi de mii de ani)  ar trebui inlocuit cu un sistem sferic de delegare a deciziei si cu vizibilitate maxima din orice punct al societatii. Ori atat timp cat participarea mea ca cetatean nu este fundamentata pe educatie (fir-ar a dracului ea de educatie ca pana la urma tot la ea ajung), consultarea si participarea mea devine cu certitudine haotica, abuziva, cu mare disponibilitate de a fi manipulata, egolatra (doar o reluare pe un plan revolut – sensul fiind de “reflex” - al lui “tu stii ma cine sunt io?”) dar si cu riscul de a bagateliza chiar ideea de participare. Ori de aici, in situatia unui cetatean needucat, neinformat si fara puternice aptitudini si reflexe civice, pasul pana la anarhie este extrem de mic.

    Si atunci? Atunci ramai dragule cu USL-ul tau, cu PDL-ul tau, cu UDMR-ul tau, cu toti ailalti care au aceleasi reflexe oligarhice ca si astia dar care isi pun pe piepturi alte denumiri, acopera-ti ochii atunci cand ai sansa sa vezi altceva, ramai cu Antonescu al tau, ramai cu Voiculescu al tau, ramai cu Blaga al tau, ramai cu Ponta al tau, ramai cu toata oligarhia asta impotenta si plange-ti de mila. Ramai prost pentru ca si eu raman prost cand iti vad prostia. Acu ai inteles? Nu? Hai sictir! Esti prost!

   

      Votati, ma!

       Ce ar mai fi de spus? “nimic”, ar spune neputinciosii, apoi ar continua sa desfiinteze totul. “prea multe”, ar spune inteleptii, apoi s-ar cufunda in mutenie. “asta si asta si asta”, ar spune cei care au senzatia ca le stiu pe toate, apoi ar continua sa vorbeasca fara sa spuna nimic. “Dumnezeule, am atatea sa iti povestesc”, ar spune cel care stie ca nimic nu se termina acum, apoi ar continua sa te iubeasca (chiar si pentru ca existi)… si stie ca intr-o zi totul se va termina pentru el dar va continua prin altii.
      In seara asta un natarau cu bani (l-am vazut la tv) spunea ca marea iti da libertate. Nimic mai penibil, mai frust, mai banal si mai neadevarat. Nu marea, nu pamantul, nu cerul iti da libertate ci doar puterea gandului propriu. Atat timp cat gandul tau este mai putin marcat de dependente, poti fi la fel de liber pe mare, pe uscat sau in vazduh. Cum la fel de bine poti fi sclavul marii, al pamantului sau al aerului atat timp cat in interiorul tau nu esti liber. Si curat.
      De-ai sti cat de scurta este viata. Si de-ai sti cat de frumos este Pamantul. Stiu… suna cam plat si conventional. Cand am sa reusesc sa inventez cuvantul ala unic, am sa ti-l spun. Pana atunci apelez la ceea ce tu nu poti sa simti ca esenta (chiar si pentru faptul ca este prea simplu pentru mintea ta indoctrinata si pervertita) si te limitezi doar la a citi cuvinte insirate de cei care iti pretind sa le fii fan, de cei care vor sa urce folosindu-se de trupul tau ca treapta (“pentru binele tau”,  ti se spune), de cei care nu au puterea sa vada eternitatea clipei care deja a trecut inutil, de cei care iti spun zi de zi ce este bine si ce este rau fara ca ei insisi sa aibe habar, de cei care inventeaza reguli (“in folosul tau”, ti se spune) fara ca regulile alea sa fie firescul tau ci doar interesul lor de moment (chiar si imbecilii astia uita care le este interesul pe termen lung). Pentru imbecilii astia care au uitat sa vrea aripi, pentru imbecilii astia care au uitat sa vrea sa fie delfini ce se joaca in apa marii fara sa simta adancimea sau imensitatea. Ma, Voiculescule, esti doar un psihopat decrepit obsedat de putere fara sa ai si forta necesara ca sa fii puternic pentru ceilalti. Ma, Antonescule, esti doar un tiranel guraliv mult prea impotent ca sa reusesti sa fii un tiran veritabil. Ma, Nastase, esti doar un lacom Hagi Tudose, drept este, suficient de instruit, dar asta nu te face nici mai bun nici mai om. Ma, Becali, esti doar un hotoman simpatic, ca un bufon de curte ajuns prin ironie divina simbol al marlaniei arogante de neam prost captiv intr-un bordei aurit de dimensiunile unui palat. Ma, Traiane, ai pierdut marea cand te-ai aruncat, fara colac de salvare, in politica damboviteana. Ma, Ponta, daca ai fi invatat sa te desprinzi de mitomania copilariei, poate ai fi invatat si sa fii barbat. Pe ailalti de pe langa voi, croiti dupa chipul si asemanarea tiparului vostru, nu ii mai pomenesc. Sunt prea multi. Iar pe langa voi, toata liota de lingatori de dosuri, toata liota de fani care cad pe spate la fiecare tampenie transpirata de voi, toata gasca de frustrati care mai de care mai cu fitze, ifose, analisti, antenisti, manelisti, guristi, curve, parasute, parveniti, mazari, oprisani si cati dracu or mai fi ca sunt mult prea multi. Suntem o tara binecuvantata dar cu un popor de imbecili si conducatori cretini. Dintotdeauna!!! Unii fara ceilalti nu am fi posibili. Asa ca nu avem de ce sa ne plangem. Nici macar de mila.
      Chiar nu inteleg. Nu va inteleg. Eu ies mai rar din tara ca nu mi-am permis un concediu mai mult de o data la cinci ani. M-am tot caznit de fiecare data sa cosntruiesc socialismul pe care mi l-ati servit VOI pe paine si apoi capitalismul pe care mi l-ati servit TOT VOI pe nas sau intravenos. Sunteti multi dintre voi umblati. Si politicieni si fani ai lor si cetateni blazati si cetateni agresati si cetateni constienti si cetateni deprimati. Voi chiar nu vedeti ce fac altii in alte parti? Voi chiar nu vedeti ce fac altii din tarile lor in cateva zeci de ani? Aceeasi ani in care noi nu reusim decat sa demolam? Nu va inteleg, ma cretinilor. Logica hotului este sa fure de unde este mai mult. Voi furati exact de acolo de unde nu este. Construiti, ma, intai, ca atunci o sa aveti de unde fura mai mult. Cum mama dracu, ma, toata coasta de sud a Frantei este casa langa casa ( in fo 40 de ani) iar noi nu reusim, in 100 de ani,  sa facem un rahat de autostrada care sa traverseze tara. Fara sa avem relieful pacatos al francezilor sau italienilor. Cum ma, spaniolii fac din Ibiza, in numai 20 de ani, o destinatie turistica ravnita de toata lumea iar noi nu reusim sa facem decat ruine din litoralul cu care ne-a blagoslovit, in mod nedrept, natura? Cum ma, fir-ar mama voastra a dracu de hoti cretrini si prosti, nu puteti gandi pe termen de macar 10 ani si dati in clocot TOTI sa furati si praful de pe toba in doar un ciclu electoral? Ma, fir-ati ai dracu de prostii si cretinii si hotii si imbecilii satului, pana si tunisienii, cel putin statistic vorbind, cu un venit mediu mult sub al nostru, reusesc sa faca mult mai multe din pamantul lor rosiatic si arid. Ma, bata-va Dumnezeu sa va bata de cretini, imbecili, hoti, patachine, parasute cat timp va mai bateti joc de tara asta? Sunt prost!!! Raspunsul este simplu: atat timp cat ceilalti cretini, aia care va aleg, va dau voie.
      Doamne, si cat i-as mai vrea pe romani si Romania sa fie visul celorlalti. Si ar fi si posibil daca nu am avea un popor cretin care sa nasca politicieni si mai cretini. Votati, ma!!!