luni, 27 august 2012




     “Stupid people” 

     Ca acesti 23 de ani au trecut in ritm brucanian, cu lozinci si minciuna, cu instigare si ipocrizie, cu avaritie si nesocotirea alegatorului, o dovedesc chiar politicienii, chiar si in ziua de azi, politicieni care nu au inteles ca un partid sau o alianta politica nu castiga puterea in urma unui proces electoral ci numai dreptul de a guverna. Puterile intr-un stat trebuie sa respecte separatia lor pentru ca statul sa poata functiona. Puterea legislativa, puterea executiva, puterea judecatoreasca, la care as mai adauga presa si societatea civila, nu au voie sa isi prea una alteia functiile. Numai ca politicianul roman nu a inteles lucrul asta. Mult prea des auzim puncte de vedere in genul “ciocul mic ca acum noi suntem la putere” care vor sa insemne NOI avem puteri totale si avem voie sa schimbam tot. Cat se poate de fals. Iar asta au facut absolut toate guvernele care s-au perindat la putere. In ultimii ani insa atitudinea asta a trebuit sa fie diminuata pentru ca UE, primindu-ne in randurile ei, la cererea NOASTRA (si nu ar fi rau sa ne reamintim ca atitudinea pro-europeana a cetatenilor Romaniei a fost, inainte de aderare, mai mare de 80%),  ne-a  impus respectarea standardelor uniunii la care am aderat prin proprie vointa nationala. Drept este ca pe mine nu m-a intrebat absolut nimeni. Nu am sentimente antieuropene numai ca la acea vreme am spus “nu cred ca este bine atat timp cat noi nu suntem pregatiti nici economic, nici politic nici din punctul de vedere al dezvoltarii constiintei civice a alegatorului”. Iar consecintele faptului ca noi nu eram pregatiti s-au vazut in faptul ca ne-am transformat in piata de desfacere pentru ca noi nu aveam o economie competitiva, politicienii nu au inteles ca guvernarea nu inseamna acapararea tuturor institutiilor statului si numiri facute numai pe criterii politice pana la nivel de directori de scoli, cetateanul nu vrea sa inteleaga ca legea trebuie respectata chiar si atunci cand nu ii convine si inadmisibil de des opteaza nu pe baza unor analize care au la baza argumentul ci o face visceral dupa cum i se spune la un post de televiziune sau altul. Si uite asa toata lumea se ocupa de toti ceilalti fara sa isi faca fiecare treaba cat mai temeinic pe sectorul lor de actiune a puterii careia ii apartine. Judecatori care se pronunta asupra actiunilor politice, politicieni care contesta decizii aflate sub jurisdictia puterii judecatoresti, dreptate care se  face in strada, sentinte care se dau la televizor (in loc sa il informeze corect pe consumatorul de presa). In felul asta s-a ajuns la o stare patologica de neincredere (de natura paranoida) in absolut tot ce ne inconjoara, suspectam orice fel de atitudine intrebandu-ne ce sau cine se ascunde in spatele ei, lipsa de profesionalism generalizata decredibilizeaza in ochii nostri institutii fundamentale ale statului de drept. Nu avem incredere in Parlamentul Romaniei pentru ca vedem cum se exhibeaza tot felul de neispraviti, nu avem incredere intr-o instanta de judecata, indiferent de nivelul ei pentru ca vedem cate sentinte nedrepte ajung sa ne impovareze existentele, ne intrebam continuu ce baron local sau afacerist veros vrea sa favorizeze masura unui guvern (si orice mi s-ar spune, asta au facut-o si o fac TOTI), ne temem ca in spatele unui articol de ziar sau emisiuni tv se ascunde un ordin de manipulare, suspectam protestul unui cetatean ca fiind doar varful de lance a nu stiu caror interese mai mult sau mai putin obscure. Am ajuns intr-un moment extrem de periculos de disolutie a statului. De aici pana la anarhie este nevoie doar de lipsa de hotarare a institutiilor care au menirea sa apere legalitatea si constitutionalitatea. Raspunsul acestora doar la comandamente POLITICE, indiferent de locul de unde vin aceste indicatii, poate fi scanteia care ar putea arunca statul in aer sau ne poate arunca, prin izolare internationala, in mizerie, foamete, lipsuri. Chiar daca am sa fiu acuzat ca militez pentru statul politienesc, sper ca Politia, Parchetul, SRI, si puterea judecatoreasca sa isi faca treaba profesionist pentru ca politicul si societatea civila sa nu se indrepte spre haos. Profesionist insemnand in limitele competentelor si atributiilor legale si nu dupa bunul plac sau partinitor. Abia atunci ar fi stat politienesc iar lucrul asta ne-ar facilita intrarea in haos.
    Acum mai mult ca niciodata este nevoie de o alt fel de politica, de o altfel de clasa politica, de o justitie complet profesionalizata, de institutii depolitizate complet. Acum este momentul sa ne desprindem de Brucan, Iar lucrul asta il pot face doar acei “stupid people” care pana acum nu au pregetat sa produca, prin votul lor, o clasa politica ce a determinat aparitia unei oligarhii politice insatiabile. Acum este momentul ca un alt fel de atitudine politica, decenta, profesionista, lipsita de aroganta si care actioneaza NUMAI in respectul pricipiilor democratice, sa creasca Romania. Incepand de cum este momentul sa demonstram ca nu mai suntem “stupid”.

miercuri, 22 august 2012



       Recursul la metoda

       Nu obosim sa fim cat se poate de originali in anormalitatea noastra: puterea demonstreaza impotriva opozitiei. Opozitie care, in paranteza fie spus, in afara de voci (multe de altfel dar complet neorganizate) individuale care s-au saturat de mizeria ipocriziei, manipularii si instigarii unor indivizi care au pierdut complet contactul cu bunul simt, cu legalitatea, cu nevoile reale ale acestei tari, nu prea exista. Si atunci cu cine se bat ei?  Puterea, sustinatoare ferventa a politizarii justitiei, algoritmului de constituire a Curtii Constitutionale, acuza faptul ca CSM raspunde la comenzi politice, ca CCR voteaza politic, ca ploaia este politica, ca…carau. Am mai spus-o de foarte multe ori si continui sa o spun: astia chiar sunt prosti!!! Ar fi obtinut demiterea, in fapt, a un milion de Basescu daca ar fi lucrat cu mai mult cap. Si totul ar fi fost legal!!!!  Cu atat mai mult cu cat  nu au reusit sa demonstreze vinovatii certe si legale ale lui Basescu. Si atunci de ce au facut totul asa? Doar ca sa il scape pe deja condammanul Nastase, sau pe Fenechiu sau pe Patriciu sau pe Voiculescu sau pe Oprisan sau pe care o mai fi pe teava? Inca am dubii ca un om inteligent peste medie si-ar risca nu numai cariera dar chiar si libertatea pentru astia. Pe de alta parte, daca ar fi avut inteligenta sa faca totul pe tacute si intr-un tempo suportabil pentru societate si partenerii externi, ar fi avut mai multe sanse sa ii scape nu numai pe astia ci pe inca o mie ca ei. Prin recursuri in anulare, prin gratieri, prin amnistii sau pur si simplu facandu-i scapati prin cine stie ce colt insorit de lume. Si nu ar fi avut cine sa se opuna. Ori procedand in felul in care au procedat, nu au facut decat sa trezeasca la viata o buna parte a populatiei care pana acum, scarbita de tot ce reprezinta politicul, se retrasese intr-o stare dezabuzat amorfa. Iar partea asta de populatie care nu prea poate fi manipulata pentru ca gandeste, este cu ochii pe ei si ii impunge, mai delicat sau mai brutal, peste tot pe unde ii prinde. Chiar nu am inteles inabilitatea si a lor si a celor care sunt in spatele lor. Oricum as da-o, daca plec de la premiza ca au macar inteligenta unui pitecantrop, de la un anumit moment inainte, absolut nimic nu le justifica felul in care au actionat si actioneaza. Singura explicatie, care insa nu are nimic rational in ea, este faptul ca oamenii astia sunt realmente bolnavi psihic. Si prosti ca tura de noapte. Sau in spatele lor se afla interese externe carora nu le pasa decat de scopul lor ocult si mai putin de cativa prostovani pe care ii sacrifica fara scrupule. Ati ales baieti. Sa ne lasati adresa unde sa va tirmitem chiftele.

marți, 21 august 2012




       In numele meu

       Tara asta este dominata de existente si atitudini mai mult decat contradictorii, extrem de ciudate, parca desprinse din dosarele X. Nu am sa inteleg niciodata de ce fruntasii USL s-au grabit atat de tare.  Daca ar fi avut rabdare pana in toamna, timpul ar fi lucrat numai in favoarea lor, vantul ar fi suflat linistit numai in panzele corabiei lor. Ce s-ar fi putut intampla? Doar sa fie condamanti cativa guzgani. Cum tot asa nu am inteles cum oameni importanti si din PSD si din PNL nu au reusit sa impuna o atitudine si o actiune moderata si inteligenta care i-ar fi pus in situatia sa detina, in mod discretionar, absolut toate parghiile de putere. Legitim!!! Inca din iarna am scris ca PDL trebuie sa isi asume nevoia de penitenta de patru ani pentru greseala de a fi promovat la randul lor o multime de indivizi indoielnici dar, spuneam tot atunci ca, daca USL ajunge la guvernare, nu este nevoie decat sa ii lase pe acestia sa greseasca si in felul asta vor avea sansa, nemeritata dupa parerea mea, de a ajunge iarasi la 25-28% din preferintele electoratului votant. Iar fruntasii USL se incapataneaza sa continue sa greseasca intrand periculos de tare in sfera penalului. Uneori am senzatia terifianta ca sunt  impinsi sa o faca chiar de catre colegi de partid, pentru a se compromite cat mai mult si cat mai repede.
      La fel de tare continua sa  ma contrarieze apetenta teribila a alegatorului (indiferent de partea carei tabere se situeaza) pentru radicalism, pentru intoleranta, pentru tiranie atunci cand socoteste ca cine nu ii impartaseste punctul de vedere ii este in mod inexorabil dusman de moarte, chiar daca punctul de vedere al celuilalt chiar nu are nicio legatura cu niciuna dintre tabere. Suferim inexorabil de neputinta de a-l lasa pe celalalt sa aibe propriile optiuni fara sa ne gandim ca daca azi noi putem sa ii punem pumnul in gura celuilalt, maine ar fi posibil ca celalalt sa poata sa ne puna noua pumnul in gura. La fel de nefireasca mi se pare amestecarea planului politic cu cel al legalitatii. Ceea ce mi-a atras atentia in toata perioada asta este faptul ca absolut niciodata nu am auzit un fruntas USL afirmand raspicat “nimeni nu este mai presus de lege”. Evident ca au invocat, ca si tabara adversa, legi, prevederi si regulamente pe care fiecare le-a interpretat in alt fel (iar aici sunt de vina chiar parlamentarii care au reusit sa faca legi cat se poate de interpretabile, neclare, de prea multe ori inoperabile in situatii limita, dand posibilitatea in felul asta ca oricine, in varii circumstante, sa le interrpeteze dupa bunu-i plac) , dar niciodata nu l-am auzit pe Ponta sau pe Antonescu in aceasta perioada invocand faptul ca nimeni nu are voie sa fie deasupra legii. Oare de ce?
      Ma surprinde incapacitatea politicianului roman de a negocia, de a ajunge la un modus vivendi in folosul societatii si nu fiecare sa isi aroge dreptul de unic detinator al tainelor guvernarii. Doar aroganta, autosuficienta, grandomania, un dispret suveran pentru absolut orice  ar vea de a face cu profesionalismul. Fiecare dintre ei, cel putin declarativ, vrea partidul celalalt disparut definitiv din istorie fara sa accepte ca esenta este pluralismul insusi, in felul asta fiecare dovedind ca nu vrea doar guvernarea (care este finalitatea luptei politice) ci vrea sa fie statul insusi. Ceea ce este complet anormal pentru ca statul, in afara de palierul politic, este compus si din justitie si din economic si din executiv iar palierele astea nu au voie sa se amestece unul in treburile celuluilalt daca tine sa respecte regulile democratice ale pluralismului si independentei institutiilor statului. Mi se pare complet anacronica apetenta complet suspecta a politicianului pentru manipulare, dezinformare, ipocrizie. Cum sa spuna un ditamai politicianul ca niste articole din ziare straine sunt scrise din Romania si apoi postate pe site-urile acelor ziare, fara acceptul acelor redactii, cand orice om care se foloseste de internet stie ca nu poti posta ce vrei tu si oriunde vrei tu fara acceptul admin-ului acelui site? Cum se numeste asta? Nu cumva manipulare grosolana?  Nu pot intelege apetitul pervers al politicianului de a invrajbi un roman cu alt roman manat doar de interesul meschin de a obtine mai multe voturi. Nu pot intelege cum un politician nu vrea sa apeleze la justitie atunci cand acuza si transfera tot procesul in strada. Asta este politica? Asta este justitie?
       Personal chiar nu stiu cum sa valorizez gestul doamnei Pivniceru de a demisiona din absolut toate functiile pe care le detine, dupa o viata de munca, de a renunta inclusiv la titlul de magistrat pentru a fi un oarecare ministru de justitie. Femeia asta fie este nebuna, fie este de un patriotism de exceptie si chiar este dispusa sa renunte la toate avantajele pozitiei ei si sa isi puna problema ca vrea cu toata fiinta sa fie de folos Romaniei, fie cineva o plateste suficient de bine pentru niste “servicii” partinitor-vinovate ca sa nu o mai intereseze banii de pensie, bun renume si absolut orice care ar avea legatura cu moralitatea. Vom trai si vom vedea.
     Mie unul de exemplu imi lipseste cumparatea si modul ponderat dar ferm in care un Mitrea isi expunea punctul de vedere, imi lipseste argumentarea fara echivoc a doamnei Mitrea, imi lipseste discursul subtire dar pertinent in acelasi timp al doamnei Saftoiu, imi lipseste vorba repezita dar dreapta si ferma a lui Chiliman, imi lipseste chiar si vorba aproape soresciana a lui Berceanu, imi lipseste chiar si discursul aproape plin de el dar ponderat al lui Voinescu, imi lipseste discursul volatil dar ponderat al lui Bello, imi lipseste politicianul Diaconescu. In general, imi lipseste ROMANIA. Si sa nu indrazneasca cineva sa imi spuna ca este vina doar a aluia sau a aluilalt. Principiul actiunii si reactiunii este singurul care functioneaza. Sa nu imi spuna cineva ca mai intai a fost oul si apoi gaina sau invers pentru ca pana la urma am sa ma hotarasc sa sparg oul si sa rup gatul gainii ca sa termin cu dilema asta. Iar eu nu am sa vorbesc in numele a 7 milioane sau in numele a 11 milioane. Eu am sa vorbesc numai in numele meu.

      

luni, 20 august 2012




       As blestema Romania daca de vina nu ar fi oamenii

       Indiferent cum se va termina nebunia asta, niste conluzii vor trebui trase. Probabil ca maine iarasi Curtea Constitutionala nu va avea barbatia, profesionalismul si patriotismul sa se pronunte ferm ci fiecare judecator constitutional va raspunde comandamentelor de partid trimitand decizia sa o transeze Parlamentul. Cumva au dreptate si astia. In defninitiv cloaca asta numita Parlament, sa isi rezolve singura  problemele ei. Una peste alta, toata confuzia si toata mzieria la care asistam in ultimele luni, a fost posibila doar pentru faptul ca parlamentarii si-au facut treaba de mantuiala sau vinovat partinitor de fiecare data, pe banii nostri. Cloaca infecta de profitori care nu sunt in stare sa faca nimic cum trebuie.  Tot soiul de neispraviti fac legi strambe, legi incropite, legi partinitoare, legi confuze. Legi care sa ii favorizeze pe ei si sa ii pedepseasca doar pe cei care nu sunt in sfera politicului, legi care le confera lor statutul de animale deasupra legii. Putinele exceptii dintre ei sunt complet sufocate de disciplina de partid, de forta neispravitilor, a parvenitilor, a gunoaielor arogante, a falselor comandamente de partid. Iar de situatia asta sunt vinovati cu totii. Toti cei care s-au perindat prin Parlamentul Romaniei in toti acesti ani. Prea putini dintre ei au ajuns la puscarie (de unde mai si au nesimtirea sa trimita in societate mesaje moralizatoare prin intermediul retelelor de socializare), pe prea putini dintre ei alegatorul i-a sanctionat. Gradul redus de educatie si cultura face din alegatorul roman talibanul perfect care este in stare sa ii dea in cap semenului lui doar pentru ca nu este de acord cu el, doar pentru ca un post tv sau altul il instiga sa o faca, doar pentru ca idolul ciung de partid il invata sa ridice piatra. Destul de timid in ultimii ani justitia a incercat sa isi faca treaba si sa ancheteze guzgani indiferent de apartenenta politica. Reactia sistemului nu s-a lasat asteptata!!! Nu pot sa nu constat ca cel mai mult s-au opus distinsii sobolani din USL. Drept este ca ceilalti au furat suficient de acoperit incat sa nu poata fi prinsi prea usor. Dar pe ansamblu sistemul s-a opus instaurarii legalitatii. Teama imi este ca zilele astea asistam la ultimele zvacniri de profesionalism ale magistratilor. Piolitia pare sa fi cedat deja. Astept cu interes numirile si inlocuirile la varful justitiei, oameni noi care vor trebui sa ii faca pe toti subalternii sa taca pe limba partidelor aflate la putere intr-un moment sau altul. Cunosc cativa procurori, judecatori, politisti si lucratori in SRI tineri, animati de ideea de a-si face meseria cu profesionalism si devotament. Le doresc sa nu imbatraneasca dezabuzat suficient de repede incat sa poata sa prinda moartea tuturor acestor generatii degenerate.
       De data asta ne-a salvat cat de cat Europa chiar daca si ea nu este suficient de pregatita sa faca fata unor agresiuni  care au menirea sa distruga ideea de Europa unita, chiar din interiorul ei. Sper ca si astia sa invete ceva si sa isi construiasca mecanismele de autoaparare. Romania s-a dovedit a fi mult prea fragila si mult prea nepregatita sa faca fata unei agresiuni destructive de sorginte totalitar schizoida. Nu are create sistemele de autoaparare si de raspuns la atacul concertat al microbilor si virusilor. Iar sistemul asta de aparare ar trebui sa fie construit pe axa societate civila-legi-organisme independente care sa impuna respectarea legii. Din pacate societatea civila reactioneaza doar ca organ auxiliar al osaturii politice si nu ca entitate solid construita care sa amendeze politicul, sa contracareze derapajele puterii, sa sustina actiunile de pastrare ferma a legalitatii. Este clar ca nimeni nu a avut niciun interes sa lase societatea civila sa se cristalizeze, sa se organizeze, sa raspunda. O multime prea mare de organizatii sau ONG-uri autoproclamate societate civila nu sunt decat instrumente politice, prelungiri ipocrite ale politicului, de multe ori cu deviatii complet anarhiste sau chiar fasciste. Legile sunt facute de neprofesionisti si sunt neclare, confuze, contradictorii. Organismele independente sunt facute, prin lege, pe criterii politice si pe algoritmi politici. Chiar nu inteleg de ce legile trebuiesc facute de politicieni tampiti adunati in comisii chipurile de specialitate. Pai daca aia ar fi fost specialisti, nu s-ar fi refugiat in politica. Chiar nu inteleg de ce comisiile astea nu sunt compuse dintr-un corp de profesionisti care sa nu aibe legatura cu politicul. Nu inteleg de ce o curte constitutionala nu este compusa din constitutionalisti pentru care profesionalismul sa fie singura politica. Evident ca in cazul asta politicul nu ar mai putea-o tine in mana. Nu inteleg cum un judecator dintr-un consiliu suprem al magistraturii poate sa accepte in randurile lui judecatori a caror neangajare politica sa nu fie pusa sub semnul intrebarii. Nu inteleg cum corpul magistratilor poate tolera existenta in interiorul lui al  magistratilor care se plimba cu masinile puscarisilor sau fac baie in acelasi lighean cu inculpatul asupra caruia trebuie sa se pronunte dupa cateva zile. Nu inteleg cum pe o aceeasi speta judecatorii dau verdicte diferite. Dumnezeule, in tara asta totul este incropeala. Totul este neprofesionalism. Totul este mocirla. Dezbaterea este inlocuita cu barfa, argumentul este inlocuit invectiva. Pe cine sa blestemi?

vineri, 17 august 2012




     Zodia bizonului

     Uneori nu ii mai inteleg deloc pe oameni: se raporteaza la clipa ca si cand ar fi inceputul vesniciei lor individuale. Foarte putine animale au capacitatea sa tina minte. Si te-ai astepta ca oamenii sa incerce sa evite sa spuna un lucru care peste doar foarte putin timp se va dovedi neadevarat. Din pacate insa nici pe segmental asta omul nu se departeaza de animal. Iar animalul politic cu atat mai putin.  Pare ca doar clipa are importanta, dincolo de ea nemaiexistand decat impietrirea. Si uite asa isi permit toti sa rateze clipa. Ai zice ca o fac doar pentru ca, mai tarziu, sa aibe ocazia, fiecare,  sa escaladeze sisific, iarasi si iarasi, spirala imputarilor fara sfarsit. Nimeni nu vrea sa accepte nevoia punctului zero. Noi ceilalti, ca urlatori fara minte ce suntem, le stimulam nevoia lor de ipocrizie si rostire gola uitand sa ne folosim neuronii si pentru altceva decat pentru “sus”sau pentru “jos”sau chiar si pentru un “huoooo”astenic generic, ca o negare nihilista a impotentei noastre de a fi in primul rand noi insine mai buni. Si uite asa ei devin oglinzile in care noi ne reflectam, noi devenim oglinzile in care ei se reflecta, iar jocul infinit al imaginilor deformate una in cealalta pare sa umple spatialitatea fara rost a minciunii si neincrederii patologige, a irosirii sanselor, a jocului secund al orgoliilor desantate.
     Nu stiu cine si cum este aceasta Mona Pivniceru. Dupa tonalitatea inconfundabila a timbrului vocii, as vedea-o mai degraba sprijinita de un pian, acompaniata de un negru trist aflat intr-o erectie continua, cantand blues. Ceea ce mi se pare complet inadmisibil nu numai din punctul domniei sale de vedere ci, la modul general, din punctul de vedere al oricarui animal public, este faptul ca toti si toate aceste specimene nefericit nascute, nu au minima educatie, cultura ai de  inteligenta ca sa realizeze ca ceea ce este firesc atunci cand ai statutul de existenta nestiuta, in momentul cand devii persoana publica, lucrurile se schimba. Iar daca  la un moment dat mintea-ti bolnava sau nu incepe sa iti coaca ganduri de marire, ar fi de preferat sa iti propui din timp sa iti cenzurezi gesturile si vorbele. Suntem, pe meridianul asta, atat de involuati incat nu vrem sa acceptam ca atunci cand ne dorim cu ardoare cretina sa fim persoane macar vizibile daca nu chiar publice, cu atat mai mult atunci cand vizibilitatea pe care ne-o dorim implica existenta  a o gramada informa de bizoni pe care vrem sa ii conducem la nivel statal, in momenul ala orice gest al nostru este burete uscat pentru orice interpretare umeda, orice gest al nostru devine purtatorul unui mesaj. Personal nici nu stiu daca am dreptul sa ii spun unui politician “ba, esti prost” fara sa ma gandesc daca nu ar trebui sa ies intai in fata intregii populatii si sa ii spun “ba, esti prost”. Pentru ca ei sunt, ca esenta, produsele cele mai concludente a ceea ce NOI suntem. Nu-i asa ca suna macar usor suspect, dincolo de absolut orice considerent omenesc (firesc si credibil de altfel) cand un viitor ministru al justitiei, membru marcant al unei instante supreme in stat, urca in masina unui infractor (dovedit de o instanta de judecata) de rang inalt? Eu opinez ca este aiurea sa ii faci unui om process de intentie doar din atat, sa nu ii acorzi prezumtia de nevinovatie dar asta nu o absolva pe domnia sa de certitudinea de idiotenie sau macar de inabilitate. Acum… in acelasi context de constiinta (falsa) a vesniciei clipei, mi se pare inabilitatea premierului (inca un amanunt care ma face sa nu am incredere in personajul asta atunci cand este vorba sa ma reprezinte pe mine ca roman si interesele mele de roman) cand insinueaza ca la mijloc este tot Basescu. Pai hai sa analizam putin realitatea. Echipa care a filmat toata aceasta mica aventura a doamnei Pivniceru este o echipa de la Romania TV. Post tv care apartine prietenului domnului Ponta. Nu este deloc credibil ca redactorul sef al postului cu pricina nu stie despre relatia de prietenie stransa dintre patronul sau si primul ministru.  Ori un redactor sef este cel care aproba aparitia pe post al oricarui material. Si atunci, acest material a aparut pe respectivul post complet intamplator? Mi se pare necredibil. Niciun reporter de teren din tara asta nu este in stare sa isi riste mica lui cariera si sa faca public un fapt cu implicatii majore pentru societate, doar din spirit civic sau din respet pentru meseria sa. Este un teribil neprofesionalism si la nivelul asta. Concluzia care se poate trage de aici este ca premierul a fost instiintat inca inainte de aparitia acestui material si ca cineva i-a copt-o doamnei Pivniceru. Cine ar fi avut interesul? Nu cumva chiar PSD? Oricum, avand in vedere cine este proprietarul postului tv, Basescu nu are niciun acces la acest post tv. Si atunci ce rost a mai avut marunta insinuare a premierului cum ca in spatele acestei lucraturi ar fi tot Basescu sau oamenii lui Basescu? Simplu: caracterul domnului Ponta!!!! Inconsistenta capacitatii domniei sale de a gandi si constiinta falsa ca toti ceilalti suntem atat de prosti incat sa credem orice fara sa valorizam noi insine fapte, contexte, intamplari, afirmatii. Atat pentru azi. Asa cum spuneam cu multe luni in urma, USL-ul, prin greselile pe care urma sa le faca, prin prostia cu care intelege sa faca politica atunci cand crede ca tara asta este locuita numai de tampiti si indobitociti care sunt dispusi sa inghita absolut tot fara nici cel mai mic discernamant, nu va face decat sa duca PDL-ul la macar 25-28% la alegerile din toamna.  Ati ratat sansa de a fi dictatori pana la capat. NU va mai raman decat arestari sau deportari in masa. Aveti atata sange in instalatie incat sa faceti in asa fel ca sa ramaneti doar 6 milioane in tara? Nu aveti. Personal ma bucur. Nu imi place nicio forma de dictatura. Fie ea parlamentara, presedintiala sau a multimilor proaste puse sub semnul majoritatii. Accept insa legea ca norma temporala  care  reglemeneaza convietuirea tuturor animalelor din tara.

miercuri, 15 august 2012



    A doua crestinare

     Vajnici misionari fara sutana, gandind cu piosenie si smerita ingaduinta pentru pacatele lumesti, fluturandu-si pasnic  pistoalele ca simbol al pedepsei divine ce va sa vina la sfarsitul veacurilor, au cutreierat parchetarii, asa cum alta data o faceau pescarii sau negutatorii propovaduind cuvantul legii, prin satele prea cinstite ale Romaniei arhaice. In timpul asta, un vajnic plantator de panselute, simbol sacru al batei mineriadei, scria spumegand de manie proletara pe blogul sau (ete ca s-a dedat si la tehnica mai noua a comunicarii… adica si-a schimbat parul):  “Nu credeam că, după Revoluţia din Decembrie 1989, îmi va fi dat să asist la asemenea manifestări de un primitivism feroce - haite de procurori care dau năvală peste oameni în case, în mediul rural, pentru a-i chestiona dacă au fost la vot pentru referendum. În ce lume trăim ?!!! De unde au răsărit asemenea specimene, venite parcă din grote primitive? Dar, mai ales, cine i-a trimis într-o asemenea misiune, de esenţă fascistă?”.  Mosule, schimba nene putin datele ca ai mai vazut matale altele si mai grozave si dupa ceea ce mata numesti “Revolutia din Decembrie 1989”. Vrei cumva sa spui “rezolutia”? Ma ne`a! Las-o dracu ca macane rau de tot. Inca mai traim unii dintre cei care au trait vremurile alea preistorice  si mai avem si proasta inspiratie sa nu ne pierdem memoria. Cu sau fara ginko biloba. Apoi… hai sa o luam si altfel. Hoardele despre care pomenesti matale, de ce au colindat crestineste (adica cu biblia sub brat) satele? Ca sa descopere cumva furaciunile de la referendum? Nu te preface ca nu stii ca s-a furat si de data asta pe rupte ca pe mine unul nu reusesti sa ma faci sa te cred ca esti fecioara nemulsa. Hai zau… Booooonnnn… hai sa o luam si altfel. Cine a facut legile de organziare ale tuturor institutiilor statului? Nu inteligentul parlamentar? Constati cumva matale ca sunt imperfecte legile? Sa inteleg ca ai uitat ca prea multe legi au fost prost facute tocmai ca sa serveasca interesele de partid dintr-o epoca sau alta si nu buna si corecta functionare a institutiilor statului? Tocmai asta nu vreti sa invatati niciunii!!! Faptul ca exact legile pe care un grup le voteaza in favoarea grupului, intr-o alta conjunctura se pot intoarce impotriva grupului pentru care au fost gandite. Ma rog… vomitate. Ori, daca ati avea minte, ati avea grija sa votati legi care sa fie valabile si sute de ani, la ca englezi.  Cine nu a facut absolut nimic in toti acesti aproape 23 de ani in vederea functionarii unor institutii credibile care sa fie repere pentru cetateanul de rand? Evident cetateanul de rand, nu? Cine si in ce fel a decredibilizat si Politia si Parchetul si instantele de judecata si spitalele si absolut tot ce ar trebui sa aibe autoritate si sa fie in slujba cetateanului? Cetateanul de rand? Pai pe asta nu stiti decat sa il fugariti pentru un vot in perioadele preelectorale iar dupa aceea sa il calariti ca pe o iapa insatiabila. V-ati obisnuit cu totii sa fiti intangibili atunci cand voi faceti prostii. Bun pentru aplicarea legii este numai cetateanul de rand, nu? Ete ca se pare ca marinarul a vrut altfel. Si plateste pentru asta. Plateste pentru ca, asa cum am mai spus-o, sistemul construit de voi fara sa ne intrebati si pe noi, se opune al dracului de tare. Si reuseste, culmea, tot cu sprijinul cetateanului. Zau imi pare rau de nenorocitul ala care pentru doar cateva zeci de lei accepta sa fure, intr-un fel sau altul, la alegeri. Dar chiar ar cam fi cazul sa invete toata lumea ca este ilegal. Ca prea s-a furat la toate alegerile. Partea proasta este ca legea romaneasca (oare cine a facut-o? si de ce asa?) nu il incrimineaza decat pe faptuitor si nu si pe cel care este autorul moral sau pe cel care instiga. Oare de ce? Cand voi ati facut legea asta, v-ati gandit angelic ca singura posibilitate este ca un cetatean oarecare sa fure la alegeri doar pentru ca asa are el chef, nu-i asa?  Si atunci ati prevazut in lege sa fie pedepsit prostul. Hai ma zau!!! Chiar sunteti atat de prosti cu totii incat sa va dati voie sa ne socotiti pe toti ceilalti prosti?
     Vreau si eu un procuror numit pe criterii de competenta si nu pe criterii de apartenenta politica, vreau si eu o Curte Constitutionala a carei componenta sa fie realizata din cei mai buni constitutionalisti si nu numiti de institutii politice cum sunt camerele si presedintia. Vreau si eu politicieni care in cel mai rau caz sa fie la nivelul meu si nu mult sub nivelul meu. Vreau sa pot sa ma adresez unui politician cu apelativul de reverenta “dumneavoastra” indiferent de varsta pe care o are si nu sa ii spun “tu” si sa am terifianta senzatie ca si asa ma degradez. Poate ar fi mai nimerita sintagma iliesciana “ma animalule” dar prea m-as dispretui pe mine insumi daca as cobora chiar atat. Vreau si eu un CNN romanesc nu posturi tv si ziaristi a caror gura aduce mai mult cu gura de canal decat cu organul care articuleaza ganduri. Vreau si eu purtatori de cuvant si nu sefi de nu stiu ce institutii care stau mult mai mult pe sticla decat la treaba. Vreau prea mult, nu?
    Mai zice Ioan gura de aur (nu cu majuscule ca sa nu fie confundat cu sfantul) pe blogul sau: “Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem al poporului roman - aşa cum este definit de Constituţie - este dator să intervină energic şi să cheme la ordine conducerea Parchetului General pentru abuzurile săvârşite, să o determine să-şi respecte atributele conferite de Constituţie!” Comentariul meu la asa cuvinte este: HAI  SICTIR! De aproape 23 de ani cu totii murdariti ideea de parlamentarism subminandu-i in felul asta esenta lui. Hai ca m-ai enervat. Adica atunci cand actiunea parchetului are ca tinta cetateanul, intimata institutie face dreptate. Cand actiunea lui (Parchetului) este indreptata impotriva voastra ca esenta, savarseste abuzuri. Aha… bine ca m-ai luminat badie. Cum dracu sa ma faci tu pe mine, ma mosule, sa am incredere in Parchet daca tu urli ca din gura de sarpe cand astia incearca sa isi faca treaba?  Vrei sa imi spui ca legea nu este aceeasi pentru toti? Bine ma, bine… Zice iarasi (asta nu se mai satura de cuvantari!!!) pro… hai sa rectific totusi. Zice iarasi pro…fetul: “Desigur, răspunderea revine conducerii Parchetului General, care a acționat la comandă - împotriva spiritului şi raţiunii care trebuie sa guverneze activitatea acestei instituţii. (…) Prin asemenea acte se subminează autoritatea instituţiei în percepţia opiniei publice, a cetăţenilor - care văd cum o instituţie creată pentru a apăra ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti se transformă în instrument de intimidare şi de acţiune împotriva cetăţenilor.” Taci soro! Sa mori tu? Chiar asa?  Adica ordinea de drept este ca voi sa furati cat vreti pentru ca increderea noastra in voi sa creasca, nu?  Cine a dat, badie, comanda sa se fure ca in codru si de data asta? Ala din garaj, nu? Al dracului om, ma. Daca si izolat complet poate asta sa comande intregii procuraturi, Europei, Americii, Curtii Constitutionale, instantelor de judecata, raului, ramului, pasaricii si felatiei astrale, apai atunci este clar!!! Sunteti bolnavi cu singurul neuron pe care il aveti cu totii, neuron care se zbenguie nervos in ceea ce ar trebui sa fie cutii craniene dar care la voi sunt simple cutii de rezonanta. De asta se si aude atata zgomot asurzitor.  Este clar ca trebuie sa pleacti toti acasa si sa ii lasati pe aia destepti, morali, drepti, onesti de la fiecare partid in parte sa faca politica. Sau, cum zicea suspendatul ala pe care voi si buna parte a populatiei il uraste doar pentru ca este urat, chiar avem nevoie imperioasa de modernizarea statului si a tuturor institutiilor. Inclusiv a celor politice. Pe bune! Chiar as vrea sa vad care altul ar mai avea putea sa rada hatru (eufemism pentru farmec) in situatia in care o multime de guzgani si-au batut joc de el ani in sir. Bai, are asta o multime de pacate (pe care i le-am comunicat chiar pe site-ul de campanie), dar are mai multa vana, bai. Continui sa fiu convins ca atat timp cat contracandidat  ii este doar un Gioana sau un Antonescu, este singura mea optiune. Si pe bune ca nu il vreau amanta mea. Asta insemnand ca optiunile mele sunt  rezultatul doar al analizelor si valorizarilor mele.
     Am ajuns in situatia paranoica in care normalitatea mi se pare ca ascunde ceva atunci cand este vorba despre  domnii Ponta si Antonescu. Ce sa fac? Reactionez pavlovian. Deci: ce ne mai pregatesc sau ce li s-a spus celor doi domni, pe diverse canale, de au dat-o subit pe declaratii cum ca ei respecta  actiunile Parchetului si ceea ce hotaraste Curtea Constitutionala?

       

   

marți, 14 august 2012




       Un viitor politic devenit deja istorie

       Am afirmat cu foarte multe luni in urma ca PSD-ul nu avea nevoie de aceasta piatra de moara legata de picioarele sale, piatra care este nu PNL-ul in ansamblu ci gasca de la varf in frunte cu acest individ care pe zi ce trece frizeaza din ce in ce mai mult patologicul.  In momentul investirii cabinetului Ungureanu am salutat discursul echilibrat si civilizat al actualului premier Ponta. Chiar m-a surprins in mod placut (si am scris lucrul asta in momentul respectiv). Am sperat atunci ca necoptul viitor premier Ponta va iesi din siajul periculos al primului chiulau inconsistent al tarii si ca in sfarsit incearca sa faca acea opozitie civilizata, ferma, fara declaratii isterice si fara ipocrizia de pana atunci. Pentru ca PSD chiar poate sa faca opozitie. Este de departe cel mai puternic partid iar asta nu de ieri de alaltaieri. PDL-ul nu a reusit niciodata sa fie mai mult decat o alaturare de indivizi si  individualitati, multi dintre ei neanimati de ideea de partid de dreapta ci doar de nevoia de a se imbogati prin politica. Iar multi dintre ei au si reusit. Nu am inteles niciodata de ce PSD-ul avea nevoie de Antonescu si de partidul sau care, din momentul in care individul asta a acaparat varful partidului, a reusit sa isi dilueze rau de tot substanta doctrinara. Ori alianta asta pana la identificare a PSD-ului cu un PNL amorf din punct de vedere doctrinar, a reusit in buna masura sa dinamiteze chiar din interior identitatea doctrinara a PSD. Dincolo de faptul ca sunt o multime de figuri in PSD care nu inspira nici cea mai mica incredere, dincolo de faptul ca probabil istoria va valoriza corect jaful facut in tara asta de catre multi fruntasi PSD dintr-un moment sau altul, dincolo de faptul ca mie unul nu imi place absolut deloc stilul asta de a face politica (guraliv, ipocrit, cu promisiuni fara acoperire, cu invective,  cu acuzatii niciodata probate intr-o instanta, cu dezinformari, cu manipulari stupide, cu a combate fara a argumenta, cu incriminare fara a oferi alternativa, cu atacul la persoana in locul dezbaterii pe marginea unor concepte dovedind in felul asta ca isi dispretuieste electoratul), dincolo de toate astea nu pot sa nu remarc faptul ca totusi PSD-ul este cel mai bine organizat partid din tara asta, partid care a avut abilitatea sa preia tipul de organizare al PCR (nu afirm ca a preluat si ideologia comunista!!! spun asta ca sa nu fiu acuzat de afirmatii nefondate). Eficient, bine articulat dar si rigid, incapabil sa se restructureze reusid in felul asta ca in loc sa asistam la o schimbare de registru si de abordare pe masura ce generatiile se schimba, asistam la o pervertire si chiar la o accentuare a relelor deprinderi ale inaintasilor lor. In infinita-mi naivitate continui insa sa cred ca exista in planul doi (din punctul de vedere al vizibilitatii) oameni care chiar pot sa impuna o veritabila ideologie de stanga, pentru ca este nevoie de asa ceva in tara asta cum tot asa este nevoie de un alt tip de partid de dreapta. Din aceste considerente si din inca multe altele pe care le-am tot abordat in timp, chiar nu inteleg de ce PSD-ul s-a lasat antrenat in aceasta aventura megalomana a unui individ incert ca Antonescu si a unui iresponsabil (cum s-a dovedit ulterior a fi) cum este Ponta. Oricat de mult ar da ei vina pe Basescu sau pe Boc, va veni destul de curand o vreme cand lucrurile se vor fi linistit si cand se va vedea foarte clar ca in lunile astea am facut imens de multi pasi inapoi NUMAI din cauza dorintei nemarginite a lui Antonescu de a fi presedinte (daca nu a reusit prin alegeri, macar prin toate aceste mutari total indoielnice din ultimele luni sa fie)  si din cauza inabilitatii lui Ponta atunci cand a raspuns prosteste comportamentului schizoid al lui Antonescu. Pacat, mai omule! Ti-ai distrus prosteste viitorul politic. Esti prea necopt ca sa simti ca istoria nu se intinde pe perioada unui mandat. Esti prea inconstant si mitoman ca sa stii ca un Oprisan sau un Mazare sau un Voiculescu sau un  Dragnea sau un Fenechiu  imbogatiti prin tot felul de matrapazlacuri si nu prin munca, imbogatiti care  vorbesc  in numele saraciei, nu au cum sa ramana in istorie. Un prim-ministru insa poate sa ramana in istorie. In bine sau in rau. Domnia ta ai ales deja. Pacat… Asa cum Iliescu a ratat sansa sa fie intaiul presedinte al Romaniei, tot asa si tu ai ratat sansa sa fii primul prim-ministru al Romaniei. Aveai un capital politic extrem de solid, aveai o situatie economica stabila dupa o criza infernala, aveai toate atuurile economice (facute cadou de un guvern anterior care si-a distrus TOT capitalul politic pentru aceasta mostenire) sa satisfaci nevoile societatii. Tu trebuia doar sa fii suficient de istet si sa profiti de toate astea. Dracu te-a pus sa te lasi manipulat si folosit de  bolnavul ala de Antonescu. Dracu te-a pus sa te lasi atras in aventura asta politica pe care bolnavul asta ti-a fluturat-o prin fata ochilor parca hipnotizandu-te.  Ti-ai distrus singur viitorul politic.


luni, 13 august 2012



      Lasitatea in locul inteligentei

      Mi-a luat-o milogul asta de Lazaroiu inainte pentru ca exact asta vroiam sa relev si eu. Sunt in protocolul oficial cateva lucruri pe care, daca nu le stii sau esti atat de prost si neinstruit si nu le iei in seama, risti  sa nu interpetezi corect mesajele metaverbale. Americanii sunt extrem de atenti la amanuntele legate de ierarhie, protocol, prioritate intr-o situatie sau alta. Iar in momentul in care un oficial are o intrevedere, evident ca nu isi ia informatiile din presa locala sau din balbaielile unui politician sau altul. In definitiv, un asemenea oficial, are in spate cel mai puternic serviciu de spionaj si cele mai competente servicii de analiza. Ori in contextul asta, faptul ca emisarul american se duce intai sa aibe o intrevedere cu presedintele suspendat, asta deja spune extrem de multe. Astia respecta ierarhiile legitimate de ALEGERI, macar cu aparenta democratica. Mesajul unui asemenea gest este o expresie mai mult decat clara asupra a ceea ce ei socotesc ca este personaj legitim sau ilegitim in toata aceasta poveste politica din tara asta. Pe de alta parte, gestul presedintelui interimar de a se lasa asteptat de catre emisarul american (cand de fapt trebuia sa il astepte in camera unde ar fi urmat sa aibe loc intalnirea) este de o inabilitate iesita din comun. Sau inca unul dintre gesturile grandomane complet paguboase ale interimarului. Iar reactia diplomatului american nu s-a lasat asteptata: si-a bagat amandoua mainile in buzunarele pantalonilor si aproape ca s-a intors cu spatele pentru cateva secunde. Inca o data!!!! Oamenii astia care gestioneaza soarta omenirii, nu fac gesturi gratuite sau intamplatoare. Mesajele astea non-verbale le sunt la fel de firesti ca respiratia.
    Mie unul mi se pare ca nu 7,5 milioane de oameni trebuiesc luati in seama. Mi se pare firesc ca si chiar daca un singur cetatean spune NU, sa fie luat in seama. Mi se pare normal ca si daca un singur cetatean demonstreaza vinovatia unui presedinte sau parlamentar ales, cel incriminat trebuie sa isi dea demisia. Dincolo de faptul ca USL ar trebui sa o lase mai moale cu cele 7,5 milioane, pentru ca ei sunt primii care stiu ca au fost cu macar un milion mai putin (ati furat si furati la greu si voi… si nu numai voturi!!!) si s-ar putea sa o aflam si pe asta la un moment dat, ma intreb de ce nu incearca oamenii astia sa demonstreze vinovatia LEGALA a suspendatului. Ce ii opreste sa o faca? Sincer sa fiu, ma asteptam ca USL-ul, dupa o lunga perioada de trancanit vrute si nevrute ani in sir, sa inceapa o actiune temeinica de curatenie si de demascare a abuzurilor si ilegalitatilor. Si daca ar fi stiut ca se pot baza pe ceva concret, ar fi putut sa o faca cu prisosinta. Nu mai iau in seama faptul ca insusi premierul spunea acum doua luni ca are acte mai mult decat suficiente si concludente care sa il incrimineze pe fostul ministru al economiei Videanu. De ce nu le-a inaintat parchetului ca sa inceapa urmarirea penala?  Ma intorc la o analzia pe care am facut-o in momentul in care USL a preluat puterea. Pe capitalul de simpatie existent in acel moment, ar fi avut toate sansele ca absolut toate parghiile de putere sa le revina in mod firesc prin votul cetatenilor. Ar fi fost suficient sa astepte numai trei luni pentru a putea numi propriul sef la DNA si sa numeasca omul lor in functia de Procuror General. Iar in momentul ala ar fi putut, respectivele insitutii, sa demareze absolut orice ancheta care sa duca la curatirea clasei politice, fara sa mai planeze asupra lor suspiciuena ca lucreaza la comanda lui Basescu.  Ca doar au spus ca sunt cea mai curata si cea mai cinstita guvernare. Etapizarea asta ar fi fost fireasca in momentul in care chiar ar fi fost preocupati de curatenie si cinste. Si atunci de ce au ales calea manipularii si loviturilor de forta ca sa puna mana pe principalele institutii ale statului? De ce graba asta sa ii ia gatul lui Basescu? Si daca tot l-au suspendat pe Basescu, ce ii opreste sa ii gaseasca acum, ca tot nu mai are imunitate (au in mana lor Ministerul Justitiei, Ministerul de Interne, SRI, SIE, toate celelalte servicii si absolut toate institutiile care ar putea sa faca cercetari temeinice), acuzatiile de vinovatie cu care bombardeaza, verbal,  zilnic,  populatia? Nu cumva, asa cum in Parlament nu au putut sa demonstreze nicio incalcare GRAVA a Constitutiei, nu gasesc nicio posibilitate sa isi legitimeze si sa isi obiectiveze actiunile impotriva suspendatului (ca oricum interimarul iresponsabil face zilnic, fara macar sa incerce sa salveze aparentele, exact ceea ce i-au imputat suspendatului, fara insa sa o mai si demonstreze)? De ce apeleaza la ura si resentimentul unei parti a populatiei si nu risca un proces in JUSTITIE? De ce tin ca actul de justitie sa il faca strada si nu un complet de judecata LEGAL constituit? De ce se limiteaza la a acuza la televizor si nu depunand plangeri la Parchet? Nu cumva pentru ca vor sa scoata castanele fierbinti cu mainile sustinatorilor? Pai asta mi se pare LASITATE si  LIPSA  DE BARBATIE. Nenica, eu fie iti dau in cap si imi asum faptul ca vreau sa iti iau locul sau ce este al tau de drept, fie apelez la o instanta de judecata daca ma socot nedreptatit. Dar nu asa  cu lasitate si sa pun pe altcineva sa te bata stiind ca eu nu am nicio sansa sa te bat. Ce dracu va curge, ma, prin vene? Sange sau apa chioara diluata cu nitriti? Tot dati din gura fara sa aveti curajul sa va asumati propria avaritie si va complaceti intr-o impotenta frusta. Inarmati-i, taticu, pe astia  6 milioane si puneti-i sa marsaluiasca pe strazi. Dar nu ii dati comanda lui Dogaru ca asta este soldat  parat si se impusca dracului in boase. Ba nu! In picior, ca boase nu are nici asta. Aveti doar anvergura unor copii razgaiati pe care societatea se incapataneaza sa ii trateze ca pe oamenii mari. Voi chiar neglijati faptul ca restul de vreo 14 milioane ar putea sa inceapa sa se manifeste impotriva voastra? Potoliti-va dracului pana nu este prea tarziu, ca daca se porneste tavalugul oamenilor neinregimentati si inca rabdatori, rade tot. Nu aveti, ba, nici minte nici sange. Si ii mai trageti dupa voi si pe o multime de nevinovati si pe o multime dintre membrii vostri de partid care chiar sunt oameni intregi.

duminică, 12 august 2012




        Merge si asa…

       Hai sa ne intelegem din capul locului! Am facut sport de performanta (dupa parerea mea, evident subiectiva, sportul care, alaturi de artele martiale, solicita si dezvolta in aceeasi masura dar si in cel mai inalt grad, mintea si trupul, sportul care impune gandire creativa, viteza de reactie dar si asumarea unei decizii, unul dintre putinele sporturi in care salutul adresat adversarului inainte si dupa lupta, este sacru… am numit scrima) multi ani. Stiu ce este munca dar si performanta. Sute de ore de antrenament pentru un asalt de cinci minute. Dincolo de faptul ca, strict pentru conditia fizica, am facut si inot si fotbal si basket si tenis de masa si handbal si tenis de camp si ceva atletism si sah, am reusit sa nu fiu niciodata fan-ul cuiva, nu am avut niciodata idoli dar am stiut sa salut cu plecaciune galanta valoarea din fata mea, nu am fost niciodata chibitul cuiva, dar intotdeauna am tremurat alaturi de o echipa romaneasca, indiferent de domeniul sportiv, doar pentru ca era, in acel moment, purtatoarea ideii de romanism care lupta sa fie in frunte. Nu ma intereseaza Steaua, Dinamo sau Universitatea. Nici nu vreau sa ma pronunt asupra calitatii “sportivilor” cu pricina si asupra sportivitatii a o multime de echipe de fotbal sau de absolut orice care nu prea stiu ce este aia performanta adevarata. Sau, mai pe scurt, performanta mediocra ma lasa complet indiferent. Oricare ar fi domeniul.   
     Nu am sa inteleg niciodata atitudinea asta paguboasa care ne indeamna sa facem dintr-o infrangere un motiv de mandrie. Acest “bine ca nu ne-au batut mai rau” clamat ca si cand ar fi cine stie ce victorie, a facut si continua sa faca din noi un popor de mana a doua. Noi luam bataie iar un presedinte (fie el si interimar) spune cu mandrie politicianista “un rezultat mai mult decat onorabil”. Atunci cand atitudinea asta de eterni invinsi ne este impusa ca model de catre exact cei care ar trebui, in primul rand prin mentalitatea si actiunea  proprie, sa ne faca pe noi ca popor sa vrem sa fim invingatori, nu cred ca mai este cazul sa ne plangem ca suntem socotiti eterne loaze (asta vine de la loser). Niciodata nu am fost in stare sa vrem mai mult, sa pretindem de la noi insine performanta si profesionalism. Destinul nostru ca natie este marcat de ciobanasul fatalist (imbogatit doar prin voie divina cu oi “mai multe/ mandre si cornute”) care in loc sa se pregateasca de bataie pishe bovin ochi-i visatori-apatici, catre luna si stele (atitudine sintetizata prin mai prozaicul proverb “mergi ca vaca la taiere”) , sau de mesteri parati ca Manole care in loc sa isi stoarca creierii sa gaseasca o solutie tehnica (posibil sa fie fost vorba si de un buget necorespunzator pentru calitatea ceruta de seful lui de partid… ca na… clientela trebe sa faca si ea bani pentru partid din te miri ce incropeala) prefera sa o zideasca pe nevasta-sa (da-o dracu si pe aia!!! ce dracu cauta  si aia la servici la barbat-su? de fapt eu unul cred ca asta a fost doar un motiv sa scape de ea ca sa fuga cu nevasta sefului de post). Asa cum nu exista profesionalism cand este vorba de creatie, tot asa nu este profesionalism pe niciun segment de actiune umana. Hotul, in loc sa fure destept, se supara pe ala care il descopera, violatorul este suparat rau de tot pe aia ca se zbate si nu sta dracului sa se termine omu, la licitatii vor pretul cel mai mic cu spaga cea mai mare, politicianul tuna si fulgera nu pe propria-i moralitate si legalitate ci pe faptul ca altcineva i-a devoalat manareala (vezi cazul tuturor stenogramelor ajunse sub ochii alegatorului si nu numai), drumarul asfalteaza (din vorbe si in acte) Calea Lacteee dar uita sa astupe groapa din strada… Totul este incropeala complet neprofesionista. Fara moralitate, fara onoare, fara lege. De la Guvern pana la ne`a Vasile (ca tot a devenit celebru nenea asta). Scoteti-ma dracului din listele voastre de alegatori (ca tot faceti voi un recensamant complet desantat… a propos: pe “apatrizii” care zilele astea vin cu zecile de mii acasa cu BANI, ii treceti sau nu in liste?) ca eu nu mai vreau sa fac parte din mizeria voastra de pigmei vomitati intr-un moment de delir etilic al unei divinitati pagane accidentate pe trecerea de pietoni dintre doua universuri paralele. Pana cand nu apare altceva, profesionist, cineva care sa stie sa ma respecte respectandu-si cuvantul dat, nu aveti parte decat de dispretul meu. Dar si de injuratura mea la care mi-am castigat tot dreptul. Nu incercati sa mi-o luati ca nu am nici stofa de ciobanas tembel nici stofa cristica sa intorc si obrazul celalalt.

sâmbătă, 11 august 2012



      Numai un prost poate crede ca toti ceilalti sunt prosti.

     Am trecut cu extrem de mare dezinvoltura de la vesel grotescul caragielesc la absurdul furios al rinocerilor ionescieni dar nu fara sa ne oprim putin in halta alienantului gri kafkian. Nu iertam abslut nimic din tot ceea ce este esential atunci cand este vorba despre absurd, grotesc, ipocrit. Ceea ce este surprinzator pentru mine, dar probabil si pentru altii, este reprezentat de amanuntul ca, dincolo de faptul ca ceea ce se intampla este o poveste reluata de foarte multe ori in ultimii cateva zeci de ani, sub o forma sau alta, dar dupa un tipar repetitiv, stilul asta prinde al dracului de bine si astazi. Pur si simplu parca nu am avea memorie colectiva. Mie imi este foarte clar ca atitudinea unei importante mase de cetateni impotriva  actiunii actuale a USL este nu numai un refuz dar si o incriminare a actiunii USL,  cetateni care nu au legatura cu PDL sau Basescu. Ceea ce nu imi este clar este faptul ca sustinatorii USL se lasa pur si simplu indobitociti de propaganda complet desantata a fruntasilor USL-isti care induc ideea ca absolut tot ce nu este de acord cu ei este PDL-ist sau basist, nefacand altceva in felul asta decat sa instige in mod permanent (si iresponsabil!!!) o parte a populatiei impotriva altei parti a populatiei. Ca distinsii iresponsabili fac lucrul asta, este de inteles. In definitiv este firesc sa isi apere privilegiile, nemunca, parvenirea, poate chiar si libertatea (unii dintre ei). Ceea ce nu este normal este faptul ca sustinatorii USL-isti sau antibasisti (este cam acelasi lucru) nu reusesc sa faca un rationament logic extrem de simplu: daca PDL si presdintele Basescu (sic…) ar avea ca sustinatori atatea milioane de oameni, probabil ar avea o majoritate zdrobitoare in Parlament. Haide sa punctam inca o data cateva lucruri pe  care le stie absolut toata lumea. Ca la orice proces electoral, si la acest referendum s-a furat pe rupte. Au votat inclusiv mortii pe care acum USL ii vrea scosi din listele de vot. Cum insa nu toata populatia (asa cum sperau incosntientii) a putut fi “prezenta” (cu toate eforturile USL-iste)  la vot si impotriva lui Basescu (parca asa spuneati, ma, pezevenchilor!!!), a trebuit schimbata tactica din mers. Daca inainte de referendum incosntientii frunatsi USL-isti aveau certitudinea ca macar 15 milioane de romani vor sa il vada pe Basescu tras pe roata, tras in teapa sau spintecat de cai, dupa referendum, cand au vazut cum stau (cu toate furturile), au dat-o repede (cine dracu isi contesta propriu referendum?) pe nebunia cu listele. Asa cum am mai spus inainte de a o spune altcineva pe posturile tv sau in presa scrisa, la referendumul de luna trecuta, daca scadem furturile masive si pe cei care au votat impotriva demiterii presedintelui, probabil ca doar un procent de pana in 28% din totalul romanilor cu drept de vot, oriunde s-ar afla, au votat in favoarea demiterii presedintelui. Puteau sa fie si mai multi si ar fi fost cat se poate de normal. Este dreptul oricarui om sa aibe optiuni, preferinte si sa voteze ca atare. Fruntasii USL stiu si ei foarte bine ca asta a fost procentul REAL. Repet: R E A L !!!! Si atunci de ce vor cu tot dinadinsul capul lui Basescu? Faptele (N E D E M O N S T R A T E) pentru care a fost suspendat Basescu in  Parlament, Antonescu le-a facut pe fata (participarea activa la viata politica a USL, imixtiunea in treburile Giuvernului si a justitiei) iar Ponta nu numai ca nu a indreptat ceea ce privatiunile pe care guvernele PDL au fost nevoite sa le impuna populatiei si nu s-a tinut de nicio promisiune (tot invoca faptul ca au avut prea putin timp la dispozitie… pai Ungureanu a facut ceva mai mult in jumatate din  timpul asta, inclusiv faptul ca a pregatit terenul pentru cresterea salariilor bugetarilor), dar, prin inactivitate economica si prin una sau doua ordonante, a impus populatiei privatiuni suplimentare. Si atunci de ce fac din Basescu sursa tuturor relelor din tara asta? Nu cumva este vorba despre altceva? Personal (si am mai spus-o) sunt absolut sigur ca dincolo de dorinta certamente paranoica a lui Antonescu de a fi presedintele Romaniei (nu miza badie ca dupa niste alegeri normale ai reusi sa fii!!!), dincolo de amenintarea (nerealista) pe care chipurile Basescu o reprezinta pentru acei guzgani culpabili din USL (dar si din PDL), dincolo de asta mai este ceva extrem de important dar si periculos pentru tara. Inca nu stiu sa definesc ce pentru ca imi lipsesc informatiile dar inteligenta si bunul simt al rationamentelor mele imi dau aceasta certitudine. Repet indemnul pe care l-am facut catre presedinte mult inainte de a incepe toata mizeria asta: Traiane, spune-ne TOT ce stii!!!
      In scrierile mele, cu zile bune inainte ca cineva din presa audio sau scrisa sau cineva din mediul politic sa o afirme, am scris pe blogul meu “miroase a lovitura de stat”. Mult inainte ca cineva sa o spuna public, eu scriam pe blogul meu ca nesocotirea si sfidarea vestului are in spate nu in primul rand un nationalism  prostesc si grotesc si gretos (care oricum nu are nimic de face cu patriotismul) ci ceva mai mult. Plecand de la rationamentul ca suntem prea intrati in cofa ca sa putem trai fara banii altora si prea incompetenti si hoti la nivelul clasei politice ca sa fim in stare sa ne dezvoltam de sine statator. Fara sa refuz ideea de reluare a relatiilor economice cu Rusia (mi se pare si acum o prostie renuntarea la aceste relatii ca si ruperea relatiilor economice cu toata lumea a treia… si nu numai), afirmam atunci: atentie la Rusia!!! Ma Crinutz, ma Victoras, ce anume va mana pe voi de la spate sa tot faceti tot felul de prostii si de abuzuri si de ilegalitati? Refuz sa cred ca ati fi chiar atat de prosti incat sa va lasati manati cu biciul de la spate de un Voiculescu sau de un Fenechiu sau de un Oprisan sau de un Mazare. Copii… daca stiti ca mai este si altceva, va recomand sa va intoarceti la intelegerea si sprijinul romanilor. Atentie ca nu m-am referit la sprijinul celor pe care voi ii isterizati zi de zi ci la acei romani care se incapataneaza sa gandeasca cu propriile lor capete. Si o fac temeinic. Alfel veti apuca ziua cand tot romanii vor vrea capetele voastre.
    In toata nebunia asta, singurul personaj cu norotietate dar si cu autoritate data de profesionalismul sau, se incapataneaza sa ramana guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Pe cuvantul meu ca daca as putea, eu as impune ca astuia sa i se ridice statuie pentru tot ce a facut in toti acesti ani. Daca nu era el, de mult tara asta ar fi avut moneda nationala leutzul sau rubla sau mai degraba moneda aia porno din Africa. Si ne-am fi batut sa mancam scoarta copacilor taiati in devalmasie de fruntasii UDMR.



vineri, 10 august 2012




       Legi in numele faradelegii.

       Vai ce imi place toata nebunia asta. Iupiiiii!!! Vreau sa mai tina chiar daca ne ducem pe fundul gropii!!! In definitiv ne trebuie un purgatoriu, un punct zero de la care se aleg apele. Un punct zero in care gumoaiele astea sa dispara si sa le ia altii, mai buni, locurile. Sa ne intelegem!!! Gunoaie exista in toate partidele!!! Si trebuie sa dispara TOATE gunoaiele!!! Pentru ca daca tara asta nu este acolo unde ar fi putut sa fie, lucrul asta s-a  intamplat doar din cauza unor mizerii de oameni (prea multi) care s-au strecurat in politica doar pentru interese proprii. Tot felul de cocalari, tot felul de prosti, tot felul de marlani, tot felul de nemernici, tot felul de asa zisi jmecheri care au avut grija sa preia relatiile, bunurile materiale sau infrastructura economica devenind in felul asta mari capitalisti cand ei nu sunt altceva decat continuarea, prin esalonul doi si trei, “elitei” din societatea socialista multilateral dezvoltata. Ma uitam astazi la felul in care madam Nicolai asta seamana din ce in ce mai mult cu Ana Pauker. Ma uitam la Stroe asta, ministru delegat, cum imita nesimtirea aroganta a unui inalt activist PCR… probabil ca daca acum aproape 23 de ani societatea civila ar fi reusit sa impuna adoptarea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara, nu am mai fi trecut zilele astea prin tot acest balci fecal pe care ni-l servesc cu nesimtire toti acesti nemernici continuatori ai unei mentalitati care a omorat oameni, care a distrus vieti, care a aruncat un popor intreg in mizerie. Ironia este ca acest tip de mentalitate si acest tip de actiune a distrus, cu zeci de ani in urma, inclusiv fruntasi liberali care au acum ca urmas un partid liberal care este in stare sa sacrifice toata Romania pentru paranoica dorinta de a fi presedinte a unui dezaxat mediocru. Ceea ce este grav in toata aceasta situatia este faptul ca acei 7 milioane de romani invocati (punand la socoteala si cele mai bine de  un milion de voturi furate) nu inteleg ca la mijloc nu mai este scaunul sau pielea lui Basescu, nu mai este vorba despre PSD, PDL, PNL, UDMR, UNPR (chiar!!! astia au disparut de tot?), nu mai este vorba despre pensii sau salarii (a propos: de ce totul se invarteste in jurul a un milion de bugetari si nu se vorbeste absolut deloc de cei peste patru milioane de salariati din sectorul privat care chiar duc greul tarii asteia?), nu mai este vorba despre alocatii sau ajutoare sociale. Este vorba despre cum o mana de oameni se folosesc de cateva milioane de oameni ca de niste vite de povara, ca sa anihilze complet vointa si demnitatea altor milioane de oameni, instigandu-i si aruncandu-i unii impotriva altora nu pentru folosul vreunuia dintre cele doua grupuri ci doar in interesul propriu,doar pentru a-si conserva multele privilegii insusite datorita orbirii, inculturii, intolerantei, prostiei,  obtuzitatii noastre. Eu as intreba orice amarat de sustinator dintre cei (presupusi) 7 milioane: ce castigi tu, omule, tu ca persoana, atunci cand esti gata sa ii dai in cap  unuia care nu il sustine pe Ponta, Antonescu, Fenechiu, Oprisan, Constantinescu, Mazare sau oricare alt capitalist-politic ce vorbeste in numele saraciei tale in timp ce fiecare dintre ei se lafaie in luxul creat prin indobitocirea ta si nu printr-o activitate antreprenoriala creativa care implica asumarea riscurilor, inovatie, perseverenta si foarte multa munca?
     Solutia nu este pedepsirea tuturor acestor gunoaie (dar trebuiesc pedepsiti!!!!) pentru ca atat timp cat ceea ce genereaza aparitia acestor gunoaie, alegatorul manipulat, saracit, indobitocit, isterizat nu isi modifica sau nu este ajutat (prin educatie, prin cultura, prin informare) sa isi modifice felul in care isi percepe si isi valorizeaza optiunea, un gunoi va lua locul altui gunoi. Gunoaiele astea stralucitoare care isi etaleaza cu aroganta nesimtita masinile si proprietatile de lux, exista pentru ca  sunt generate pe de o parte de cele cateva milioane de alegatori radicalizati, folositi doar ca simpla carne de tun iar pe de alta parte de alte multe milioane de nepasatori, scarbiti de politicieni si politica (generati chiar de scarba lor!!!!)  care nu vor sa accepte ca libertatea nu are voie sa fie dictatura majoritatii (asa cum de prea multe ori in ultimul timp rostesc o multime de imbecili care isi spun politicieni) ci dictatura legii in fata careia TOTI  TREBUIE  SA FIM EGALI.
      
     

miercuri, 8 august 2012




       Sectia de psihiatrie

       Nu stiu… nu ne mai facem bine. Personal mi se pare exagerat tam-tam-ul cu putzoiul asta de Sova. Evident ca nu am de gand sa neg imens de marea nedreptate careia i-au cazut victime evreii pe parcursul timpului si, in special, in al doilea razboi mondial. Evident ca declaratiile lui, facute de pe pozitia de persoana publica, sunt de o inabilitate care se confunda cu prostia. Personal il socot un mic cretinel plin de el, arogant si total lipsit de abilitate politica. Despre diplomatie nici macar nu mai poate fi vorba. Ce mare chestie era sa repare, in timp, toata acea gafa monumentala? Evident ca domnia sa este de o prostie la fel de monumentala ca sa nu inteleaga faptul ca sunt o multime de lucruri pe care trebuie sa le articulezi intr-un anume fel tocmai ca sa menajezi niste sensibilitati (usor desuete, as zice eu, dar fara sa am nici pe departe intentia sa le minimalizez) atunci cand tii cu tot dinadinsul sa fii persoana publica. Ca personalitate nu cred ca va reusi vreodata sa fie.  Dar ca sa faci din el un mare antisemit, mi se pare o exagerare la fel de prosteasca. Chiar nu vrea sa inteleaga nimeni ca asta nu este in stare de nimic mare? In niciun caz nu incerc sa ii disculp prostia si egocentrismul care il fac sa fie atat de prost incat sa creada ca este buricul pamantului si are voie sa spuna si sa faca orice. In definitiv repeta tiparul dupa care acesti buzdu(guz)gani inteleg sa isi obiectiveze nevoia de putere parvenita si nu castigata si asumata prin calitati care sa ii departajeze de semenii lor. Dar totusi… ca sa faci din Sova un mare dusman al poporului evreu, mi se pare un punct de vedere care denota fie o exagerare rau intentionata fie o prostie la fel de mare ca a lui Sova.
      Tiparul asta de arogant buric al pamantului il reia cu succes un alt copil teribil. Este vorba despre proaspatul ministru Corlatean. Ba, potoliti-va dracului ca nu sunteti decat niste neica nimeni in contextul politic mondial. Cum dracu, ba, sa pui sub semnul intrebarii niste comunicari venite de la organisme europene insinuand (grosolan, fara tact, lipsit de diplomatie de altfel) ca astia lucreaza dupa ureche, in discutii pe marginea santului? Cum adica sa ceri unei curti constitutionale (oricare ar fi aia) sa iti confirme veridicitatea unor documente la care se refera aia? Adica aia inventeaza? Bai, ce dracu cauti tu la externe? Chiar vreti sa dovediti continuu ca sunteti o gasca de incropeala formata in masura prea mare din diletanti egocentrici? Apucati-va, ma, de treaba sau lasati-i dracu pe altii care sunt in stare sa munceasca cu cap si echilibrat.
     Acest eon  al fiintei (vomitande dogmatic) a natiei romane - l-am numit pe omnipotentul, pe enciclopedicul (asta se pricepe si la legi si la fotbal si la metempsihoza si la tainele sfinte ale limbilor moarte… da` la ce nu se pricepe?), pe micul erect interimar - care in furia-i suparata scapata din camasa de forta (si unde in alta parte decat la Antena 3, locul in care gaura de vierme, sfincter septic al unui univers paralel populat cu psihopati,  se desface catre universul zilelor noastre), isi aroga iarasi rolul de Casandra beata demna de  analele istoriografiei (evident ca sensul in cazul de fata are legatura cu anusul si nu cu scrierile istorice)  patologice si ne prezice apocaliptic destinul de sclavi ai Europei. Voooorbeste gura fara tine. Pai, ma… hai sa te iau altfel. Cine ne-a vandut pe spagi grase? Nu voi clasa politica? Cine a negociat toate privatizarile? Nu voi? Cine a negociat toate actele de aderare? Nu voi? Cine ne-a transformat in piata de desfacere? Nu voi? Cine a facut pe dracu in patru sa nu avem nimic facut temeinic in tara asta? Nu voi? Ceea ce faci tu nu este patriotism, ma! Este doar atitudine schizoida pe care nu o mai poate controla nici legea, nici bunul simt. Du-te nene si indoapa-te cu rudotel. Tu esti constient ca inabilitatea ta grandomana, dar si bolnava in aceeasi masura, loveste in absolut toti romanii? De fapt… pe tine si pe ailalti ca tine va  doare in norul de pe cer, ca oricum voi sunteti protejati de salarii si pensii complet nemeritate. Ca sa nu mai vorbim despre averile facute pocnind din degete. Ce faceti voi, ma, sa meritati fiecare leut pe care vi-l plateste orice tampit de roman care munceste?
    

marți, 7 august 2012



    Romania multimilenara

     Daca stai si gandesti temeinic (in cazul in care te si ajuta dotarea periferica; ma refer la partea de sus a corpului atunci cand bipedul incearca pozitia verticala) este imposibil sa nu reusesti sa observi marele apetit al romanilor pentru dictatura, pentru tiranie si pentru  omucidere care are la baza razbunarea, lacomia, ura, dar niciodata legea. Se manifesta incepand de la relatia dintre sot si sotie sau copil si parinti pana la nivel social. Paradoxal sau nu, poporul asta s-a simtit bine sub tiranie: a cantat, a juisat exhibitionist, a compus ode sau balade, a construit ca sa isi lase bucuria de a darama sa se manifeste din plin, a spart capete cu aceeasi bucurie cu care si-a vomitat obedienta, a scuipat ca sa isi pregateasca locul unde urma sa linga, a laudat ca sa aibe ce sa blesteme, a sarutat mana cu care urma sa se stearga in dosu-i niciodata satisfacut, i-au curs balele de pofta pentru ca apoi sa spuna ca este curva, si-a baut vartos mintile pentru ca apoi sa acopere cu pietre un nevinovat ametit de visare, si-a construit idoli doar ca sa aibe unde sa-si deverseze noroiul din suflet.  Reversul este ca am dezvoltat in noi un instinct extrem de puternic de a fenta tiraniile chiar daca libertatea asumata nu ne prieste deloc si o refuzam cu obstinatie.  Reactia viscerala ne este mult mai la indemana decat negocierea, compromisul constructiv care detensioneaza, armonizarea pozitiilor. Fiecare dintre noi se crede cel mai tare din parcare si face pe dracu in patru sa intretina sentimentul asta in mintile infierbantate ale aderentilor (daca ii avem) fara sa avem nici cea mai mica indoiala asupra validitatii rationamentelor sau atitudinilor noastre, ajungandu-se in felul asta intr-un absurd nu rareori revarsat in violenta nejsutificata de nimic clar, concret, justificabil. Radicalismul este mult mai prezent si inlocuieste pervers, dar si masochist,  normalitatea tolerantei, paiul din ochiul celuilalt devine, pe masura ce talibanismul se exacerbeaza, infinit mai mare decat barna din ochiul propriu. Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Mihai Viteazul, Toma Alimos, Regele Carol, maresalul Antonescu, Ceausescu, cei doi ciobani din Miorita (un fel de USL arhaic dar infinit mai plin de barbatie), Lapusneanu, Basescu, Tudor Vladimirescu si inca multi altii, sunt tirani de anvergura carora “pohta ce pohtesc” le este singurul argument. Drept este ca in cazul multora dintre cei pomeniti si nepomeniti, voia lor a coincis cu interesul national facand din ei, pe unele paliere, despoti luminati.  Pe langa astia au existat, exista si vor exista o multime de tiranei fara sange in instalatie care nu au fost, nu sunt si nu vor fi niciodata in stare sa isi obiectiveze doar prin propria vointa nevoia de autoritarism. Cuza, Iliescu, Gheorghiu Dej, domnitorii fanarioti sau  multii si maruntii domnitori uitati de memoria colectiva, Ponta, Antonescu,  multii boieri fara nume sau mai noii “baroni” locali ai partidelor. Cu alte cuvinte, nu le curge suficient sange in instalatie ca sa aibe puterea sa spuna si sa faca “pentru ca asa vreau eu”. Si atunci  acestia apeleaza la minciuna, duplicitate, ipocrizie, dedublare, instigare, invrajbire, rasism, lupta de clasa, nationalism, furtul, smenul,  mita, santajul grotesc, promovarea mediocrului pentru a parveni si a-si satisface ego-ul frust de adulti cu copilarie nefericita. Cum sa nu iubesti tara asta?  Este frumoasa, este bogata, este spectaculoasa, este maiestuoasa, este terifianta dar ar trebui locuita de mai putini locuitori (era sa zic oameni). Problema ar fi cine sa ramana si cine sa plece? Cei 7 milioane sau restul pana la 20? Cred ca intai ar trebui impuscati desteptii si moderatii. Restul se omoara intre ei. Iar in felul asta ar putea sa ramana lichelele, singurii locuitori. Poate asa ar observa ca  trebuie sa mai si munceasca tara. Cu toate ca sunt sigur ca astia ar prefera sa plece, in atare situatie. 

luni, 6 august 2012



    Tara arde iar Guvernul continua  sa Basescu

      Imi propusesem ca si astazi sa vorbesc despre scurtul meu periplu, fara tinta si fara scop, prin tara. Dar, pentru ca respir aerul din Romania, nu pot sa nu fiu conectat, fara voia mea si fara sa ma intrebe cineva, la etern generatoarea de contrarietate, Romanie. Stau si ma intreb tamp: ma, cat de prost poti sa fii sau cat de prost poti sa ma crezi pentru ca tu ca prim-ministru (wikipedia asa il scrie substantivul asta, cu cratima) sa iesi pe sticla si sa afirmi ca un cetatean oarecare, care nu are nicio functie in stat, nicio posibilitate legala sau factuala, sa intervina in activitatea Guvernului Romaniei si sa il faca nefunctional si, cu atat mai mult, sa determine, prin atitudinea sa, demisia unor ministri si schimbarea altora. Pai in cazul asta fie cetateanul cu pricina este tatal vostru, fie voi sunteti completamente idioti. Sincer sa fiu, chiar mi-as dori ca atitudinea critica a ORICARUI cetatean sa va puna pe jar pentru ca in cazul asta cuvantul meu ar trebui sa demoleze multe guverne. Si cum nu este asa, nu sunt eu indreptatit sa spun ca imperturbabilul meu prim-ministru (aici sensul este  “de neconvins”… pentru ca nu reusesc sa il conving ca este un manipulator de un diletantism pur si simplu hilar sau un profitor execrabil atunci cand, aruncand asemenea afirmatii, asmute si isterizeaza neganditorii bipezi care sunt dispusi sa manance rahatul guvernamental cu spor si devotiune si sa mai si spuna, din proprie initiativa, ca este deosebit de gustos) nu vrea decat capul acelui cetatean (oarecare in momentul asta), dincolo de absolut orice urma de rationalitate? Sau poate exista o motivatie pe care eu nu o stiu. Nu mi-o spui, ma, si mie?
      Despre stenogramele sedintei PNL (la care a participat activ  interimarul si alti cativa fuduli… ca sa fie destul) in care se planifica ce si cum cu listele electorale, ce sa mai spun? Ma interimarule, ma cocalarule, cat crezi tu ca mai ai voie sa sfidezi Constitutia fara sa iti rupi gatul? Tu crezi ca daca sunt cateva milioane de oameni care nu stiu ce este aia si cu ce se mananca, astia chiar iti dau dreptul si iti legitimeaza atitudinea ta abuziva, ilegala si neconstitutionala? Ba, chiar asa fara cea mai mica retinere, macar de forma? Nu esti sanatos nici tu! Cum, ma, sa fiti atat de prosti sau sa va doara fix in pix si sa puna mana pe stenogramele astea un ziarist oarecare? Voi chiar sfidati nu numai bunul simt si legalitatea dar pur si simplu va bagati picioarele in inteligentele altor multe milioane de oameni. Cu ce drept?
      Cand demisionarul ministru Rus a aparut ca membru in acest guvern (pe care eu l-am numit din start “de incropeala”, “de neispraviti”, “de neprofesionisti”), m-am minunat foarte tare si mi-am zis ca eu sunt cel care s-a inselat in privinta respectivului. Nu puteam sa uit “grupul de la Cluj”. Baieti destepti, verticali, adevarati oameni care sa faca politica. Astazi insa omul asta mi-a aratat clar ca inca mai sunt oameni demni care, dincolo de doctrina la care au aderat din convingere si nu din oportunism, inteleg sa nu isi negocieze profesionalismul si demnitatea si sa nesocoteasca legea doar pentru ca partidul i-o cere. Singura chestie cu care a dat-o in bara a fost faptul ca l-a numit si pe suspendat printre cei care au exercitat presiuni asupra lui. Cum, atat timp cat asta nu mai are nicio parghie de putere? Aceeasi atitudine am vazut-o (cu bucurie) la un primar PNL-ist din nordul tarii. Si asta spunea ca el aplica DOAR legea atunci cand Guvernul ii cere sa deformeze realitatea producand liste convenabile pentru putere. Ma inclin, baieti! Probabil ca mai sunt si altii ca voi. Si ar fi de preferat sa fie asa. In tara asta chiar avem nevoie de LEGE!!! Cred ca presedintele suspendat (care a facut inca o demonstratie ca stie legile care il privesc pe un presedinte) a sarit calul cand a spus ca demisionatul ministru Rus este incompetent. Eu cred ca respectivul nu a mai vrut sa fie partas exact la incropeala guvernamentala. Pot accepta si ca sunt eu naiv si nu stiu ce spun… Ma incapatanez sa sper ca demnitatea si onorabilitatea nu au disparut din Romania.
     Diametral opusa demnitatii celor doi (pe care i-am amintit deja) este atitudinea profesorului Marga care va accepta probabil functia de ambasador in Germania dupa ce a fost un execrabil ministru de externe.
     Lui Dusa i se da o caciula mult prea mare pentru capul lui mic. Probabil parul bogat i-o va tine o vreme pe ochi, suficient cat sa se faca ca nu vede nimic.
     Nu mai spun nimic despre concitadinul meu clantau Voicu. Chiar nu am nimic de bine.
     L-am vazut si pe distinsul vrancean (si asta decupat cu foarfeca din Miorita) Oprisan cum plangea la tv pe pieptul bietului, napastuitului roman. Cand vezi unul din asta vorbind in felul asta, nu stii daca sa dai in ras, in damblageala sau sa vomiti sagalnic.
     Numirea judecatoarei Pivniceru de la CSM in functia de ministru al justitiei mi se pare similara cu a pune un adult pe un scaun dintr-o sala de clasa de prescolari. Muierea asta pare si inteligenta foc dar si extrem de versata si cu o mare putere de autocontrol. Am urmarit felul in care raspundea intrebarilor unor ziaristi si mi-a placut felul extrem de abil (si natural) in care ocolea raspunsurile sforaitoare sau ipocrite. Nu prea ii vad locul alaturi de un Sova, Corlatean, Ponta, Antonescu sau oricare alt sacal rapace a carui moralitate politica nu depaseste interesele proprii sau maxim de grup. Sau… mai stii? Ramane sa vad daca sunt naiv si de data asta. Sincer chiar nu stiu cum o sa stea femeia asta (posesoare a doua titluri de doctor) la aceeasi masa cu un doctor parat. Si dovedit. Si sa mai si accepte ca asta sa ii fie sef.
      In timpul asta soarele secatuieste PIB-ul iar eu ma pregatesc sa salt pretul la produsele fabricate la mine.
      Oare cand se vor ocupa astia si de altceva decat sa il beleasca pe Basescu? Ca pana acum nu au facut absolut nimic din ceea ce promit de cativa ani. 

joi, 2 august 2012



      Romanii paralele

      Ultimele doua zile mi le-am petrecut cutreierand Romania. Dincolo de Romania complet dementa de pe malurile Dambovitei, mi-a facut extrem de bine sa redescopar (si cu necaz dar si cu bucurie uimita) alte doua Romanii.
      Romania complet maiestuoasa  in simplitatea ei grandioasa, neperturbata de vesnicele incertitudini, orgolii, vanitati fara limita ale unor pigmei ajunsi  vremelnic (si fara vointa vreunei forte a naturii) in fruntea bucatelor. Nu, nu in fruntea oamenilor ci in fruntea bucatelor trudite de oameni. Soliditatea pietrei, uimita parca si ea de propria ei certitudine ca exista dincolo de ipocrizia si aroganta goala pe dinauntru a politicianului ajuns la putere prin inselaciune, furt, inconsecventa si legitimat doar de rapacitatea vorace a insatietatii lui lacome de putere cu orice chip, fara reguli, fara moralitate, chiar fara lege si plina de faradelege, soliditatea muntelui, spuneam, alandala sinuos  strabatuta de soseaua ce curge fricos pe sub rotile masinii, etaleaza natural forta-i suverana constienta de sine, forta  pe care mana omului o poate murdari dar nu si distruge. Transalpina, refacuta in ultimii ani (in vremea nemernicului de Basescu, nu?... sic...), cu vantul si ploaia torentiala ce imi arata micimea, vulnerabilitatea dar si inconsistenta noastra de oameni supusi rapid degradarii prin timp, lupte desarte, minciuni fara alta miza decat minciuna in  sine, ca un fel de alter natura, imi reda, pe masura ce ma las in voia ei sinuoasa, sentimentul ca puternicia naturii nu o vor putea niciodata infrange legile si faradeligile unor parlamentari dementi care nu vor sa inteleaga ca pot muri in orice secunda fara sa poata sa spuna ca au lasat pe pamentul asta chiar si  cea mai mica umbra  (poate doar dare imense de indoiala,  de incruntare si un suveran dispret in ochii muntelui care priveste demn, simplu puternic  si nemasurat ingaduitor la nemernicia din vale) atunci cand au fost in viata si cu atat mai putin dupa moarte.  Incotro ne duci, Doamne?
       Astazi, drumul neprogramat m-a tintuit, pentru o zi insorita, intr-o arhaic linistita zona lacustra, molcom rostita in mijloc de Transilvanie. Oameni multi, cu accente din toate zarile tari, la fel de romanesti, isi traiesc bucuria simpla a apei sarate si a namolului, altul decat cel revarsat abundent din gurile unor creiere urat mirositore, creiere  de  ingamfati fara pereche care isi spun ”elite”... Elitele cui? Doar repere pentru minti schizoide,  prea lesne crezande, doar pentru alti mici dictatori avortoni  a caror impotenta ii face incapabili sa isi obiectiveze existentele altfel decat prin ura, intoleranta si violenta.  Nimeni nu voteaza, nimeni  urla la luna sau la semenul sau aflat doar la o dala distanta, nimeni nu isi insala aproapele ce-si  limpezeste zabetul in bucuria fireasca a celorlalti. Totul e simplu, firesc, totul este viata simpla a omului pentru care singura certitudne este clipa asta ce pare ca nu se sfarseste decat odata cu asteptarea prea lunga a chelnerului care nu mai face fata prea multelor comenzi ce vor sa hraneasca aceste existente drepte, curate, linistite si puternice prin simplitatea lor.
      Imi intrerup starea increzatoare cu nevoia pavloviana de stiri. Dupa primele secunde totul in mine intra in fierbere.  Ministri  tampti a caror memorie nu se poate intinde pe  mai mult de o zi,  sefi  senatori a caror imbecilitate sfideaza cele mai elementare vagi  urme de logica, comentatori a caror menire pare sa fie doar elucubrarea intarziat meschina ce te face sa ai  convingerea ca pentru ei anusul  contra naturii inseamna folosirea gurii doar pe post de canal deversor scapat de sub control, falsii profeti  ce striga din toti rarunchii ”hotii” fara sa te lase sa vezi ce este in traistele lor doldora de legi furate, proprietati furate, vise furate, politicieni fecal apocaliptici prin inconsistenta si inconstanta argumenatarii lor, constitutionali de partid ce fac o confuzie (sub presiune) intre lege si nevoile de partid. Ba un cretin de deputat USL isi poate permite sa nege dreptul constitutional de a vota, al unui cetatean  LIBER (al ROMANIEI inca aparent  libere)   atunci cand spune (Dumnezeule, probabil tu ai o capacitate infinita de a suporta imbecilii... eu ca om nu) ca un cetatean care nu a votat in ultimii doi ani sa nu mai aibe drept de vot.   Fac un efort de vointa si ma desprind de certitudinea de violenti scapati din camasi de forta  prea stramte pentru ego-ul lor incontinent. Afara ma intampina iarasi necunoscutele existente bucurate simplu doar de sarea care le inalbeste  trupurile bronzate, pe masura ce apa se evapora la contactul cu mangaierea atavica a razelor soarelui.
     Intre cele trei realitati, euro creste ca Fat Frumos iar economia a trecut sagalnic de la duduit la gafait. Oare de ce?