Ia de alege!

        Aveam in armata un sergent major de intendenta tare simpatic. Era cel care se ocupa de magazie dar uneori ii mai venea randul sa fie si de garda. Printre sarcinile lui in asemenea situatie era sa ne scoata la ginastica de dimineata sau cum Dumnezeului se chema. Majoritatea dintre noi, copilandri ce abia intrasera la o facultate, mai obisnuiti cu muzica, visele si calculele matematice decat cu frigul care musca al dracului de tare din trupurile zvelte dar inca neformate, acoperite doar de tesatura subtire a unor maieurilor chinezesti (pe vremea aia inca era marfa de calitate), incercam sa traim iluzia caldurii cu ajutorul unor fesuri ascunse cu grija prin valizele din lemn. Ei bine, sergentul asta major, fara sa fie baiat rau dar tinand sa se impuna mai mult decat ar fi fost necesar in fata unor copilandri sclifositi, in spiritul disciplinei miliatare cu care incerca sa ne obisnuiasca, tipa la noi: nu aveti voie cu fesele pe cap! Evident pusi in fata unui asemenea ordin nu aveam altceva de facut decat sa lasam fesele la locul lor. Adica in partea din spate a corpului ca legatura certa a partii de sus cu picioarele. Uneori avea si rabufniri sadic democratice. Aici vroiam de fapt sa ajung. Ne punea sa alegem: “Plantonul unu si trei sunt ocupate. Alege pe care il vrei”. Plantonul doi fiind cel mai nenorocit: nu apucai sa adormi bine ca trebuia sa te trezesti si apoi, dupa trei ore (de la ora 0 pana la ora 3 dimineata) in care te chinuiai sa stai treaz patruland cat mai incet (sa nu fi dat dracu sa faci vreun zgomot si sa trezesti pe cineva) prin dormitorul lung in care dormeau 80 de tineri, repetai povestea cu “nici nu apucai sa adormi ca trebuia sa te trezesti” iarasi. Nici macar nu te mai imbracai in pijamaua aia kaki cu care te inzestra armata si care mirosea a ranced de la prea multele spalari, leat dupa leat, cu cel mai imputit detergent cu putinta, ca doar trebuiau facute economii. Iar armata (sa fim intelesi: doar soldatii si pana la maxim capitani), stie toata lumea, avea menirea sa faca cele mai nenorocite, grele, murdare si periculoase munci. La canal, la Transfagarasan, in agricultura si peste tot pe unde era nevoie de munca multa fara sa cracneasca nimeni. Ori in tara asta, intr-o alta oranduire dar cu aceleasi metehne si reflexe sadic-democratice, tot felul de sergenti majori, nascuti parca la 7 ani si fara sa mai fi trecut pe acasa, ne tot indeamna sa alegem. Bunaoara astazi m-a sunat o duduca sa imi puna un sir neintrerup de intrebari, in cadrul unui sondaj de opinie legat de competitivitatea furnizorului de energie. Una dintre intrebari suna cam asa: daca ar fi sa recomandati unui prieten un furnizor de energie, pe care l-ati recomanda? Pai pe cine sa recomand, soro, daca exista unul singur la mine in zona? Cu cine sa il compar? Tot cam asa partidele ma pun sa aleg atunci cand este sa imi ceara votul. Mi-l baga in fata pe Blaga. Baiat bun, ar zice unii. Baiat rau, ar zice altii. Personal nu il vad nici presedinte nici premier. Il vad doar ca pe un bun executant, eventual. De ce nu imi dati mai multe variante? Alt partid, aceeasi procedura. Mi-l dati pe Ungureanu sa il votez. Sa aleg intre ce variante? Este foarte bun, zic unii, este foarte slab, zic altii. Personal cred ca nu a avut timp sa se maturizeze politic. Inca nu este un om politic de anvergura chiar daca el ca individ este un tip de exceptie. Ii mai trebuiesc inca vreo 5 pana la 10 ani ca sa poata deveni un bun presedinte. Alt fel de presedinte decat a fost Iliescu, Constantinescu sau Basescu. Iar ca premier nu are sustinerea politica necesara macar cativa ani buni de acum inainte. Absolut oricine, pe absolut oricine mi-ar propune, numele respectiv este doar un nume pe care un partid (si de pe stanga si de pe dreapta) mi-l baga sub nas si ma indeamna sa aleg un planton dar spunandu-mi ca numai plantonul doi este liber la alegere. Stiu, imi veti spune ca in orice patid desemnarea de face in mod democratic bla bla bla. Chiar daca am foarte mari indoieli (indiferent de partid) ca ar fi asa, o sa zic, de complezenta, “da dom`le, asa o fi”. Numai ca pe mine nu ma intereseaza desemnarile, indobitocirea, pozitia de iobagi a membrilor pe fieful sefului de partid. Am vazut ca si prea fericitul domn Antonescu a fost votat cu 103% (parca) din numarul celor prezenti. Asa ca este posibil orice in partide. Pe mine ma intereseaza modul cum partidele isi trateaza votantii, simpatizantii. Cu dispret, arogant, ipocrit. Si daca mie mi-ar placea sa il votez pe Popescu din Partidul Social Civic Democrat? De ce sa nu imi dea fiecare partid in parte posibilitatea ca eu simpatizant sa particip la un scrutin preelectoral in cadrul partidului? Evident cheltuielile sa fie suportate de fiecare partid in parte nu de bugetul de stat. Nu pe banii contribuabilului ci pe cei ai sponsorilor. Ca aia beneficiaza, nu eu contribuabil. Abia aia ar fi competitie interna reala. Pentru ca un candidat ar fi propulsat nu de interesele meschine ale unei grupari sau alteia din interiorul unui partid, nu de presiunile sau dependentele interne dintr-un partid, nu de activistul sau membrul de partid ci de preferintele simpatizantului, votantului. Numeric mult mai mare si mai pertinent si mai dezinteresat decat oricare dintre ceilalti. Asa ca, stimate partide, va doresc un unu mai muncitoresc. Ca nu v-ati departat de metehnele “regretatului” meu Partid Comunist Roman. Voi ceilalti, mici, bere si bunavoie la greu. Ca aveti tot dreptul. Nu visati la icre negre ca astea se mananca numai prin intermediul reprezentantilor vostri. Io plec la mare.

      Multumesc, NU!

      Mi-a cazut astazi sub ochi o intrebare extrem de isteata. Nu stiu daca doamna in cauza a gandit intrebarea pana in ultimele ei esente sau nu. Cert este insa faptul ca mie unul mi-a sunat extrem de profund. “De ce un roman poate sa isi apere tara dar nu isi poate apara Constitutia?” Raspunsul celui intrebat (eu il socotesc un expert in ale legalitatii) a fost laconic, la obiect, profesionist: o poate face la un referendum votand “da” sau “nu”. Pe mine unul nu m-a satisfacut raspunsul si tind sa cred ca preferatul meu in ale legalitatii nu a prins nuanta. Da, daca este cazul, eu ca cetatean nu numai ca vreau dar si trebuie sa imi apar tara. La limita, cu arma in mana. Dar Constitutia care imi garanteaza existenta tarii mele, din interior, de ce nu mi-o pot apara? De ce nu pot eu cetatean sa sar la bataie atunci cand cineva imi incalca Constitutia? Stiu, imi veti spune ca exista institutii ale statului care au menirea sa o apere. Oare? Pot aceste institutii sa o apere intotdeauna? Evenimentele din vara trecuta sper sa nu le uite nimeni prea curand. De ce eu, cetateanul generic, sa nu pot sa imi apar Constitutia tarii mele? De ce am dreptul doar sa votez o Constitutie pe care in permanenta altii o fac? De cele mai multe ori pentru ei nu si pentru mine. Sau in primul rand pentru ei si abia apoi pentru mine. Stiu, imi veti spune ca gandesc simplist. Pot fi de acord. Dar intrebarea de esenta ramane: de ce eu pot sa imi apar tara dar Constitutia nu? “Intamplarile” din vara trecuta au demonstrat foarte clar vulnerabilitatea Constitutiei in fata tavalugului discretionar al unei majoritati inraite, indoctrinate, visceralizate, interesate. Sa fim bine intelesi. Anul trecut a fost victima aparenta o parte a politicului si presedintele. Am scris “aparenta” pentru ca adevarata victima a fost cetateanul si intotdeauna este NUMAI cetateanul. Alta data poate fi victima cealalta parte a politicului si Parlamentul (sper ca nu a uitat nimeni mineriadele). Sau Guvernul.  Evident ca partizanii unei parti sau alteia vor contesta dreptul celeilalte parti a populatiei de a se socoti cetateni lezati. Evident ca una dintre parti va invoca iar cealalta va contesta incalcarea Constitutiei. Numai ca daca si doar un singur cetatean se plange de incalcarea Constitutiei, de fortarea prevederilor ei, de abuzul unei majoritati, ar trebui ca lucrul asta sa il faca pe orice alt cetatean sa reactioneze. Pentru ca daca azi este unul dintre noi in pericol, maine oricare altul dintre noi poate fi in pericol. Raul care i se intampla unuia dintre noi nu trebuie sa ii bucure pe cei care ne-ar da in cap pentru ca maine ar putea fi ei victimele unui abuz. Mai ganditi-va!!! Urmeaza o alta Constitutie.

      De ce un Parlament demonstrat abuziv sa nu poata fi dizolvat de nimeni? De ce pentru greselile politice (nu iau in calcul si reaua intentie) sa nu raspunda nimeni? De ce numai cetateanul “neica nimeni” sa raspunda iar politicul in ansamblu niciodata? Stiiiiiuuuuu!!!! Imi veti spune ca o data la patru ani raspunde. Adica eu sa las un politic sa isi bata joc de Constitutie si sa mai astept inca nu stiu cati ani? Multumesc, NU!

         Hai sa-ti spun…

    Cred ca toata viata am fost bolnav de fericire. Sau de nefericire. Nu mi-a placut niciodata sa fac marturisiri bilantiere pentru ca intotdeauna am simtit ca atunci cand ajungi sa traiesti hranindu-te din trecut, nu mai ai viitor.

    Copilaria mi-am simtit-o foarte libera. Si independenta. Nu am evoluat sub presiunea autoritara a parintilor niciodata. Vacantele mele erau libere. Dar niciodata nu mi le traiam asa cum mi-as fi dorit. Nu se putea. In limitele posibilului insa, viata mea de copil nu a fost limitata de nimic. Si a fost foarte curata. Parintii si bunicii mei (nu stiu daca au facut bine sau rau) nu au incercat sa imi transmita frustrarile si angoasele si disperarile lor legate de soarta, de nedreptatile regimului sau de lipsurile casnice. Iar pentru mine libertatea era sa hoinaresc ziua intreaga (exploram) prin locuri complet necunoscute, de aproape fiecare data din ce in ce mai departe de casa. Sa umblu prin paduri sau sa ma innamolesc in noroiul vreunei balti, sa alerg in ploaie sau sa imi las ochii vrajiti de neimplinirea continua a miscarii unei flacari de foc la care coceam porumbi sau doar nascoceam povesti din viitor. Zilnica aventura a mersului cu caprele la pascut in timpul vacantei de vara, sau escapadele pe muntii (asa mi se pareau mie) din jurul orasului, sau prima tentativa erotica de la varsta de 7 ani, sau marfarul luat in timpul mersului si coborarea la balta de langa termocentrala (tot in timp ce marfarul mergea; acolo incetinea intotdeauna)  si baia lunga si epuizanta mai bine de 8 ore (trebuie sa recunosti: cam cat o zi de munca), sau fuga spre calea ferata ca sa numaram vagoanele unui tren ce se auzea de departe pufaind, ca o eliberare,  din cauza efortului pe care il depusese ca sa traverseze Defileul Oltului, sau lungile zile cand, pirati fiind, furam cartofi de prin gradinile oamenilor ca sa ne fie ziua mai aventuroasa pe insula noastra din mijlocul Oltului, insula la care ajungeam pe jos in verile mai secetoase sau inot cand apa era mai mare, sau… sau iubirile de copil de scoala generala… Poate intr-o zi ai sa ai puterea sa le asculti pe toate astea. Apoi adolescenta… cu lungile visari si lungile plimbari de unul singur, cu iubirile adolescentine continuu visate dar niciodata avute, cu antrenamentele epuizante (nu ti-am spus ca am facut scrima de performanta) si concursurile (fiecare oras era de fiecare data o alta aventura a cunoasterii; imi aduc aminte de ramurica de tei rupta din teiul lui Eminescu si de scobitorile luate dintr-un restaurant din Iasi ca sa le fac cadou colegilor de clasa; nu aveam bani sa cumpar cadouri: ramurica din tei cred ca am impartit-o la vreo zece… colege, evident) care mi-au antrenat simtul luptei fair, fara incrancenare, dar care te obliga sa dai din tine mai mult si mai mult, sa te depasesti. Si a fost si cu “sa ai grija sa ii oferi flori; ii plac foarte mult” spus baiatului pentru care ma “parasise” prietena mea de la sfarsitul generalei. Apoi nu am mai avut prietena tot liceul chiar daca au fost mai multe fete prezente in viata mea inca neinceputa. Si atat de mult mi-a placut tipa aia inalta si cu mersul ei drept si zambetul senin. Sau sa iti spun ca ma duceam in fiecare duminica la concertul Filarmonicii numai sa imi pot sprijini-irosi privirile timp de doua ore pe contururile atragatoare ale violoncelistei aceea inalta, bruneta cu parul lung si cu ochii mai negri decat intumecimea unde ma arunca de fiecare data constiinta faptului ca nu voi fi niciodata tinta ochilor ei sau a coapselor ei care invaluiau violoncelul intr-o stransoare de un erotism fara margini, gest care, in mintea mea, era singurul de natura sa il faca sa geama atat de armonios.  Sau as putea sa iti povestesc “ceaiurile saptamanale” la care ne strangeam toata gasca si unde evident vedetele erau tot Mugurel Vrabete de la Holograf si Gabi Cotabita (hazliu este ca peste ani am aflat ca ei la randul lor ma invidiau pe mine pentru modul cum eram si cum aratam si pentru fraza inteligenta si bine plasata sau pentru atacurile fara scapare la care imi supuneam interlocutorii cu fitze). Sau as putea sa iti spun cate ceva despre lungile ore petrecute in muzee. Sau zilele prea scurte cand citeam si cate o mie de pagini pe zi.  Sau as putea sa iti spun despre bataile izbucnite din te miri ce (drept este, nu prea multe), batai pe care incercam sa le evit dar niciodata nu am putut sa fiu las si sa le ocolesc de tot. Si ar mai fi concertele unor trupe, adevarate evenimente pentru noi la vremea aceea. Sau lungile partide de tenis de camp sau de masa, de baschet, fotbal sau handbal, de imens de lungile reprize de inot, de partidele de bridge sau wist, sau de orele in care ascultam cu aviditate muzica clasica sau un LP adus de cine stie cine prin contrabanda si care trecea din mana in mana pana il asculta tot liceul. Si… Si ar mai fi imens de multe de spus. Poate ar fi de pomenit despre barba pe care mi-am lasat-o sa-mi creasca in vacanta dintre clasa a unsprezecea si a  douasprezecea si de stupefactia profesoarei de biologie cand m-a vazut la repriza obisnuita de munca patriotica din timpul verii. Sau de ce as ocoli fervoarea prefacuta cu care mangaiam cate o banca pe care isi rezemase frumosul fund frumoasa mea profesoara de fizica in timp ce ne explica diverse legi dar mai putin legile firii (imi era si diriginta la clasa speciala de fizica de la cel mai bun liceu din oras) – drept pentru care eu am cerut la o sedinta cu elevii si parintii sa ni se faca si educatie sexuala, moment la care si parintii si profesorii au lasat capetele in jos rusinati, nu am inteles niciodata de ce – legile care ne erau de multe ori de neinteles pentru firile noastre salbatice de animalute sociale care nu isi gaseau rostul intre impunerile sociale si dezideratele personale. Si ar mai fi de spus… ar mai fi de spus, de rostit sentimentul permanent de neimplinire, de nefericire care imi ingreuna secundele de solitudine (multe, prea multe) in care visam sa o intalnesc pe EA pentru totdeauna. Dar lasa, sunt abia la inceputul vietii si sigur voi fi fericit. Apoi am fost barbat. Frumos. Cu fundul (bombat si ferm) si coapsele frumos conturate fara sa fie dizgratios  musculoase (sportul asta a desavarsit gena), cu un corp suplu si agil dar plin de vigoare fara sa fie plin de forme dar armonios construit, cu o energie care mie mi se parea a fi fireasca, incarcat cu vise si cunostiinte solide din mai toate domeniile… Si continuu zambitor in cautarea fericirii. Doar tristeti pe care le stapaneam intotdeauna cu mult umor si cu mult spirit. Tarziu am aflat de la o femeie ca lor le era cumva teama sa se apropie de mine. Ca impuneam o anumita distanta de netrecut, un mister si o inaltime de neajuns. Cum dracu? Eu imi paream firesc. Aaaaa… Cum era sa uit? DA!!! Dansul. Bucurie. Descatusare. Complet nebun. Complet lipsit de inhibitii. Complet dezlantuit sau pasional.

    Apoi… Apoi am inceput sa ratez evenimente care pentru orice om trebuie sa fie importante. Am ratat nunta mea. Am ratat nasterea copilului meu. Nu le-am simtit ca atare. Plin. S-au desfasurat sub imperiul nefericirii. Iar eu nu aveam puterea sa spun STOP pentru ca ma durea durerea ce urma sa o produc. Cum Dumnezeului aproape toate femeile importante din viata mea nu au avut puterea decat sa ma regrete cand nu le-am mai fost? 

       Golanul 

       Daca as fi altcineva decat sunt, daca m-as numi in alt fel decat ma numesc (Dinu Paturica de exemplu… nu ca asta a mai fost folosit…. hmmmm… de ce nu Codrinel Arivescu… sau poate Eleninu Chivuta… cu toate ca ar merge si mai latinizat romanescul Basil Canem Mocirlescu… ma rog, ceva care sa duca cu gandul spre un animal lipicios ca dara de melc suferind de gonoree genetica), m-as apuca de scris prostioare perverse despre morala comuna. In ceea ce priveste un nume, eu m-as fixa la intamplare, dar bazandu-ma pe intuitia si simtul meu artistic, pe ceea ce duce cu gandul la metehne, la principii, la mentalitati dar nu la cineva anume. Mi-as impune doar rigoarea unui nume ce suna suav-indoctrinat-tovarasesc-meschin, ca un soi de respiratie urat mirositoare ce te face sa iti intorci ingretosat capul. Daca as fi altcineva decat sunt, as incerca sa scriu un eseu despre marlanie, as incerca sa compun o oda autobiografica dedicata parvenitismului, as incerca sa scriu, introspect, un roman despre arivism arogant sau macar un poem despre prostia vulgara, sau, de ce nu, un studiu autobiografic despre frivolitatea derivata din insatisfactiile, neimplinirile, refularile si neputintele sexuale revarsate obscen in spatii publice. Cum nu sunt un puritan ipocrit si cum nu sunt nici prost, sunt multumit ca port numele Catalin Banica si am sa incerc sa scriu cate ceva despre golan versus cocalarul cu sclipici.
      Golanul traditional este aspru si neiertator cu prostul. Cocalarul cu sclipici este doar grobian si este gata oricand sa pupe mana prostului daca din asta poate scoate cel mai mic beneficiu sau atunci cand este mai prost decat prostul, stabilind in felul asta singura ierarhie la care are acces neingradit si nelimitat.
     Ceea ce este limbaj vulgar, la golan este de fapt sfidarea regulilor si nonconformism atitudinal. La cocalarul cu sclipici este doar exhibarea neputintei de a atrage atentia prin el insusi si atunci reia repetitiv putinele tipare verbale insusite in mod abuziv si nereprezentativ de la golan, sperand ca in felul asta va soca suficient de mult incat sa atraga privirile asupra lui.
     Golanul are o existenta solitara, salbatica si nu il impresioneaza laudele dar nici nu il intereseaza criticile. Cocalarul cu sclipici traieste in grupuri mici asimilabile familiilor de hiene, isi doreste visceral laudele si reactioneaza violent la critici. Pana la urma este vorba despre un narcisism de cele mai multe ori neconstientizat si, evident, neasumat. Este vorba despre nevoia patologica de a i se confirma falsa imagine pe care o are despre sine.
     Golanul nu este un tip instruit dar este extrem de inteligent si nu rateaza nicio ocazie sa mai invete cate ceva, fiind in permanenta extrem de creativ. Cocalarul are doar sclipici (dobandit prin cine stie ce scoli si cu concursul cine stie caror conjuncturi existentiale favorabile) si sufera de o autosuficienta bolnava, forma de manifestare a unui complex de inferioritate pe care nu si-l va putea compensa decat temporar si doar prin violenta continua.
Golanul are forta, nu ii este frica, este nesupus. Cocalarul cu sclipici se foloseste de pozitiile de forta in care ajunge, prin concursul neinspirat al sortii, si devine tiranic, discretionar, abuziv. Este obedient atunci cand este in pozitie de subordonare, zambeste supus dar in gand isi traieste intens momentul in care va putea sa isi umileasca seful. Ii este al dracului de frica de suferinta fizica.
     Golanul este plin de compasiune si iertator. Cocalarul cu sclipici afiseaza dispret pentru absolut orice nu este ca el si simte o placere perversa sa loveasca in cei slabi, vulnerabili sau cazuti.
     Golanul nu se vaita, nu isi plange de mila, nu da vina pe nimeni pentru nereusitele lui. El cauta solutii si traieste intens. Cocalarul cu sclipici gaseste intotdeauna vinovatii numai in exteriorul lui, isi insuseste solutiile si initiativele celor din jur, nu scapa nicio ocazie sa spuna ca viata este de rahat cum tot asa nu rateaza nicio ocazie sa murdareasca tot ceea ce este realizat de ceilalti. Totul ii pute.
     Golanul este realist dar incapabil sa se resemneze cu starea de fapt atunci cand este vorba despre nedreptate, suferinta, ipocrizie, rautate, minciuna. Cocalarul cu sclipici este cinic, ipocrit, are in el o rautate al carei caracter de prezenta endemica ii satisface nevoia viscerala de a-i exploata si de a se folosi de ceilalti.
    Golanul are principii solide. Cocalarul cu sclipici doar interese.
    Golanul este generos, devotat si expansiv. Cocalarul cu sclipici este meschin, egolatru si egoist, egocentric si invidios.
     Golanul este tolerant si intelege pacatele, greselile si limitele omului. Cocalarul cu sclipici este ipocrit-moralizator, intolerant doar cu pacatele celorlalti pe ale sale socotindu-le virtuti, jmecherie cu ghivent sau dovada de superioritate. 
    Golanul nu este un pericol social. Este doar un simbol pe cale de disparitie. Cocalarul cu sclipici devine o constanta.
    Deocamata ma opresc aici cu a-i caracteriza pe cei doi. Doar pentru faptul ca despre golan ar mai fi inca foarte multe de spus pe cand despre cocalarul cu sclipici nu se mai poate spune decat un singur lucru: este un rebut.
Sigurul lucru pe care golanul si cocalarul cu sclipici il au in comun este aerul pe care il respira.

       Dreapta pierduta

       Legea pietei spune foarte clar ca pe masura ce un produs este mai din abundanta pe piata, cu atat produsul va fi mai ieftin sau va satura piata si la toata lumea o sa i se faca lehamite de produsul ala sau se va ajunge la o criza de supra-productie sau, ca sa poata fi sustinut ca pret, fiecare producator va umbla la calitate dar il va ambala mai atractiv. Sau sau sau… Asta pe scurt si cat se poate de vulgar explicat fenomenul. Sa ma ierte specialistii in teorie economica. Nu cu ei stau de vorba. De fapt cu ei nu vorbesc niciodata ca ar insemna sa mor de foame.
     Are cineva curiozitatea sa numere cate partide, miscari, initiative, fundatii de dreapta sunt in tara asta. Cred ca in scurt timp vom ajunge sa avem strada sau scara de bloc si o entitate (valoroasa, evident) de dreapta pe fiecare dintre ele. Se pare ca dreapta s-a pricopsit cu o multime mult prea mare, cu o abundenta, cu o hemoragie de sefi de dreapta. Care mai de care mai stiutor, care mai de care mai priceput, care mai de care cel mai tare din parcare. Unul dintre ei spunea, cu mandrie, ca ei sunt multi pentru ca sunt generatia decreteilor. Personal as prefera non multa sed multum. Dar cum nu este posibil pentru ca, nu-i asa, ei sunt decreteii si decreteii decreteilor decreteilor nostri (intotdeauna m-am intrebat cum de i-a iesit atat de bine lui Delavrancea chestia aia cu copiii copiilor copiilor nostri), ei sunt multi (aici urma sa il citez pe Lapusneanu). Si toti sunt nevoie mare de fuduli. Dar in lipsa de alta distractie, cred ca pot sa ma impac si cu ideea de scara de bloc si partidul, sau fundatia, sau miscarea, sau initiativa de dreapta. Ca se numesc populare sau civice sau democrate sau noi sau liberale sau romanesti sau cum Dumnezeului le dicteaza imaginatia saraca a fiecarui grupulet, cu seful atasat, este cat de cat de acceptat daca ai simtul umorului suficient de bine dezvoltat incat sa accepti ca fiecare dintre ei crede ca a descoperit America pentru prima oara si ca fiecare dintre ei se stiu singurii detinatori ai Tablelor Legii. Dar ca sa ii pui sa accepte fiecare dintre ele (cu sefii lor in frunte si cu latraii lor importanti si talibanizati la picioare) ca nu reprezinta, luati separat, absolut nimic, asta este mai greu sa o faci chiar daca ai simtul umorului.
Sincer sa fiu eu m-as inscrie in toate, as depune adeziune la toate, le-a iubi pe toate daca nu ar fi interzisa poligamia prin lege. Cu toate ca este pacat, oameni buni. Mama ce harem de dreapta mi-as trage la cat de multe si de frumoase sunt toate. Chiar de ar fi sa constat de fiecare data (cand barbatia mi-ar rodi fructele pacatului prin ridicarea la patrat sau doar ridicarea) ca toate sunt doar gonflabile sterpe. Cum sa faci copii cu atat de multe? Si sterpe pe deasupra. Si chiar daca ar fi sa faci un copil cu fiecare in parte, nu ar iesi doar niste bastarzi rataciti si melancolici ceva mai plini de tragism decat Othelo cand isi revendica batista sa isi sufle mucii? Dumnezeule, asta este tragedia oricarui barbat: nu poate sa faca din toate femeile pe care le doreste singura femeia perfecta pe care sa o iubeasca toata viata.
        Dar sa revenim la ale noastre ca nu cred ca vreau sa ma joc cu ambitia si tenacitatea femeilor care ar vrea sa ma salveze de tragedia mea existentiala.
       Intre timp uniunea de stanga sociala si liberala si conservatoare si progresista si eco pe deasupra si, in viitorul apropiat, garnisita si cu sintagma “poporului dede(te)” zburda zglobie intr-un delirant joc pervers al ielelor la miezul noptii declamand binele care vine si tot vine si “calca totul in picioare” ca urgia din versurile poetului. Nu-i problema, dreapta se joaca cu putza in tzarana si din cand in cand se da cu cercul. Cu ala vicios fara inceput si fara de sfarsit din care nu are niciun fel de vointa sa iasa. Un soi de verigheta ce uneste impotenta cu orgoliul intr-o casnicie homosexuala inca nelegiferata ca fiind posibila dar cat se poate de obiectiva prin existenta sa de facto.

        Dreapta bolnava.

        Furie cu lacrimi in gat.

        Hai ca ma apuca rasul!!! Da rau de tot!!! Un fruntas din Forta Civica spune azi pe un post tv (facea publica infiintarea unei Romanii Liberale) ca pana acum totul s-a invartit in jurul unor oameni si nu in jurul unor idei. Iar aceasta Romania Liberala, ca fundatie, urmeaza sa fie compusa in jurul catorva PNL-isti (ce trec drept dizidenti in PNL) si inca alti cativa din FC. Adica cum, badie? Pai parca ai zis ca nu in jurul unor nume. Sau singurii purtatori de idee sunteti tot voi astia care apareti in forte, in miscari, in tot felul de dracarii in care nu are nimeni loc in afara de voi cei  constituiti in grupuri si grupulete? Ma, voi chiar va bateti joc de noi? Cum dracu de va gasiti numai voi intre voi? Sau dincolo de voi ideea, principiul se stinge brusc? Pe mine unul m-ati dus cu presul cu ICCD-ul. Am crezut ca un nebun in bunele voastre intentii. Ca sa ce? Ca sa aflu ca va stransarati voi intre voi doar ca sa vedeti cam cati v-ar putea sustine daca o virati, doar cativa dintre voi alesi pe spranceana, spre cateva fotolii parlamentare. OK. Am inghitit-o si p`asta. Mi-am oferit serviciile, complet dezinteresat (nu mai vreau mariri, recunoastere, fonctii, alte daravele din astea ca nu imi mai tin de cald),  dar nu ati avut nevoie. Nu este problema. Dar ce sa vezi? De la clamatele recuperari de valori din societatea civila, aflu ca a cazut napasta reprezentarii si conducerii turmelor tot pe cativa dintre premiantii clasei. No problem. Eu am refuzat sa fac parte dintr-un partid cu un statut care propovaduieste obedienta fata de esaloanele superioare de partid si de stat institutionalizate dupa un model de statut pecerist inchis, opac, discretionar. Nu a fost nici asta problema. Am continuat sa sustin cu sufletul ideea de “dreapta” in masura in care o alta “dreapta”, pedeleul, nu reusea sa iasa la suprafata din stratul gros de noroi in care se afundase. Am inghitit cu harscaieli pe esofag alianta aia ciudata intre niste noroiosi si feciorelnica Alba ca Zapada deja perforata intens de cei sapte pitici, in grup. Am fost impotriva acelei aliante si din motive morale dar si din motive electorale. Chiar m-am intrebat serios dar nimeni nu a putut sa imi dea un raspuns: cine si cati,  in afara de cei cativa din conducerea FC, au fost intrebati daca sunt de acord cu acea alianta? Am convingerea ca majoritatea simpatizantilor si membrilor FC nu au fost de acord.  Eu as fi preferat sa se construiasca ceva temeninic nu sa se alerge dupa fo cateva fotolii parlamentare. Dar na, cine sunt eu sa am voie sa gandesc si sa vreau? Ete ca SUNT chiar daca voi nu vreti si oameni care sa gandeasca dincolo aplauze si ranjete obediente. Am crezut ca o sa mi se usuce mana (la fel ca atunci cand l-am votat pe Iliescu ca sa nu iasa Vadim Tudor) atunci cand m-am dus sa ii votez pe candidatii aliantei dreptei din colegiul meu. Dar m-am dus sa votez pentru ca votez de 23 de ani numai dreapta. Este convingerea mea doctrinara si atunci cand votez, nu votez oameni ci doctrina (chiar daca in toti acesti 23 de ani “dreapta” s-a dovedit, ca doctrina dar si ca actiune, mai de “stanga” si mai stangace decat ceea ce reprezenta “stanga” in tara asta). De fiecare data, la toate alegerile ca si cand, in mod disciplinat, trebuia sa ma duc sa semnez condica de prezenta ca un disciplinat profesionist ce sunt.

         Apoi mi se falfaie viril pe sub nas, iarasi, goarna adunarii celor nepatati si valorosi si bla bla bla. Se anunta INTENTIA de constituire a Miscarii Populare. Atentie!!! INTENTIA numai. Dau navala (eu si inca alti zeci si sute) in primele zece minute de la anuntarea INTENTIEI si semnez aderarea la principiile enuntate. Coincideau cu ceea ce cred eu despre societate, politica, oameni, competitie, promovare. Ca sa aflu la numai cateva zile ca vom fi anuntati care este compozitia conducerii. Pai cand ati avut, fratii mei, timpul material necesar ca de la intentie sa treceti direct la prezentarea legala si institutionala a unei fundatii si a conducerii ei? Ca asta ia cateva saptamani macar. Poate chiar mai mult. Cine si pe ce criterii v-ati ales cand SI voi ati clamat deschiderea, recuperarea valorilor din societate bla bla bla? Drept este ca numele catorva le stiu si baietii imi inspira incredere. Dar principiul tot a fost calcat in picioare. Ca sa nu mai spun ca din conducerea anuntata s-au desprins detasat si nume (eu unul habar nu am cine sunt oamele alea) controversate. Pai iarasi m-ati intepat si v-ati folosit de speranta mea curata. Boooonnn.

        Iar azi aflu alta boacana. Si iarasi sunt scuipate principii. Dar iarasi sunteti doar voi. Cum vine asta, nenica? Adica de fiecare data ideea, principiul, doctrina, valoarea sunteti numai voi cativa? Ba, ma lasati? Voi chiar vreti sa nu ma mai prindeti la vot? Mie personal, ditamai prostul increzator in dreapta, mi-a mers cel mai prost afacerea (cu exceptia perioadei de cand USL este la guvernare) in perioadele in care dreapta a guvernat. Ma rog… nu fac din asta o regula dar eu asa am patit.

       Ma, sunteti ICCD (tot voi), FC (tot voi), NR (tot de-ai vostri), MP (tot dintre voi selectati fara ca altii sa mai aibe loc) si acum Romania Liberala (tot voi). Ati innebunit? Voi va uitati in cate directii dispersati dreapta? Ba, pe voi va teleghideaza Voiculescu? Jocul cui il fac orgoliile voastre schizoide? Ma, luati-ma toti pe mine sa fac naveta intre voi sa va indemn dracului sa va bagati capetele in apa rece. Veti fi surprinsi si voi sa constatati cat de mult vi se vor contracta. In loc sa ii lasati pe nebunii astia frumosi care traiesc doar din speranta, obida si munca, sa se uneasca, voi faceti pe dracu in patru sa fragmentati totul pana la rarefiere? Ce dracu este in mintile voastre? Ma astept ca si pedeleul si peneleul sa mai faca si astia niste aripioare ca niste polipi cu potential malign ca sa fie tabloul complet. Evident ca la un moment dat toate aceste nefericiri se vor alia intre ele si vor face doar din conducerile lor, un partid. Care evident va avea nevoie doar de votanti. Ia mai duceti-va dracului! Voi chiar nu vedeti ca prin dispersia voastra bolnava lasati un mare loc gol? Ia ghiciti cine il poate ocupa. Noooo!!! Nu va ganditi la stanga. Ei sunt stabili si bine organizati.

         De ce ar mai vota romanul?

         Dincolo de ceea ce ar putea sa para indubitabil, continui sa cred ca romanul nu este de stanga. Cum la fel nu este nici de dreapta. Este doar captiv in siajul  unor personalitati catre care isi indreapta preferintele electorale sau este dependent de perspectiva unui beneficiu individual (loc de munca, perspectiva unor afaceri profitabile, volum de munca mai mic, perspectiva unei functii mai caldute sau doar mai bine platita, functii influente, aprecierea vecinului de bloc, strangerile ipocrite de mana ale candidatului care sta pe aceeasi strada, drept este, intr-o casa mult mai aratoasa, o galeata multicolora, o cinzeaca, un kil de zahar, doua sarmale, trei mici si multe alte posibilitati) care i s-ar intoarce in cazul in care voteaza intr-un fel sau altul. Si nu vorbesc aici despre ceea ce s-ar putea numi stanga sau dreapta, ci despre alegator in general. Alegatorul mediu nu are cum sa fie de stanga sau de dreapta atat timp cat partidele in primul rand etaleaza o confuzie doctrinara complet lamentabila. Exemplu foarte recet este acela in care PSD, partid declarat de stanga, este nevoit (asa este atunci cand iti sufla in ceafa responsabilitatea guvernarii si cand trebuie sa tii cont de realiati si nu doar sa faci scandal in opozitie) sa aplice masuri de diminuare a cheltuielilor  bugetare (masura specifica de dreapta) in timp ce PNL, partid declarat de dreapta, sustine cresteri de pensii si alte masuri eminamente de stanga dar ci complet nerealiste. Si stiu si ei asta. Drept este ca in cazul celor doua partide, partenere in USL, pozitiile sunt ceva mai nuantate. In sensul ca PSD are responsabilitatea guvernarii prin premier, in timp ce PNL cauta doar sa isi maximizeze capitalul electoral, pe seama PSD, pentru ca in perspectiva destramarii aliantei (foarte probabila avand in vedere interesele conflictuale ale diversilor doritori de cioalan bugetar) sa aibe pe cine sa dea vina pentru ca in chelia presedintelui nu o mai pot arunca.  Joc duplicitar de curva care isi pregateste martorii ca sa iasa nevinovata din divort pentru a pretinde mai mult la partaj. Dar sa revenim la oile noastre. De fapt la bizonii nostri. Nu vreau sa discut despre cei (foarte putini) care stapanesc ideea de doctrina si opteaza pentru stanga sau pentru dreapta in cunostiinta de cauza si in conformitate cu propria convingere. Nu vreau sa vorbesc nici despre alegatorul care voteaza in virtutea unui interes din multimea celor pomenite si nepomenite mai sus. Dar chiar nu vreau sa il las in pace pe intolerantul de dreapta sau de stanga. Acel alegator pentru care toti cei care nu (era sa zic “gandesc”) le impartasesc punctele de vedere, sunt cacarai, jeguri de basisti, securisti, comunisti. Ultimele doua (vai cata lipsa de imaginatie) le regasesti, ca invectiva suprema, in ambele tabere de talibani. Eu am privilegiul sa fiu socotit securist si comunist de onorabili reprezentanti ai ambelor tabere. Si asta doar pentru ca ma incapatanez sa am propriul meu punct de vedere, moderat dar ferm, doar pentru ca nu sunt in stare sa trec cu vederea impostura, ipocrizia, nemernicia, hotia si lipsa de profesionalism nici la “ai nostri” nici la “ai lor”. Distinsilor, va pun la dispozitie caii mei de la bicicleta! Luati-mi-i! Toata aceasta impartire hazliu-bolnava este rezultatul firesc al lipsei clarificarilor doctrinare dar si moralitatii ideologice la nivelul partidelor. Alegatorul de buna credinta nu poate fi decat complet confuzat atunci cand vede ca i se promite dreapta si constata ca este manat spre stanga si invers. Nu mai pun in discutie organizarea rigid-opac-restrictiva a tuturor partidelor, fapt ce genereaza lipsa competitiei si oligarhizarea conducerilor. Despre subiectul asta am mai scris. Dar nu pot sa nu il pomenesc iarasi in contextul descurajarii cetateanului de buna credinta care, indiferent cum ar vota, vede ca mereu aceleasi si aceleasi figuri isi exhibeaza nevolnicia in viata publica.

    Partea proasta a acestei realitati este faptul ca intotdeauna maxim o treime din masa totala a cetatenilor cu drept de vot ajung sa propulseze o majoritate de cele mai multe ori complet indoielnica, aroganta (doar pentru ca este suficient de proasta ca sa isi permita sa fie si aroganta), pusa pe capatuiala, pentru care tara este doar interesul de partid, revansarda, discriminatorie, incapabila sa inteleaga faptul ca abuzul naste alt abuz, incapabila sa inteleaga faptul ca o norma care o favorizeaza azi o va defavoriza dupa patru ani. Si atunci de ce ar mai vota cetateanul de bun simt? Raspunsul meu este simplu: pentru ca este majoritar!!!!

      Sunt romanii de stanga? 

      O privire retrospectiva pe perioada ultimilor 23 de ani confirma, cel putin aparent, faptul ca romanii au votat preponderent partide de stanga. De fiecare data cand s-a facut alternanta la putere cu partide de dreapta, votul a fost polarizat doar ca refuz al abuzurilor si deficientelor din timpul guvernarilor partidelor sau aliantelor de stanga. Si cu toate astea, romanii s-ar intors de fiecare data cu fata catre ofertele partidelor si aliantelor de stanga. Sa fie asta oare semnul esecului dreptei? Aparent asa ar arata tabloul acestor 23 de ani. Si cumva este explicabil avand in vedere faptul ca timp de mai bine de 40 de ani mintile ne-au fost pervertite in spiritul respectarii elitei de partid, al statului tatuc ce ne da loc de munca, paine si casa, in spiritul respingerii a tot ceea ce ar fi insemnat oranduire capitalista, cea care exploateaza omul, ultima treapta de degradare a omului, nu-i asa? Am fost dresati incet incet sa respingem absolut orice nu era ca noi. Am fost dresati sa fim mandri de saracia noastra, am fost dresati sa facem din lipsuri o virtute. Am fost invatati sa intindem mana in loc sa facem cu propriile maini. Isi mai aduce cineva aminte cat de porniti eram impotriva oricui nu a stat aici sa manance salam cu soia? Datorita reflexelor dobandite cu timpul, ne-a fost foarte usor sa il respingem (pana la anihilare fizica) pe seniorul Coposu (Dumnezeule, iar omul asta nu isi petrecuse viata decat prin puscarii si intr-un anonim domiciliu fortat), Ratiu, Campeanu si multi altii. Mintile noastre nu asteptau decat sa fie manipulate pentru a ne da posibilitatea individuala sa ne obiectivam ura, respingerea, xenofobia, furia impotriva a orice nu era ca noi. Asa ca tiparirea dolarior falsi, traficul de droguri, pericolul legionarismului, traficul de persoane, gestionarea unor bordeluri (ca sa numesc doar cateva dintre temele preferate ale manipularii din acele vremuri) ne-au venit manuse pe nevoia noastra de ura si intoleranta. Numai ca in felul asta am fost pusi in fata constatarii ca eram condusi de oameni din esalonul doi si trei al unei oranduiri de care vroiam sa scapam… doar aparent. Pentru prima oara alternanta la putere a fost posibila si datorita implicarii, in campania electorala, a unui post tv. Numai ca guvernul CDR nu a oferit o reala alternativa de dreapta (cum ar fi putut-o face cu premier fost sindicalist, sau cu un altul care avea mai multa legatura cu poezia decat cu doctrinele de dreapta?) ci un mix de masuri care au intarit confuzia sociala. Confuzia doctrinara a partidelor existente nu a facut decat sa mareasca masa celor pentru care politica era doar o cale de imbogatire. In acest fel masa initiala a elitei PCR din esalonul doi si trei, a securistilor transformati in capitalisti (printr-un pocnet de degete dar si prin pocnetele gloantelor trase si prin intermediul banilor “agonisiti” de statul socialist prin afaceri internationale cu tot soiul de produse) s-a marit cu un numar considerabil de arivisti iuti de picior care au avut posibilitatea sa intre in randul acelei clase de interlopi legali. Deja se pusese baza solida a capitalismului bugetar. Initiativa privata de succes avea la baza doar parazitarea temeinica a executiei bugetare. Dar pentru ca operatiunea sa reuseasca, trebuia sa nu ajunga la cunostiinta votantului sau pe masa unui judecator incoruptibil. Guvernarea Nastase a reusit sa aduca presa la tacere, cumparandu-i bunavointa sau facand presiuni asupra ei, iar din puterea judecatoreasca, cea care ar fi trebuit sa fie independenta si impartiala, a reusit sa faca doar o fata in casa ce avea menirea sa ascunda mai bine sub pres tot ceea ce nu trebuia sa ajunga sub ochii alegatorului: privatizari frauduloase sau cu cantec, coruptie, mita, abuzuri, ilegalitati. Partidele politice si-au intarit puterea aproape discretionara a conducerilor lor, doctrinele s-au diluat pana la a nu mai sti ce este stanga si ce este dreapta, societatea s-a oligarhizat. Numai ca situatia geo-politica internationala a impus o mai mare deschidere, un acces mai mare la informatie. Pe acest fond alegatorul a inceput sa isi puna intrebari, a inceput sa isi refuze propria saracie vazand bogatia in crestere a unor semeni care nu erau cu nimic mai buni decat ei, singura diferenta fiind doar aceea ca se aflau in pozitii politice mai bune decat ei. In felul asta sloganul “jos mafia ticalosita” a facut posibila alternanta la putere. Numai ca si de data asta schimbarea s-a facut intre ai nostri si aceeasi ai nostri. Nu doctrinele au fost cele care s-au impus ci doar alte nume. Nu moralitatea s-a impus ci doar o mafie ticalosita schimbata cu o alta mafie la fel de ticalosita. Evident salvarea societatii si a oamenilor care o compuneu ar fi putut veni numai din restructurarea statului si din existenta unei justitii cat mai independente cu putinta. Dar pentru ca restructurarea statului sa fie realizabila, trebuia inceput cu restructurarea partidelor. Ori structurile piramidale complet inchise nu puteau fi destructurate cu atat mai mult cu cat noii baroni (dupa modelul vechilului Dinu Paturica), interesele financiare si liantul oligarhic lucra deja la capacitate maxima in structurile superioare ale tuturor partidelor, facand imposibila modernizarea acestora, facand imposibila o conducere de partid care nu reproducea identic vechile deprinderi si tiparele organizatorice si de interese preluate de la ceea ce cu totii am crezut ca este defunctul PCR. Eroare!!! Ca structura si mod de actiune erau si sunt mai prezente ca oricand. Dar si mai meschin, mai arivist, mai lacom, mai avid de putere ca oricand. Aderarea noastra (continui sa cred ca doar din considerente geo-strategice si de piata, pentru ca noi ca tara chiar eram departe de a fi pregatiti, de a indeplini cerintele statului de drept si standardele democratice moderne) la spatiul UE a schimbat insa datele problemei: trebuia, macar de forma, sa respectam principiile statului de drept. Pe acest fond (si continui sa cred ca este meritul singular al presedintelui Basescu, dincolo de multele pacate pe care le are) justitia incepe sa se manifeste ca o putere independenta in stat. Incep sa apara primele condamnari notabile. Din toate partidele. Numai ca pe masura ce justitia se manifesta mai puternic, opozitia sistemului devine din ce in ce mai virulenta. Se platesc polite, se devoaleaza “intamplari”, se intarzie reformele, culmea, prin vot “democratic” in Parlament. Numai ca toate aceste actiuni de subminare a concretizarii statului de drept puteau reusi numai in masura in care perceptia votantului era puternic influentata prin manipulare, dezinformare si minciuna. Iar aici au pus umarul absolut toate partidele. S-au mobilizat sume importante de bani, au fost angajati specialisti in manipulare (numiti in mod eufemistic “specialisti in comunicare”), s-au cumparat constiinte, au fost inventati formatori de opinie. Ori in conditiile astea nu se poate vorbi despre stanga sau despre dreapta. Se poate vorbi numai despre oligarhizarea societatii. Se poate vorbi doar despre confuzie doctrinara. Iar votantul mediu va vota numai manat de dezamagire si manipulare. Evident, in urma tuturor acestor afirmatii se naste intrebarea legitima “CE ESTE DE FACUT si in ce masura cetateanul poate influenta activ, in bine, mersul societatii?”.

         Legalitatea violata intens pe toate partile si din toate partile

         Cand in drumul meu catre o tinta dezirabila exista un gros strat de praf care imi impiedica vederea la mai mult de cativa pasi, nu mai pot conta decat pe intuitia mea si pe experienta dobandita intr-o prea lunga perioada de orbecaiala ce nu numai ca pare dar este chiar  miscare  browniana. Cand totul se misca alandala, cand totul este incropeala pe termen scurt (iar pentru asta absolut toata clasa politica este de vina pentru ca niciodata nu a reusit sa se puna de acord asupra valorilor si reperelor proprii care este moral sa fie promovate si implicit si asupra tintelor si directiilor pe termen lung), cred ca respectarea regulilor (alea multe sau putine care sunt) este singura modalitate prin care TOTI, dar absolut toti putem invata ca daca tot am facut o regula proasta sau incompleta, trebuie sa o respectam ca sa avem dreptul moral sa le cerem si celorlalti sa o respecte. Dincolo de faptul ca ne place sau nu. Nu posibila "tradare" a presedintelui, nu posibilele "trocuri" din spatele usilor inchise ale premierului, nu semnalul de stabilitate trebuie sa ne puna pe ganduri ci lipsa climatului care sa favorizeze competitia reala. De la organizarea partidelor pana la promovarea intr-un umil post de paznic de noapte. Pentru ca in atare situatie, indubitabil, intotdeauna selectia se va face nu pe baza evaluarii valorice ci prin numire. Iar celalalt punct care ar trebui sa ne puna pe toti pe ganduri este mult prea clamata idee de asumare a responsabilitatii. CUM? Unde intr-o lege se pomeneste ceva despre CUM isi asuma un politician responsabilitatea? Ce masura reparatorie sau punitiva este prevazuta pe undeva? NICIUNA!!!! Iar pentru asta sunteti de vina TOTI. Toti politicienii. Pierderi colaterale? Pierderile astea se inregistreaza intotdeauna numai in marea masa a acelor no name care au curajul si demnitatea sa isi exprime nevoia de normalitate. Adica egalitatea sanselor, justitie pentru toata lumea, respectarea regulilor de catre toata lumea. Nu sunteti cu nimic mai presus de oricare dintre noi. Ar trebui sa intelegeti asta o data pentru totdeauna!!! Ar trebui sa intelegeti ca voi nu sunteti stapanii nostri ci cei care ne servesc interesele. Pe ale noastre bai, nu pe ale voastre.

        Este ingrijoratoare atitudinea intoleranta a simpatizantilor, membrilor si fruntasilor partidelor din tara asta, indiferent de locul unde se situeaza pe palier. Nu mai departe de azi dimineata, o prietena scria: “Vreau sa va marturisesc ca spre surpriza mea totala, X  m-a cam luat la trei pazeste pentru  ceea ce am  postat. Chiar daca i-am spus ca eu ii sustin pe MRU, pe Morar si pe Traian Basescu. Si eu chiar daca merg pana in panzele albe, chiar nu jignesc fiindca nu imi place nici mie sa fiu jignita. I-am spus ca deocamdata o sa-l evit, mai ales ca stia ca eu chiar ii sustineam.” Mai pe scurt. Neica nimeni asta, X, arivist fruntas la Forta Civica, s-a suparat ca Vacaru pe sat doar pentru ca doamna in cauza ii sustinea pe cei trei in acelasi timp si nu numai pe unul singur dintre ei. Adica dom`le, daca cineva are tupeul sa gandeasca altfel decat un membru al unui partid care se vrea ALTFEL, e jale mare, nenica. Iar pentru asta nu sunt de vina ideologiile ci oamenii. Aceeasi oameni intoleranti, talibanizati, visceralizati, indiferent de optiunea partinica (scriu partinica pentru ca de ideologii nici vorba).  Faptul ca un individ din asta isi permite sa fie la fel de visceralizat ca cei care il sustin pe Ponta de exemplu sau pe Vadim, in mod normal naste extrem de multe semne de intrebare vis-a-vis de acel "altceva" clamat mult prea mult ca sa nu fie suspect. Mai mult, naste mari semne de intrebare in ceea ce il priveste pe activistul de partid, indiferent de partidul din care face parte. Este cat se poate de clar  ca indivizii de tipul asta nu vor o alt fel de politica ci vor doar ca un grup stabilit de ei (nu de mine sau de tine sau de oricine altcineva) sa ajunga sa se foloseasca de votul celorlalti. Se numeste arivism. Si este specific caracterelor indoielnice. Mult prea multe in politica romaneasca si raspanditi in toate partidele. Mie unul mi s-a acrit de tot soiul de vacari, grajdani, ciutaci,  falcosi, frunzaverzi, gusati, olteni, moldoveni, calimenti si tot soiul de alte ciudatenii pe scara evolutiei, din culori diferite pe exterior dar colorati la fel pe interior, neispraviti din astia care cum se vad doar o treapta mai sus (nu isi dau seama ca doar urca inapoi in copac), cum au impresia ca nimeni nu mai are voie sa aibe dreptate in afara lor. Am tot lasat lucrurile sa treaca (din decenta, dispret, teama sau nepasare) si fiecare scroafa la randul ei s-a cocotat in copac. Nu este acceptabila intoleranta de la niste oameni care se pretind ca sunt altceva si in alt fel. Si astia vor respectarea legii dar doar atunci cand le este favorabila?  Idiotii chiar nu vad ca, ne convine, nu ne convine, pana la urma legea este cea care ii da dreptul lui Basescu si lui Ponta sa faca intr-un fel sau altul? Pai vrem legalitate sau nu vrem? Ca nu este vina ta sau a mea ca legile sunt prost facute sau cu multe lacune. Tot ei le-au facut.  Englezii au o vorba: o dovada de nonconformis profund este si respectarea la maxium a tuturor regulilor unei societati. In cazul de fata, LEGEA. Nu putem pe de o parte sa sustinem ca vrem legalitate iar pe de alta parte sa respingem prerogativele legale doar pentru ca nu ne place. In definitiv un presedinte are dreptul sa numeasca in virtutea faptului ca este presedinte. Iar un ministru are dreptul sa propuna in virtutea faptului ca este ministru iar aici a ajuns pentru ca a fost votat de un numar majoritar de alegatori. Fie ca ne place fie ca nu ne place. Pana la urma asta ar trebui sa stim sa respectam toti: principiile si legalitatea. Indiferent ca ne place sau nu Basescu sau Ponta sau Ungureanu sau Antonescu sau Blaga sau oricare altul dintre ei. Ca esenta toti astia sunt produsele noastre. Deci: vrem sau nu vrem respectarea legalitatii?

        CUM?

        Prea mic intr-o mocirla atat de mare, imi permit totusi sa gandesc. Bine, rau, imi las existenta condusa numai de gandul propriu ce imi incadreaza existenta intre limita nasterii si a mortii. Ergo sum. Drept este ca nici pe una nici pe cealalta nu am stiut-o si nu voi sti-mi-o inainte de a se fi petrecut. De ales, cu atat mai putin. Cel putin nasterea prin timp si loc. Ca cum ar fi “noi suntem si ne concentram prin noi”.  Iar asta ma face mare intr-o mocirla mult prea mica.  Aici este chestie de liber arbitru. Cum sa dau eu voie unui neispravit sa imi murdareasca existenta limitata hotarand pentru mintea mea cum sa isi urmeze ritmul propriu?  Ca doar pe mine ma am si ar fi pacat sa las pe cineva sa ma faca sa urasc sau sa iubesc sau sa ridic piatra doar pentru ca asta intra in fisa postului lui? Nu incepe si nu se sfarseste lumea cu mine numai ca lumea MEA incepe si se sfarseste cu mine. Deci este cazul sa fiu propriul meu stapan. Pana la urma, in ochii mei,  lumea este intr-un fel sau altul, se reflecta intr-un fel sau altul doar pentru faptul ca asa vrea muschiul meu. Ala neted si netezit de ceea ce am fost in stare sa asimilez. De aia sunt diferit de tine si esti diferit de mine. Sau, cum ar spune visele fecioarelor impletite, “suntem stapanii si adeptii sufletelor noastre”.  Mai pe scurt, ergo sum. Numai ca intre individualitatea ta si a mea, intre vointa ta si a mea, ca sa nu ajungem sa ne spargem capetele (bai!, eu pe al tau, nu tu pe al meu! ca sa nu avem confuzii, da?), trebuie sa existe norma, LEGEA. Evident ca daca niste neispraviti ajung sa faca legi, noi vom avea intre noi o norma neghioaba, incompleta, abuziva prin interpretare. De multe ori va reusi sa nu stabileasca daca eu sunt mai bun decat tine sau tu decat mine, dar va fi totusi o norma intre noi. Indiferent cine ai fi tu. Ca eu stiu cine sunt. Evident ca este posibil ca in felul asta norma  sa nu fie  meritocratia (singura aristocratie in fata careia am chef sa imi scot basca), valoarea, competitia ci orientocratia.  Adicatelea felul in care se orienteaza un sefulet de scara de bloc, de guvern sau de societate fara raspundere limitata, nelimitata sau imbecila. Si uite asa vine cel mai bun cantaret dintre jurnalisti care reuseste sa fie si cel mai bun jurnalist dintre cantareti (hai ba, hotaraste-te si tu sa faci una dintre astea asa cum trebuie) sa imi spuna mie, egolatru, ceea ce eu am scris deja de trei zile. Brava ma! Ia-ti o basca mai mica sa iti cuprinda mintea!   Iar in situatia asta, singura solutie pentru ca tu si cu mine sa reusim sa coboram din copac (tu, ca eu doar ce am invatat sa zbor printre stele) ar fi sa le cerem meritocratilor dedati in nemernicie prin votul tau natang in chiar legislativul tarii, sa mai adauge un zbarnait de sinapsa care sa faca posibila selectia pe baza de competitie. Pana atunci suntem condamnati la orientocratie.  Mai pe scurt (ca tot vorbeste toata lumea despre asta): presedintele si premierul stabilesc sa respecte litera legii (ei pe dracu! sa mori tu? chiar asa? auzi soro ce cheste!), si bine fac, numai ca in felul asta imi lasa mie impresia ca s-au sfarsit priceputii din tara asta. Pai daca e legal, e legal, vere, si trebuie acceptat. Dupa care, cica, X (de la xulescu) trebuie sa isi asume raspunderea. Aha… Pai am si io o intrebare care ma mananca oxiuric de cum ai scos-o pe gura, badie: CUM? Cum isi asuma un politician (era sa zic OM politic numa ca astia, in prea mare masura, nu au ajuns nici macar la stadiul de erectus) raspunderea daca a facut o alegere naspa? Ca nu exista niciun text de lege care sa zica ceva la modul “sa i se taie testicutele daca a facut o numire sau alegere proasta” sau “sa i se bage capul in dos ca sa simta cat de urat miroase pe interior” sau “sa-si lege mainile de Carul Mare si picioarele de Carul Mic”. CUM, nene, cum raspundeti voi? Ai dracului, aici vi s-a uscat pixul (manile voastre lungi in niciun caz) atunci cand ati scris legile.

      Romania alienata

     Tare imi este ca peste tot acolo unde toata lumea vede tot felul de scenarii, subtilitati, jocuri perverse, lovituri cu manta, intentia a doua (asta este din scrima), calcule dracesti si tot tacamul paranoic care ne domina vietile, este numai incropeala si un nivel extrem de coborat al conditiei umane contemporane. Pe toate segmentele, palierele si orientarile politice. Cam ca un vas in deriva pe care numai bunul Dumnezeu il mai poate duce la un mal (oricare ar fi acela), vas pe care fiecare matelot se crede comandant, saltimbancii cu solda fac si desfac capul compas, comandantul joaca leapsa cu insotitoarea de (peste) bord, fanfara lasa instrumentele si joaca mazurca, bucatarii joaca cricket la clasa lux, magicienii din trupa care asigura distractia fac sa dispara busola, instructorii de dans fac din harti fete de masa, animatoarele imbraca sutane de vestale in capela de la pupa, toata lumea face altceva decat ar trebui sa faca pentru ca vasul sa mearga drept. Numai stelele sunt la locul lor asteptand ca un idiot sa se uite la ele ca sa vada punctele cardinale.