Sunt romanii de stanga? 

      O privire retrospectiva pe perioada ultimilor 23 de ani confirma, cel putin aparent, faptul ca romanii au votat preponderent partide de stanga. De fiecare data cand s-a facut alternanta la putere cu partide de dreapta, votul a fost polarizat doar ca refuz al abuzurilor si deficientelor din timpul guvernarilor partidelor sau aliantelor de stanga. Si cu toate astea, romanii s-ar intors de fiecare data cu fata catre ofertele partidelor si aliantelor de stanga. Sa fie asta oare semnul esecului dreptei? Aparent asa ar arata tabloul acestor 23 de ani. Si cumva este explicabil avand in vedere faptul ca timp de mai bine de 40 de ani mintile ne-au fost pervertite in spiritul respectarii elitei de partid, al statului tatuc ce ne da loc de munca, paine si casa, in spiritul respingerii a tot ceea ce ar fi insemnat oranduire capitalista, cea care exploateaza omul, ultima treapta de degradare a omului, nu-i asa? Am fost dresati incet incet sa respingem absolut orice nu era ca noi. Am fost dresati sa fim mandri de saracia noastra, am fost dresati sa facem din lipsuri o virtute. Am fost invatati sa intindem mana in loc sa facem cu propriile maini. Isi mai aduce cineva aminte cat de porniti eram impotriva oricui nu a stat aici sa manance salam cu soia? Datorita reflexelor dobandite cu timpul, ne-a fost foarte usor sa il respingem (pana la anihilare fizica) pe seniorul Coposu (Dumnezeule, iar omul asta nu isi petrecuse viata decat prin puscarii si intr-un anonim domiciliu fortat), Ratiu, Campeanu si multi altii. Mintile noastre nu asteptau decat sa fie manipulate pentru a ne da posibilitatea individuala sa ne obiectivam ura, respingerea, xenofobia, furia impotriva a orice nu era ca noi. Asa ca tiparirea dolarior falsi, traficul de droguri, pericolul legionarismului, traficul de persoane, gestionarea unor bordeluri (ca sa numesc doar cateva dintre temele preferate ale manipularii din acele vremuri) ne-au venit manuse pe nevoia noastra de ura si intoleranta. Numai ca in felul asta am fost pusi in fata constatarii ca eram condusi de oameni din esalonul doi si trei al unei oranduiri de care vroiam sa scapam… doar aparent. Pentru prima oara alternanta la putere a fost posibila si datorita implicarii, in campania electorala, a unui post tv. Numai ca guvernul CDR nu a oferit o reala alternativa de dreapta (cum ar fi putut-o face cu premier fost sindicalist, sau cu un altul care avea mai multa legatura cu poezia decat cu doctrinele de dreapta?) ci un mix de masuri care au intarit confuzia sociala. Confuzia doctrinara a partidelor existente nu a facut decat sa mareasca masa celor pentru care politica era doar o cale de imbogatire. In acest fel masa initiala a elitei PCR din esalonul doi si trei, a securistilor transformati in capitalisti (printr-un pocnet de degete dar si prin pocnetele gloantelor trase si prin intermediul banilor “agonisiti” de statul socialist prin afaceri internationale cu tot soiul de produse) s-a marit cu un numar considerabil de arivisti iuti de picior care au avut posibilitatea sa intre in randul acelei clase de interlopi legali. Deja se pusese baza solida a capitalismului bugetar. Initiativa privata de succes avea la baza doar parazitarea temeinica a executiei bugetare. Dar pentru ca operatiunea sa reuseasca, trebuia sa nu ajunga la cunostiinta votantului sau pe masa unui judecator incoruptibil. Guvernarea Nastase a reusit sa aduca presa la tacere, cumparandu-i bunavointa sau facand presiuni asupra ei, iar din puterea judecatoreasca, cea care ar fi trebuit sa fie independenta si impartiala, a reusit sa faca doar o fata in casa ce avea menirea sa ascunda mai bine sub pres tot ceea ce nu trebuia sa ajunga sub ochii alegatorului: privatizari frauduloase sau cu cantec, coruptie, mita, abuzuri, ilegalitati. Partidele politice si-au intarit puterea aproape discretionara a conducerilor lor, doctrinele s-au diluat pana la a nu mai sti ce este stanga si ce este dreapta, societatea s-a oligarhizat. Numai ca situatia geo-politica internationala a impus o mai mare deschidere, un acces mai mare la informatie. Pe acest fond alegatorul a inceput sa isi puna intrebari, a inceput sa isi refuze propria saracie vazand bogatia in crestere a unor semeni care nu erau cu nimic mai buni decat ei, singura diferenta fiind doar aceea ca se aflau in pozitii politice mai bune decat ei. In felul asta sloganul “jos mafia ticalosita” a facut posibila alternanta la putere. Numai ca si de data asta schimbarea s-a facut intre ai nostri si aceeasi ai nostri. Nu doctrinele au fost cele care s-au impus ci doar alte nume. Nu moralitatea s-a impus ci doar o mafie ticalosita schimbata cu o alta mafie la fel de ticalosita. Evident salvarea societatii si a oamenilor care o compuneu ar fi putut veni numai din restructurarea statului si din existenta unei justitii cat mai independente cu putinta. Dar pentru ca restructurarea statului sa fie realizabila, trebuia inceput cu restructurarea partidelor. Ori structurile piramidale complet inchise nu puteau fi destructurate cu atat mai mult cu cat noii baroni (dupa modelul vechilului Dinu Paturica), interesele financiare si liantul oligarhic lucra deja la capacitate maxima in structurile superioare ale tuturor partidelor, facand imposibila modernizarea acestora, facand imposibila o conducere de partid care nu reproducea identic vechile deprinderi si tiparele organizatorice si de interese preluate de la ceea ce cu totii am crezut ca este defunctul PCR. Eroare!!! Ca structura si mod de actiune erau si sunt mai prezente ca oricand. Dar si mai meschin, mai arivist, mai lacom, mai avid de putere ca oricand. Aderarea noastra (continui sa cred ca doar din considerente geo-strategice si de piata, pentru ca noi ca tara chiar eram departe de a fi pregatiti, de a indeplini cerintele statului de drept si standardele democratice moderne) la spatiul UE a schimbat insa datele problemei: trebuia, macar de forma, sa respectam principiile statului de drept. Pe acest fond (si continui sa cred ca este meritul singular al presedintelui Basescu, dincolo de multele pacate pe care le are) justitia incepe sa se manifeste ca o putere independenta in stat. Incep sa apara primele condamnari notabile. Din toate partidele. Numai ca pe masura ce justitia se manifesta mai puternic, opozitia sistemului devine din ce in ce mai virulenta. Se platesc polite, se devoaleaza “intamplari”, se intarzie reformele, culmea, prin vot “democratic” in Parlament. Numai ca toate aceste actiuni de subminare a concretizarii statului de drept puteau reusi numai in masura in care perceptia votantului era puternic influentata prin manipulare, dezinformare si minciuna. Iar aici au pus umarul absolut toate partidele. S-au mobilizat sume importante de bani, au fost angajati specialisti in manipulare (numiti in mod eufemistic “specialisti in comunicare”), s-au cumparat constiinte, au fost inventati formatori de opinie. Ori in conditiile astea nu se poate vorbi despre stanga sau despre dreapta. Se poate vorbi numai despre oligarhizarea societatii. Se poate vorbi doar despre confuzie doctrinara. Iar votantul mediu va vota numai manat de dezamagire si manipulare. Evident, in urma tuturor acestor afirmatii se naste intrebarea legitima “CE ESTE DE FACUT si in ce masura cetateanul poate influenta activ, in bine, mersul societatii?”.