Impotriva Romaniei.

         Ma preocupa, de ceva mai multa vreme, diversele forma de manifestare a orbirii, a orgoliului, a incapacitatii multor oameni  de a-si  pune individualitatea alaturi de alte individualitati cu scopul de a obtine un plus de forta in atitudine. Este pur si simplu de neexplicat cum spiritul de turma este mult mai usor de realizat si dezvoltat decat cel de grup. Drept este ca turma vrea si trebuie sa fie manata, condusa, pusa sa hamaie, manipulata sa aplaude sau sa fie agresiva, sa ridice osanale si sa isi lase, la comanda, balele sa ii curga de admiratie sau sa se repeada cu ura asupra unui om, lucru sau intamplare, tot la comanda, fara ca vreunul dintre componentii turmei sa aibe vreo legatura directa cu tinta urii lor. Turmele au nevoie de conducatori discretionari. Fara regului. Fara consultare. Fara dialog. Fara comunicare reala.

        Nu pot sa nu iau in seama fenomenul ICCD. Parea, in acel moment, ca reprezinta exact nevoia de “altceva” si “in alt fel” a multor oameni. Nu pot sa uit fervoarea cu care multi dintre noi ne-am aruncat in speranta. Nu pot sa uit multimea de “no name” care sperau ca, in sfarsit, a venit timpul schimbarii, ca a venit timpul ca vocile lor sa fie auzite. Din pacate nu s-a ajuns niciodata la o actiune concertata si concentrata a tuturor celor care sperau. Au aparut nu stiu cate conturi,  grupuri facebook si site-uri in care niciodata nu puteai sa te regasesti, sa iti obietivezi, IMPREUNA cu cei asemenea tie, dorinta de schimbare. Despre initiatori nici nu mai vorbesc. In loc sa faca totul pentru reunirea acestor mii (poate zeci de mii sau sute de mii de atitudini in stare latenta) sub cupola institutionalizata a unei miscari de masa cu caracter eminamente civic, au neglijat complet nevoia de IMPREUNA a acestora. Atitudinea individuala s-a dispersat pana la dilutie. Pe conturi si grupuri si-au facut loc preluarile de articole, reclame inclusiv la produse si conturi erotice, cuvantari ale celor care trebuiau sa polarizeze atentia si nu atitudinea comuna, toate  in detrimentul postarilor si luarilor de pozitie ale acestor “no name” de care,  se pare,  nu are nimeni nevoie decat ca potentiali votanti.  Evident ca printre aceste multe conturi si grupuri s-au strecurat si conturi si grupuri fake ce au avut menirea sa imprastie indivizii tocmai ca sa nu se formeze acea masa critica ce ar fi putut face diferenta. Jurnalistii, marea lor majoritate de un orgoliu netarmurit, in loc sa puna umarul la construirea unei atitudini civice de care, ca esenta, ar fi beneficiat si ei pe termen lung, s-au multumit sa profite doar ca sa fie cititi de cat mai multi “no name” si sa culeaga cat mai multe like-uri, ca expresie a unei vanitati complet paguboase. Mie unul mi-a lasat  impresia ca un grup de oameni au vrut doar sa afle cate ceva despre oportunitatea si posibilitatile de a fi votati. Ca un soi de sondaj de opinie. Pentru ca totul s-a facut neglijand complet exact masa anonima care ar fi putut sa dea forta miscarii si doar pentru ca un grup sa acceada cat mai sus cocotandu-se pe umerii acestor curati “no name”. La fel, dar de data asta pe palierul politic, s-au petrecut lucrurile si cu Forta Civica. Nu pot sa uit cum foarte multi ii transmiteam lui Mihai Razvan Ungureanu ca este cazul sa construiasca, asa cum a promis, impreuna cu noi si nu doar sa caute un loc eligibil in parlament pentru acel mic grup, chiar cu riscul de a nu fi partid parlamentar. Constructia temeinica ar fi fost de dorit pe termen lung. S-a optat pentru incropeala care a dus acel mic grup (au fost legitimati de masa de sustinatori?) in pozitia calduta de parlamentari intr-o masa mare de parlamentari fara credibilitate. Am numit Parlamentul Romaniei. Evident noi ceilalti am fost cooptati… doar ca votanti. Macar a observat grupuletul asta, cantonat in promiscuitate si mediocritate politica, faptul ca numarul de sustinatori s-a diluat considerabil? Acest 2% actual ar trebui sa le spuna extrem de multe. Cred ca si numarul celor inca prezenti pe grupuri si conturi facebook depaseste 2% din masa totala a alegatorilor.

        Povestea se repeta acum cu aceasta Miscare Populara si cu Fundatia Miscarea Populara. Iarasi nu stiu cate conturi cu exact acelasi cover photo, iarasi nu stiu cati Cristian Diaconescu, iarasi dispersarea prezentelor anonime. Eu stiu zeci de oameni care s-au repezit sa semneze adeziunea la nu mai mult de o ora de la anuntul INTENTIEI constituirii ei la nivel institutionalziat. Iarasi este vorba despre o navala pornita din dorinta acestor “no name” de a pune osul, de a contribui, de a fi luati in seama, de a munci fara glorie pentru acel “altceva” si “in alt fel”  la care tot nadajduim de 23 de ani sau de o viata. Ca sa aflam la numai cateva zile ca deja urmeaza sa fie anuntat liderul care a fost ales. Cum adica ALES? De catre CINE? Nu a fost timp nici macar pentru strangerea unor semnaturi si  s-a si facut statutul? Cu cine? Si cine l-a votat de moment ce noi cei care ne-am depus adeziunile nici macar nu am fost contactati? Cand a avut loc o Adunare Generala? Va bateti iarasi joc de noi?

        Hai sa ne fie clar!!! In foarte multe privinte sunt mult mai bun decat oricare dintre voi cei care, constituiti in grupuri complet autarhice cu pretentii de elite, aveti senzatia ca noi ceilalti avem doar menirea sa sustinem arivismul vostru autist. Voi aveti idee cate valori se cer descoperite in societatea civila? Voi pur si simplu nu vreti competitie. Avantajul vostru fata de oricare dintre acesti “no name” nu este inteligenta si capacitatea ci doar prezenta in niste noduri de informatie in care soarta, in mod complet nemeritat de prea multe ori, v-a aruncat. ATAT!!! Eu o sa incep sa imbatranesc in scurt timp si nu mai am nici timp, nici chef pentru functii, recunoastere, pozitii inalte. Imi stiu valoarea si zau ca nu ma dau pe niciunul dintre voi. Si imi stiu si forta inca intacta de a lupta. Dar opriti-va din a va mai bate joc de toti acesti OAMENI intregi!!!!!

     Iar voi, NOI, nu va mai imprastiati atitudinile individuale in tot felul de grupulete in care injurati sau laudati ceea ce nu este de laudat. Hai mai bine sa incercam sa constituim acea masa critica ce poate sa faca diferenta dintre masa manipulabila si civism peste care nu se poate trece. Haideti sa ne obligam reprezentantii optiunilor in care credem sa lucreze pentru binele societatii si nu numai pentru arivismul si parvenitismul lor, mai spalat sau mai putin spalat. Orgoliile lor, orgoliile noastre nu lucreaza pentru noi. Nici macar pentru ceilalti. Lucreaza impotriva tuturor! Impotriva Romaniei. Tara aia pe care majoritatea dintre noi o iubim scrasnit, fara lozinci, cu obida, cu speranta, cu ura, cu devotiune, cu candoare, cu naivitate, cu salbaticie.

     

       Continuand pe ciuci, Poporul Suveran

       Hmmmm… Stand stramb, in pozitia “pe ganduri”, si judecand drept, sa continuam cu linsajul mediatic sustinut cu fervoare  de catre Constantin Mille impotriva lui Ion I.C. Bratianu. Cea mai penetranta arma la acea data era invectiva, dezinformarea, asa zise dezvaluiri care niciodata nu erau probate, calomnia, insulta, instigarea la revolta, afirmatia defaimatoare care nu avea cum sa fie probata. Drept este ca asa ceva prindea, atunci ca si acum, tocmai datorita apetitului nemaipomenit pe care publicul il are pentru scandalos, grotesc, spectacol zgomotos care acopera complet capacitatea de analiza a “beneficiarului”. Atunci ca si acum, linsajul mediatic cu aspect justitiar  ascundea pe de o parte aversiunea personala dintre Constantin Mille si familia Bratianu iar pe de alta parte lumestile interese financiare si economice, oportunism si interese straine. Suna cunoscut?  Sa nu uitam ca totusi ziarul “Adevarul” fusese nominalizat de serviciile de spionaj germane printre redactiile cumparate de aceste servicii. Sa nu uitam orientarile puternic socialiste ale lui Constantin Mille in vecinatatea unei puteri sovietice ce crestea de la an la an. Cert este ca primul  linsaj mediatic din politica romaneasca, sustinut de “Adevarul” lui Constantin Mille, a reusit sa produca cea mai mare nedreptate de pana atunci: demonizarea si inlaturarea de la carma executivului romanesc a celui care facuse pentru Romania mai mult decat facusera toti conducatorii Roamaniei de pana atunci: marea unire, dusese la victorie (si cu ce sacrificii!!!) Romania prin Primul Razboi Mondial, facuse reforma agrara, limitase saptamana de lucru la sase zile si programul de lucru la opt ore pe zi. La fel de adevarat este ca in momentul in care lui Constantin Mille i-a disparut obiectul muncii, vendeta interesata ascunsa in dosul unui justitiarism desantat si abuziv, acesta s-a stins incet incet, fara glorie, intr-un obscur mediocru.

      Din pacate insa, generatia mea are cunostiinte de istorie complet deformate iar generatiile tinere si foarte tinere nu au deloc cunostiinte de istorie ca sa poata sa observe caracterul repetitiv al unor actiuni de intoxicare si manipulare care, sub aparenta justitiei sociale ascund, mascheaza, escamoteaza interese cat se poate de meschine, lumesti, derizorii de acaparare a puterii, interese economice si financiare sau legate de probleme cu justitia.

     Pe masura ce functionalitatea statului a evoluat catre separarea principalelor lui segmente (executiva, legislativa, judecatoresca), obiectivele si tintele doritorilor de desfiintare a opozantilor, prin manipulare, a trebuit sa se diversifice. Drept este ca si posibilitatile tehnice sunt cu totul altele decat cele folosite la nivelul anului 1919 dar, ca esenta, raman tot pe acolo. Iar la asta pune umarul temeinic receptorul, beneficierul, consumatorul produselor media. Caracteristicile psihice, mecanismele psihicului omului mediu nu s-au modificat de un numar considerabil de sute si mii de ani. Numai cunostiintele despre aceste mecanisme intime au devenit ceva mai cunoscute, dand astfel posibilitatea celor interesati sa actioneze cu mai multa eficienta. In scolile serioase de jurnalism, in serviciile de spionaj (la nivel statal, politic si/sau economic) sunt studiate temeinic tehnicile de manipulare a perceptiei “publicului consumator”. Ba interesul pentru manipularea bizonilor (ce altceva suntem pentru ei?) a coborat pana la nivelul unor birouri specializate de la nivelul redactiilor sau partidelor. Campaniile de linsaj mediatic ale trustului Intact seamana izbitor de mult cu cele ale lui Constantin Mille de acum 100 de ani. Sa ne gandim numai la cat de multe acuze s-au formulat fara ca vreuna dintre ele sa isi fi gasit finalitatea in dovezi certe, in arestari sau in dezvaluiri fara dubiu. Stiu, o sa imi spuneti ca nu a fost posibil pentru ca justitia este aservita lui Basescu. Pot sa fiu de acord si cu asta cum la fel de bine pot sa ma gandesc ca un palier al campaniei de linsaj mediatic a fost chiar justitia. Dar dincolo de lipsa unor masuri punitive, in justitie, a “nemernicilor” (a trecut totusi un an si inca nu apare nicio mare acuzatie), niste dovezi tot ar fi putut sa apara. Dar sa revenim. De data asta tintele s-au diversificat in functie de multitudinea de interese ale diversilor actori si in functie de punctele de forta dintr-un moment sau altul. De exemplu daca vreau sa atac un punct de putere, nu am sa il atac direct ci am sa atac exact elementul care ii sustine legitimitatea. Hai ca este simplu. Principiul dominoului nu l-au inventat angajatii trustului Intact. Vreau sa lovesc in Parlament? Pai atunci nu am sa iau cu asalt Parlamentul asa cum au facut minierii. Am sa lovesc in acea parte din puterea judecatoreasca ce da legitimitate existentei Parlamentului. Si nici macar nu am sa iau cu asalt o judecatorie sau alta ci am sa lovesc in credibilitatea unui anumit grup de insi care, prin fisa postului, au sarcina sa vegheze asupra aplicarii corecte a principiilor la nivelul acelor judecatorii. Este cazul sa o fac eu cu mana mea chestia asta? Nooooo!!!! Ar insemna sa fiu tampit. Fac in asa fel incat sa o faceti voi in locul meu ca doar sunteti Maria sa Poporul Suveran. Io, in istetimea mea murdar bolnava (puteam sa scriu “curat”?) il fotografiez pe unul din astia cum merge de mana cu fie-sa si dau de inteles (nici macar nu o scriu negru pe alb) ca ala este pedofil. Ce daca ulterior se afla ca era de mana cu copilul lui? Nu o sa mai pierd timpul sa si public eu chestia asta. Iar tu ai sa ramai in cap ca ala este un pedofil. Si cum stiu ca tu Popor Suveran esti ahtiat dupa dovezile de imoralitate ale altora si dupa frumusetea fizica, iti mai si bag in cap ca ala este un urat, un slabanog, un nemernic pentru ca are cont pe facebook (fara sa iti spun ca si Papa Francisc are cont pe Tweeter si nu este nimic imoral in asta) si gata. Te-am facut si pe tine si pe ala. Iar tu ca vajnic Popor Suveran ai sa urli din toti bosogii “jos uratul ala pedofil”. In momentul asta io imi fac linistit de cap pentru ca am in spate sustinerea ta. Ha? E simplu? Hai ca te-am facut ca la Nufarul. Si imi vad linistit mai departe de treaba mea: schimb tot parlamentul, schimb toti judecatorii care nu imi convin,  schimb toti presedintii, schimb si Poporul Suveran daca asa vrea muschiul meu. Ca nu mai are cine sa ma traga de bracinari.

       Pe ciuci ganditorul tacea

       In zilele din urma, comentand o fotografie in care nemaipomenitul jurnalist Ciutacu (cum dracu au astia numele astea, fratele meu?) practica prodigioasa actiune de a catifela, cu toata lungimea limbii, torsurile patronilor lui (ala trecut si ala viitor), am folosit sintagma “sta pe ciuci”. Am fost intrebat  “ce inseamna asta, ma olteanule?”. Ei bine este  pozitia aia intima a ganditorului din Hamangia cand iese din porumbi si se ca, pardon,  se treaba mare, in poteca, de destept ce este (bunica-mea, Dumnezeu sa o ierte, asa spunea cand se referea la prostia notorie a cuiva: bravo, esti destept, iesi din porumb si te ca, pardon, te treaba mare in poteca).  Mai este  cunoscuta si ca pozitia “stai pe ganduri”. Ei bine, nu mi-am putut abtine gandul ca poporul asta sta intens pe ganduri dupa o gura masiva de ulei de ricin in pozitia introspecta a ganditorului din Hamangia, dupa un an de glorioasa guvernare a unei aliante cocotata in copac mai ca scroafa bortoasa speriata de barzoiul vesel in cautare de senzatii tari. Ca sta acolo si ne tamaiaza de sus (din pozitia “sta pe ganduri”) cu tot ceea ce poate fi lipsa de masura in materie de simt al masurii dar si in materie de masuri economice si sociale care sa ne usureze cat de cat viata, este de inteles.  Ptiu, fir-ar al dracu ca fac cum fac si tot la usurat ajung. Sa reformulez. Ca stau ei acolo sus si se usureaza pe noi in pozitia ganditorului din Hamangia (o fi bine spus asa?) nu ar fi cine stie ce chestie. Ca asta o tot fac toti ganditorii patriei de fo 23 de ani. Marea chestie este ca noua romanilor ne si place sa privim in sus la ei, direct de sub copac, in timp ce domniile lor tot gandesc, intens scremut mai ca ganditorul din Hamangia, la noi astia de jos si la binele nostru care, nu stiu cum dracu, se regaseste numai in buzunarele lor. Nu poti sa nu incepi sa te gandesti sintetic dar si simptomatic: suntem cacaciosi? Raspuns de numai trei puncte: da, suntem. Suntem rai? La asta dati voi punctele. Raspunsul meu este: suntem numai cu chemarea zoofila catre capra vecinului. Suntem prosti? Raspuns de o mie de puncte: nu, nu suntem. Suntem numai foarte creduli si extrem de manipulabili. Iar asta nu stiu daca se datoreaza prostiei, bunatatii, saraciei sau lacomiei. Cert este ca este poveste veche. Prima oara o campanie de presa a reusit sa dea jos un guvern in anul 1919. La vremea aia ziarul Adevarul, condus de Constantin Mille, a reusit sa il faca albie de porci pe nimeni altul decat pe Ionel I. C. Bratianu (ala care a salvat tara, care a infaptuit marea unire, care a dus tara la victorie in Primul Razboi Mondial, care a facut reforma agrara, votul universal, saptamana de lucru de sase zile si program de munca de opt ore). Tehnica a fost cam aceeasi cu cea de azi: sobolan, a furat tara, a mintit poporul, a ucis 11 000 de tarani la rascoala din 1907 (cand cifra reala se pare ca a fost in jurul a 1000 de morti). A luat salariile, a fugit cu spitalele acasa, a lasat pensionarii sa moara, le-a smuls mamelor pruncii de la tzatza, a luat protezele din picioarele neinfricatilor si platitilor luptatori ai lui Dogaru, a obligat chivutele sa intre in greva foamei pe marginea santului. Ups! Astea sunt din ziua de azi.

     Maine continuam cu felul in care se coace in birouri macularea unor oameni care pot sa se opuna unor interese legate de justitie de exemplu. Evident uneltele sunt indivizi din astia a caror betie se naste intre limitele fesei stangi si cea dreapta a dosurilor opulente ale patronilor din media.

       Oligarhia de partid si de stat

       De  ani buni se inregistreaza in viata partidelor o uniformizare complet indoielnica si paguboasa in ceea ce priveste modul cum partidele inteleg sa faca politica. Statutele tuturor partidelor, de la cele mai mici pana la cele mai mari, se incapataneaza sa fie compilatii ale statutului  PCR. Sistemul piramidal a devenit o frana teribila nu numai in dezvoltarea partidelor ci in insasi dezvoltarea societatii pentru care nu relatiile economice sunt definitorii ci relatiile politice. S-a ajuns in felul asta la aberanta situatie ca in tara asta sa se dezvolte nu un capitalism sanatos ce are la baza cererea si oferta ci un capitalism bugetar dezvoltat pe ceea ce bugetul pune discretionar la dispozitia unuia sau altuia, resurse financiare. In felul asta cei mai multi bogati nu sunt bogati prin dezvoltarea unei afaceri construita pornind de la analiza pietei, sursele de finantare si posibilitatea de absortie a pietei a produsului sau serviciilor oferite in virtutea satisfacerii nevoilor si cererii pietei ci sunt bogati prin exploatarea preferentiala (dar si discretionara) a disponibilitatilor bugetare. Pornind de aici, fie ca un partid de stanga sau de dreapta a preluat conducerea tarii, accentul s-a pus intotdeauna pe sustinerea lucratorilor din sectorul bugetar si nu pe sustinerea sectorului privat, numeric majoritar de altfel, chiar si pentru faptul ca lucratorii din sectorul bugetar sunt o masa de manevra foarte usor manipulabila si care sunt mult mai usor de determinat sa raspunda unor interese politice electorale chiar si prin conditionarea, impusa sau asumata prin proprie vointa, locului de munca.

     Sistemul piramidal de organizare a dus la aparitia unei oligarhii constituita doar pe criterii de apartenenta la o conducere de partid, ceea ce, in timp, a dus, printr-un soi de mimetism, la promovarea nu a competentei ci a obedientei, fapt ce a facut ca atunci cand obedientul urca pana in varf, instinctiv sa faca absolut totul pentru a-si conserva pozitia dobandita, dincolo de moralitate, onorabilitate, merit, cinste sau simt al onoarei. Iar lucrul asta a blocat competitia si a dus la conduceri de sorginte tiranica. Absolut toate statutele partidelor interzic opiniile si actiunile in dezacord cu hotararile adoptate de conducere, in numele disciplinei de partid si nu in numele unei doctrine sau a normelor democratice. Odata ce conducerea a adoptat o hotarare (atentie!!! in numele intregului partid dar fara sa se consulte cu toti membrii  partidului) care poate sa contravina doctrinei sau normelor democratice, niciun membru nu mai are voie sa se opuna.

     Comunicarea dintre varf si baza are un flux unidirectional: doar de la varf catre baza. Fluxul de informatie de la un esalon superior la unul inferior este discriminat si cenzurat prin vointa esalonului superior. Niciodata informatia de la baza catre varf nu este transmisa decat in masura in care este acceptata de formele de conducere intermediara iar atunci cand se inampla, este puternic modulata in functie de interesele si obedienta acestor esaloane intermediare. Lucrul asta este posibil si din cauza faptului ca omul politic este, in majoritatea cazurilor, dependent financiar de esalonul superior si de bunavointa sefului de partid. Si cum nu exista la niciun partid mecanisme de autoreglare care sa previna sau sa elimine atitudinile discretionare sau abuzive ale sefului, singura modalitate ca cineva sa se mentina in sistem este sa accepte si sa se limiteze doar la speranta ca intr-o zi va fi pe o treapta de putere suficientd e bine pozitionata incat sa poata sa plateasca polite.

     In felul asta se ajuge la situatia complet imorala ca orice conducere politica da, cand firesc ar fi doar sa raspunda cererilor si nevoilor societatii. Iar cand o face, o face doar pentru ca presiunea pusa asupra ei de catre baza societatii poate sa ii pericliteze serios pozitia oligarhica. Orice conducere politica vrea sa detina puterea absoluta si sa conduca societatea nu sa ii reprezinte interesele. Eu de exemplu nu simt nevoia sa fiu condus. Daca am reguli clare, stiu sa ma conduc si singur. Vreau insa sa fiu reprezentat. Cu competenta, cu profesionalism, cu cinste. Da, sunt cuvinte mult prea mari care nu pot fi acceptate de un politic complet oligarhizat care nu are nevoie decat de voturi ca sa se legitimeze.

    Solutia? Solutia ar fi un sistem cat mai apropiat de sfera in care centrul sa fie foarte vizibil din toate punctele iar centrul sa aibe vizibilitate egala in orice directie. Are vreun politician curajul asta? Sunt complet sigur ca nu.

      De-as avea o viata cat un mileniu…

     Mi-ar fi extrem de usor sa il injur pe Basescu, Nastase, Ponta, Antonescu, Fenechiu sau oricare altul. Zau ca nu am nicio problema sa o fac daca am motive. Mi-am castigat dreptul asta in momentul in care am iesit prosteste (rad si acum cu voluptate de propria-mi idiotenie manipulata temeinic de nemernicul de Iliescu si tovarasii lui intru asasinate inutile) sa apar o intersectie impotriva unor presupuse elicoptere teroriste ce urmau sa atace revolutia miseleste, cu o arma teribila in mana: un bat. Si, slava domnului, imi dau toti motive de injuratura, zilnic. Cum la fel nu as avea nicio problema sa ii pomenesc pe toti judecatorii, ca intr-un acatist colectiv, care au stimulat si crescut nemernicia in tara asta. Evident ca daca ar fi sa o fac iarasi, i-as injura temeinic si pe papagalii din media care au prostit poporul cu televizorul si au crescut nulitati dintr-un teribilism imbecil ca un somn adanc ce naste monstri. Sau pe rahatul zambitor care se da acum mare capitalist pe banii luati de la Securitate. Renunt sa continui cu indelunga lor pomenire pentru ca nu mi-ar ajunge anii din mai multe vieti. Analize schioape facem toti si ne privim in oglinzi murdare chipurile de care, orice am face, nu reusim sa ne indragostim narcisist si atunci ne aruncam neputintele intr-o neintrerupta relatie erotica cu noi insine, fara finalizare si fara urmari.
        Raul nu este in ei. Raul este in noi si nevoia noastra teribila de a ne face rau unii altora si noua insine. Daca as trai zece vieti, mi-as permite sa rad sardonic si sa ma cufund apoi intr-o prodigioasa activitate erotico/sexuala, de sorginte sisific-carpatina, intr-o incercare disperata sa re-creez, intr-o zi de luni, o lume mai buna. Asa ca, urmand pilda biblica, v-as indemna: lasati-va femeile sa vina la mine! Apoi v-as lasa sa va sufocati in propria voastra rautate, sa va mancati intre voi si sa muscati ca niste termite pagane crucea pe care o invocati in culcare si in sculare ca pe o ultima virginala fata morgana.
       Cum zilele mele sunt la fel de numarabile ca si ale voastre, incerc in fiecare secunda sa inteleg de ce sunteti atat de dispusi sa acceptati nemernicia doar pentru ca vine de la “ai nostri”. Incerc sa inteleg ce il face pe un om, caruia nu ii poti imputa nicio necinste, sa voteze, cu cugetul deschis, un hot, sau pe un altul care nu a stiut toata viata decat sa insele. Cum nu am inteles niciodata de ce un om (aparent sanatos in spatiul dintre cele doua urechi intre care zumzaie vioi-agresiv-singuratic un neuron ce nu reuseste sa formeze o relatie intima cu sine insusi) nu poate sa inteleaga ca o regula trebuie sa fie regula nu numai pentru ceilalti ci si pentru sine. Sa mai spun ca nu pot accepta ca un om nu este in stare sa accepte adevarul doar pentru ca ii vine din tabara pe care a fost invatat sa o urasca fara cauza si fara perspectiva? Cunostiinte minime de fizica ar putea sa ii faca pe oameni sa inteleaga faptul ca principiul actiunii si reactiunii este aplicabil si in cazul relationarii dintre ei. Ba de cele mai multe ori, violentei i se raspunde cu violenta inzecita. Si cum in procesul dezbaterii cu vanatai oul a fost spart iar gaina calcata in picioare, nu mai ramane nicio dilema careia sa ii gasesti solutie ci doar o imensa pofta de a lovi.
        Ce s-a intamplat cu noi de am reusit sa ne fie frica sa ne spunem deschis parerea si sa acceptam deschis dreptul semenului nostru de a-si spune parerea fara ca asta sa il faca dusmanul nostru de moarte? Ce anume s-a intamplat cu noi de ne lasam purtati de nemernicia tendintei de a face dintr-un banal puscarias (oricum s-ar numi el) un idol sau un martir? Ce anume s-a intamplat cu noi de reusim sa facem dintr-un tigan cu ceafa lata si burta cat sa umple intreg portbagajul masinii de lux, un reper de bunastare? Ce anume s-a intamplat cu noi de nu mai reusim sa credem in autoritatea institutiilor, in autoritatea valorii, in autoritatea actului de justitie, in autoritatea bunului simt? Sa fie oare intotdeauna de vina numai “ai lor”? Ati incercat vreodata sa va priviti existentele de la dimensiunea unui mileniu?
       Si cum raspunsurile nu le gasesc in obstinatia cu care fiecare dintre noi incearca sa isi obiectiveze repetabila povara a unor existente complet distructive, nu imi ramane decat sa ma las prada indemnului creator: lasati-va femeile sa vina la mine. Iar voi… daceti-va dracu.

      Neascultatele voci

      Ca o conducere politica (oricare ar fi ea) nu asculta niciodata vocile “no name” care protesteaza (individual sau in grupuri mici), care tipa, care gem, care arata cu degetul exact ceea ce conducerea in cauza vrea sa bage sub pres, este cumva de inteles in contextul idiotizat mioritic a ceea ce 23 de ani nu au reusit sa ii arate politicianului si “specialistului” de partid ce trebuie sa fie societatea pentru el. Pe scara evolutiei, specimenul politic este exact veriga lipsa, motiv pentru care a ramas necercetat, incepand cu  Darwin si terminand cu DNA. Numai ca vocile “no name”, de cele mai multe ori mult mai valoroase, individual luate, decat orice Escu, Vici sau Onski consacrat printr-un accident al sortii datorat carosabilului umed si adaptarea la conditiile firesti de alcoolemie nationala, sunt atat de pierdute printre prea multele minti prajite de nepasare, indoctrinare, manipulare sau obnubilare nationala incat orice ar face, zice, canta sau scanda, incat reusesc sa se faca auziti doar intre ei ca niste caini de paza ce comunica cu infrasunete. In rest nimeni nu ii aude, nimeni nu ii vede, nimeni nu ia in seama. Nici mcar jurnalistii care se declara aparatori ai celor sfinte cetatenesti. Astia sunt chiar mai rai decat cei care arunca cu zoaie continuu catre nonamesii nostri. Macar zoierii recunosc implicit valoarea si potentialul exploziv al vocilor si incearca sa ii desfiinteze tocmai pentru ca se tem de dreptatea acestor voci. Cei care traiesc insa din laudele acestor necunoscuti, cei care mananca o paine tocmai pentru ca acesti necunsocuti ii citesc, ii sustin, ii lauda, ii aduleaza, nu vor sub nicio forma sa iasa dintre ochelarii de cal cu care isi apara egolatria mioapa. Daca tot sunteti atat de revoltati, enervati, siderati, de scandalurile cu vaca nebuna, cu avia(g)ra, cu porcina, cu curcimea, cu calo-vaca si mai nou cu laptele, ce va opreste sa organizati si voi un protest? Sau sunteti viteji doar feriti de obiectivul camerei si din spatele monitoarelor? Indrazniti! Ati avea surpriza sa constati ca nonamesii pe care voi nu ii luati niciodata in seama, nonamesii ale caror proteste voi le nesocotiti, nonamesii care se roaga de voi sa va puneti condeiele in slujba societatii nu in slujba lor (pentru ei nu s-ar ruga de nimeni niciodata), nu numai ca v-ar urma ci v-ar apara cu lipsa lor de notorietate, cu anonimatul lor lipsit de glorie, cu vointele lor nestiute si la fel neinfrante. Dar nu, voi continuati sa va uitati egolatru in niste oglinzi strambe in care nu se vad decat chipurile voastre. In timp ce noi plangem amar si ne strigam scrasnit revolta impotriva a tot ceea ce vrea sa ne infranga pumnul strans. Inclusiv impotriva jurnalistilor surzi, orbi si muti care au nevoie de noi sa ii citim ca ei sa aibe ce sa manance. Cum ar fi ca noi sa nu va mai dam atentie doar o singura zi? Ati suferi, nu? De ce?

       Incepand de azi

       Intr-o Romanie in care orice ureche nu asculta decat propriile cuvinte, intr-o vreme in care un fost premier, ramas in constiinta publica prin felul “magistral” in care a pus calus in gura presei si a inabusit orice manifestare de impotrivire venita din societatea civila, se plange, la iesirea din puscarie (unde, evident, a fost bagat pe nedrept) ca “gandirea libera a devenit un lux” (da-te-n mortii ma-tii ca eu imi permit luxul asta), intr-o tara in care fiecare vrea sa fie arestati numai nemernicii “lor” iar nemernicii “nostri” sunt doar haituiti de procurorii si judecatorii “vanduti”, intr-un timp in care orice neispravit acuza  rezumandu-se  la faptul ca invinuitul este chior, slabanog sau urat, intr-un spatiu mioritic in care jurnalistii, media, de la un cap la altul, creeaza notorietati hidoase doar din dorinta, la fel de hidoasa, de a-si satisface orgoliile nestavilite de sparte voci ce nu sunt in stare sa se auda decat pe sine si rationamentele proprii, de prea multe ori fracturate, intr-o tara in care oierii fac reguli, puscariasii fac morala natiei, hotii imbraca sutane, infractorii de drept comun sunt martirizati, boschetarii fac legile tarii in sala Parlamentului iar smenarii dau lectii de liberalizare a infractiunii de pe pozitia de ministru, intr-o tara in care o obscura miscare cu caracter legionar strange mai multi manifestanti decat un grup de “neispraviti’ (bucatica aia de societate civila inca intreaga la minte si indamisibil de curata) care nu vor nimic pentru ei si cer numai justitie pentru toti,  in tara aia in care jurnalisti de “prestigiu” (care prestigiu, nenica?) comenteaza ore in sir imagini ce infatiseaza  animalele salbatice din curtea unui proaspat arestat si uita sa pomeneasca chiar si un singur cuvant despre semenii lor care incearca sa apere, cu protestul lor timid, o importanta institutie din puterea judecatoreasca (care putere nenica? aia care demite un coleg nu pentru ca a gresit ci pentru ca asa vor ei sa voteze?), in tara in care intelectualitatea ei se izoleaza autist (ei ii spun elitism) lasand strigatele de ajutor, ale celor care ii apara si pe ei, sa se stinga intr-un geamat sechestrat la randu-i, in tara in care se intampla toate astea si in care eu nu mai am de pierdut decat viata, mai am doar doua argumente: injuratura si ghioga. Nu indrazniti sa imi mai pretindeti sa respect legea atat timp cat voi o nesocotiti continuu.  Va ascundeti in spatele votului legitimand nemernicia, impostura, arivismul, hotia, caracterele voatre infecte cu care castrati legea si legalitatea, cu care devalizati suflete si existente oneste.

    Incepand de azi nu am sa mai comentez parerile nimanui si nu am sa mai intru in nicio dezbatere. Am sa continui doar sa imi scriu cuvintele chiar daca nu le citeste nimeni. Incepand de azi, va tratez cum ma tratati. Iar pentru inceput, doar ca un preambul “nevinovat”, politicianule, ziaristule, boschetarule, marlanule, intelectualule, chiar si tu ala care, scarbit fiind, dai voie, cu absenteismul tau din viata cetatii, sa urce pe umerii tai toate zoaiele, du-te-n ma-ta! Suntem o tara de neispraviti.

      Fara regrete

     Angela Tocila scrie, intr-un articol al ei “Să fim deci recunoscători pentru resturile rămase de la masa boierilor, pentru bunătatea cu care ne mai aruncă un oscior de pe care n-au ros chiar toată carnea. Si să facem petiţii prin care să le mulţumim cu emoţie că ne lasă să trăim pe lângă ei, cerându-ne iertare că neavând altă soluţie, respirăm acelaşi aer, deşi n-am merita. Să le mulţumim celor care nu s-au lăsat corupţi, n-au luat şpăgi, n-au lăsat bandiţii liberi pe străzi şi să ne amăgim că suntem normali într-o ţară cu susul în jos, o ţară în care o faptă bună va deveni curând ... subiect de breaking news.”. De aici trag concluzia ca noi (?) trebuie sa multumim la toata lumea. Numai ca eu ca sa o fac, ar trebui sa incerc sa imi definsc aceasta “toata lumea”. Sa o luam metodic. “Boierii”. Care boieri, soro? Cei la care te referi tu sunt simpli vechili (unii dintre ei lustruiti pseudo-sinucigasi la modul cel mai penibil cu putinta, dar tot cu suflete de vechili) lacomi, arivisti fara discernamant, sensul fiind ca vor orice pozitie care ar fi in stare sa le satisfaca nevoia de parnevire complexata chiar si dupa ce si-au omorat pe ma-sa si pe tac-su, si nu acela de lipsiti de judecata sau de notiuni elementare de bine si rau. Tocmai de aia orice acuzatie care li se aduce este doar o masinatie politica. Altfel nu le pute gura de la nimic. Nici macar atunci cand debiteaza discursuri politic-imunitare cu care ii imunizeaza complet la nedreptate, minciuna, impostura si hotie pe toti cei care refuza sa gandeasca cu propriile lor capete si iau de bun numai ce li se spune de la televizor. Ce boieri sunt aia cu studii facute in doi pasi? Inscriere la facultate si eliberarea diplomei. Ce boieri sunt aia care ar capitaliza orice mizerie care le sporeste lipsa de noblete si interes pentru orice altceva care nu este binele tarii? Spune apoi Angela Tocila “să le mulţumim celor care nu s-au lăsat corupţi, n-au luat şpăgi, n-au lăsat bandiţii liberi pe străzi”. Pentru ce sa le multumesc? Pentru ca nu avut niciun fel de disponibilitate sa se opuna votului care inlocuieste norma legala? Pentru ca nu au niciodata minima responsabilitate cetateneasca sa iasa sa spuna cu glas raspicat tot ceea ce stiu despre facatura pe care tu o numesti boierime? Iar daca tot este sa ne apucam sa multumim, hai atunci sa multumim lasitatii cetatenilor. Hai sa multumim jurnalistilor care au uitat complet, in goana lor dupa DOAR notorietate, rating si bani, menirea civica a media in societate. Sunt complet surzi, orbi si muti atunci cand nu este vorba despre propriile lor cuvinte. Hai sa le multumim celor care in mod complet nedrept isi aroga pozitia de elita autista si care isi neaga in felul asta dimensiunea civica a intelectualului in societate. Si ar mai fi de multumit inca multor altora. Iar intre toti astia exista o relatie determinist cauzala indubitabila. Boieri? Intelectuali? Profesionisti? Jurnalisti? Judecatori? In majoritate doar facaturi lase pentru care civismul se reduce la marimea buzunarului sau a orgoliului. Lasa ca suntem toti ceilalti suficient de idiotizati incat sa tot avem rabdare si sa trecem cu vederea mizeriile “alor nostri” doar pentru ca sunt “ai nostri” (indiferent cine ar fi aceia). Lasa ca suntem noi suficient de imbecilizati incat sa nu ni se para nefiresc ca “ai nostri” nu au niciun fel de reactie cand un copil este omorat cu pesticide in Italia. Aceeasi “ai nostri” care se dadeau de ceasul mortii ca o obscura invatatoare se ingrasa in timp ce facea greva foamei pentru o cauza de care s-a dezis chiar inainte de primul cantat al cocosului odata ce a fost recompensata cu un post de parlamentar. Aceeasi “ai nostri” care infierau, cu manie de arhanghel aflat in sevraj, atunci cand un exhibitionist indoielnic se arunca in gol de la inaltimea de trei metri a balconului Parlamentului (ati fost vreodata copii? va mai aduceti aminte ca era marfa sa te arunci de la inaltimi mai mari? si niciodata nu ti se intampla nimic…) dar care, atunci cand un muncitor se sinucide de disperare sau alti deznadajduiti de arunca in gol de la etajul 7, nici macar nu au decenta sa transmita condoleante familiilor. Despre presa ce sa mai spun? Este mai important celularul de nu stiu cate zerouri ale unui rege al tiganilor sau menajeria unui camatar pe care toata lumea il caineaza si ii ridica in slavi bunatatea-i fara limite, decat moartea deznadajduita, protestele unor oameni care nu vor bani, privilegii sau nu stiu ce reparatii financiare ci dreptate si justitie in societate. Ati auzit, doamnelor si domnilor judecatori, cand doar o mana de “dezaxati” cereau ferm sa fiti lasati in pace sa va faceti meseria? Luptau pentru a va proteja pe voi. Pai in cazul asta VOI ar trebui sa multumiti societatii civile pentru ca v-a aparat cu fragilitatile ei si nu ei voua ca va faceti treaba. Sau ca nu v-o faceti, atunci cand priviti cu dispret spre numita societate civila. Hmmmm… Societatea civila aia divizata de partizanat politic si de orgolii fara rost. Societatea civila care il injura pe un judecator doar pentru ca este urat cand acesta indrazneste sa ii condamne pe “ai nostri”. Cumva le dau dreptate. Ca si eu mi-as lasa impresurata barbatia de sirurile nesfarsite de rrrrrrrr-uri ale Alinei Gorghiu fara sa pot insa sa ii accept elucubratiile pe care le debiteaza de fiecare data cand este vorba despre idolul ei politic. Numai ca eu nu valorizez un om dupa cum arata ci dupa ceea ce face raportat la normalitate.
  Rogu-va, nu faceti din mine un animal ca sigur casapesc macar cativa dintre voi. Fara regrete.

       Inmormantare sau protest?

       Este suprinzator cum o inmormantare (priveste doar o familie, un grup de prieteni sau admiratori - in cazul celor cu notorietate, cu sau fara autoritate - sau, la cele cu desfasurare mai mare, grupuri interlope cu toata sfera lor de influenta) poate sa adune mai multi oameni la un loc decat un protest care priveste intreaga populatie. Sa insemne asta ca oamenii sunt mai dominati de cultul mortilor decat de grija viilor? Oricum ai da-o, in ambele cazuri este vorba despre teama si despre pauperizarea increderii in propriile forte atunci cand este vorba despre a influenta propriile destine. Teama individuala de moarte, in primul caz. Teama individuala de represalii, in al doilea caz. Neputinta individuala in fata mortii, in primul caz. Neputinta individuala de a schimba ceva, in al doilea caz. In ambele cazuri dimensiunea participarii este marcata de dimensiunea orgoliilor si vanitatilor si trufiilor (nu sari sa ma acuzi de constructie pleonastica!!! nu vreau decat sa accentuez prin repetare). Cu cat numarul participantilor, in cazul inmormantarilor, este mai mare, cu atat efectul de grotesc si derizoriu este mai mare. Cu cat mai mare este numarul participantilor in al doilea caz, cu atat mai mare este perceptia de forta si determinare. Ori privind lucrurile din perspectiva asta, nu poti sa nu remarci incapacitatea cetateanului de a-si uni atitudinea cu a altui cetatean, in vederea impunerii unei atitudini care altfel, la nivel mental si individual atitudinal (in majoritatea cazurilor doar verbal), este prezenta in mintea multora. In dimensiunea asta nu este de neglijat orgoliul paternitatii unei idei sau atitudini de grup dar si invidia ca un el sau o ea isi face cunoscut numele. Sa fie oare lucrul asta mai important decat cazua in sine pentru care se protesteaza? Teoretic nu ar trebui sa fie asa. Practic este NUMAI asa. Nu este de neglijat nici faptul ca toate aceste proteste cetatenesti sufera de lipsa de organziare. Drept este ca institutionalizarea atitudinii cetatenesti ar avea toate sansele sa deturneze atitudinea in actiune susceptibila de a fi considerata partinica sau macar partinitoare. Si atunci care ar fi solutia? Una dintre solutii este capacitarea media de a promova actiunile de protest ale cetatenilor. O alta solutie ar fi determinarea numelor sonore sa iasa din izolarea elitist dispretuitoare atunci cand este vorba sa se ralieze unui protest civic al “vulgului” no name. Solutia de forta insa este ca din ce in ce mai multi “no name” sa isi asume si sa constientizeze puterea atitudinii IMPREUNA. Pentru ca teme de protest apar in fiecare zi. Iar in momentul in care nu putem miza pe onestitatea unei majoritati parlamentare ce raspunde nu intereselor societatii ci celor de partid, singura componenta care ar putea nu neaparat sa se opuna dar macar sa traga semnale de alarma, este societatea civila. Este cazul ca fiecare dintre noi sa constientizam si sa ne asumam lucrul asta. Probabil ca in urmatoarea perioada ar trebui reluate teme punctuale: Constitutia, Morar, Ghica, Danilet, CSM, CCR. Din ceea ce se vede la ora actuala, este clar ca aceste teme sunt extrem de vulnerabilizate si atacate chiar din interiorul lor. Stam pierduti in contemplativul mioritic? Legea ne da voie sa protestam. Noi de ce nu ne dam voie?

    Au furat statuile

    Parasindu-si soclurile lor anoste, statuile au inceput s-o taie din tara. Sau sa o ia razna, satule de nepasarea ce iese odata cu firul ierbii. Andrei al meu ar spune ca se tireaza. Acelasi drac.

    Gurile localnice rele dau vina pe  tigani. As! Fenechiu inca nu spune nimic si nici usturoi nu a mancat.  Raul, ramul, tiganii din Oltenia, prea cinstitii parlamentari o dau cotita pe dupa cires. Cum sa se intample asa ceva in dulcele targ al Iesilor? Grupurile pro Schengen fac cu ochiul si arata catre premier. Exclus! Parerea mea. Ar fi trebuit sa se dubleze. Antonescu iese si asta din calcul: dormea. PDL-ul nu mai fura nimic: nu mai au acces nici macar in parcuri nepazite. Noii veniti inca nu stiu nici cum ii cheama asa ca din lipsa de identitate nu ii pot lua in calcul. Aaaaaa…. Daaaaaaaaaa!!!! Baseeeescu!!! Sigur ca da. Este singurul care poate face rau in tara asta. Cum dracu de nu m-am gandit pana acum? Hmmmm…. Si asta iese insa din calcul pentru ca era ferecat la Cotroceni. Grupurile de atitudine civica s-au vaporizat intre un meci de fotbal, un protest ratat ca o erectie intarziata si o acceptare resemnata a faptului ca oricine poate fenta justitia iar pe maria sa POPRUL il doare in buba amorfizata de anestezicele servite intens de Antena 3 : Voiculescu sa traiasca.  Si atunci cine? Extraterestrii sunt si astia exclusi pentru ca de cand au aflat ca nu mai e rost de Europa, sigur ar fi controlati la vama. Despre intelectualitatea tarii nici vorba. Astia sunt prea ocupati cu privitul in oglinda. Pana or afla ca este alta mai frumoasa peste sapte munti, sapte vai si-o vaaale-adancaaaa, saaaaapteeeee vaaaaaaiiii si-oooo vaaaale-adancaaaaa.

     In timpul asta un nestiut isi ia zilele de disperare. Armata lu` Dogaru zace moarta de beata la asemenea stire si o doare in prostata: nu mai este de interes public. Cativa nemernici (doar pentru ca sunt din ce in ce mai saraci) sunt scosi in strada de catre bietele banci in timp ce grevista foamei (aia care infuleca  ca sparta la lumina lumanarii pentru ca a doua zi sa fie imbujorat-pierduta in fata camerelor de luat vederi) lauda un buget al invatamantului mai mic decat cel impotriva caruia protesta pe sub mana frecandu-si languros picioarele pe sub masa cu contabila de la Intact. Doamna `ntatoare, parca ziceai ca iti dai demisia daca nu se mareste bugetul invtamantului. Sau ti-a afectat, indestularea indurata, aducerea aminte? Nu-i de mirare ca faci asemenea declaratii atat timp cat ai fost in carul care s-a rupt.  

    Si totusi unde sunt statuile? Sa fi plecat peste Prut pentru un interviu cu Vocea Moscovei? Foarte posibil. Cu toate ca nu ii vad atat de inteligenti incat sa o planifice si pe asta. Ca sa nu mai spun ca nu reusesc sa stie chiar tot. Altfel ar fi pomenit ceva despre protestele de la fabricile inchise de strategicii investitori rusi. In felul asta ar fi aflat si Guvernul Romaniei si papagalii de la Antena 3. Astea nu sunt de interes public. Asa ca da-i dracu, sa fiarba in suc propriu angajatii aia.

    Orgoliile imprastiate in grupuri pe facebook sau redactii revolutionare in cautarea dreptatii ratingului, nu vad mai mult de lungul nasului si adancimea buzunarului in timp ce inamovibilii se joaca de-a abuzul de democratie si voteaza demitere dupa demitere doar pentru ca asa vrea uterul lor pivniceresc.

    Oamenii? Oamenii incremenesc in impietrirea statuara (si deja statuata prin ordin de partid si guvern) a unui vis ce se indeparteaza pe zi ce trece odata cu speranta ca cineva ii va fura si ii va duce departe. Probabil acolo unde a intarcat mutul iapa. Nici macar scumpirea bauturilor nu ii va mai trezi din betia agonizanda si aia. Putinii ramasi in picioare se cearta pe paternitatea cuvintelor in loc sa le foloseasca impreuna ca sa compuna o fraza inteligenta cat rugaciunea de seara. Apoi vor naste monstri. In felul asta statuile neamului, alea din Copou si din constiinte, pot fi furate mai usor.