Viata, un spectacol de prea multe ori nedrept,


       O cunsotiinta, al carei vers ma fascineaza de fiecare data cand imi acorda privilegiul sa i-l citesc, m-a sunat acum doua zile ca sa imi spuna ca nu stie ce sa aleaga: sa mai traiasca un an si jumatate sau sa lupte sa faca rost de bani pentru o operatie care ii va mutila fata pentru restul zilelor pe care le mai are de trait? Teoretic vorbind, cu totii traim acceptand (tot teretic) ca viata are ca finalitate moartea. Cu toate astea ne comportam ca si cand am fi vesnici. Ne permitem de prea multe ori sa facem suficient de mult rau azi pornind de la ideea ca avem suficient timp sa indreptam raul. Ne permitem de prea multe ori sa amanam sa ne traim pe noi insine pornind de la ideea ca azi avem alte prioritati. De prea multe ori ne permitem sa amanam pe luna viitoare sau pentru anul viitor fara sa tinem cont ca intre timp anii nostri trec odata cu noi si ne pomenim intr-o zi ca nu stim cand am imbatranit. De prea multe ori ne dam voie sa fim plini de prejudecati, ne lasam vietile conduse de inhibitii, lacomii, disimulari, false pudori, false modestii, parvenire, posesivitate, arivism, nepasare si inca multe alte rele de parca fiecare dintre noi am fi depozitarul unei enciclopedii a raului.
      Fara sa am pretentia ca as putea intelege catusi de putin logica divina sau macar ordinea, ritmul ascuns al hazardului, nu imi mai termin capacitatea de a ma minuna, indiferent de cat de multe as sti, in fata monstruozitatii omenesti dar si in fata minunatiei omenesti. Oare de ce am fost pusi alaturi mame care isi filmeaza copilele minore atunci cand sunt violate de tatii lor (vitregi sau nu) si oameni care sar in apa rece ca sa salveze un caine? Nu pot intelege cum putem trai alaturi, un tata care isi ameninta sotia ca omoara copiii (ai lui si ai ei) daca il paraseste si un altul care isi doneaza un rinichi unui necunoscut care altfel ar muri. De ce nu ne-ai facut, Doamne, pe toti rai sau pe toti buni? De prea multe ori spun ca ai un simt al umorului care il depaseste cu mult pe al meu...