Conu Leonida fata cu reactiunea damboviteana,


          La inceput te apuca rasul. Abia se strang suficienti parlamentari ca sa se poata vota ridicarea imunitatii parlamentare a unui distins coleg al domniilor lor (deputat care si-a bagat vartos mana in borcanul cu miere al inselaciunii si care mai are si tupeul sa tune si sa fulgere impotriva Romaniei si indeamna la emigrare in masa). Nimic anormal. In definitiv toti chiulesc ca doar de asta ii platim din impozitele noastre. Din pacate chiulul nu se observa decat atunci cand  este vorba despre opozitie. La ceilalti se numeste "treaba in alta parte". Apoi te apuca plansul: din cei prezenti (care oricum erau cam jumatate din numarul parlamentarilor) mai mult de 10% voteaza impotriva ridicarii imunitatii parlamentare a colegului domniilor lor. Dumnezeule, in tara asta hotii sunt suparati in primul rand pe cei care il prind. Nici macar regula asta elementara a jocului de-a hotii si vardistii nu se respecta: tu furi, eu incerc sa te prind. Tu iti faci treaba ta, eu mi-o fac pe a mea. Ca toti fac si treaba proprie si treaba celuilalt, asta este alta poveste. sau macar asa se vede. Iar daca se vede asa, este si vina celor care prin invizibilitatea lor  fac sa fie vazuti numai astia.
          Apoi incepi sa razi din nou. Intr-o regie jalnica, la un post de televiziune specializat in vanatoare de potcoave de cai morti, facuta intr-un stil  mai mutl decat indoielnic, se mimeaza un soi de stare revolutionara al carei cap si coada si cu atat mai putin motivatie nu le pricepe nimeni. Da, despre OTV este vorba si despre partidul de studiou tv al domnului Diaconescu este vorba. Cand insa vezi cum oamenii dau navala sa faca un rolisor cat de mic si grotesc  doar ca sa satisfaca pofta de mascarada a domnului Diaconescu, te apuca plansul.
        Mi-am inceput ziua cu o sfasietoare stare de tristete: din cand in cand, fara de veste sau cu vreo legatura cu ceva din intampalrile zilei anterioare, visez o femeie, o mai veche iubire. Evident rupta mult inainte de finalul ei. Iubirile pot avea un final fericit (care de prea multe ori este inceputul nefericirii) sau unul nefericit.  Cumva paradoxal, orice iubire se termina nefericit sau macar in obisnuita si derizoriu. Iubirea despre care scriu acum, nu a avut niciun final. Si mi-a venit sa plang. Luat de valul treburilor zilnice, am lasat ziua cald matasoasa ce-mi impresura simturile, sa imi calauzeasca ochii spre cer. Doamne cat de frumos incepe sa fie!!! Si atunci zambetul mi-a inundat nemarginirea visului inca neinfrunzit, promisiune diurna a unei explozii florale ce se zareste difuz la linia orizontului timpului.