Dreapta pierduta

       Legea pietei spune foarte clar ca pe masura ce un produs este mai din abundanta pe piata, cu atat produsul va fi mai ieftin sau va satura piata si la toata lumea o sa i se faca lehamite de produsul ala sau se va ajunge la o criza de supra-productie sau, ca sa poata fi sustinut ca pret, fiecare producator va umbla la calitate dar il va ambala mai atractiv. Sau sau sau… Asta pe scurt si cat se poate de vulgar explicat fenomenul. Sa ma ierte specialistii in teorie economica. Nu cu ei stau de vorba. De fapt cu ei nu vorbesc niciodata ca ar insemna sa mor de foame.
     Are cineva curiozitatea sa numere cate partide, miscari, initiative, fundatii de dreapta sunt in tara asta. Cred ca in scurt timp vom ajunge sa avem strada sau scara de bloc si o entitate (valoroasa, evident) de dreapta pe fiecare dintre ele. Se pare ca dreapta s-a pricopsit cu o multime mult prea mare, cu o abundenta, cu o hemoragie de sefi de dreapta. Care mai de care mai stiutor, care mai de care mai priceput, care mai de care cel mai tare din parcare. Unul dintre ei spunea, cu mandrie, ca ei sunt multi pentru ca sunt generatia decreteilor. Personal as prefera non multa sed multum. Dar cum nu este posibil pentru ca, nu-i asa, ei sunt decreteii si decreteii decreteilor decreteilor nostri (intotdeauna m-am intrebat cum de i-a iesit atat de bine lui Delavrancea chestia aia cu copiii copiilor copiilor nostri), ei sunt multi (aici urma sa il citez pe Lapusneanu). Si toti sunt nevoie mare de fuduli. Dar in lipsa de alta distractie, cred ca pot sa ma impac si cu ideea de scara de bloc si partidul, sau fundatia, sau miscarea, sau initiativa de dreapta. Ca se numesc populare sau civice sau democrate sau noi sau liberale sau romanesti sau cum Dumnezeului le dicteaza imaginatia saraca a fiecarui grupulet, cu seful atasat, este cat de cat de acceptat daca ai simtul umorului suficient de bine dezvoltat incat sa accepti ca fiecare dintre ei crede ca a descoperit America pentru prima oara si ca fiecare dintre ei se stiu singurii detinatori ai Tablelor Legii. Dar ca sa ii pui sa accepte fiecare dintre ele (cu sefii lor in frunte si cu latraii lor importanti si talibanizati la picioare) ca nu reprezinta, luati separat, absolut nimic, asta este mai greu sa o faci chiar daca ai simtul umorului.
Sincer sa fiu eu m-as inscrie in toate, as depune adeziune la toate, le-a iubi pe toate daca nu ar fi interzisa poligamia prin lege. Cu toate ca este pacat, oameni buni. Mama ce harem de dreapta mi-as trage la cat de multe si de frumoase sunt toate. Chiar de ar fi sa constat de fiecare data (cand barbatia mi-ar rodi fructele pacatului prin ridicarea la patrat sau doar ridicarea) ca toate sunt doar gonflabile sterpe. Cum sa faci copii cu atat de multe? Si sterpe pe deasupra. Si chiar daca ar fi sa faci un copil cu fiecare in parte, nu ar iesi doar niste bastarzi rataciti si melancolici ceva mai plini de tragism decat Othelo cand isi revendica batista sa isi sufle mucii? Dumnezeule, asta este tragedia oricarui barbat: nu poate sa faca din toate femeile pe care le doreste singura femeia perfecta pe care sa o iubeasca toata viata.
        Dar sa revenim la ale noastre ca nu cred ca vreau sa ma joc cu ambitia si tenacitatea femeilor care ar vrea sa ma salveze de tragedia mea existentiala.
       Intre timp uniunea de stanga sociala si liberala si conservatoare si progresista si eco pe deasupra si, in viitorul apropiat, garnisita si cu sintagma “poporului dede(te)” zburda zglobie intr-un delirant joc pervers al ielelor la miezul noptii declamand binele care vine si tot vine si “calca totul in picioare” ca urgia din versurile poetului. Nu-i problema, dreapta se joaca cu putza in tzarana si din cand in cand se da cu cercul. Cu ala vicios fara inceput si fara de sfarsit din care nu are niciun fel de vointa sa iasa. Un soi de verigheta ce uneste impotenta cu orgoliul intr-o casnicie homosexuala inca nelegiferata ca fiind posibila dar cat se poate de obiectiva prin existenta sa de facto.