Gandind pe langa subiectul zilei

       Eu nu vreau sa ma pronunt intr-un fel sau altul asupra condamnarii lui Becali. Altii au menirea sa o faca. Nu eu sunt in masura sa ma pronunt daca s-a facut dreptate sau nu. Sper numai sa se fi facut un act de justitie in conformitate cu legile tarii mele. Nu ma bucur, nu imi pare rau. Problema pe care eu i-as pune-o judecatorului Cristi Danilet de exemplu (am mare incredere in profesionalismul lui si in stiinta lui de carte), este urmatoarea: de ce atata distanta intre hotararile a doua instante? De ce aceasta practica neunitara in interpretarea acelorasi legi? Cum este posibil ca o instanta sa constate nevinovatia si o alta instanta sa constate vinovatia pe exact aceleasi dovezi? Cine greseste? Ne dam voie, noi ca societate, sa gresim atat de flagrant? Cine, in virtutea carui profesionalism, raspunde? Apoi... cum de complicele este pedepsit la fel ca faptuitorul? Este firesc?
       Citesc in mod constant comentariile, legate de legalitate si jurisprudenta, ale lui Corneliu Turianu. Omul asta imi placea inca de cand era foarte vizibil in viata tarii. Chiar daca nu intotdeauna eram de acord cu el. Ma rog... acolo unde mai si stiam cate ceva. Pentru ca altfel (ca tot romanul) pareri am avut intotdeauna. Si i-as intreba pe cei doi domni urmatorul lucru: de ce o hotarare judecatoreasca definitiva nu este considerata ca fiind un precedent de care sa tina cont orice alt judecator? De ce doi judecatori pot da solutii complet diferite in cauze identice?
      Stiu un caz pe care eu unul pur si simplu nu il inteleg. O judecatoare este repartizata intr-o cauza. Constata, la studierea dosarului, ca a mai avut un caz identic si ca urmare, se abtine. Sau, ca sa inteleaga ci cei mai putini familiarizati (ca si mine de altfel), cere sa fie schimbata de la judecarea cauzei. Inteleg foarte bine atitudinea onesta a judecatoarei in cauza. Probabil a preferat sa se abtina tocmai ca sa nu dea nastere la banuiala ca nu va da alta solutie, ca nu va fi impartiala. Ori mie unul tocmai asta mi se pare nefiresc: teama de a fi suspectat de partinire. De ce sa iti fie teama ca ai putea fi suspectat ca nu esti obiectiv de moment ce ai o decizie anterioara definitiva, necontestata de nimeni?
     La fel de nefiresc mi se pare faptul ca un cetatean care a platit o taxa abuziva sa fie nevoit sa mai piarda timpul prin instante pentru ca sa se constate abuzul asupra lui, individual, cand acel abuz a fost constatat anterior la multe alte mii de cetateni, de fiecare data, cand acestia au dat in judecata statul. Ma refer la taxa de prima inmatriculare. De ce sa mai fie nevoie ca Popescu sa dea in judecata statul cand instantele de judecata au stabilit in toate miile de cazuri anterioare ca statul trebuie sa returneze taxa aia? Nu ar fi mai firesc si nu ar costa statul mai putini bani (banii proveniti de la fiecare dintre noi de altfel) sa existe o singura hotarare judecatoreasca ce obliga statul sa returneze acea taxa abuziva? Sau spera lamentabilul stat sa fie multi altii carora sa le fie lehamite sa mai umble prin instante sa isi recupereze banii?
     Mai oameni buni, voi vreti normalitate sau doar partizanat politic?
     Pana la urma este peste tot vorba despre responsabilitate si asumare.