LIKE

      Daca o parasuta (nu ii spun numele pentru ca ar insemna sa se supere toate celelalte, mult prea multe, ca le nedreptatesc si nu le pomenesc) scrie pe facebook “plec la culcare”, se ingramadesc macar cateva mii de bizoni sa dea like. Daca o gurista la moda sau un papagal (iarasi nu le pomenesc numele ca sigur s-ar supara toate celelalte si toti ceilalti, mult prea multe si mult prea multi, specimene fara talent dar facute mari vedete de prostia ascultatorilor si priceperea creatorilor de imagine) scrie pe facebook “buna dimi”, vreo 40 000 de bizoni, de toate sexele (sau asexuate profile de cascade, flori, nori sau animalute nevinovate)  se imbulzesc sa dea like. Daca un jurnalist facut la masina manuala de tocat carne scrie, cu mare greutate, o platitudine mai goala decat vidul interstelar sau o fraza (de cele mai multe ori copiata de la vreun necunoscut), imediat o imensa masa de bizoni depersonalizati se ingramadesc sa dea like. Sa ma ierte ca nu il numesc pentru ca sigur egolatria altor prea multi identici cu exemplarul avut in vedere, ar da in clocot albastru (asta vine de la inima albastra nu de la sange) pentru ca nu ii pomenesc. Daca un politician de o conditie intelectuala sub-mediocra si de o moralitate mai poluata decat canalul colector scrie pe facebook “hapciu”, o multime de bizoni cad pe spate si se ingramadesc (evident dupa ce isi revin din extaz) sa “sanatate”, “sa ne traiti”, “este un noroc ca va avem” (de ce nu si “tine-ti mai mult timp pantalonii in vine ca sa apucam toti de o pupatura”?) insotit de inevitabilul like. Daca o patzachina cu protectie inalta scrie, sub ochii publicului “de azi inainte mai stau la discutii in contradictoriu, cu argumente, evident, numai cu cei care fac ceva si in concret, nu doar freaca tastele pe facebook. pentru restul, un anticipat si racoros: va fut in gura ! multumesc pentru intelegere.” (am incheiat citatul), o gramada de bizoni dau navala si ii admira, cu unicul neuron intrat in sevraj, combativitatea si, evident, miile de retardati cu pretentii elitiste dau like. Daca apare o fotografie cu o pisicuta, imediat apar mii de like-uri si inca alte mii de fotografii cu pisicute si inca multe alte mii de like-uri. Daca un poet cu termen de garantie expirat scrie cateva rime lacrimogen-volatile intr-o topica cu trofica intens subnutrita, macar cateva sute sau mii de admiratoare ovuleaza spontan in aplauzele salvarii, pompierilor si protectiei civile, evident in ploaia de like-uri.

      Nu mai continui cu posibilitatile pentru ca dinamica lor se duce deja spre limitele infinitului si nu mi-ar ajunge multe vieti sa le amintesc, in treacat, pe toate.

      Daca insa eu (iar “eu” ai putea fi si tu, sau tu, sau chiar si tu si as putea avea orice nume) scriu o agerime geniala (si pe bune ca sunt genial), iau si eu acolo un like de la ea pentru ca ma iubeste, de la el pentru ca imi este prieten adevarat (si nu vrea sa ma vada deprimat) si, eventual, in cazul in care isi amintesc de tatal lor, de la unul dintre cei doi baieti ai mei. Asa cum am mai scris (si pe bune ca imi apartine afirmatia), VALOAREA DE ADEVAR A UNUI ENUNT NU ESTE DATA DE  VALOAREA IN SINE A ENUNTULUI CI  DE CINE IL FACE (si pe bune ca nu am luat niciun like… poate pentru faptul ca este un enunt prea simplu ca sa si sara in ochii cuiva), asa ca pot eu (sau tu, sau si tu, sau chiar si tu)  sa fiu oricat de inteligent ar fi posibil, sa nasc din neuronii mei (extrem de lucrativi si vioi) cele mai inteligente fraze, cele mai profunde analize, cele mai pertinente previziuni, cele mai cele versuri, sa iti arat cele mai faine fotografii cu putinta (facute de mine sau de tine sau chiar si de tine), sa iti bag pe nas cele mai elaborate si inteligente injuraturi (oricum nu le va intelege multa lume mai devreme de lasatul secului),  ca nu voi devea niciun like in fata ochilor.

     Ce aveti, ma? Ati damblagit?