Partidul captiv

      Cand majoritatea celor care respira invectiva ca singura forma de argumenta abia isi incepeau viata iar mamele lor inca nu stiau daca ceea ce au odraslele la colturile gurilor lor este cas sau mizeriile care mai tarziu le vor iesi pe gura, neputand sa hotarasca  daca sa ii stearga cu servetelul sau cu hartia igienica, eu mancam liberalism pe paine zi de zi printre huiduieli si lovituri de cutit in ianuarie, in februarie si apoi la mineriade. Nu statusem cu o mitraliera de TAB in fata pieptului (fara sa vreau carnet de revolutionar… nu il meritam… eu ramasesem in viata sa ma bat mai departe… nu am intrat in feseneuri parvenite si ulterior pervertite… eu am ramas in coltul meu de strada… sau in acea intersectie hilar aparand Revolutia de elicopterele care urmau sa vina de cine stie unde, cu niste bete in maini) ca sa ma inchid cu capul plecat intr-un dispret dezabuzat. A trebuit insa sa privesc cum fiecare partid venit la putere si-a creat oligarhii hraparete ce-si legitimau fiecare avaritia parvenita, ipocrizia hrapareata prin votul popular. Era regula jocului si trebuia sa o respect si eu chiar daca de fiecare data imi provoca o greata teribila. Fiecare partid in parte, la randu-i, devenea captiv in mainile unor neispraviti care nu vroiau decat puterea pentru ei si nu pentru cei care ii alesesera. Nu am contenit in toti acesti aproape 23 de ani sa ma tot intreb ce anume ii face pe membrii unui partid oarecare sa taca, sa isi plece capetele, sa accepte la varf o gasca de profitori infecti care isi permit sa vorbeasca in numele lor fara sa ii consulte, sa vorbeasca in numele poporului fara sa le pese de nevoile acestuia. Asta este motivul pentru care, in anul 1990, dupa ce, personal, in acele conditii, incercam sa lupt pentru o societate democratica, o societate care sa aibe la baza pluripartidismul, legea, omoarea, decenta si discursul civilizat, i-am spus prietenului meu care asigura functia de presedinte interimar in PNL-ul local “Serbane, astia sunt mai tovarasi decat fostii mei tovarasi din Partidul Comunist. Eu nu mai am ce cauta aici. Cunosc toate aceste lectii”. Si nu m-am mai intors. Mai tarziu, unui presedinte de partidulet ce se vroia uniune a fortelor democratice (ulterior inghitit pentru cateva functii de catre PNL), la fel de dictatorial in atitudinea-i aroganta, atunci cand superior mi-a spus ca “noi doi nu avem nimic in comun”, i-am raspuns “domnule, noi doi avem in secunda asta macar doua lucruri in comun: amandoi mancam la aceeasi masa si amandoi mancam pe banii mei”. Din acel moment nu am mai vrut sa militez activ pentru niciun partid. Dar am fost nevoit sa vad ca orice neispravit care nu era in stare sa realizeze nimic in viata, isi gasea un culcus cald si imbelsugat in politica. La fel fiind si in PSD si in PDL si in PNL si in UDMR si in UNPR si in toate celelalte partide care au mai fost. Evident nu extind afirmatiile mele la toata masa membrilor acestor partide. Dar nu pot intelege cum cei onesti, cei valorosi, cei care realmente muncesc pentru pluripartidismul din tara asta isi lasa partidele la care au aderat (imi place sa cred ca cei mai multi au facut-o din convingere si datorita faptului ca impartasesc o anumita doctrina) stau impasibili atunci cand propriile lor partide devin captive in mainile unor parveniti impotenti a caror singura doctrina este protejarea intereselor unui grup restrans de plosnite hraparete, in mainile unor capuse a caror dorinta de putere depaseste granita paranoida a jocului secund, in mainile unor copii nepriceputi care au senzatia ca lumea incepe si se termina cu ei, in mainile unor hidoase caractere egocentrice care au senzatia ca sunt singurii detinatori ai adevarului absolut, in mainile unor gangavi agramati a caror fraza este construita cu greu de singurul neuron zbanghiu ce este nevoit sa alerge la greu in ceea ce ar trebui sa fie cutie craniana dar care este doar o lamantabila cutie de rezonanta . Pur si simplu nu inteleg!!! Daca pana in 1989, intr-un fel direct sau pervers persuasiv, erai indoctrinat si inregimentat in sigurul partid existent, chiar daca si atunci, formal, trebuia sa depui o adeziune, era  de asteptat ca dupa `89 aderarea la un partid (facuta liber consimtit) sa fie urmata de o atitudine demna a unui membru al oricarui partid. Ce anume va poate convinge, oameni buni, sa mergeti cu capul plecat? Au trecut cei 20 de ani pe care ni i-a harazit Brucan, Dumnezeu sa il ierte. Ce anume va face sa inghititi manipularea si isterizarea voastra la care recurg sefii partidelor voastre NUMAI PENTRU INTERESUL LOR? Ce anume credeti voi ca aveti de castigat daca raspundeti la comandamentele lor oligarhice? Chiar nu vedeti ca doar pluripartidismul este singura certitudine ca maine nu veti fi voi insiva victimele abuzului si bunului plac? Chiar nu vedeti ca singura noastra centura de siguranta este respectarea legilor tarii de catre TOTI, indiferent de pozitia in societate? Ce anume va face pe toti sa acceptati ideea ca partidul vostru (indiferent cum se cheama) este mai bun decat altul si este singurul care poate fi pastratorul tablelor legii? Compromisul, negocierea, tratativele, respectul, demnitatea, atitudinea civilizata, interesul POPORULUI chiar va sunt straine? Cum vreti voi ma, sefuleti aroganti si fara onoare sa va respect eu cand va vad pe voi de ani de zile balacarindu-va mai ca la usa cortului? Nu aveti ma respectul meu. Iar acum pentru ca tot ma vreti, fiecare dintre voi, fanatizat, intolerant aderent, aveti in mine dusmanul vostru pana va veti hotara sa nu va mai bateti joc de dreptul meu la vot. Iar arma mea este cuvantu!!! Dumnezeu sa aibe grija de voi ca grija mea nu o mai aveti. Si sa pazeasca Dumnezeu Romania.