De-as avea o viata cat un mileniu…

     Mi-ar fi extrem de usor sa il injur pe Basescu, Nastase, Ponta, Antonescu, Fenechiu sau oricare altul. Zau ca nu am nicio problema sa o fac daca am motive. Mi-am castigat dreptul asta in momentul in care am iesit prosteste (rad si acum cu voluptate de propria-mi idiotenie manipulata temeinic de nemernicul de Iliescu si tovarasii lui intru asasinate inutile) sa apar o intersectie impotriva unor presupuse elicoptere teroriste ce urmau sa atace revolutia miseleste, cu o arma teribila in mana: un bat. Si, slava domnului, imi dau toti motive de injuratura, zilnic. Cum la fel nu as avea nicio problema sa ii pomenesc pe toti judecatorii, ca intr-un acatist colectiv, care au stimulat si crescut nemernicia in tara asta. Evident ca daca ar fi sa o fac iarasi, i-as injura temeinic si pe papagalii din media care au prostit poporul cu televizorul si au crescut nulitati dintr-un teribilism imbecil ca un somn adanc ce naste monstri. Sau pe rahatul zambitor care se da acum mare capitalist pe banii luati de la Securitate. Renunt sa continui cu indelunga lor pomenire pentru ca nu mi-ar ajunge anii din mai multe vieti. Analize schioape facem toti si ne privim in oglinzi murdare chipurile de care, orice am face, nu reusim sa ne indragostim narcisist si atunci ne aruncam neputintele intr-o neintrerupta relatie erotica cu noi insine, fara finalizare si fara urmari.
        Raul nu este in ei. Raul este in noi si nevoia noastra teribila de a ne face rau unii altora si noua insine. Daca as trai zece vieti, mi-as permite sa rad sardonic si sa ma cufund apoi intr-o prodigioasa activitate erotico/sexuala, de sorginte sisific-carpatina, intr-o incercare disperata sa re-creez, intr-o zi de luni, o lume mai buna. Asa ca, urmand pilda biblica, v-as indemna: lasati-va femeile sa vina la mine! Apoi v-as lasa sa va sufocati in propria voastra rautate, sa va mancati intre voi si sa muscati ca niste termite pagane crucea pe care o invocati in culcare si in sculare ca pe o ultima virginala fata morgana.
       Cum zilele mele sunt la fel de numarabile ca si ale voastre, incerc in fiecare secunda sa inteleg de ce sunteti atat de dispusi sa acceptati nemernicia doar pentru ca vine de la “ai nostri”. Incerc sa inteleg ce il face pe un om, caruia nu ii poti imputa nicio necinste, sa voteze, cu cugetul deschis, un hot, sau pe un altul care nu a stiut toata viata decat sa insele. Cum nu am inteles niciodata de ce un om (aparent sanatos in spatiul dintre cele doua urechi intre care zumzaie vioi-agresiv-singuratic un neuron ce nu reuseste sa formeze o relatie intima cu sine insusi) nu poate sa inteleaga ca o regula trebuie sa fie regula nu numai pentru ceilalti ci si pentru sine. Sa mai spun ca nu pot accepta ca un om nu este in stare sa accepte adevarul doar pentru ca ii vine din tabara pe care a fost invatat sa o urasca fara cauza si fara perspectiva? Cunostiinte minime de fizica ar putea sa ii faca pe oameni sa inteleaga faptul ca principiul actiunii si reactiunii este aplicabil si in cazul relationarii dintre ei. Ba de cele mai multe ori, violentei i se raspunde cu violenta inzecita. Si cum in procesul dezbaterii cu vanatai oul a fost spart iar gaina calcata in picioare, nu mai ramane nicio dilema careia sa ii gasesti solutie ci doar o imensa pofta de a lovi.
        Ce s-a intamplat cu noi de am reusit sa ne fie frica sa ne spunem deschis parerea si sa acceptam deschis dreptul semenului nostru de a-si spune parerea fara ca asta sa il faca dusmanul nostru de moarte? Ce anume s-a intamplat cu noi de ne lasam purtati de nemernicia tendintei de a face dintr-un banal puscarias (oricum s-ar numi el) un idol sau un martir? Ce anume s-a intamplat cu noi de reusim sa facem dintr-un tigan cu ceafa lata si burta cat sa umple intreg portbagajul masinii de lux, un reper de bunastare? Ce anume s-a intamplat cu noi de nu mai reusim sa credem in autoritatea institutiilor, in autoritatea valorii, in autoritatea actului de justitie, in autoritatea bunului simt? Sa fie oare intotdeauna de vina numai “ai lor”? Ati incercat vreodata sa va priviti existentele de la dimensiunea unui mileniu?
       Si cum raspunsurile nu le gasesc in obstinatia cu care fiecare dintre noi incearca sa isi obiectiveze repetabila povara a unor existente complet distructive, nu imi ramane decat sa ma las prada indemnului creator: lasati-va femeile sa vina la mine. Iar voi… daceti-va dracu.