Partitura este proasta… impuscati pianistul

      Nu contenesc sa ma minunez atunci cand contemplu (sau analizez sau ma enervez, treacand de granita injuraturii scrasnite) reactiile ciudate ale semenilor mei ce incearca sa isi faca simtita prezenta in viata lor si a celor de langa ei.

      Doua specimene discuta sau dezbat sau pur si simplu converseaza. Discuta despre capra. Unul despre pozitie celalalt despre a vecinului. Constata ca au pareri diferite si incep sa se ia la bataie. Argumentele dau navala ba in buza de jos, pazea ca mai vine inca unul sa o sparga definitiv,  ba in ficatii mancati deja de compozitori, celalalt argumenteaza cu hotarare in testicute umflate de forma piciorului bine si rapid desprins din glia patriei. Totul ar continua la nesfarsit daca nu ar interveni un al treilea care injura versificat despre orice aflat intre picioarle-i strambate (la fel ca terminatia de sus a corpului) si Dumnezeii, de obicei ai ma-sii, ce haladuiesc in zarile colorate.    Bandajati, cu capetele sparte, cu ochii vineti si congestionati de furia ce le colcaie in mortii ma-tii, ba pe-ai ma-tii, isi linistesc hormoniada telectuala cu un suprem “esti ist" la care celalalt ii spune gales "ba tu esti ash”, garnisit concesiv cu comentariul neutru al televiziunii preferate care spune, fara putinta de tagada, ca o mana criminala a dat cu piciorul si a spart busuiocul in loc sa il dreaga.

     Alte doua specimene discuta usor crispat, ca doar is elitism de mucava, de data asta despre un acelasi subiect. Numai ca predicatul unuia este freza subiectului iar al celuilalt este contra. Se inteleg perfect pana in momentul in care unul dintre ei, din dorinta de a-i da lovitura de gratie aluilalt specimen, i-o arunca deja verde-n fata, cu legatura cat intre Ana si merele pe care nu le are, “da` Gheorge de ce a muls catzaua la miezul noptii?”, chit ca pana in acel moment fusese vorba doar despre vaca cu reflexe curcubeice desprinse din profunzimea frigiditatii vacii lu`  drag ne`a Vasile din alalalt capat al lumii. Si iarasi intervin televiziunile care ne spun (evident fara argumente) ca sus curentul de aer este rece iar la picioare iti arde mana.

     Niste muncitori disperati sunt gata sa il linseze pe executorul judecatoresc venit sa isi faca treaba fara ca cineva sa incerce streangul pe gatul vreunuia dintre cei care au facut datoriile.

     O ziarista analizeaza  obiectivele pe care nimeni le-a fixat vreodata. Si iarasi… nimeni va sti, nimeni va sti… de la Holograf citire. Si o face (duduia… cu accent ca pe economia care gafaia in statia de amplificare audio si nu numai) in plina criza de isterie derivata din lipsa orgasmului deontologic. Ca na… redactorul sef a cam uitat in ultimii ani sa-si administreze viagra intravenos.

     Abia apuc sa deschid gura ca sa imi umplu plamnii cu aerul ce-l voi expira sub forma de cuvinte, ca mi se si scuipa-n monitor “minciunaaaaa ordinaraaaaa”. Incerc sa imi cer scuze dar aflu, cu aerul ramas in gat in timp ce duios anestezia trecea, ca pamfletul ce urmeaza sa il scriu este manipulare grosolana pentru ca nu citeaza sursele din unicele resurse acceptate de tiparele inguste ale dobitocului din fata mea.

     Zilnic sunt obligat sa accept ca prostii mei sunt mai destepti chiar decat mine, altfel nu mai sunt “de-ai nostri” (nici eu nici prostii). In orice parte m-as intoarce, sunt indemnat sa vad prostia in alta parte decat unde o zaresc.

     Citesc in voi   intreaga partitura iar cand  v-o cant, simt gloantele cum isi strecoara, revoltate,  raceala lor de plumb, manie proletara pe dreapta si enervare agitat-antreprenoriala pe stanga. Eu despre corpul meu de pianist vorbesc.