Criza presedintilor,

       Nu stiu daca exista  o determinare cauzala sau daca doar se potenteaza una pe cealalta, dar in afara de criza financiara, criza morala, criza psihotica voiculesciana, criza megalomanic antonesciana, criza renala sau criza crizata, de mai multa vreme constat o foarte mare criza de leadership. Vai ce imi displace sa folosesc neologismele astea si ce le-as mai poci doar ca sa le diminuez rezonanta. Suna aproape erotic atunci cand auzi l e a d e r s h i p. Incearca sa soptesti asta si sa constientizezi cum ti se misca limba in gura gata sa penetreze si vidul interior dar si sa inunde tot cosmosul. Nu nene! Criza conducatorilor. Sau, si mai bine, crisa sefilor. Romaneste, pe intelesul tuturor! Sa sune neaos ca suieratul pe care ti-l scoate creierul atunci cand scuipi seminte si injuraturi. Ca doar vorbim despre conducatori, nu? Ironia sortii, sau doar felul subtil in care astrele isi bat joc de noi, face ca cei mai constestati presedinti de partid de dupa `89 sa fi fost si singurii presedinti de partid de luat in seama, singurii care au fost in stare sa traga dupa ei nu numai un intreg partid, chiar daca metodele lor au diferit si chiar daca fiecare a avut in spate o paleta diferita de sustinatori: domnii Iliescu si Basescu (i-am mentionat in ordine cronologica a evolutiei lor partinice). Fiecare dintre ei a reusit sa polarizeze optiunile, sa radicalizeze optiunile, sa struneasca conflictele interne, sa traga masele dupa ei, sa faca mintile sa vibreze dincolo de argument si sa impuna ritmul intregii tari. Evident in umbra lor au crescut o multime de hotomani, o multime de parveniti, o multime de arivisti, o multime de mici tiranei si, in general, o multime. Dar asta este alta poveste.

      Marile crize au avut nevoie de sefi (ca doar ce am zis ca o spun pe romaneste, nu?) a caror actiune a impins lucrurile mai departe. Caracteristica tuturor sefilor de partide existente astazi se evidentiaza exact prin incapacitatea de a face lucrurile sa mearga.

      PSD (incep cu el pentru ca este totusi, de niste ani buni, cel mai puternic partid si se mentine asa din cauza lipsei  de maturizare a cetateanului dar si  preluand organizarea si disciplina impusa de Iliescu, sef care la randul lui o preluase de la PCR) are in fruntea lui un politician aflat intr-o situatie complet ingrata. Pe de o parte o aripa extrem de dura si dedata temeinic la gustul puterii absolute, discretionare pe care nu o intereseaza legea, cetateanul si normele democratice ci doar nevoia bolnava de a-si obiectiva complexele de inferioritate fata de  valorile autentice prin atitudini autoritariste pigmentate cu excese verbale de iti vine sa plangi de mila bietului popor atunci cand este vazut din spatele anor averi complet sociliste. Pe de alta parte este aripa moderna care incearca sa se plieze pe principiile si normele stangii si socialismului european. Domnul Ponta nu are putere decat sa alerge gafaind  nehotarat intre cele doua factiuni care, fiecare ii vrea capul. Cea dintai i l-ar lua cu gingasie dar ii este teama ca isi pierde voturile ce trebuie sa vina (in niciun caz ca i-ar pasa acestei aripi de cetateanul ca atare ci doar de votul lui)  iar cea de a doua inca nu are forta sa ii ia glanda pentru ca ar trebui intai sa suga forta celei dintai din carotida-i deja pietrificata in care are toate sansele sa isi rupa dintii.

      PDL… este un partid care tot incearca de niste ani sa isi gaseasca identitatea doctrinara concomitent cu cresterea unei oligarhii la fel de rapace ca cea din PSD. Parvenirea si arivismul unei importante parti din PDL, scapata complet de sub controlul singurului lor sef de partid, retras in presedintie, umbreste complet actiunea partii reformatoare care, scolita fiind, a inteles mai repede necesitatea adaptarii intre limitele reperelor europene, repere printre care, atunci cand au fost la guvernare, mai mult s-au strecurat decat s-au adaptat.

     PNL are cel mai controversat comportament politic din toata aceasta perioada de 23 de ani. Nu pun in balanta inconsecventa doctrinara atunci cand au guvernat cand, declarat partid de dreapta, a promovat foarte multe masuri de stanga strict din necesitati demagogic-electorale. Pun in balanta numai actiunea acestui partid alaturi de un alt partid aflat la polul doctrinar opus. Aparent lucrul asta este paradoxal. Daca insa intram intr-o analiza ceva mai atenta, este vorba numai despre nevoia paranoica a sefului lor de partid de a fi la putere cu orice chip. Si cum lozinca “jos Basescu” a avut un impact electoral major, au adoptat-o ca unic program alternativ de guvernare, numai din nevoia de a fi la putere. Nu pomenesc despre matrapazlacurile (ei au senzatia ca sunt jmecheresti) “elitei” vopsite (ghilimelele nu sunt intamplatoare)  pentru ca astea sunt comune tuturor partidelor  care au o vechime cat de cat in Parlamentul Romaniei.  Paradoxala este reactia umilitoare a membrilor si adevaratelor elite ale acestui partid la manifestarile bolnave ale tiranicului neautentic, guraliv si incosistentului lor sef de partid care, dupa ce i-a declarat dragoste cu nabadai contracandidatului Geoana, fara sa ezite, il paraseste apoi ca pe o amanta defecta pentru Ponta pe care,  dupa ce l-a mangaiat lasciv pe tzatze si pe acesta, continua, in traditia ideii de oportunitate de partid personal pe care o are in vedere, sa inceapa sa preacurveasca cu cei care vor sa ii ia locul lui Ponta (cu cei din interior ca si cu cei din exterior, mai ca o distinsa domnisoara aflata in campul muncii pe centura). Si cum lucrurile astea nu au cum sa nu fie vazute de toata lumea, Antonescu, in adormita-i inconstienta, nu realizeaza ca viseaza  pe capacul neprins al unui cazan ce fierbe sub presiune si care ii va transforma visul erotic in cosmar eroic.

     UDMR, consecvent cu sine dar si cu prezenta penala a unor membri ai sai, reuseste sa fie o distinsa si cu pretentii de respect  fata batrana educata la pension dar care, in travesti, nu pregeta sa danseze cu bara adanc infipta intre sanii-i planturosi  de femeie nesatisfacuta, in asteptarea unui bacsis generos introdus (ca sa nu zic penetrat) la fel de generos intre generosi-i sani, inainte sau dupa. De preferinta si inainte si dupa.

     Ceilalti… ceilalti nici macar nu pot fi numite partide (ca de sefi nici macar nu are rost sa pomenim) chiar daca au pretentii justitiare indopate cu rudotel… sau de reprezentante ale unei generatii imbatranite hranite arhaic, direct de la ugerul oii, cu lapte covasit… sau cu pretentii de vechime dar a caror consistenta este asimilabila cu umbra lu` tata lu` Hamlet ce se plimba pe ziduri… sau cu pretentii de conservatorism dar care au ca singur membru de partid pe insusi presedintele lor, ceilalti fiind simple slugi guralive al caror discurs este sustinut de sunetul verzelor si verzisorilor fostei Securitati… sau partide autodeclarate civice dar care nu isi culeg forta decat din propriul grup de prieteni cu pretentii elitist autiste restul fiind doar o statistica in contabilizarea voturilor… sau partide noi a caror existenta hormonal imatura glasuiesc iritat ca in fata unei fecioare care ii cam respinge.

    Iar in spatele (cu toate ca ar trebui sa fim in fata) acestora suntem noi ceilalti, visceralizati, talibanizati, histerectomizati, trepanati si imbecilizati de optiuni argumentate continuu prin intoleranta lui ba pe-a ma-tii cu cratima.