joi, 9 februarie 2012


      Nu este pentru cine se pregateste, este pentru cine se nimereste


      Iubeam candva foarte tare o femeie ceva mai neexperimentata si mai nevarstnica decat mine. Am pus toata creativitatea mea  si toata experienta mea si toata abilitatea mea in desavarsirea ei. Pur si simplu o pregateam pentru mine, uitand insa ca eu nu aveam cum sa tin pasul cu timpul ei. Evident roadele  minunatiei le-a cules altcineva.. Nici nu are importanta daca acel altcineva merita sau nu. Femeia era perfecta. Ceea ce eu am reusit sa inteleg atunci  a fost faptul ca pana la urma eu pusesem umarul la desavarsirea unei femei si nu la slefuirea unui obiect de care sa ma bucur numai eu. Pana la urma esenta era femeia in sine si nu cine profita, se foloseste sau culege roadele unei munci plina de daruire si fervoare. La polul celalalt este cazul unei cunostiinte intamplatoare  care intr-o situatie similara, dar cu rezultate mai putin notabile, mi se plangea ca "Nevasta-mea pe  care invatat-o cum sa insele, cum sa fure clientii ca sa aduca mai multi bani acasa, pentru care am facut sacrificii si m-am si batut de cateva ori in carciuma pentru ea... am invatat-o si cum sa faca sex dom`le ca sa ti-o spun asa ca intre barbati,  mi-a luat toti banii si a plecat cu un nenorocit care este si betiv si se mai si foloseste  si de tot ce am invatat-o eu si de banii mei. Il nenorocesc, il desfiintez.!".
    Nici nu cred ca mai merita sa ne intrebam de ce intotdeauna bumerangul se intoarce iar daca cel care l-a aruncat nu este atent, il loveste foarte tare. Este cazul creatorilor unei constitutii, unor regulamente parlamentare, unor legi imperfecte care dadeau certitudinea creatorilor lor ca nu vor fi deranjati de reguli ale jocului pe care nu erau dispusi sa le ia in seama dar care, in orbirea data de aroganta si orgoliul vesniciei lor nu s-au gandit ca alti neispraviti s-ar putea folosi chiar de instrumentele create de ei, impotriva lor. Cum sa urlii din toti rarunchii "hotiiii..." cand tu insuti ai creat toate conditiile hotiei dar cu gandul ca numai tu ai putea sa te folosesti de regula hotiei creata cu atata dezinvoltura perversa?  Solutia? In limitele regulii jocului, alti oameni sa re-creeze regulamente si legi si prevederi constitutionale. Iar cand fac lucrurile astea, sa o faca de pe pozitia celui care la un moment dat ar putea fi defavorizat. Are cineva atata minte incat sa fie prevazator?
 
 






Niciun comentariu: