Un protest nesemnificativ dar mare cat o idee care sperie

 Un protest nesemnificativ dar mare cat o idee care sperie

        As fi vrut sa scriu ceva despre cocalari dar de fiecare data cand incercam, mana-mi refuza sa scrie altceva decat “Raducu Mazariche” iar mintea mi se bloca pe formele feciorelnic perverse ale unui card de gaste ce-si urmeaza pestele la urnele de vot. Acele urne care urmau sa consfinteasca lovitura de forta data direct in testicutele firave si plexul Constitutiei urmand sa o castreze suficient incat sa nu mai raspunda decat la comanda “sezi”. Numai ca primul cocalar al tarii, si impreuna cu el multi alti cocalari de partid si de stat de diverse culori si pete consistente, la care poti adauga o multime amorfa de oameni pentru care Constitutia nu exista nici macar ca substantiv comun de genul feminin, uita ca asa cum Biblia este o simpla carte in absenta credinciosilor, tot asa Constitutia este doar o cartulie cu grafica slabuta, in lipsa cetateanului care sa creada in ea si sa o apere. Ori in atare situatie trebuie sa te apuci sa arzi credinciosii, nu Biblia, trebuie sa te apuci sa arzi cetateanul, nu Constitutia. Trimiterea simbolica la arsul cartilor din perioada nazista nu este deloc intamplatoare pentru ca si acolo tot despre dictatura, tiranie, bun plac si imens de multa prostie era vorba. Nu poti distruge cuvantul distrugand cartea in care a fost tiparit. Cuvantul sadit adanc in sufletele catorva zeci de oameni poate sa creasca pana la nivelul a catorva sute. Apoi pana la nivelul a catorva mii sau zeci de mii sau sute de mii. Evident ca lucrul asta nu se poate petrece prin simpla diviziune ca la inmultirea primatelor unicelulare. Este nevoie de curaj, este nevoie de generozitate, este vorba si despre macar un dram de nebunie curata, este nevoie de devotiune si inainte de toate este nevoie de speranta. Impotriva tuturor evidentelor, impotriva tuturor gurilor care gem impotent “nu se poate schimba nimic”, impotriva sufletelor stirbe a caror rautate grohaie satisfacut “ha ha ha, nu vedeti ca nu ati schimbat nimic?”, impotriva a tot ceea ce te indeamna sa renunti. Cati vor pricepe ca gestul tau de a apara un substantiv comun de genul feminin are implicatii profunde in cel mai mic pas pe care ar urma sa il faca dupa o perioada de timp? Cati vor fi in stare sa accepte ca strigatul prin care incerci sa scapi de viol substantivul comun de genul feminin, le foloseste mai mult lor decat tie care strigi furios, deznadajduit, neinduplecat, imposibil de ingenunchiat chiar cand esti cazut la pamant, “jigodiilor, luati mana de pe CONSTITUTIE!”. In momentul asta de exemplu, un nesimtit de ministru, la intrebarea (vad la televizor) “Ce veti face daca maine veti fi condamnat?” raspunde ranjind “Ce sa fac? Ma voi cai. Dar demisia din Guvern nu am sa mi-o dau” si continua sa ranjeasca din ochii-i bulbucati de jivina raioasa pe care nici macar sarutul ingerilor nu ar fi in stare sa il transforme mai mult decat in vierme. Ei bine, o mana de oameni, nu mai mult de 150-200 s-au strans nu sa dea pe cineva jos (stiu si singuri ca ei nu sunt sustinuti de un santajist dogar fara doage sau ranjetele gretoase ale turnatorilor cocotati pe antene parabolice), nu sa ceara ceva pentru ei, nu sa pretinda ceva pentru rudele lor, nu sa influenteze castigarea unei licitatii banoase ci doar sa arate cu degetul spre viitorul celorlalti: dictatura parlamentara. Cea care este in stare sa nasca si mai multe jivine hidoase, oligofreni ai caror neuroni sunt calibrati doar pe “fur, insel, mint, dezbin, conduc”. Credeti ca voi ceilalti ati putea scapa? Voi cei care doar priviti sceptic, voi ceilalti care doar analizati fara vlaga, voi ceilalti care zambiti satisfacuti de lipsa de putere a unei maini de oameni, voi cei de stanga sau de dreapta care inca mai doriti timid normalul la voi in tara, voi jurnalistii care faceti trafic (la frontiera dintre incosntienta si orbire) cu nevolnicele voastre pixuri. Mai bine scrieti si vorbiti despre Elodia decat sa faceti vizibila, din ce in ce mai vizibila, incrancenarea disperata a acelei maini de oameni curati. Credeti ca voi nu veti fi afectati? Credeti ca veti mai putea scrie? Credeti ca va mai avea cine sa va citeasca? Credeti ca va mai avea cine sa va priveasca? Da, nebunii astia nu sunt subiect de stire fierbinte. Dogarii fara doage, cei care cereau privilegii si bani mai multi, erau. Cum sa iti dea atentie un egolatru jurnalist care priveste doar in oglinda murdara a dorintei de notorietate si nimic altceva? Probabil si pentru el “Vrem constitutie pentru cetateni nu pentru politicieni” este doar o simpla versificare stangace a unei mase nesemnificative de oameni neorganziati, fara leaderi formali (nici nu au nevoie! stiu sa se conduca si singuri), fara sustinere partinica, neluati in seama de condeiele stralucite ale culturii. Credeti voi toti, cei pe care i-am pomenit ca intr-o molifta la un prea lung parastas al democratiei defuncte, credeti ca voi veti fi mai feriti daca taceti? Credeti ca voi veti mai exista demn? Credeti ca sunteti mai valorosi daca nu coborati intre ei?