Distinsa curva imaculata.
Toata lumea se
agita zilele astea pe marginea, pe buza, pe fundul, pe burta sau, in functie de
mesajul pe care vrea sa il transmita creierelor deja spalate cu inalbitori
corozivi, de pe podul de deasupra prapastiei, pod numit MCV. Jurnalisti cu renume,
jurnalisti fara pata dar si patati mai ceva decat pisica alba trecuta prin
burlanul plin de funingine, se pronunta ba pentru, ba contra ca si cand acest
raport i-ar privi direct si personal. Premierul da vina pe Evenimentul Zilei,
ministreasa Pivniceru zice ca este un raport bun si continua sa zambeasca gutural
ca de dupa sticla de vodca, buna parte din societatea civila da vina pe
laturile zilnice deversate de Felix prin gurile de canal (cum dracu ii cheama
pe gainarii aia?), alti imbecili, in napastuirea protocronismului mioritic,
spun nervos ca nu avem nevoie de MCV, jurnalistul profesor CTP (asta vine de la Convulsii Trepidate
Patetic?) isterizat de egolatrie pana la
a sforai in plin orgasm, declara ca presa nu hartuieste pe nimeni si ca MCV-ul
este primul pas catre desfiintarea libertatii presei (asta este din ciclul cu
oculta, nu?), pesedintele Senatului Romaniei confirma, in sfarsit, ca are
nevoie de cartile din ciclul primar scrise cu litere de o schioapa (nu pentru
miopi ci pentru vesnici incepatori aroganti fara voie si fara motiv) si
incearca sa ne convinga de faptul ca un Fenechiu este un boboc de baiat care nu
are legatura cu coruptia ci doar cu o bagatela de dosar penal care chiar nu se
pune, noi ceilalti spunem, care cum ne
vine, ca este bine sau nu este bine. Au dreptate toti. Mai mult chiar, raportul nu ne priveste. Nu este o nota care ni se da
noua romanilor ci un avertisment pentru toti ailalti. Ceva la modul “Atentie!!!
Daca treceti pe centura, stimati turisti, vedeti ca la kilometrul 26 veti
intalni o curva. In cel mai bun caz va pricopsiti doar cu un tricomonas agresiv
sau ceva paduchi lati, lungi, grasi, cu ceafa lata si nesimtirea etalata din
fotolii confortabile. Va recomandam sa o ocoliti.” Crede cineva cu capul pe umeri si care mai si
tine la sanatatea lui ca daca distinsa curva primeste un plic, recomandat, in
care citeste (in cazul in care stie sa citeasca literele mici si sa distinga
sensurile) ca este socotita curva, va renunta imediat la vajnica-i meserie si
se va angaja la Armata Salvarii Sufletelor Drepte? Eu cred ca nu. Asa ca putem
sa ne vedem mai departe de boschetareala
noastra cotidian-carpatina. Putem sa ne vedem linistiti de imaculata noastra
curvaraseala proasta de victime ale nedreptei imagini pe care o transmitem in
afara. Raportul nu ne-a fost trimis noua ca sa ne spuna noua ceva (ce rost ar
avea?) ci am fost instiintati, in treacat, ca despre noi este vorba in documentul prin intermediul caruia toti ceilalti sunt atentionati, ca sa stie cu cine se incurca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu