Am mutat blogul pe adresa www.gandindparalel.ro

Continui postarile pe www.gandindparalel.ro
Ma mut pe www.gandindparalel.ro
Imi fac de cap pe www.ganidindparalel.ro

In concluzie: www.gandindparalel.ro !!!

       Morala ipocrita a televiziunilor

       ProTv, ca de obicei, face din inmormantarea unui prostovan arogant, stirea zilei. De fapt s-a specializat in promovarea neamului prost, plin de el, arogant, gaunos. Vorbeste despre "tragedie" si despre fastul inmormantarii. Pai "tragedia" a fost posibila din cauza arogantei unui dobitoc care si-a dat dreptul sa sfideze toate regulile crezand ca daca legile societatii ii sunt la degetul mic, la fel ii sunt si cele ale fizicii. Iar fastul inmormantarii este alta dovada de neam prost parvenit. Aidoma numelor "sonore" care au tinut sa isi exhibeze opulenta cine stie cum dobandita. Din pacate este plina societatea de asemenea neamuri proaste carora nicio lege nu li se aplica si lor. De la premier pana la ultimul imbuibat fara carte. Grandomanie, egolatrie, neamuri proaste, megalomani incepand cu micii trepadusi de partid si din posturile de directori, prostovani notorii, ajunsi prin voia partidului, continuand cu primarii carora aroganta nu le mai incape in hainele prea stramte si continuand cu tot felul de alte parasute devenite celebre datorita unei mediatizari excesive ceruta de prostia si lipsa de educatie a consumatorului. Imbecilii astia nu vor putea invata niciodata ca aroganta nu ii va duce la nivelul valorii autentice. Vor fi intotdeauna doar gunoaie arogante scoase la suprafata de inocenta omului simplu care voteaza dorindu-si in gand sa devina si el "domn" sau "doamna" ca astia.
        Morala comuna, expresie a normelor nescrise cu ajutorul carora oamenii pot convietui in prezenta celorlalti oameni si impreuna cu ei? Doar concept golit de sensuri. Sa nu furi? "Haidade! Pai eu sunt prost sa nu fur?", isi spun ei mandri de ei insisi, dominati de cosntiinta valorii lor de jmecheri. Sa nu minti? "Pai ce farmec ar mai avea sa nu o fac daca am in fata o multime de prosti care nu vor decat sa fie mintiti?", isi spun ei creazand ca in felul asta devin superiori semenilor lor.
        La tot pasul te sufoca tot felul de neamuri proaste care au damblagit atat de mult incat au sezatia ca devin nemuritori daca apar pe sticla sau daca au posibilitaea sa se joace cu mintile oamenilor, din fata camerelor de luat vederi. Imbecili plini de ei a caror minte s-a redus la calculul banilor pe care ii vor castiga inseland, mintind, sfidand, confundand notorietatea cu autoritatea, prostia poleita cu valoarea.
Gunoaie care fac justitie din fata camerelor de luat vederi. Gunoaie care sfideaza forta trenului. Gunoaie care au senzatia ca le creste valoarea odata cu ratingul. Gunoaie care au senzatia ca le creste anvergura direct proportional cu numarul minciunilor debitate la emisiunile de stiri, la asa zise emisiuni de analiza fara cap si coada (complet schioape de altfel), tzafne de neamuri proaste. Gunoaie ale caror minti nu reactioneaza decat la vederea banilor. Gunoaie care au ajuns sa monopolizeze sau sa imparta culorile de parca trandafirul nu ar fi fost rosu de cand lumea, de parca portocaliul nu ar fi fost culoarea dintotdeauna a portocalei, de parca galbenul nu ar fi fost dintotdeauna culoarea florii soarelui, de parca albastrul nu ar fi fost dintotdeauna albastrul marii, de parca verdele nu ar fi fost dintotdeauna culoarea ierbii. Sunteti niste imbecili cu totii. Niste imbecili care se folosesc de inocenta si saracia omului simplu. De credulitatea lui si de saracia lui. Cretinilor, aristocratia mintii nu se masoara dupa numarul de minciuni pe care le debitati, bogatia nu se masoara in numarul de milioane furate sau preluate de la fosta Securitate sau de la bugetul statului.
        De fapt nu este vina voastra. Este vina televiziunilor. Incepand cu asa zisii jurnalisti care isi vand constiintele pentru bani sau o faima efemera si terminand cu cei aflati in spatele lor, darnicii lor platitori de bani grei obtinuti, de cele mai multe ori, prin orice alt fel de mijloace decat legale. A televiziunilor care nu informeaza ci doar manipuleaza perceptia, constiinta, vointa unei intregi natii. Toate televiziunile din tara asta nu se ridica nici macar pana la nivelul talpii unor posturi profesioniste din lumea larga. Televiziuni mediocre intr-o tara mediocra. Televiziuni ipocrite ce deservesc o morala ipocrita.

        Sunt cetatean european si dau dreptu`

        De foarte multe ori imi vine in minte grafica ce insotea scrierea lui Costache Negruzzi, “Sobieski si romanii”,  Lesii, cata frunza si iarba, inarmati si inramati pana in dinti sau lucrarile dentare (din postelan) cu toate alea, iar din cetate ies sase romani intregi la minte si trup si inca trei raniti nevoie mare. Alti zece dadusera unul dintre multele colturi ale cetatii in timpul celor patru zile de lupte crancene si complet disproportionate. Mare fu mirarea regelui polon cand din cetate iesira numa astia noua plaiesi. “Ma, voi sa spuneti drept unde sunt ailalti!”, zise el furios, gata sa ii atarne intru neatarnare de funii groase umectate, lubrifiate cu sapun. “Marite rege, astia suntem toti. Ceilalti zece ne privesc din inaltimile cerului”. “Taci, ma, ca nu te crez. Adica numa voi ati tinut piept mandriei mele de armata?”. Salvarea le-a venit, nemernicilor care cutezasera sa se opuna, de la unul dintre generalii regelui care le-a laudat isprava. Si atunci nenica, regele plin de admiratie, ii lasa pe astia sa plece in ale lor in timp ce intreaga armie le dadea onorul, mai ca la Cotroceni, garda, prapaditilor care nu isi aparasera decat “saracia si nevoile si neamul” si, evident, cetatea. Care va`s`zica, isi facusera datoria lor de cetateni. Evident ca polonii nu au avut ce sa faca cu cetatea si au lasa-o asa de izbeliste si ravasita toata si au plecat si ei in ale lor mai la vale. Ca sa vezi… Hai ca m-as fi descurcat la un BAC ceva mai complicat decat cel caruia i-au facut fata genialii absolventi de anul asta. Diferenta dintre vechii lesi si noii lasi (daca ar fi fost polonezi s-ar fi numit lesi, romani fiind, se cheama lasi) este ca armatele fara numar stiu cu certitudine cati plaiesi (unii mai suri, altii mai breji, unii mai plesuvi altii altii mai manji) apara cetatea. Ceea ce nu stiu lasii natiei este ca cei care aparam, inca, cetatea, chiar asa cu capetele sparte si imputinati peste masura, la un moment dat vom gasi resursele sa ne inmultim. Prin diviziune (nu divizare), prin imperechere sau explozie controlata. Inteleaga fiecare ce vrea din asta. Lasii natiei, aia care se imbolnavesc subit cand sunt arestati, aia care, plini de ei, se iau in coarne cu trenul care vine in viteza ca na, ei nu pot astepta in rand cu plebea la bariera, tzatzele guralive care sar in apararea puscariasilor, aia care put de aroganta gaunoasa, aia carora nu le mai pasa de absolut nimic si isi permit sa legifereze faradelegea si hotia, aia pentru care smenul, traficul de influenta, manarelile si inselaciunea au devenit nu a doua natura ci singura natura, aia care isi cumpara examene de BAC, diplome de absolvire de facultate sau doctorate, aia de care nu poti trece daca nu le dai dreptu`, sunt deoamdata pe cai mari. Si sunt multi. “Multi si nemernici”, ar fi trebuit sa spuna Motoc daca ar fi avut darul previziunii.  In partea cealalta noi astia putinii (deocamdata putini), ne amagim cu gandul ca suntem cetateni europeni si dam dreptu`. Ailalti sunt tot cetateni europeni si iau dreptu`. Intr-una dintre multele lui forme. Numai ca hoardele flamande nu pretind doar sa fie “cetateni europeni si iau dreptu`” ci ne pretind noua sa fim altceva decat “cetateni europeni si dau dreptu`”. Ne vor prosti. Ne vor imbecilizati si visceralizati de imaginile triumfaliste ale unui premier care nu isi mai incape in multimea aparitiilor pe sticla, mai ceva decat Ceausescu in anii lui de glorie. Ne vor legume amorfizate cu fotbal, circ la Mamaia (acelasi circ multiplicat la scara nationala de catre toti primarii oraselor mari care dau in clocot sa se intreaca intr-o continua Cantare a Romaniei cu mici, bere, focuri costisitoare de artificii si cativa figuranti si fufe ragusite ce isi dau in petec pe o scena, de zilele orasului) sau in platourile televiziunilor glorios de imbuibate dupa fidela manipulare gretoasa, legume amorfizate cu minciuni sfruntate si raportari cu rauri de lapte si miere, cu televiziunea nationala devenita televiziune de partid, mai ceva decat pana in `89 (aia care imi ia banii fara ca eu sa privesc vreodata la ea; cu ce drept ma obligati, ma, sa va platesc eu propaganda de partid?), cu PROTV care imi serveste circ si minciuna aghesmuita cu violuri, crime si filme extrem de vechi  in loc de circ si paine, cu televiziunile securistului Voiculescu (cum dracu isi inchipuie cineva ca televiziunile unui fost securist ar putea prezenta realitatea in mod obiectiv?), cu toti ailalti care, sub masca prost confectionata a profesionalismului, incearca sa imi vopseasca gardul.
     In timpul asta cativa dintre noi, inca mai avem putere sa nu ne lasam cuprinsi de scarba, deznadejde, lehamite si descurajare indiferent cat de mare ar fi nesimtirea lor de plosnite hraparete  si continuam sa aparam cetatea de hoardele nemernicite care nu se mai satura sa tot fure chiar si de acolo de unde nu mai este nimic de furat. Ca doar suntem toi cetateni auropeni din dam dreptu` sau cetateni europeni si luam dreptu`. Pana la urma care este mai european si are dreptu`?

       Lupta dintre bine si rau

        Ceea ce se intampla in tara asta, de niste ani buni, pare o incrancenata lupta intre bine si rau. Numai ca raul se insinueaza atat de perfid in bine si binele de multe ori aluneca in randurile raului ca ajungi sa nu mai poti deosebi raul de bine si binele de rau.
        Nu cu mult timp in urma o mana de oameni s-au adunat in fata cladirii Guvernului. Evident suficient de departe, aprobati de catre onor Primaria Bucurestiului, ca nu cumva, doamne fereste si pazeste, sa deranjeze din lucrarile de planificare a spagilor, smenurilor, aranjamentelor si blandelor nemernicii, membrii guvernului. Mai exact, in fata Muzeului Antipa. Chiar m-am intrebat de ce nu inauntru pentru ca protestul civic oricum pare sa se fosilizeze. Nu faptul ca jandarmii au interzis folosirea unei statii de amplificare este notabil. In definitiv numai cand este organizat de catre putere un miting are voie sa se manifeste zgomotos. In rest sa protesteze dracu in soapta ca deranjeaza zgomotul motoarelor din zona. Nu faptul ca media, cu exceptia B1 tv si Nasul tv, a lipsit de la fata locului este notabil. In definitiv aproape 300 de oameni care nu vor nimic pentru ei sunt mult mai putini decat cele cateva zeci de doage (care va`s`zica lipsa) ale dogarului, atat de perfid filmate ca aveai impresia ca sunt macar cateva zeci de mii (mai ca te asteptai sa auzi si aplauzele din comediile americane proaste,  ca sa se prinda bizonii lor si bizonii nostri cand s-a spus o poanta). Nu faptul ca evenimentul in sine nu a avut niciun ecou in presa scrisa, audio sau video a fost notabil. In definitiv  un viol sau ce vraji a mai facut curva de nevasta-ta sunt mult mai importante decat strigatul unui grup de cetateni care vor constitutie pentru cetatean nu pentru politician. Constitutia, drepturile cetatenesti, respectarea legalitatii ii priveste numai pe astia aproape 300. Pentru restul, viol pe paine, smen legalizat, patzachine trase in pastai de mazare, cocalari auriti de Dorobanti, sa moara ma-ta frate, astea sunt reperele sociale cu care media isi poate permite sa piarda timpul. Notabil a fost faptul ca acei putini oameni, de conditii sociale diferite, de profesii diferite, cu optiuni politice diferite, cu grade de cultura diferite, cu aspiratii diferite au avut taria ca IMPREUNA sa vrea pentru ceilalti nu pentru ei. De la fostul ministru (bravo dom`le!), care nu avea ce capital electoral sa castige prin prezenta sa la protest, pana la somerul al carui chip era brazdat de griji numai de el demn stiute, toti, dar absolut toti au considerat ca inainte de toate trebuie sa fie cetateni a caror prima grija este cetatea, stabilitatea ei, problemele ei, viitorul ei. Notabil a fost faptul ca simpli membri ai unor partide au demonstrat impreuna ca cetateni ai Romaniei dincolo de orgoliile si impotentele sefilor lor de partid. Probabil nimeni in afara de cei aproape 300 nu a reusit si nu va reusi sa constientizeze faptul ca inainte de a fi ministru, inainte de a fi politician, inainte de a fi parlamentar, inainte de a fi somer macinat de grija zilei de maine, ar trebui sa fim intai cetateni ai tarii, numita cu darnicie dumnezeiasca, ROMANIA. Ma intreb daca sunt macar cateva mii care sa stie ca daca pestele de la cap se impute, stejarul de jos creste. Ma intreb cum Dumenezeului varfurile dreptei au atat de multe de impartit intre ei cand oamenii pe care au pretentia ca ii reprezinta nu au nimic de impartit intre ei? De fapt pe cine reprezinta ei atat timp cat nu sunt in stare sa vada vointa celor de jos, cei pe care carierele lor politice se sprijina, cei pe care nu ii iau niciodata in seama? Cei pe care nu ii intreaba niciodata nimeni ce vor dar care sunt in stare sa se uneasca in numele binelui cetatii. Acolo unde cetateanul dispare, raul marsaluieste arogant, minte cu zburdalnicie nonsalanta, zambeste superior, are voie sa promita fara sa se tina de promisiune, legalizeaza faradelegea, ridica furtul la rang de normalitate, se cuibareste perfid in cel mai mic amanunt al vietii tale. In felul asta tu, CETATEANULE, te-ai pus in slujba raului. Iar lupta cu raul devine inegala.

      Locul vostru din hazna.

      As fi ipocrit daca as afirma ca m-am bucurat cand a fost ziua SUA sau Frantei. Cu riscul de a dezamagi pe cineva, am sa spun raspicat, dar fara emfaza, ca m-a lasat complet rece chestia asta. Evident nu condamn pe nimeni si nu ma gandesc sa judec pe nimeni daca se bucura cand este ziua SUA sau Frantei sau Republicii Congo. Uneori, luat de valul treburilor, uit si cand este ziua Romaniei. Nici macar dupa faptul ca este zi libera nu ma mai pot lua pentru ca deja sunt atat de multe zile libere incat nu imi mai dau seama cate zile de munca are saptamana. Oricum pentru mine, cu foarte mici exceptii, cam sase zile si inca putin. Orele insumate se duc cam pe la 8 zile si jumatate de  zile normale (in normalitatea indeobste acceptata intrand ore de chiul, cafele, telefoane, statul pe net si hlizitul la poze porno sau comentarea rezultatelor la extragerea 6 din 49, cu povestiri despre ce vraji a mai facut nevasta mea sau nazbatii ale copiilor, cu toate cele cu care incearca un angajat oarecare – in special cel de la stat – sa isi fenteze ziua de munca) de lucru de 8 ore. Dar asta nu inseamna ca imi iubesc mai putin tara. Inseamna doar ca mi-o iubesc mai putin ipocrit, mai putin fatarnic. Ce fac eu pentru tara mea? Posibil mult mai putin decat ar fi nevoie dar sigur mult mai mult decat face ea pentru mine. Cum insa iubirea nu este un “schimb la schimb”, para-para, lucrul asta ma frustreaza (ca in orice iubire), ma descumpaneste, ma dezarmeaza dar nu ma face sa o iubesc mai putin ci doar sa injur mai abitir locuitorii ei.
       Mi-a cerut tara sa construiesc socialismul? L-am construit (pana l-a luat dracu) facandu-mi treaba tehnica pentru care ma platea, cat mai bine cu putinta, oricum mult mai mult decat ma platea. Cu ore peste program, cu scrasnit din dinti ca nu aveam nici cu ce sa imi fac meseria nici cu ce sa traiesc la nivelul (decent) la care as fi vrut sa o fac. Si simteam continuu ca nu o fac in beneficiul meu. Mi-a cerut tara sa construiesc capitalismul? M-am apucat onest sa il construiesc si pe asta. Cu obida, cu sacrificii, cu munca onesta, cu banci care castiga de pe urma mea mult mai mult decat imi ramane mie, cu dari la stat care depasesc continuu macar de zece ori castigul meu. De ce oare  si acum sunt dominat de constiinta faptului ca nu il construiesc pentru mine? De ce si atunci si acum, de ce sacrificiul meu si munca mea onesta nu fac sa creasca tara ci doar o mana de indivizi care nu sunt nici macar la jumatate din nivelul meu de inteligenta, daruire, putere de munca, cantitate si calitate a muncii? Pentru ca si acum si atunci beneficiarii muncii mele erau si sunt o mana de neispraviti, o mana de impostori, o mana de arivisti cu constiinte si suflete jegoase, o mana de parveniti, o mana de gunoaie iesite la suprafata prin furt, inselaciune, minciuna, o mana de jmecherasi care nu sunt in stare sa faca diferenta dintre bisnita din caminul studentesc sau holul hotelului (in care din cand in cand mai trebuiau sa mai dea si cate un raport securistului de sector ca sa fie tolerati) si capitalismul sanatos care are la baza initiativa privata, acumularea, dezvoltarea si repartizarea echitabila catre societate si nu stimularea parazitismului si cadourilor electorale si capusarea statului si asa prea asistential. Tipul de capitalism exersat in tara asta, tipul de imbogatit care  grohaie nonsalant, tipul de bogatas facut vizibil de catre mijloacele media  nu face decat sa discrediteze periculos ideea de capitalism, initiativa privata, antreprenoriat. Asa ca “domnii” mei (nu vreau sa ma repet si sa scriu “distinsele mele jeguri”), sa nu va mirati cand intr-o zi chiar cei care va sustin acum vor rabufni violent pentru ca vor fi prea saraci, pentru ca numarul saracilor va fi mult prea mare fata de numarul vostru de imbuibati prin furt national, prin frauda legiferata, prin minciuna institutionalizata, prin justitie chioara ce trage cu ochiul (de prea multe ori si cu evidenta dubla masura) in directia in care i se indica. Iar furia saracului va matura totul in cale fara nici cel mai mic discernamant. Nici trupele DIAS, nici luptatorii SAS, nici jandarmii si nici Dumnezeu nu vor mai putea sa va apere. Chiar nu va ganditi ca saracia are un nivel de la care nu poate sa faca altceva decat sa explodeze?
      Parlamentarule, luna asta ti-ai luat salariul, bonusurile, spagile, ti-ai facut aranjamentele, matrapazlacurile, ai aplaudat ca la circ, ai grohait satisfacut, ai dat din picioare, ai mintit conform normei de partid, ai turnat vrajba suficienta, ai ranjit suficient la televiziuni, ai mai votat o lege care foloseste doar alor tai, ai mai votat o reglementare care legifereaza furtul de partid? Ei bine, ai facut-o pe banii mei. Eu te-am platit. Eu cetateanul.
        Politicianule, ti-ai facut norma de impartit posturi in teritoriu, ti-ai facut norma de repartizare preferentiala de contracte luna asta, ti-ai mai bagat ceva licitatii pe firma lu` fiu-tau, ti-ai mai bagat vreo cunostiinta intr-un consiliu de administratie? Ai facut-o din banii mei. Eu te-am platit, ma neispravitule. Eu cetateanul.
       Ministrule, ai ragait cu satisfactie dupa ultima vanzare de cale ferata, ai mai facut o achizitie banoasa pentru propriul buzunar, ai mai aranjat un smen banos tare? Ai facut-o pe banii mei. Eu cetateanul.
       Premierule, luna asta ti-ai facut norma la ordonante de urgenta care favorizeaza doar propria ta clientala, ai ascuns suficient de bine toata incompetenta cabinetului tau  bagand-o sub presul televizoarelor din care se revarsa chipul tau cu zambet iliescian (de ras sau de tot rasul) ce ne spune continuu ca traim pe culmi de progres si civilizatie, ai mai facut o promisiune macar (niciodata onorata), ai mai turnat macar doua duzini de minciuni sfruntate? Ai facut-o pe banii mei. Eu cetateanul.
      Primarule, ti-ai facut norma de spaga la inchiriat spatii, terenuri, numiri de directori de scoli, consilii de administratie, ti-ai numit toti prostii la spitale si camine de batrani, distribuind pana si postul de bucatareasa pe criterii de apartenenta la partidul tau? Ai facut-o pe banii mei. Eu cetateanul.
      Functionarule, ti-ai facut norma la plimbat cetateanul de la un ghiseu la altul, l-ai privit suficient de sfidator si enervat ca iti da un loc de munca si bani de mancare? Ei bine, ai facut-o pe banii mei. Eu cetateanul.
      Iar toate astea, si inca multe altele, sunt doar o parte din furiile care, la un moment dat, va vor matura, ca pe niste gunoaie, exact acolo unde va este locul: in hazna.

        Parteneriate cu lapte si miere sau "evolutia manipularii"


         Ma omoara o multime de oameni cu nemaipomenita realizare a premierului in materie de imbunatatire a relatiilor cu China. Ba citeam intr-o postare, preluata dupa un articol  de blog, urmatoarea afirmatie: “SA NU UITAM: “Romania poate conta in apararea independentei sale pe sprijinul poporului chinez” a declarat la 23 august 1968 Zhou Enlai, Premierul Consiliului de Stat. Nu trebuie sa ne temem sa avem relatii de prietenie, relatii economice, culturale si politice cu China. China este un mare si devotat prieten al Romaniei. China a fost singura mare putere a lumii dispusa la un angajament de razboi cu Uniunea Sovietica, in august 1968, pentru a apara Romania in fata pericolului extrem si iminent de agresiune si ocupatie militara din partea fortelor Tratatului de la Varsovia.” Amendamentul meu ar fi urmatorul: au trecut peste 40 de ani iar atunci ne numeam Republica Socialista Romania. Acum doar Republica Romania. Sau mergem iarasi catre Socialista? Un parteneriat strategic cu China anuleaza de facto parteneriatul startegic cu SUA si apartenenta la NATO. Ca de aia se numeste strategic. Nu extinderea relatiilor economice cu China reprezinta o problema (sa nu uitam ca distrugerea pietelor traditionale romanesti se datoreaza tot guvernarilor din care isi trage seva USL) ci gafa diplomatica IMENSA (sa nu uitam ca nu actualul guvern a dus tratative de imbunatatire a schimburilor comerciale in scopul diminuarii dezechilibrului dintre importurile noastre din China si exporturile noastre catre China, net favorabile partii chineze). Sau, in cazul in care asta ar fi orientarea strategica a politcii externe romanesti, premierul ar trebui macar sa ne anunte si pe noi ca sa ne pregatim de o noua revolutie culturala. Apoi, realitatile acelei lumi sunt cu totul altele azi. Adversitatea dintre Republica Populara Chineza si URSS-ul de atunci nu aveau ca sursa independenta Romaniei socialiste ci pozitia de putere dominanta in cadrul sistemului socialist. Ca sa pui problema in felul asta, trebuie sa ai o foarte mare disponibilitate si dorinta sa te faci de ras in cel mai grotesc mod cu putinta. Mai este cineva in stare sa faca azi afirmtia, de o nastrusnicie mai mult decat bolnava, cum ca “Romania poate conta in apararea independentei sale pe sprijinul poporului chinez”? Globalizarea (iar China joaca un rol mai mult decat important in acest joc la scara planetara fiind prima care, dupa parerea mea, nu isi mai permite sa puna problema in termenii izolationismului socialist; nu sunt de amintit decat periculos de multele proprietati chinezesti din Africa, agresivitatea imperiala, deocamdata in faza de acaparare prudenta a unor segmente de economii nationale in Europa si in alte parti ale lumii”) nu mai are in vedere termenii de “imperialism capitalist”  (cu preponderenta sa componenta armata) si “imperialism socialist” (cu componenta armata la fel de mare ca si in cazul primului) ci in termenii mult mai perfizi ai dominatiei economice. Ori expansiunea chineza are ca motor exact pericolul unei crize de supraproductie. Ritmul de crestere a fost incetinit deliberat tocmai din cauza acestui pericol. A inclina balanta DEPENDENTEI economice in favoarea Chinei imperiale este la fel de periculos cu a depinde eminamente  de vest. De partea cealalta este in crestere scepticismul (eufemistic vorbind pentru ca de foarte multe ori se manifesta o opozitie chiar virulenta) euro-atlantic. Si in mare masura pe buna dreptate. Numai ca aici intervine perceptia noastra deformata asupra apartenentei noastre la vest versus apartenenta noastra la est. Nimeni din vest nu ne-a promis lapte si miere. Ba tind sa cred ca ei s-au asteptat ca noi vom pune osul la treaba. Ori in atare situatie cea mai mare vina o purtam noi. Noi suntem singurii vinovati ca nu vrem sa muncim ci sa fim toti rentieri, asistati sau milionari in euro. De muncit sa munceasca altii, nu?  Dumnezeu iti da dar nu iti baga in buzunar.
         Solutia optima pentru noi ar fi o dezvoltare economica viabila in care dependentele de exterior sa fie cat mai mici cu putinta sau care sa suporte socurile ce pot aparea in cazul dezechilibrelor pe care prezumtivii nostri parteneri externi le pot inregistra. Este asta posibil? Teoretic da pentru ca avem resurse suficiente sa ne dezvoltam solid. Practic nu, din doua motive. Primul dintre ele este acela ca, in timp, am facut pe dracu in patru sa ne lenevim ca popor, sa devenim indolenti, nepasatori si iresponsabili cu propriul nostru viitor. Acest lucru, facut posibil din cauza gradului redus de educare a cetateanului, de lipsa constiintei civice, lipsei de verticalitate, moralitatii complet indoielnice, lipsei reperelor, a dus la aparitia unei clase politice de o calitate extrem de slaba, fapt ce a generat o criza de leadership. Sau, cu alte cuvinte, o criza acutizata de conducatori care sa fie exponentii intereselor nationale, intereselor cetateanului. In felul asta pluripartidismul, respectarea legalitatii si a separatiei puterilor in stat au devenit doar bunul plac al unei oligarhii politice al carei unic scop este imbogatirea si deservirea intereselor de partid, interese partinice care NU au ca scop sa propuna o solutie doctrinara (si implicit economica si sociala) mai buna ci au doar  scopul inlocuirii celor care beneficiaza de posibilitatile continuarii construirii capitalismului bugetar (ala datorita caruia majoritatea averilor din Romania nu au fost construite prin initiativa privata, prin actiune antreprenoriala inspirata, asumata si responsabila ci prin capusarea averii nationale, prin matrapazlacuri si influente politice, prin acapararea disponibilitatilor executiei bugetare). Ori aceasta clasa politica (exceptiile din cadrul ei sunt regretabil de putine), complet refractara la propria educatie, parvenita, ipocrita, aroganta, aparuta din involburarea mizeriei omenesti iesita la suprafata prin balbotarea a ceea ce a fost rezidual depus in strafundurile societatii, face tot posibilul sa isi conserve pozitiile de putere dobandite. Si atunci revirimentul nostru, cel putin aparent, este imposibil. Dar numai aparent. Pentru ca exact societatea poate deveni factor regulator. Ar mai fi doar un mic amanunt: sa si vrea.

Revista presei unei populatii fara busola.

     Revista presei unei populatii fara busola.

     Arafaturile cu patru motoare marca Hercules, ca niste purcelusi zburatori, se lupta cu blitzurile si proiectoarele presei si ii aduc pe turistii ghinionisti in tara. Dumnezeu sa ii odihneasca.  In Londra, Paris si Roma, 7342  cadavre (noroc ca sunt inghetate) asteapta cuminti si tacute (culmea ar fi sa aibe un briefing guraliv; intre ele), de multe luni de zile, sa fie aduse in pamantul patrei natale, care este, pentru ca rudele nu au bani.

    15 detinuti fac scandal si gauri, cu obiecte ascutite (unii in burtile celorlalti),  iar toate posturile de televiziune se inghesuie sa grohaie fiecare cat mai puternic. Un grup de 200 cetateni protesteaza pentru chestii care ii privesc in primul rand pe ceilalti. Nimeni nu vede. Nimeni nu aude.

    La televizor un individ (drept este, needucat: face ciclul primar in puscarie) care a furat 100 $ povesteste cum "luat" 8 (opt) ani. Idiotule!!! Daca ai fi avut rabdare sa te faci politician de frunte (ai fi avut toate sansele cu predispozitia ta naturala) ai fi putut sa iti cumperi si tu o diploma sau un doctorat si, educat fiind deja, ai fi putut fura cu milioanele fara sa ajungi la puscarie. Parintele care scormoneste in tomberoanele de gunoi dupa resturi de mancare isi continua tacut si nestiut, actiunea. Nimeni nu vede nimic.

    Deputatul PSD Bogdan Diaconu publică un articol în Vocea Rusiei în care susţine că Victor Ponta a scos România din “statutul de colonie” al ţărilor europene ca urmare a vizitei în China. Ca sa vezi… Pe cand o noua revolutie culturala? Barbule, atentia incordata ca ai de lucru. Ia binoclul meu ca fundurile alea de sifon pe care le porti nu te ajuta prea mult. Toata lumea tace. Diferenta dintre stanga si dreapta este ca prima scrie articole in Vocea Rusiei iar a doua in Frankfurter Allgemeine Zeitung.

    Pavlov a aprins becul (a cata oara?) si natia intreaga se repede scandalizata, siderata, uda de emotie proletara si incepe sa hamaie salivand la gandul ca la bac se copiaza si se da spaga pentru nota. Premierul habar nu a avut pana acum (nu-i asa?) ca in tara asta se copiaza, politicienii habar nu au ca se cumpara diplome si doctorate pe bani sau alt gen de mita, televiziunile descopera America si se scapa pre dansele cu perfidie ipocrit-zgomotoasa. Despre celelalte smenuri care au loc, in acelasi timp, pe sub masa, nimeni nu stie nimic. Pe principiul ca ce nu stii nu are cum sa iti faca rau. Despre independenta justitiei nicio vorba. Inspectia Judiciara tace scremut in papusoi. Vorba bunica-mii (Dumnezeu sa o odihneasca): “Esti destept! Iesi din porumbi si te caci in poteca”. Copiii sunt vinovati. Nu modelele lor sociale. Nici familiile. Ca din munca lor pe branci (fetele maturizate prematur, in patru labe; baietii, tot in patru labe repartizate riguros pe parcursul orelor de veghe) au copiii astia bani de spaga.
   
    Primul cocalar al tarii, imbracat ca o sorcova de cocalar, marsaluieste alegoric insotit de multimea de parasute si de multimea, aflati toti pe malul marii, cu mintile intrate la apa. Toata lumea este fericita, nimeni nu se gandeste la bani. ProTv da in clocot si face spume abundente cu care acopera toata populatia tarii. In alt oras, nu la fel de scifosit si cu sclipici la kil, un copil a murit pentru ca spitalul nu a dispus de asistenta medicala specializata, medicamentele si aparatura necesare bolii copilului. Cortegiul funerar este compus doar din cei doi parinti, un bunic paralitic si cei trei frati micuti care nu inteleg ce se intampla. “Nimeni va sti”, vorba cantecului prea trist al grupului Holograf.

    In atare situatie, am simtit nevoia sa curat praful, zgomotul, mizeria, indiferenta lumii, imbecilitatea agresiva a lumii si am iesit, acum doua zile, in ploaie. Sumar imbracat, foarte sumar imbracat. Ei nu, nici chiar de tot, chiar daca eram in curtea proprie pe persoana fizica.  Am lasat ploaie sa curga pe mine, sa imi curete revolta asternuta temeinic pe crestutul  ridicat umil catre cerul ce se revarsa prin stropii de ploaie. Torentul imi mangaie porii, imi ravaseste putinul par de care mai dispun, tot pe persoana fizica, si pentru minute bune ma face sa uit de tot ceea ce este nefiresc, inuman, abrutizat, nefericit, murdar si fatarnic pe lumea asta. Sunt numai eu, norii, tunetul si ploaia ce imi lipeste profund picioarele de pamantul tarii mele.
    Azi, dupa doua zile, am continuat curatenia in lista cu “prieteni” ai mei de pe contul facebook. Din cei in jur de 300 am sters macar 50. Oameni care nu citesc ce scriu eu, oameni care nu vorbesc cu mine niciodata, jurnalisti egocentrici pentru care nu exista decat cuvantul lor, “pesonalitati” egolatre pentru care notorietatea este criteriul suprem, valoarea celorlalti fiind doar un apendice inexistent si nefolositor existentelor lor suficiente, politicieni surzi si orbi in afara grupului propriu care nu vede (grupul) in ceilalti decat un numar in numaratoarea voturilor. A trebuit sa constat ca trebuie sa fiu si mai selectiv decat am fost atunci cand m-am limitat la numarul de 300 de “prieteni”. Prieteni? Dumnezeule! Devalorizez un concept la fel de valorosc ca si iubirea.

Inca un recurs la memorie. Sau cum zicea ala: “Sa nu uiti, Darie!”

      Inca un recurs la memorie. Sau cum zicea ala: “Sa nu uiti, Darie!”

      Pe data de 28.06.2012 scriam urmatorul text (ne`a Turcescule, ne`a Cristoiule, dati-o in balarii  de ingamfare ca eu am scris inaintea voastra o gramada de chestii; inclusiv “lovitura de stat” am scris inaintea voastra; si fara sa ma apere notorietatea)

Sa nu va mai vaitati cand abuzul indreptat acum impotriva unui strain se va indrepta si asupra voastra... Va fi prea tarziu.

     Ii pun cateva intrebari primului ministru. Si sunt doar intrebari, nu afirmatii, deci nu ma poate acuza nimeni ca as vrea sa jignesc pe cineva. Uite-le! Ba, tu esti prost? Ba, tu esti idiot? Ba, tu esti tampit? Ba, tu esti boschetar? Evident ca la asemenea intrebari ar fi numai optiunea dumnealui sa raspunda intr-un fel sau altul. Ar merge si sofismele judecatilor lui Solomon. Adica abordarea unei logici trivalente pentru orice fel de raspuns. Daca banuiesc cat de cat cam ce ar raspunde distinsul domn primministru, in ceea ce ne priveste pe toti ceilalti, chiar am certitudinea acum ca ne ia si de prosti si de idioti.

     Pentru ca exista pericolul ca o ordonanta de urgenta sau o hotarare a Curtii Constitutionale sau orice act care trebuie sa produca efecte juridice sa nu fie publicat in timp util (legal orice act legislativ produce efecte juridice doar dupa publicarea lui in Monitor), onor Guvernul Romaniei a hotarat ieri (pe sestache) ca Monitorul Oficial sa treaca in subordinea Guvernului. Atat timp cat nicio lege (chiar daca absolut nicio necesitate vitala a tarii nu impunea o asemenea decizie luata prin Ordonanta de URGENTA) nu interzice acest lucru, este dreptul lor legal (da-o in ma-sa de moralitate la nivelul lor!!!) sa faca si chestia asta. Numai ca supriza!!!! Nici nu a fost trecut bine in subordinea Guvernului ca a si aparut (la mai putin de 24 ore) anuntul ca domnul Voiculescu si-a dat demisia din Senatul Romaniei. Si care este chestia? Mare branza! Domnia sa, un personaj extrem de controversat, recunoscut ca  turnator al Securitatii Republicii Socialiste Romania, personaj asupra caruia planeaza banuiala ca si-a insusit o halca importanta din fondurile amintitei institutii de toata fala a societatii multilateral dezvoltate, fericitul posesor al catorva dosare penale pe rolul unor diverse instante de judecata, are (avea, pentru ca dupa cum o sa vedem, nu o sa mai aibe) maine termen de judecata intr-un dosar penal, la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Adica termenul ultim. Or, in cazul in care distinsul domn nu mai este senator, amintita curte nu mai are dreptul sa il judece si atunci procesul trebuie mutat la o instanta inferioara si luat de la zero. Si cum ne-am obisnuit ca la nivelul lor "de indata sa insemne macar o saptamana, este de asteptat ca un proces luat de la zero sa dureze nu stiu cati ani iar prescriptia sa isi faca afectele dupa numai cateva luni.  Singura modalitate prin care se poate atesta faptul ca domnul Voiculescu nu mai este senator, era publicarea in Monitorul Oficial a hotararii dumnealui de a-si da demisia din Senat. Minunat!!! Curat murdar, coane Fanica! Sau nu! In cazul de fata este "murdar curat, coane Viorele". La o adica care este smenu, nene? Niciunul. Eu chiar m-am obisnuit ca legal sa fie salvati tot felul de neispraviti, de hoti, de corupti, de smenari, de facaturi sinucigase. Mare chestie.

     Si ca veselia sa fie completa, onor ministrul edicatiei ia astazi hotararea sa blocheze activitatea institutiei care maine ar fi trebuit sa inceapa dezbaterea pe marginea suspiciunii de plagiat a onorabilului si imaculatului nostru sef de guvern.

     Partea cea mai injositoare pentru noi ca natie este insa faptul ca boborul arborigen, deprins sa gandeasca doar prin ochelarii instinctelor primare, dominat fiind de viscerala lozinca "jos", chiar nu vrea sa vada ca aici nu mai este vorba despre politica si preferinte politice. Si acum ca si alta data, in loc sa vada pericolul pe termen nu foarte lung, isi mesteca mucii bucurandu-se "mamaaa ce bine le faceeee, mortii  ma-sii de presedinte, huooooo, chiorule" fara sa vada ca toate astea nu au legatura nici cu presedintele, nici cu pedelistii "in gura ma-tii si tu", nici cu politica si cu atat mai putin cu poporul statistic. Are totul legatura numai cu faptul ca trebuiesc salvati marii penali, marii hoti, marii pradatori ai acestei tari, cei datorita carora oricare dintre noi traieste mai prost cu fiecare zi ce trece. Iar politicul i-a ajutat peste poate. Din pacate niciunul dintre ei nu este in stare sa invete lectia abuzului la care sunt supusi chiar ei atunci cand nu sunt la putere. Tind sa cred ca astia nu si-au facut nici macar liceul. Cum dracu au devenit profesori cu doctorate si tot felul de alte titluri de parveniti daca nu au tinut minte nici macar legea actiunii si reactiunii a lui Newton, lege care se preda in anii de liceu?

Apoi pe 30.06.2012 scriam urmatorul articol:

Ceea ce este imoral nu este in mod obligatoriu si ilegal... asa ca, traiasca abuzul legal

    Incerc sa ascult cat mai multe posturi de televiziune si cat mai multe pareri si pro si contra demisiei premierului. Inainte de toate, as vrea sa spun ca sunt dispus sa pariez pe oricat si pe orice ca dincolo de promisiunea (iarasi l-a luat gura pe dinainte) premierului facuta ieri unui ziar spaniol ca isi va da demisia daca se va dovedi ca a plagiat, nu o va face. Si asta se va intampla doar pentru ca nu se va gasi formula legala sa se demonstreze plagiatul sau organismul acceptat, de toata lumea, care sa o faca. De tot rasul, nu?

   Parerile pro demisie pun accentul pe aspectul moral al problemei. Si in buna masura au dreptate. Parerile contra mizeaza pe faptul ca formal nu a fost declarat, demonstrat lucrul asta. Mai mult chiar, devine mai important nu faptul in sine ci faptul ca "nenorocitul" de Basescu se foloseste de dosare, incercandu-se deturnarea atentiei privitorului de la aspectul punctual la "da ala de ce a facut?". Cumva au dreptate. Am in vedere proverbul romanesc "hotul neprins este negustor cinstit". Pentru mine nu asta este problema cea mare. Personal il socot, pe distinsul premier, doar un limbric arogant care incearca sa ma prosteasca, instabil in declaratii si, iar domnia sa inca nu o stie, este la fel de trecator ca oricare alt om. Nu ma ingrijoreaza nici macar faptul ca niciunii nu vad barnele pe care fiecare le au in ochi. Nu ma ingrijoreaza nici macar faptul ca fiecare dintre ei ii socotesc pe toti cei care sunt impotriva lor ca facand parte din tabara adversa, slugi platite rauvoitoare bla bla bla. Pe mine ma ingrijoreaza lipsa de incredere in institutiile statului. Lipsa de incredere care in buna masura este justificata. Ma ingrijoreaza lipsa reperelor de autoritate morala, ma ingrijoreaza contestarea oricarei autoritati, ma ingrijoreaza faptul ca notorietatea este confundata cu autoritatea, ma ingrijoreaza nonsalanta si ingaduinta cu care fiecare isi valorizeaza propriile pozitii in raport cu aceleasi aspecte ale celuilalt. Ma ingrijoreaza usurinta cu care oamenii vizibili isi valideaza prezenta adaptand moralitatea si legalitatea la nevoile lor imediate si nu adaptandu-si propriile pozitii la normele minim morale si maxim legale existente la un moment dat. Prea complicat. nu? Hai altfel: in momentul in care nu imi convine o norma, o regula, o lege, o schimb in mod unilateral doar pentru ca sunt in pozitia sa o pot face. Numai ca aceasta norma, regula, lege ii priveste pe toti ceilalti si normal ar fi ca o asemenea schimbare sa fie negociata cu toti ceilalti. Altfel este anarhie sau tiranie obiectivata prin legile pe care in mod unilateral le produc in doar interesul meu sau al grupului meu. Iar o asemenea abordare da dreptul fiecarui grup in parte sa isi faca propriile reguli pe care va incerca sa le impuna cu forta celorlalti. Miroase cumva a dictatura? In definitiv cele trei trepte de manifestare succesiva  puterii a fost definita inca din antichitate si se tot repeta: anarhie, dictatura, democratie... si iarasi anarhie... Noi unde suntem?

Iar in 01.07.2012 scriam:

Un partid unic cu factiuni care se cheama PNL, PDL, PSD si toti ailalti P...

    Intamplarea face ca in secunda asta sa il vad pe sticla pe un tampit gras, urat, arogant, plin de el, fanfaron si parca vomitat pe marginea santului cu un dictionar enciclopedic in mana ca sa para ca are stil. Cred ca Mihalache il cheama si este de la PNL. Inca o data, chiar nu inteleg cum un asemenea partid  nu gaseste niste oameni ceva mai de calitate decat domnii astia gen Antonescu, Mihalache, Voicu, Tusa si multi altii a caror prestatie aduce de cele mai multe ori cu gangaveala agresiva a prostului plin de sine care are senzatia ca pretiozitatile verbale pigmentate la greu cu tzatzisme suburbane ar avea ceva de a face cu rigoarea unei minti evoluate, indivizi care au senzatia ca unul ca mine care chiar pretuieste ironia fina si causticitatea cu stil ar si trebui sa rada, ca la o gluma buna, la marlaniile lipsite de argumente elaborate. Iar PNL, ca si PSD de altfel, chiar au si oameni de valoare. Ma tot intreb cum de nu au loc in fata oamenii de calitate. Raspunsul mi se pare destul de simplu: dincolo de doctrine de parada, oamenii astia chiar sunt organizati ca oligarhii autarhice in care valoarea nu are loc ci doar avaritia, caracterul lor hraparet insatiabil. Pana la urma toate partidele astea au in comun  interesele lor strict economice. Iar PDL-ul ca entitate politica distincta (fara ca asta sa insemne ca nici aici nu ar fi oameni de valoare) nu iese deloc din tiparul asta. Cu cateva zile in urma au avut un congres sau conventie. Ma rog... chestia aia de partid unde isi fac ei alegerile fabuloase.  Ceea ce am vazut si am auzit dupa lucrarile amintitului ce o fi, chiar ma pune pe ganduri. Intr-o perioada cand tampitul domn Ponta nu lasa sa treaca o zi fara sa scoata o declaratie in totala contradictie cu declaratia din ziua anterioara facuta pe aceeasi tema, ailalti domni la fel demonstreaza ca nu au invatat nimic sau ca nu vor sa invete nimic sau ca pur si simplu nu pot sa invete nimic. Inca o data au dat-o pe faptul ca au pierdut guvernarea din cauza masurilor de austeritate luate. Complet eronat!!! Au pierdut increderea electoratului pentru ca au promovat acelasi timp de "mafie ticalosita" pe care o incriminau atunci cand au castigat alegerile. Nefiind capabili sa accepte lucrul asta, coroborat cu faptul ca la varf PDL-ul nu a fost in stare sa aduca alti oameni si, in mare, au fost alesi cam aceeasi oameni, ma face sa cred ca nu vor avea cum sa convinga electoratul acela tacut care gandeste si care ar putea sa schimbe raportul de forte. Pacat!!! Toti astia din intreaga clasa politica chiar nu pot sa gandeasca faptul ca acea masa invizibila despre care vorbeam, ar putea la un moment dat sa atinga stadiul de masa critica ce ar fi in stare sa mature, cu nemultumirea ei, tot ceea ce este gaunos, nemernic, parvenit in toate aceste partide?

Si uite vere ce scriam pe 03.07.2012”

 Lovitura de stat cu papusari si marionete

     Cei care se afla in spatele acestor scenarii care, de departe, seamana a lovitura de stat de catifea, sunt completamente si bolnavi si iresponsabili. Se intampla exact ce spuneam chiar mult inainte ca USL-ul sa preia puterea. In mai putin de doua luni au fost preluate principalele institutii ale statului. Mai ramane Curtea Constitutionala si presa care nu ii este favorabila. Cu presedintia este extrem de simplu acum. Chiar sunt curios care va fi modalitatea in care vor face lucrul asta in cazul Curtii Constitutionale. Cu presa poate fi destul de simplu: fie sunt preluate, presate, mituite, santajate retelele de distributie, fie schimba componenta CNA si schimba regulile. Cu toate ca nu este de exclus nici o lege care sa interzica atacarea puterii. Vorbeam despre iresponsabilitatea papusarilor. Ceea ce marionetele nu realizeaza in momentul asta este faptul ca in momentul in care va veni nota de plata, si va veni, nu papusarii vor fi cei care isi vor rupe gatul ci aceste marionete arogante care au senzatia ca lumea incepe si se termina cu ei. Ca un adormit ca domnul Antonescu, care se comporta ca si cand ar fi somnambul atunci cand nu doarme, ca un arivist imatur cum este domnul Ponta sau Sova sau Corlatean sunt dispusi sa faca jocul asta, parca o pot intelege. Nu pot intelege cum masa cea mare a celor care si-au riscat viata in `89, nu pot intelege cum "batranii" care, cu poticneli sau fara, au pus totusi umarul la ridicarea din mizeria unei dictaturi a Roamniei, nu pot intelege cum toti acestia, indiferent de apartenenta lor de partid, pot accepta jocul asta extrem de periculos, nu pot intelege cum au puterea sa taca, nu pot sa accept ca au atat de putina demnitate incat sa accepte postura de marionete in mainile unor papusari a caror existenta este condusa doar de lacomie si nevoia bolnava de putere. Problema este ca aici nu mai este vorba despre PDL sau presedinte, despre PNL, PSD, UDMR si toti ceilalti. Aici este vorba despre mine, cetateanul roman care a dus tot greul in acesti aproape 23 de ani. Din pacate Romania este impartita in trei mari felii: o importanta felie de partid isterizata, o mare felie de Romanie amorfa si o mica Romanie constienta de pericolul deloc de neglijat.

    De ce spun ca este vorba despre o lovitura de stat? Pai... in momentul asta USL, sustinuta iresponsabil de noii ei aliati, chiar avea la dispozitie toate butoanele puterii. Nu ii mai trebuia absolut nimic sa aibe o majoritate zdrobitoare la urmatoarele alegeri. Eu stiu din surse mai mult decat sigure cum se impart la ora actuala absolut toate functiile in teritoriu. Degeaba se lamenteaza acum fruntasii PDL-isti. Intr-un film mai vechi, un personaj spunea: Hitler este de vina pentru ca el i-a adus pe rusi in Europa. Domnule Blaga, domnule Basescu, sunteti cei mai mari vinovati de ceea ce se intampla acum in tara. Colegii vostri de politichie nu au facut decat sa se foloseasca si de slabiciunile voastre dar si de faptul ca voi ati creat niste precedente. Ati semanat vant ca sa avem acum furtuna. Cred ca niciunii dintre voi nu ati invatat o lectie pe care eu o stiu de cand eram tanar: un sistem poate fi cel mai usor demolat din interiorul lui folosindu-i slabiciunile. O minima demnitate ar trebui sa va duca la concluzia ca ar fi chiar necesar pentru tara ca tot PDL-ul sa isi dea demisia, ca forma de protesc, din Parlamentul Romaniei si sa va luati portia de penitenta cerandu-va scuze poporului roman si macar de acum inainte sa va apucati sa luptati pentru interesele poporului roman.

        Sincer sa fiu, imi doresc ca Politia, serviciile secrete si  judecarorii sa aibe verticalitatea sa isi faca meseria si nu sa raspunda comenzilor unor marionete luate complet de valul puterii papusarilor. 

Va mai aduc eu aminte si altele. Acum ma culc ca sunteti prosti.

Un protest nesemnificativ dar mare cat o idee care sperie

 Un protest nesemnificativ dar mare cat o idee care sperie

        As fi vrut sa scriu ceva despre cocalari dar de fiecare data cand incercam, mana-mi refuza sa scrie altceva decat “Raducu Mazariche” iar mintea mi se bloca pe formele feciorelnic perverse ale unui card de gaste ce-si urmeaza pestele la urnele de vot. Acele urne care urmau sa consfinteasca lovitura de forta data direct in testicutele firave si plexul Constitutiei urmand sa o castreze suficient incat sa nu mai raspunda decat la comanda “sezi”. Numai ca primul cocalar al tarii, si impreuna cu el multi alti cocalari de partid si de stat de diverse culori si pete consistente, la care poti adauga o multime amorfa de oameni pentru care Constitutia nu exista nici macar ca substantiv comun de genul feminin, uita ca asa cum Biblia este o simpla carte in absenta credinciosilor, tot asa Constitutia este doar o cartulie cu grafica slabuta, in lipsa cetateanului care sa creada in ea si sa o apere. Ori in atare situatie trebuie sa te apuci sa arzi credinciosii, nu Biblia, trebuie sa te apuci sa arzi cetateanul, nu Constitutia. Trimiterea simbolica la arsul cartilor din perioada nazista nu este deloc intamplatoare pentru ca si acolo tot despre dictatura, tiranie, bun plac si imens de multa prostie era vorba. Nu poti distruge cuvantul distrugand cartea in care a fost tiparit. Cuvantul sadit adanc in sufletele catorva zeci de oameni poate sa creasca pana la nivelul a catorva sute. Apoi pana la nivelul a catorva mii sau zeci de mii sau sute de mii. Evident ca lucrul asta nu se poate petrece prin simpla diviziune ca la inmultirea primatelor unicelulare. Este nevoie de curaj, este nevoie de generozitate, este vorba si despre macar un dram de nebunie curata, este nevoie de devotiune si inainte de toate este nevoie de speranta. Impotriva tuturor evidentelor, impotriva tuturor gurilor care gem impotent “nu se poate schimba nimic”, impotriva sufletelor stirbe a caror rautate grohaie satisfacut “ha ha ha, nu vedeti ca nu ati schimbat nimic?”, impotriva a tot ceea ce te indeamna sa renunti. Cati vor pricepe ca gestul tau de a apara un substantiv comun de genul feminin are implicatii profunde in cel mai mic pas pe care ar urma sa il faca dupa o perioada de timp? Cati vor fi in stare sa accepte ca strigatul prin care incerci sa scapi de viol substantivul comun de genul feminin, le foloseste mai mult lor decat tie care strigi furios, deznadajduit, neinduplecat, imposibil de ingenunchiat chiar cand esti cazut la pamant, “jigodiilor, luati mana de pe CONSTITUTIE!”. In momentul asta de exemplu, un nesimtit de ministru, la intrebarea (vad la televizor) “Ce veti face daca maine veti fi condamnat?” raspunde ranjind “Ce sa fac? Ma voi cai. Dar demisia din Guvern nu am sa mi-o dau” si continua sa ranjeasca din ochii-i bulbucati de jivina raioasa pe care nici macar sarutul ingerilor nu ar fi in stare sa il transforme mai mult decat in vierme. Ei bine, o mana de oameni, nu mai mult de 150-200 s-au strans nu sa dea pe cineva jos (stiu si singuri ca ei nu sunt sustinuti de un santajist dogar fara doage sau ranjetele gretoase ale turnatorilor cocotati pe antene parabolice), nu sa ceara ceva pentru ei, nu sa pretinda ceva pentru rudele lor, nu sa influenteze castigarea unei licitatii banoase ci doar sa arate cu degetul spre viitorul celorlalti: dictatura parlamentara. Cea care este in stare sa nasca si mai multe jivine hidoase, oligofreni ai caror neuroni sunt calibrati doar pe “fur, insel, mint, dezbin, conduc”. Credeti ca voi ceilalti ati putea scapa? Voi cei care doar priviti sceptic, voi ceilalti care doar analizati fara vlaga, voi ceilalti care zambiti satisfacuti de lipsa de putere a unei maini de oameni, voi cei de stanga sau de dreapta care inca mai doriti timid normalul la voi in tara, voi jurnalistii care faceti trafic (la frontiera dintre incosntienta si orbire) cu nevolnicele voastre pixuri. Mai bine scrieti si vorbiti despre Elodia decat sa faceti vizibila, din ce in ce mai vizibila, incrancenarea disperata a acelei maini de oameni curati. Credeti ca voi nu veti fi afectati? Credeti ca veti mai putea scrie? Credeti ca va mai avea cine sa va citeasca? Credeti ca va mai avea cine sa va priveasca? Da, nebunii astia nu sunt subiect de stire fierbinte. Dogarii fara doage, cei care cereau privilegii si bani mai multi, erau. Cum sa iti dea atentie un egolatru jurnalist care priveste doar in oglinda murdara a dorintei de notorietate si nimic altceva? Probabil si pentru el “Vrem constitutie pentru cetateni nu pentru politicieni” este doar o simpla versificare stangace a unei mase nesemnificative de oameni neorganziati, fara leaderi formali (nici nu au nevoie! stiu sa se conduca si singuri), fara sustinere partinica, neluati in seama de condeiele stralucite ale culturii. Credeti voi toti, cei pe care i-am pomenit ca intr-o molifta la un prea lung parastas al democratiei defuncte, credeti ca voi veti fi mai feriti daca taceti? Credeti ca voi veti mai exista demn? Credeti ca sunteti mai valorosi daca nu coborati intre ei?

Necesitatea democratiei participative!!!

       Necesitatea democratiei participative!!!!

       In toti acesti 23 de ani majoritatea politicienilor au dovedit faptul ca sunt dispusi sa recurga la orice tertip indoielnic doar ca sa culeaga cat mai multe voturi. Promisiuni pe care stiau ca nu au cum sa le onoreze, cumpararea votului cu sume derizorii de bani, galeti, pixuri, ulei, zahar, faina etc etc etc. Tipul asta de “discurs” electoral asimilabil mitei, a prins atat de bine incat la un moment dat, doar de ochii lumii, destinsii noastri politicieni au hotarat ca nu au voie sa dea alectorului cadouri mai mari de nu stiu ce suma. Complet aberant. De parca bunul simt, moralitatea si respectul trebuiesc legiferate. Ceea ce pe mine ma pune pe ganduri este dispretul imens al politicianului fata de alegator. “Adica cum, ma, sa imi dai doar 5o lei pentru votul meu? Cumpara-ma, frate, la un nivel mai decent. Iti bati joc de mine?”. Ei da, isi bate joc de tine, alegatorule. Iar prin tine isi bate joc si de toti ceilalti care nu se lasa cumparati atat de jegos de ieftin. Aspectul care deriva de aici este urmatorul: ma, cu 50 de lei mi-ai cumparat doar votul nu si sustinerea ulterioara neconditionata. Ori in atare situatie eu alegator ar trebui sa am posibilitatea sa te fac sa imi mai dai inca o data si inca o data si inca o data cate 50 lei. Cum? Destul de simplu, principial vorbind (ca tot am discutat pana acu` despre printzipuri). Pai daca mi-ai promis un anume lucru, cand te-am prins ca nu te tii de promisiune, ar cam trebui sa am posibilitatea sa te revoc tot prin votul meu. Cum? Pai fie strangem un numar de semnaturi egal cu numarul celor care te-au votat in fieful tau electoral, fie demaram procedurile de desfasurare a unui referendum local pe tema continuarii sau nu a activitatii tale ca parlamentar. Si daca toata tarasenia este gasita legala de o instanta de judecata, te duci matale de unde ai venit, adica unde a intzarcat mutul iapa. Iar tu nu ai decat sa mori in baie cu mana pe… gatul calului care behaie. Politic vorbind.

      De multe ori mi-am pus problema disfunctionalitatilor si lipsei de echilibru intre puterile statului. Si am mai si scris despre lucrul asta acum un an, prima oara. Pe presedinte are dreptul sa il suspende Parlamentul. Si este bine sa fie asa. Guvernul este cenzurat tot de catre Parlament. Si este bine sa fie asa. Dar pe Parlament cine il cenzureaza? De ce, daca hotararea Parlamentului de a-l suspenda pe un presedinte, sa nu fie socotita abuziva daca a fost contrazisa de votul popular? De ce sa nu plece onor Parlamentul acasa sau la vila sau pe unde si-au mai facut proprietati? Ori atat timp cat Parlamentul este format prin votul alegatorilor, mi s-ar parea foarte normal ca tot alegatorii sa aibe posibilitatea sa demita Parlamentul. Vorba aia: eu te-am facut, eu te omor. Cum? Pai de exemplu s-ar putea stabili un numar minim de semnaturi care sa ceara desfasurarea unui referendum de demitere a Parlamentului in totalitatea sa. Poate in felul asta ar invata onor imbecilii patriei sa se teama de alegator. Poate ar invata ca votul  trebuie sa fie imperativ iar votul meu nu inseamna ca idiotul are dreptul sa faca ce vrea el folosindu-se de delegatia pe care i-am dat-o eu. Eu l-am delegat nu sa faca cum vrea partidul lui si cum vrea muschiul lui, eu l-am delegat ca sa reprezinte interesul meu in virtutea promisiunilor pe care mi le-a facut, a galetii pe care mi-a dat-o, a kilului de faina cu care m-a incantat, a micului cu care mi-a luat mintile.

      Apoi, ma parlamentarule, eu nu mai vreau sa ai imunitate decat pentru declaratiile politice, ma. Iar daca aceste declaratii au miros de insulta sau calomnie sau ultraj, pai sa raspunda idiotimea ta ca orice muritor. Cum adica sa ai tu dreptul sa fii ultima instanta decizionala? Adica sa fie produsul singurului tau neuron (numarat cumulativ) ultima instanta care sa decida asupra destinelor tarii, asupra puterii judecatoresti, executive si asupra destinului meu? Haidade! Cum adica tu ai dreptul sa chemi la ordine pe cine vrea muschiul tau si asa atrofiat de grasime si trai imbuibat? Toate astea sunt DICTATURA parlamentara, ma democratul dracului, ma constitutionalul dracului, ma legalul dracului. Cu ce esti tu, ma, mai valoros decat mine? Uiti ca ti-ai castigat asa zisa valoare cu un mic si o galeata goala iar eu mi-am dobandit-o producand bani cu care tu traiesti mai bine decat mine? Macar sa o fi umplut si tu cu ceva, chiar si cu apa plata. Uiti, ma parlamentarule, ca daca nu esti respectat asta se datoreaza numai felului exhibitionist in care tu ti-ai permis, pe banii mei, sa te dai in spectacol in ceea ce ar trebui sa fie cel mai inalt for democratic? Pai eu de la cine sa iau exemplu? Nu de la tine? Si ti-am zis de atunci ca deschizi cutia Pandorei in felul asta. Ai democratizat injuratura, marlania ta, grobianismul tau. Ce te mira ca se democratizeaza si nemernicia ta? De ce nu iti place, ma premierule, cand esti injurat si hulit? Uiti cum faceai in opozitie? Si ti-am spus de atunci ca ai sa fii in situatia sa suporti exact ceea ce tu faceai. Acu nu iti place?

    Auziti, ma? Eu vreau o Constitutie care sa nu mai fie facuta pentru niciun Escu sau Nastase. Eu vreau o Constitutie in care centrul sa fie cetateanul, nu politicianul si statul. Statul nu esti tu, statul sunt eu CETATEANUL care traiesc respectand legile si Constitutia,  statul nu este “tagma jefuitorilor” si majoritatilor tiranice. Si pentru ca tot l-am pomenit pe al lu` Vladimirescu, vezi ca poate “ne intoarcem ca frunza si ca iarba primaverii”. Ai auzit ma? Ma indoiesc. Dar voi, cetatenii, ati auzit?

      Aleluia 

      Am inceput prin a constata succesiunea dintre noapte si zi. Am continuat prin a constientiza succesiunea anotimpurilor. Apoi, pe masura ce am ocupat din ce in ce mai mult spatiul pe verticala in detrimentul mersului in patru labe (nu fi magar, ar spune prietenele mele; iar eu as raspunge angelic: ai prefera sa fiu bou?) am inceput sa constientizam ca ne sfarsim incet incet. Ca trecem. Fara sa stim de unde si catre ce. Si intotdeauna fara sa stim de ce. Iar pentru ca toate astea sa aibe cat de cat un sens pentru noi, am inventat timpul, timp care a reusit sa fie doar simbolul neputintei noastre de a dainui. Fara sa putem sa ne acceptam dimensiunile finite in timp si spatiu, am inceput sa ne comportam in fiecare clipa a vietilor noastre ca si cand am fi vesnici. Cumva un soi de refuz inconstient al finitatii noastre, cumva nevoia continua de nemurire.
     Si pentru ca toate astea nu au reusit sa tina timpul in loc, am inventat viata de apoi, trecerea intr-o alta dimensiune spirituala sau materiala, o viata viitoare. Crezand, sperand, fugind de moarte, inseland viata, mintind, hulind, zambind cu candoare sau refugiindu-ne intr-un trairism excesiv guvernat doar de superficial, hedonism, clipa si doar clipa cu orice pret. In toate astea fiind doar neputinta de a renunta la imediatul palpabil in favoarea unei vieti de “dincolo” impalpabila, iluzorie, de nimeni stiuta, incerta sub presiunea continua a trecerii noastre, trecere pe care nu o putem opri. Ne marim (femeile) sanii, buzele sau fesele, ne radem (barbatii) parul de pe piept, picioare si ne pensam, ne dorim corpuri imbietoare sau musculoase apeland la formule artificiale care pe termen mediu si lung exact frumusetea si musculatura le distrug, cream sisteme valorice care au la baza doar aparentul tocmai pentru ca aparentul este cel care ne aminteste cel mai mult de trecerea noastra. Ne aruncam cu dementa in frumusetea aparenta tocmai pentru ca este cea care trece cel mai repede amintindu-ne in felul asta ca trecem. Clipa ca eternitate reuseste sa ne faca hidosi, ne face sa nu mai realizam dimensiunea eternitatilor noastre de o clipa in eternitatea pe care nu o vom atinge niciodata. Un etern “dupa noi, potopul”.
     Constiinta puterii este si ea o forma de delir existential care duce mai mult spre alienare prin nevoia de a prelugi momentul si de a insela moartea dar ca esenta este tot o forma prin care tindem sa stopam trecerea. Incrementa aque decrementa. Nevoia aproape paranoica de a ingheta propria depreciere ne duce la excese greu de imaginat in starea normala de neutralitate fata de destinele semenilor nostri. Constiinta puterii asupra celorlalti lucreaza asupra propriului psihic ca un elixir al tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte. Numai ca trecerea noastra, ca masuram timpul din cinci in cinci sau firesc din secunda in secunda, este implacabila. Ori in atare situatie cu atat mai mult ar trebui sa privim mai atenti la ce lasam in urma. Poate totusi exista o alta viata in care altcineva ne va pune in situatia sa induram dupa ce in viata asta i-am facut pe altii sa indure. Sau poate chiar in viata asta exista un maine care se va rostogoli furios peste azi. I-am obligat sa indure prin trufie, prin ipocrizie, prin exces de putere, prin prea multa umilinta sau nepasare, prin furtul identitatilor, prin minciuna sau perfidie, prin lacomie sau avaritie, prin parvenire sau orgoliu nemasurat, prin egolatrie sau delirul puterii. Nu, evident ca nu ne putem gandi la toate astea pentru ca acum este clipa noastra, pentru ca acum este vesnicia noastra iluzorie, pentru ca nimic nu ne duce catre dumnezeirea penitenta. Aleluia! Dumnezeu nu exista. Noi nu existam. Exista numai clipa si dorinta noastra de a fi vesnici. Exista doar neputinta noastra.

          O natie bolnava de prostie si o clasa politica nemernicita in ipocrizie

          Se cheltuieste mult mai multa inteligenta pentru imagine decat pentru rezolvarea unor probleme concrete. Cel mai recent exemplu este cel cu accidentul din Muntenegru. Adevarat este ca jocul de imagine produs de actuala guvernare are nivelul calitativ cel mai ridicat din ultimii 23 de ani, invers proportional insa cu performantele economice si sociale. Comparativ insa cu ceea ce se practica la case mai mari, jocul este rudimentar atingand de prea multe ori nivelul gregarului, grotescului, penibilului, derizoriului, ipocriziei, lipsei de competenta chiar in manipulare. Ce rost avea mediatizarea excesiva a actiunilor din Muntenegru? Doar ca sa induca ideea ca le pasa. Nu, nu le pasa daca ne gandim ca peste numai cateva zile vor creste iarasi niste preturi. Nu, nu le pasa atat timp cat oamenii mor cu zile in spitale. Nu, nu le pasa atat timp cat nivelul de trai scade de la o saptamana la alta. Nu, nu le pasa atat timp cat in numai un an de zile ticalosia s-a refacut cu alt nume. Nu, nu le pasa atat timp cat numarul somerilor creste. Nu, nu le pasa atat timp cat preturile cresc continuu fara ca vreo masura economica viabila sa fie pusa in practica. Nu, nu le pasa atat timp cat din ce in ce mai multi copii sufera din cauza saraciei. Fac un spectacol care in contextul actual este pur si simplu de un cinism grotesc. Arata populatiei indobitocite ca 23 de medici si asistente insotesc un avion care poate transporta 10 sau 15 raniti in accidentul asta nenorocit. Pai numarul asta de medici si asistente de ce nu il alocati unei singure sectii cu macar 200 de pacienti dintr-un spital oarecare? Totul pentru imagine. Totul doar ca sa mascati cat mai bine lipsa voastra de competenta, lipsa voastra de solutii pentru o tara intreaga.  Iar incompetenta, cinismul, ipocrizia si hotia nu au culoare politica. Este doar culoarea neispravitilor care guverneaza si au guvernat tara asta. De ce nu spuneti ca transformati nenorocirea individuala intr-un spectacol lugubru doar cu scopuri electorale? De ce nu sunteti in stare sa spuneti oamenilor ca este doar un antrenament militar si nu o actiune umanitara? De ce NORMALITATEA UNEI ACTIUNI o transformati intr-un act de vitejie al guvernului? Vreti laude? Vreti onoruri? Cred ca vreti doar sa luati mintile oamenilor.  Adevarul este ca aveti si extrem de mult noroc: de fiecare data cand s-a apropiat o perioada sensibila, periculoasa, cu mariri de preturi sau noi impozite, ceva s-a intamplat si ati putut deturna atentia populatiei. Notabil este faptul ca si stiti sa folositi aceste cadouri providentiale. Stiti sa speculati si sa manipulati mediatic niste intamplari tragice, sau regretabile, sau nenorocite. Culmea cinismului va face sa decretati doliu national pentru accidentul asta nenorocit din Muntenegru. Vreti sa imi spuneti ca o faceti din alt motiv decat cel strict electoral? Sictir! Cand au murit minerii aia in mina, de ce nu ati decretat doliu national? Dar cand au murit soldati la datorie, de ce nu ati decretat doliu national? Vreti sa imi spuneti ca nu este de un imens cinism electoral chestia asta? Nenorocitilor!!! Va ajuta ba un accident nenorocit, ba o sinucidere complet de neexplicat, ba nasterea unui porc cu doua capete, ba condamnarea unui neica nimeni, ba o furtuna in munti. Iar televiziunile, atunci cand nu creeaza ele false subiecte,  preiau toate ineptiile voastre si ne indobitocesc facand, constient sau nu, jocul vostru nenorocit cu mintile si sufletele oamenilor. In timpul asta uitam de grajdani, scapam din vedere articole de lege care ne vor influenta negativ vietile pentru multi ani, trecem cu vederea ca zi de zi, prin articole de lege sau articole revizuite de Constitutie, urmeaza sa fim din ce in ce mai mult sclavii exact ai celor pe care, culmea, ii alegem prin vot  democratic, nu vedem cum alesii isi intaresc din ce in ce mai mult imunitatea in detrimentul libertatilor cetatenesti, ne jucam, prin indolenta, cu propriile noastre destine si asa suficient de vitregite. Ce rol joaca ProTv? Constat in felul in care promoveaza anumite stiri, o atitudine extrem de manipulativa in favoarea Guvernului Ponta, completata cu eforturi prin care vor sa induca senzatia de televiziune echidistanta. Mici critici inofensive pe teme complet neesentiale, distragerea atentiei privitorului de la temele grele, indreptarea concentrarii acestuia catre circ. Toate facute destul de profi. Ce sa mai vorbesc despre Antena 3 sau B1? La primii atitudinea total partinitoare, la modul cel mai grotesc cu putinta, este cat se poate de evidenta. Minciuni, spectacol ipocrit, manipulare grosiera care apeleaza la simboluri nationale, mult venin, limbaj marlanesc, analize incomplete, desprinse din context sau cu context modificat, patos contrafacut si, in general, extrem de multa mizerie. Totul adaptat la nivelul publicului. Particularitatea postului este ca promoveaza acea zona politica fidela sau care serveste direct interesele patronului, fostul securist Voiculescu. La cealalta limita B1 macar isi recunoaste preferintele politice direct. Evident si ei apeleaza mult prea des la clisee care induc reactii emotionale puternice, incearca sa indrepte atentia publicului pe directiile care fac rating, se folosesc de public mult mai mult decat raspund nevoilor publicului, creeaza false teme importante doar in goana asta nebuna dupa rating. Mi s-a parut mai mult decat marlaneasca actiunea aia de sondaje asa zis civice prin sms-uri cu pret de macar cateva ori mai mare decat un sms normal. Ori mai toata lumea stie ca o parte din pretul unui sms intra direct in contul celui care produce sms-urile cu pricina. Celelalte televiziuni sunt doar variatiuni pe aceeasi tematica, cu aceleasi mijloace si servind cam acelorasi scopuri. Concluzia? Destul de simpla: suntem prostii tuturor. Intrebarea? Si asta destul de simpla: oare ne vom destepta vreodata?

          Poveste cu forum

          Nu stiu la altii cum le-a fost dar mie ziua de azi mi-a stors toata bunavointa si mi-a uscat tot lichidul amniotic pe care tot incerc sa mi-l creez din speranta si incredere in sanatoasa gandire din urma. Doar acum pe seara m-a revigorat aparitia prezentatoarei rubricii meteo de la protv, pe ecranul televizorului meu.  Sa fi aparut numai la mine sau a vazut-o toata lumea? Minunata! Cu toate ca la cat de vulpe batrana sunt eu, ar trebui sa ii gasesc un milion de defecte. Toate acre. Oricum, imaculata alba culoare a costumatiei ei a constrastat puternic cu ceea ce cu aproape patru ore inainte reusise sa ma adoarma. Cu toate ca este zi de sambata, zi in care majoritatea oamenilor se cam odihnesc sau se destrabaleaza sau isi expun imperfectiunile la soare, eu mi-am agitat crestetul prin soare si prin concretele meandre ale abstractului muncii private (ne`a Nelu, nu-i asa ca formularea asta este mai de lemn decat a matale?)  si temperaturii prea mari pentru gusturile mele rafinate. Drept pentru care dupa cateva ore de nervozitate crescuta generata de  compania unor meseriasi care mai mult au stricat decat sa imi faca lucrarea pe care le cerusem sa o faca (acelasi respect pentru profesionalism si la privati si la bugetari ca na, suntem in Romania iar asta ne mananca toti nervii), dupa inca vreo ora in care am tot incercat sa asamblez niste obiecte de mobilier (ca in butada cu chinezii aia care importau masini de cusut de la Cugir si oricum incercau sa le asambleze, tot mitraliere ieseau; dar asta se intampla cand inca se mai facea industrie; acum iei cuier, asamblezi reclama porno; sau macar injuraturi din abundenta), m-am grabit sa ajung totusi acasa inainte de ora 15. Odata ajuns mi-am adus aminte de ce am vrut lucrul asta. Asa ca am cautat postul tv Nasul, cu telecomanda si farfuria de salata de rosii, castraveti si ceapa. Evident toate in acelasi timp. Big surprise! Televizorul meu nu “prinde” Nasul. Ma incurajez singur incercand sa ma calmez: “da-i dracu ca oricum nu au ce sa imi spuna”. Si atunci de ce ma incapatanez sa gasesc o solutie? Intamplarea ma face sa descopar pe facebook link-ul unde pot urmari postul pe internet. Inainte de a striga EVRIKA, imi aranjez castile pe cap, reglez sonorul calculatorului, imi umplu ceasca cu cafea si ma rup de caldura din casa care isi face simtita prezenta in nevoia mea de a face un dus inainte de orice altceva. In nesimtirea mea imensa, nu rezist tentatiei de a-mi regasi speranta in ceea ce mi-as fi dorit sa aud si imi impietresc privirea in monitorul lap-top-ului si urechile facute palnie pe casti lasand dusul pe mai tarziu. Ascult, gandesc si fumez aproape tigare de la tigare. Tot astept sa aud formula sau macar cuvantul magic. Nimic. Aceleasi declamatii pe care le stiu de mai multe eternitati. Aceleasi figuri important-intepat-rigide cu mintile si vorba blocate in tipare ce-ti duc continuu perceptia catre meandrele concretului lui ne`a Nelu. Nu pot sa imi reprim gandul pagan (blasfemie, ar rage arogant toti aia asezati pe scaune ca niste ferioare carora nu le pute gura; picioarele nici atat ca doar nu au calcat niciodata decat in mixturi de ambra si ambrozie in care s-au macerat petale de rododendron) ca dreapta cea dreapta sta proasta in fata televizorului si nu in televizor. Continui sa privesc cu interes reprizele de publicitate. Pe la ora 16:05 deja dau primele semne ca Morfeu ma mangaie pe crestet si imi sufla descantec in buric. Ciudat pentru mine este ca incep sa adorm nu pe muzica ci pe behaiturile si grohaiturile de purcelusi de lapte nevinovati ce se revarsa in castile mele. Ultima fraza pe care o mai aud este “Catalin, ai adormit pe scaun. Du-te in pat…”.  Bine ca nu am apucat sa strig EVRIKA.

      Poveste cu prosti

      Hai sa ne intelegem din capul locului: prostii nu sunt ei, prostii suntem noi. Prostii lor. Castelul sau Procesul lui Kafka? O nimica toata. Dar hai cu povestirea.     

      Ora 11:15 dimineata. Deja sunt 32 de grade Celsius. Cobor din masina si valul de caldura de afara ma face sa transpir instantaneu. Lucrul asta imi creeaza o stare de disconfort si mai mare dupa ce o jumatate de ora m-am tot invartit, pe diverse stradute, in jurul cladirii fiscului in cautarea unui loc de parcare. Am incercat sa vanez partea dreapta prinvind prin parbriz exact in directia unde am lipita vigneta care imi da dreptul (pe banii platiti pe vigneta, evident) sa parchez oriunde. Asta in cazul in care ai unde sa parchezi.  Ca locuri de parcare oricum nu sunt nici macar pentru un sfert din numarul celor care platesc vigneta (ca daca nu o platesti, iei amenda). M-am lasat pagubas si am parcat la inca vreo 10 minute de mers pe jos pana la cladirea fiscului, minute care par de doua-trei ori mai lungi daca le faci pe liparul asta. Ajung in sfarsit in racoarea din cladirea 1. Ma opresc imediat ce usa se inchide in urma mea ca sa imi bucur corpul transpirat de mangaierea racoroasa a aerului care ma inunda din toate partile. Mintea mea meschina de platitor de taxe si impozite in loc sa se bucure deplin incepe si face calcule rapide pornind de la intrebarea “oare cat ii costa curentul pe astia de isi permit sa aibe atat de racoare pana si in holuletul asta? Imi fac curaj si imi impun un zambet transfigurat cu care incerc sa sparg usa biroului de informatii. “Fiti draguta…”. “Asteptati putin”, mi se raspunde sec si distant. Privesc curios in jur si cum eram singurul care o indemna sa fie draguta dau iarasi sa deschid gura. Sunt oprit si de data asta de interdictia unei maini stangi ridicata, mai ferma ca a politistului care vrea sa te traga pe dreapta. Astept putin. Mana dreapta a doamnei, al carei gest de ridicare a cestii cu cafea fusese intrerupt, continua sa strabata drumul dintre masa si buzele carnoase, evident cu ceasca de cafea delicat stransa intre aratator si degetul mare, apoi (dupa principiul “mai lunga-mi pare calea/ acum la-ntors acasa”) strabate greoi drumul invers. Ma priveste mustrator si ma intreaba: “Ce doriti?”. Ii spun cat mai afabil cu putinta (tot eu, de parca nu eu as fi fost solicitantul) ce si cum. Parca fericita ca a scapat numai cu atat, doamna imi arunca un zambet (cred ca am deslusit, in spatele coafurii bine aranjate pentru caldura asta, gandul: “fraiere!”) si imi spune “Mergeti in Cladirea 2”. Ies, traversez strada strecurandu-ma cu greu printre valurile de caldura si intru in Cladirea 2. Norocul incepe sa imi surada. Nimeresc exact la ghiseul care trebuie (norocul incepatorului, ar spune gurile rele). Spun ce probleme imi poarta pasii prin partea asta de lume (eram pentru prima oara in atare situatie si socoteam ca trebuie sa zambesc continuu, ca un extraterestru ce nu vrea sa ii supere pe ciudatii astia care nu pareau fiinte vii). De data asta chipul cu parul blond inexpresiv imi intinde un teanc de cinci coli de hartie si imi spune “Trebuiesc completate”. Din felul in care nu ma mai vede deduc ca nu mai am voie sa cer niciun fel de lamurire. Ma retrag intr-un colt gasit cu greu pentru ca toate colturile posibile erau ocupate de grupuri de alti rataciti care completau conspirativ hartii. Termin si ma intorc la chipul blond inexpresiv. Nu apuc sa intreb decat “Unde…”  pentru ca pixul doamnei imi arata autoritar un panou la vreo cinci metri distanta pe care era desenata impecabil o sageata ce indica ghiseul unde se depun actele. Aici ma scald in mirosul de transpiratie racita a altor doi solicitanti ai caror pasi marunti te duc cu gandul la faptul ca isi cer scuze, ca niste infractori in fata instantei,  ca trebuie sa deranjeze ditamai impunatoarea cladire a statului unde te duci sa platesti taxe, dari si impozite. Intind hartiile zambind, aproape sa imi dau duhul, iar doamna incepe sa citeasca hartiile. Vad cum chipul ei incepe sa devina contractat. Instinctiv fac un pas in spate ca sa previn o eventuala lovitura prin surprindere. Ma loveste numai propozitia iritata a doamnei care imi spune sec: “Trebuie sa mergeti in Cladirea 1 pentru ca sunteti persoana juridica”. Multumesc jenat (“doamne cat de prost pot fi”, imi spun cu imputare), imi cer scuze pentru deranj si ies iarasi in liparul si mai mare deja. Caldura imi apasa pe umeri ca o cruce incinsa iar strada dogoritoare pare un soi de Golgota. Ma intorc in Cladirea 1. Aici ma duc iarasi la doamna cu cafeaua care inca nu se terminase (sau poate o fi fost alta? ca ceasca era de data asta plina), doamna, parca induiosata de prostia mea de novice, imi spune amuzata (nu stiu daca de prostia mea sau doar pentru ca inchisese telefonul cu un chicotit si cu un scurt “te pup, draga”): “Aaaaa, sunteti persoana juridica? Pai atunci trebuie sa iesiti din cladire si sa va duceti coleasa la intrarea B”. Ies din racoarea binefacatoare, alerg, doar ca sa scap mai repede de caldura si intru precipitat pe intrarea B. Ma uit dezorientat imprejur ca sa intreb pe cineva cam in ce directie sa ma indrept. Cum nu vad decat chipuri dezabuzate de solicitanti ravasiti de dorinta de a da bani la stat, imi las instinctul sa actioneze si ma indrept horatat (atat cat mai mai lasau picioarele dupa repriza asta de alternanta caldura torida-recele aerelor conditionare-chipuri care iti dadeau de inteles ca ceri palme) catre secretariat. Bat timid la usa si intru, evident dupa ce aud un glas ca de heruvim “intra”. Uit de caldura, uit de oboseala, uit de transpiratie, uit de hartiile pe care le aveam in mana. Un chip zambitor, o rochie vaporoasa care lasa sa se banuiasca o coapsa prelunga bine proportionata, un san diafan ma intreaba din priviri ce doresc. Pentru cateva secunde tind sa cred ca am ajuns in Rai. Cum sa ii spun ca nu mai doresc nimic? Cum sa ii spun ca imi doresc sa imi dau ultima suflare in bratele ei? Imi revin jenat din reverie si ii spun ca sunt persoana juridica si vreau sa depun niste acte ca sa platesc niste bani statului. Acelasi stat care a creeat o asemenea creatura de o minunatie de nedescris in cuvinte. Ma masoara discret de sus pana jos (instinctiv imi aranjez si eu tinuta lejera), ca pentru a face o evaluare cat mai exacta a prostiei mele (oare este atat de vizibila? va trebui pe viitor sa incerc sa mi-o vad si eu macar dimineata cand ma duc in fata oclinzii sa ma aranjez) si imi spune cu un glas ca un cantec de slava a ingerilor: “Va trebui sa reveniti luni pentru ca azi este joi si nu mai avem program cu publicul”. Publicul fiind eu. Evident nu mai am timp sa ma intreb al cui public pentru ca ingerul dispare provocator printr-o usa capitonata. Luni revin, ferchezuit, plin de speranta, la secretariat. Prima surpriza neplacuta este ca locul ingerului fusese luat de strabunica lui (de fapt ei). Ma trimite la “iesiti pe usa aia si mergeti la dreapta si intrati in primul birou de pe stanga”. Glasul ei plin de compasiune care, probabil, vazuse multi fraieri ca mine la viata ei, imi duce pasii direct la biroul cu pricina. “Da, la noi. Dati hartiile”. Nu vad in fata ochilor decat o mana intinsa si un crestet neuniform vopsit. Hartiile dispar brusc sub crestetul neuniform vopsit apoi reapar ca dupa o scamatorie iar crestetul imi vorbeste autoritar: “Mergeti in spate la biroul din capatul holului sa va dea de acolo o hartie. Va spune doamna ce sa faceti cu ea”. Ma indrept temator catre biroul din capatul holului strecurandu-ma printre maldare de dosare ca printr-un transeu, asteptandu-ma sa aud in orice clipa tipetele de durere ale fantomelor unor soldati morti in Primul Razboi Mondial. Bat la usa dominat de sentimentul ca sunt un nemernic pentru ca imi permit sa ii deranjez pe toti oamenii astia atat de ocupati. Nu mai astept raspuns si intru bagand intai capul cu teama. O doamna intre doua varste imi zambeste ca unei amintiri si intinde mana spre mine spunandu-mi: “Dati hartiile si luati loc putin”. Ma intreb uimit “Oare imi citeste gandurile? De unde stie ca trebuie sa ii dau niste hartii?”. Ma uit in jur si cum nu vad decat maldare de dosare pe care as fi putut sa stau, spun incurcat: “Multumesc mult, doamna, am sa stau in picioare ca nu sunt obosit”. Da din umeri (probabil a vrut sa spuna “Faci cum vrei”) si uita complet de mine, absorbita fiind de importanta hartiilor. Dupa un timp isi aduce aminte de mine si imi intinde o hartiuta in timp ce imi spune: “V-am calculat taxa. Va duceti cu ea in fata la intrare sa luati numar de inregistrare apoi va intoarceti la mine.” Dau sa intreb in care fata si in care intrare dar inteleg, din felul in care nu ma mai vede, ca audienta s-a terminat. Cel putin deocamdata. Ma intorc in fata la intrare si inteligenta mea de exceptie gaseste un ghiseu desupra caruia scrie “registratura”. Respir usurat si incurajat: nu era nici tipenie de solicitant acolo. Numai ca nici in spatele ghiseului nu era nimeni. Astept 20 de minute lungi cat una dintre multele eternitati care mi-au marcat viata. Intind hartia cu pricina. Doamna (o alta doamna), ca intr-un numar de magie, deschide la repezeala mai multe registre in care scrie parca formula cu ajutorul careia plumbul se va transforma in aur si imi intinde inapoi aceeasi hartie dar cu niste semne de neinteles (pentru mine, neinitiatul). Fara nicio vorba. Fara niciun gest. Cu miscari exacte si bine masurate ca un ceas elvetian. Nu indraznesc sa tulbur linistea decat cu un soptit, ca o taina, “multumesc” si ma intorc triunfator la doamna intre doua varste care zambea aceleiasi amintiri. Imi ia din mana hartia (ce noroc ca nu a mai trebuit sa ma plimb cu maldarul ala initial de coli de hartie ci doar cu peticul asta; pur si simplu ii sunt recunoscator amintirii careia ii zambea doamna) si imi spune sa vin maine la ora 13. Dupa care iarasi nu ma mai vede. Ma simt vinovat pentru nestiinta mea dar fara o vorba plec cu gandul ca maine la ora 13 trebuie sa revin. Caldura insuportabila de afara ma trezeste la viata mea mizera de solicitant nerecunsocator care se duce sa dea bani la stat. A doua zi la fix ora 13 ma prezint la biroul parasit cu o zi inante. Oamenii astia chiar stiu totul despre tine. Nici nu apuc sa deschid gura ca, de data asta o alta purtatoare de amintiri placute, ma roaga sa revin dupa o jumate de ora pentru ca “nu a iesit mapa”. Ma intreb incurcat, ca un nestiutor notoriu ce sunt, “care mapa?” in timp ce ma indrept catre cea mai apropiata cafenea, un licean deznadajduit de refuzul primei iubiri ratate. Ma intorc dupa jumate de ora dar mai astept inca 15 minute pentru ca, probabil, mapa iesea cu greu, ca un copil ce trebuie scos cu forcepsul. Mi se intinde o alta hartie (a cata? cine le mai stie numarul…) si sunt indemnat sa “luati-o si mergeti in sala mare aici in cladirea asta (“uh, ce usurare ca este tot in cladirea asta”, gandesc eu) ca sa platiti”. Nestiind unde sa platesc (numai nestiinta mea este de vina) indraznesc si intru la secretariat dupa doua batai sincere in usa. Pentru prima oara o doamna (o alta doamna) imi zambeste incurajator si da semne ca tinde sa creada ca sunt om. Ma invata binevoitor cum pot ajunge la locul unde se pot plati banii. Aici am in fata numai perspectiva ca, in sfarsit, in curand se va termina totul.  Deja incepe sa imi revina pofta de viata. Chiar am norocul sa fiu singur in fata ghiseului cu pricina. Numai ca aici ma primeste doar un anunt pe care scrie citet “pauza de masa”. Astept rabdator 20 de minute. Intre timp in spatele meu se mai aseaza inca patru persoane (nici nu indraznesc sa scriu “oameni” dupa cum arata). Evident incep sa se impinga nerabdatori unul in altul. Intre un barbat si o femeie chiar incepe o mica disputa pe teme clasice. Cand apare fiinta de dupa ghiseu (nu mai am forta sa vad daca este fiinta omeneasca sau doar un klingonian aburit), imi smulge din mana hartiuta, imi da o alta hartie (stiu ca este o alta hartiuta dupa dimensiune; in rest nu mai stiu cum sa le deosebesc). Merg ca un robot la ghiseul 3 unde intid hartiuta, mi se cere sa o semnez, semnez, dau banii si iau chitanta. Intreb ravasit: “Asta este tot?”. Privirea din fata mea se indreapta neutru spre mine si imi arunca un “DA” hotarat si profesionist.

        

     Maimutele

     Din ce in ce mai des sunt nevoit sa constat ca traiesc intr-o lume a surzilor si orbilor egocentrici a caror privire nu strabate mai mult de propria intimitate. Nimeni nu vede pe nimeni, nimeni nu aude pe nimeni. Doar cuvantul, mai inspirat sau doar icnit onomatopeic dar oricum eminamente infatuat, plin de sine si egolatru, este cel care te mai indeamna (destul de rar, drept este) sa crezi ca mai exista si alti oameni pe pamant. Asta in cazul in care ai in tine insuti sau insati o minima disponibilitate de a te mai uita si in alta parte decat in oglinda. Majoritatea indivizilor si individelor nu fac altceva decat sa priveasca in toti ceilalti ca intr-o oglinda in care nu vor decat sa se regaseasca pe sine, doar propria imagine si propriile principii schioape sau macar incomplete multiplicate la scara planetara.
     Suntem atat de sclavii prejudecatilor si fandoselilor conformiste incat ajungem sa ne negam pe noi insine atunci cand folosim cuvinte pentru multele oglinzi pe care ne dorim sa le avem in jurul nostru. Fatarnicia sincera ne face sa negam gustul micului bine rumenit si suculent si placerea de a plescai satisfacuti dupa o gura temeinica de bere rece doar pentru ca este de bon-ton sa negam tot ceea ce este simplu si romanesc. Personal, fara ca asta sa fie parvenitism sau pierderea radacinilor, chiar imi plac icrele de Manciuria, fasolea cu ciolan, rosiile cu branza si paine (asta mai putina ca ingrasa) si apa plata. Daca este sa ma pui sa aleg intre mici si bere si astelalte, le aleg pe astea. Pentru ca pur si simplu imi plac mai mult. De gustibus non discutandum est. Iar asta nu ma face sa fiu mai putin roman sau mai roman decat tine. Ai ceva de comentat? Esti liber(a) sa o faci. Mie nu vor inceta sa imi placa la fel de mult doar pentru ca tie iti place altceva sau pentru ca este de bon ton sa iti placa altceva in timp ce, dupa ce ai tinut un intreg discurs despre vulgaritatea micului si berii, te bagi cu totul in frigider sa te indopi cu un sac de mici si trei sticle de bere dupa care iesi din frigider si ragai, pardon, eructezi, intr-un festival al satisfactiei simturilor. Sa imi neg propriile simturi doar pentru ca prejudecata momentului imi cer sa o fac? Haidade!
     Dar sa revenim la oile noastre. De fapt la vacile, boii si bizonii nostri. Intr-o veselie mare de tot, toata lumea, in orbirea si surzenia generalizata, terfeleste, neaga, se dezice de toata lumea. Daca pana acum l-am ales pe Basescu comparandu-l cu Nastase, Geoana si Antonescu, cei trei care i-au fost adversari si competitori (deci strict analitic), tipul asta a inceput sa imi si placa pentru ca are forta sa isi puna in cap toata lumea. Nu cred sa fi fost in Romania om mai injurat, mai hulit, mai dorit mort, schingiuit, scopit, improscat cu rahat de sus pana jos decat asta. Sunt sigur ca macar 90% dintre toti cei care isi doresc neputincios macar una dintre chestiile astea, nu stiu sa spuna cu exactitate de ce. Si toate astea si de catre opozanti si de catre simpatizanti si de catre ignoranti si de catre antenisti si de catre guristi si de catre parasute si de catre sclifositi si de catre curve si de de catre sfinti si de catre stanga si de catre dreapta si de catre sclavi si de catre stapani si de catre anarhisti si de catre democrati si de catre tehnocrati si de catre onanisti si de catre analisti. Mie unul chiar imi place chestia asta. Nu spun ca este bun, nu spun ca este rau. Spun numai ca are forta sa fie in razboi cu toata lumea. Mai putin cu Romania. Tipul are suficient nerv sa accepte sa fie urat si detestat de catre toata lumea fara sa fie un dictator. Sa nu uitam ca nu are niciun fel de parghie de putere in mana iar puterea in stat apartine 100% USL. Oricat de mult v-ar placea multora dintre voi sa va mintiti cu contrariul. Inseamna ca daca poate ceva, poate prin el insusi si prin forta de a se impune unor noduri de putere si influenta. Daca poate sa reziste tuturor, o face prin el insusi nu prin ceea ce mai are ca forta institutionala. V-ati prins cat de prosti sunteti toti? V-ati prins cat de barbat este? Mult mai barbat decat oricare dintre toti cei care declarativ i-ati lua glanda. De ce nu o faceti daca sunteti “barbati” si fufe cu gura mare? Ce va opreste sa ii trageti un glonte in boase sau sa ii turnati matraguna intre degete? Nu cumva chiar lipsa de barbatie? Pai atunci continuati sa ridicati galetile cu noroi electoral ca solutii nu sunteti in stare sa produceti. Continuati sa va vaicariti si sa va vaitati ca pentru altceva oricum nu aveti suficienta forta. Mie tipul chiar a inceput sa imi si placa pentru ca are suficienta forta in el sa fie singur impotriva tuturor. De ales oricum va trebui sa aleg un altul.
      Eu unul voi continua sa va vad, sa va aud si nici nu poate nimeni sa imi astupe gura. Inainte insa de a le face pe toate astea, am sa continui sa gandesc cu propriul meu cap. Voi faceti cum vreti voi. Ca va autodeclarati de stanga sau de dreapta, ca nu vreti sa va auziti si sa va vedeti decat pe voi insiva, ca sunteti pro sau contra doar pentru ca sunteti indoctrinati, sau doar idioti, este problema voastra. Oricum nu au cum sa existe atatea oglinzi incat sa cuprinda toata egolatria voastra. Majoritatea dintre voi sunteti bietii cei mai tare din parcare.

          Mamaliga ranceda

          Nu stiu cati dintre voi au trait perioada in care taierea mamaligii cu firul de ata era un ritual aproape sacru. Toate erau calde pe masa rotunda din lemn cu trei picioare joase. Toate simturile erau in fierbere si doar magia ritualului taierii mamaligii cu firul de ata ne tinea pe loc sa nu navalim (ca hunii, zicea bunica-mea) hulpavnic asupra ciorbei de pastai de fasole (ca doar eu fusesem cel pe care cazuse pedeapsa sa le culeaga dimineata direct de pe vrejuri; si sa nu fi dat dracu sa fi scapat vreuna care sa aibe ate dupa fierbere)  dreasa cu agurida si puiului fript (de data asta nu cazuse pacatul pe mine sa il tai eu) direct deasupra jarului, infipt in frigaruie. Aaaa… era sa uit de micul ceaun de lut in care inota usturoiul pisat amestecat cu apa si sare. Stateam cuminti la masa in timp ce bunica-mea inca mai mesteca mamaliga, cu facaletul, in tuciul pus pe pirostrii deasupra jarului care mai scotea, destul de rar acum cand era pe trecute, cate un trosnet scurt. Mamaliga continua sa scoata din cand in cand cate un "pffff…" insotit de aburi, ca o locomotiva care se opreste in gara dupa ce a tras din greu la deal. De fiecare data in mintea mea de copil ma gandeam “si daca de data asta o sa explodeze?”. Puneam faptul ca nu exploda niciodata (vorba asta o auzisem prima oara tot din gura bunica-mii) doar pe priceperea bunicii mele de a o stapani inca de la nivelul de pasat ce clocotea pana la stadiul de masa vascoasa ce asteapta sa fie rasturnata si taiata cu firul de ata. Intinsa pe fundul de mamaliga, scotea aburi fierbinti pe toata suprafata in timp ce bunica mea, ca intr-un ritual sacru, incet, apasa cu firul de ata dintr-o parte in alta a mamaligii eliberand felii suficient de mari incat sa le poti apuca cu doua maini de copil. Apoi incepea festinul. Putin lapte amestecat cu mamaliga fierbinte (pasatul amestecat cu branza ce scartaia intre dinti dupa ce se topise, deja ne potolise navala cu vreo 15 minute inainte) asa ca incalzire. Uneori renuntam pentru o portie zdravana de branza amestecata cu mamaliga si smantana sau, atunci cand nu aveam smantana, cu untul intins pe o frunza de lipan, dupa ce fusese batut temenic laptele prins in putinei, in cursul diminetii, si cufundat in put in ciutura plina de apa rece ca sa nu se topeasca. Venea randul ciorbei. Asta era partea neplacuta a mesei deja. “Luati si mancati ca asta este medicament”, spunea bunica-mea. “Cum adica medicament?”, se intreba mintea mea de copil dar nu aveam puteresa sa zic “nu” stiind ca urmeaza puiul rumenit si crocant de care nu as mai fi avut parte daca refuzam "medicamentul". Batalia era pe ciortanelele rupte direct din pui cu mana. Uneori iesea cu imbranceli intre noi copiii, imbranceli care se terminau cu cate un facalet pe spate si nu stiai daca te ustura de la fierbinteala mamaligii - care nici de data asta nu explodase - sau de la forta mainii bunicii mele, aceeasi mana cu care torcea lana in serile de iarna, aceeasi mana cu care ne mangaia cand ne povestea cum fusese nevoita sa se ascunda sub malul garlii atunci cand veneau perceptorii sa ceara darile dupa ce deja ii confiscasera tot ce mai avea “dupa” urma unoi sot preot, mort pe frontul din Rusia. Nu putea fi mai rau decat sa fii vaduva de preot si fiica de chiabur. Nu mai aveai nimic dar tot mai trebuia sa dai. Si de fiecare data incheia cu un oftat scapat printre cuvintele “dar mamaliga nu explodeaza niciodata”, cuvinte al caror sens nu il intelegeam. Intotdeauna burtile noastre crescute prin nu stiu ce miracol lasau felii mari de mamaliga sa zaca pe masa cioplita, in lemn, cu trei picioare scurte ca abia puteai sa iti bagi genunchii sub ea. Nu se aruncau niciodata. Erau amestecate fie cu urzicile tocate care urma sa fie hrana pentru rate, fie cu laturile care urmau sa fie festinul porcului, de data asta. Uneori insa gasem prin cate un loc (Dumnezeu stie de cate zile si cum de ajunsese in acel loc) cate o bucata de mamaliga cu coaja intarite si mucegaita si murdara. Nici pasarile infometate nu mai ciuguleau din ea. Era tot ceea ce mai ramasese din falnica mamaliga ce te asteptai sa explodeze dintr-o clipa in alta: o bucata de mamaliga ranceda de care nicio vietuitoare nu mai avea nevoie si care urma sa se descopuna incet incet pana nici macar amintirea din ce ar fi putut sa fie, nu mai ramanea.
       Vacantele mi s-au transferat incet incet in alte zone si in alte timpuri. Iar bucata de mamaliga ranceda care nu exploda niciodata s-a pierdut printre multele amintiri fara ca afirmatia bunicii mele sa isi fi pierdut sensul, de ea stiut: “nu va exploda niciodata mamaliga”.